Casa Laurențiu și Louise Steinebach / Casa Principelui Nicolae

Casa Laurențiu și Louise Steinebach / Casa Principelui Nicolae al României

Comanda casei: familia Steinebach și legătura cu Palatul Cotroceni

Vila de pe actualul Bulevard Eroii Sanitari nr. 18, din cartierul Cotroceni, a fost construită între 1915 și 1916, la comanda lui Laurențiu Steinebach și a soției sale, Louise. În acel moment, Laurențiu Steinebach ocupa funcția de intendent al Palatului Cotroceni, reședință aflată chiar peste drum de noua sa locuință; ulterior, el avea să devină administratorul palatului. Alegerea amplasamentului, la mică distanță de reședința regală, reflectă poziția pe care Steinebach o ocupa în administrația Curții. Relația lui Laurențiu Steinebach cu familia regală depășea cadrul strict profesional. Administratorul împărtășea cu Regina Maria pasiunea pentru cultivarea florilor, iar suverana îi vizita atât vila din Cotroceni, cât și proprietatea sa de la Sovata. În jurnalul ei de război, Regina Maria descria vila din Cotroceni drept „o adevărată bijuterie până în cele mai mici detalii” — o apreciere care confirmă atât calitatea execuției, cât și apropierea dintre proprietar și Curtea Regală.

Arhitectul Alfred Popper și stilul neoromânesc

Proiectul vilei îi aparține arhitectului Alfred Popper (1874-1946), o figură activă în arhitectura românească a primelor decenii ale secolului XX, deși nu a deținut niciodată o diplomă de arhitect. Popper a studiat, fără a-și finaliza studiile, la Politehnica Regală și Imperială din Viena, unde l-a avut profesor pe Wilhelm von Doderer, autorul primelor planuri ale Castelului Peleș. La revenirea în țară, a lucrat în atelierul arhitectului Ziegfried Kofszynski, iar între 1904 și 1910 a activat în cadrul Biroului regal de arhitectură din Sinaia, condus de Karel Liman, colaborând cu Principesa (ulterior Regina) Maria la proiectarea mobilierului din lemn de tei aurit al reședințelor regale.

De-a lungul carierei, Alfred Popper a lucrat la amenajarea Peleșului și Pelișorului, la Palatul Cotroceni și la Gara Regală din Sinaia și a participat la proiectarea stabilimentului Caru’ cu Bere. A semnat, de asemenea, mai multe locuințe particulare din București, printre care vila avocatului Alfred și a Hildegardei Androniu, de pe Bulevardul Dacia, vila Sacha Roman (sediul actual al Corului Madrigal), vila lui Aron Iacob, de pe strada Jean Louis Calderon (astăzi Centrul de Cultură Arhitecturală al Uniunii Arhitecților din România) și casa doctorului Ion Urlățeanu, din strada Dumbrava Roșie. Vila Steinebach, realizată în 1915-1916, este considerată una dintre lucrările reprezentative pentru stilul neoromânesc practicat de Popper, stil în care arhitectul și-a manifestat din plin pasiunea pentru decorația de inspirație bizantină.

Decorația de inspirație bizantină și execuția lucrărilor

Fațada vilei Steinebach reunește un repertoriu decorativ inspirat din arta bizantină, pe care Alfred Popper îl cunoscuse direct din călătoriile sale în Italia, Grecia și Turcia. Capitelurile de tip bizantin sunt surmontate de sculpturi zoomorfe cu semnificație creștină — mielul și leul — și integrate unor portaluri cu trepte în retragere. Un ancadrament de trafor poartă motivul celor doi păuni care flanchează un cantar, cu trimitere atât la simbolistica antică, cât și la cea creștină a vinului, plasați într-o compoziție vegetală populată de chiparoși. Parapetul traforat al balconului reia, la rândul său, motivele geometrice ale parapetelor de la minaretele moscheilor din Istanbul.

Execuția elementelor din piatră — capiteluri, ancadramente în relief pentru uși, ferestre și arcade, trafoarele parapetelor balcoanelor — a fost încredințată sculptorului Oreste Simonetti, ale cărui lucrări se regăsesc și în restaurările conduse de Martha Bibescu la Palatul Mogoșoaia. Arhitectul Popper a îndeplinit el însuși funcția de diriginte de șantier, asigurând respectarea proiectului în execuție. Piatra și similipiatra îmbracă atât fațadele, cât și o parte din decorația interioară, iar tâmplăria sculptată a ușilor și ferestrelor completează nivelul de atenție acordat detaliilor, atât de proiectant, cât și de executanți.

Principele Nicolae și Ioana Doletti

Cumpărarea vilei și povestea de dragoste cu Ioana Doletti

În 1925, vila din Cotroceni a fost cumpărată de Principele Nicolae al României, al patrulea copil al Regelui Ferdinand I și al Reginei Maria, pentru viitoarea sa soție, Ioana (Jeanne) Dumitrescu-Doletti. Fiica lui Iorgu Dumitrescu, viticultor din satul Tohani, comuna Gura Vadului, județul Prahova, Ioana adoptase numele de Doletti după prima sa căsătorie. Cei doi s-au cunoscut la Automobil Clubul Român, unde Ioana participa alături de soțul ei la întâlnirile cercului automobilistic bucureștean; relația lor a devenit rapid subiect de scandal în societatea vremii.

Principele Nicolae s-a născut la 5 august 1903 (stil vechi), la Castelul Pelișor din Sinaia, fiind al patrulea copil al cuplului princiar Ferdinand și Maria; a fost botezat de nașul său, țarul Nicolae al II-lea al Rusiei. A studiat la Colegiul Eton, în Anglia, și a urmat un stagiu în marina britanică. După moartea regelui Ferdinand, în 1927, a intrat în Regența instituită pentru minoratul regelui Mihai I, alături de patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, funcție pe care a deținut-o până la revenirea pe tron a fratelui său, Carol al II-lea, în 1930.

Căsătoria morganatică și conflictul cu Regele Carol al II-lea

La 28 octombrie 1931, Principele Nicolae și Ioana Doletti s-au căsătorit în secret, la conacul din Tohani, fără acordul prealabil al Regelui Carol al II-lea, cerut de Statutul Casei Regale pentru orice căsătorie a unui membru al familiei domnitoare. Regele a refuzat recunoașterea uniunii, iar la 7 decembrie 1931 Tribunalul Ilfov a declarat căsătoria nulă, în urma modificării registrului de stare civilă. Principele Nicolae a păstrat o copie a actului original și a continuat, în anii următori, să solicite recunoașterea căsătoriei. Conflictul dintre cei doi frați s-a prelungit până în 1937, pe fondul refuzului constant al Principelui Nicolae de a renunța la căsătorie. Regina Maria a intervenit de mai multe ori pe lângă fiul ei mai mare, cerându-i să nu îl pedepsească prea aspru pe Nicolae, deși nici ea nu aproba alegerea acestuia. Situația era cu atât mai tensionată cu cât Regele Carol al II-lea trecuse, la rândul său, printr-o căsătorie morganatică nerecunoscută, cu Zizi Lambrino, în timpul Primului Război Mondial.

Expulzarea din 1937 și epilogul de la Curtea de Argeș

La 9 aprilie 1937, Consiliul de Coroană a decis excluderea definitivă a Principelui Nicolae din Casa Regală și decăderea sa din rangul de membru al familiei domnitoare. A doua zi, la Palatul Snagov, fostul principe a semnat o declarație prin care se angaja să părăsească țara în termen de opt zile și să se abțină de la orice declarație publică sau activitate politică; în schimb, urma să primească o alocație lunară de 500.000 de lei. A primit, prin decret, dreptul de a purta numele de Nicolae Brana (menționat uneori, în presa vremii și în unele lucrări istorice, și sub forma Barna). Nicolae și Ioana au plecat mai întâi la Paris, iar în aprilie 1938 și-au cumpărat o casă la Veneția. S-au stabilit ulterior în Elveția, la Lausanne. Ioana a murit în 1963; Nicolae s-a recăsătorit, în 1967, cu Thereza Figueira de Mello, și a murit la Madrid, la 9 iulie 1978, la vârsta de 74 de ani, fiind înmormântat la Lausanne, alături de prima sa soție. La 29 martie 2024, osemintele celor doi au fost repatriate și reînhumate la Catedrala Episcopală și Regală de la Curtea de Argeș, alături de Regele Carol al II-lea.

Destinul clădirii după 1937

Donația către Casa Corpului Didactic și cămin pentru studente

La plecarea din țară, Principele Nicolae a donat vila statului român, cu condiția ca aceasta să fie folosită drept cămin pentru studentele de la Facultatea de Medicină. Proprietatea a intrat astfel în administrarea Casei Corpului Didactic, care a transformat-o în cămin de fete, funcție pe care avea să o îndeplinească timp de mai multe decenii. În vecinătatea căminului a fost ridicat un imobil de apartamente destinat cadrelor didactice, în care au locuit, printre alții, familiile scriitorilor Liviu Rebreanu și Ion Minulescu — locuințe transformate astăzi în muzee memoriale, deschise publicului. Fiica poetului Ion Minulescu, Mioara Minulescu, povestea în memoriile sale cum fetele de la cămin ieșeau pe balconul vilei, cu vedere spre terasa apartamentului Minulescu, și îl rugau pe scriitor, îmbrăcat în celebrul său halat cu buline, să le recite versuri.

Naționalizarea și funcțiile succesive

După instaurarea regimului comunist, vila a fost naționalizată, pierzându-și destinația inițială de cămin studențesc. De-a lungul deceniilor următoare, clădirea a găzduit, pe rând, sediul unei ambasade și sediul ICRAL Cotroceni, structura însărcinată cu administrarea fondului locativ de stat din zonă. Ulterior, vila a funcționat și ca sediu de firmă, funcție prin care clădirea și-a păstrat, cel puțin parțial, destinația de spațiu administrativ moștenită din perioada comunistă, fără a mai avea legătură cu rolul rezidențial pentru care fusese construită inițial.

Restaurarea și situația actuală

Vila a revenit, după 1990, în proprietate privată. În ultimii ani, clădirea a fost supusă unei restaurări ample, care a păstrat elementele originale de arhitectură, pietrărie și tâmplărie — o intervenție considerată, prin comparație cu desenele și fotografiile de epocă păstrate în fondul Alfred Popper, un exemplu reușit de conservare a patrimoniului construit din Cotroceni. Vila Steinebach este declarată monument istoric. Aflată în proprietate privată (biroul privat al unui mare investitor imobiliar), clădirea nu poate fi vizitată, dar rămâne una dintre cele mai valoroase mărturii ale arhitecturii neoromânești interbelice din cartierul Cotroceni, prin decorația sa de inspirație bizantină și prin legătura sa cu unul dintre episoadele cele mai cunoscute din istoria Casei Regale a României.

Personaje

• Alfred Popper (1874-1946) — arhitect, autorul proiectului vilei Steinebach, realizat în stilul neoromânesc; a lucrat și la Peleș, Pelișor, Palatul Cotroceni și Gara Regală din Sinaia. Opera sa a fost recuperată de istoricul de artă Monica Croitoru-Tonciu în monografia Alfred Popper, 1874-1946: (re)descoperirea unui arhitect, Editura Simetria, 2022.
• Laurențiu Steinebach — intendent, apoi administrator al Palatului Cotroceni; primul proprietar al vilei, alături de soția sa, Louise, pentru care a comandat construcția, în 1915-1916.
• Principele Nicolae al României, Nicolae Brana (1903-1978) — al patrulea copil al Regelui Ferdinand I și al Reginei Maria, regent al României între 1927 și 1930; a cumpărat vila în 1925 pentru Ioana Doletti, căsătorie ce i-a adus, în 1937, excluderea din Casa Regală.
• Ioana (Jeanne) Dumitrescu-Doletti (?-1963) — fiica viticultorului Iorgu Dumitrescu, din satul Tohani, județul Prahova; soția morganatică a Principelui Nicolae, alături de care a trăit în exil, la Paris, Veneția și Lausanne.

Bibliografie

• Croitoru-Tonciu, Monica, Alfred Popper, 1874-1946: (re)descoperirea unui arhitect, Editura Simetria, 2022.
• Ion, Narcis Dorin, Carol al II-lea al României. Un Rege Controversat, volumul 2.
• Regina Maria, Jurnal de război – 1918, Editura Humanitas, 2016.
• EXCLUSIV I Vila Steinebach, cea mai frumoasă casă din Cotroceni. Principele Nicolae i-a dăruit-o iubitei sale, femeia din cauza căreia a fost expulzat (B365.ro)
• Principele Regent Nicolae (Casa Majestății Sale)
• Repatrierea Principelui Regent Nicolae (Casa Majestății Sale)
• Cum a stricat o femeie relațiile dintre Carol al II-lea și fratele său (Historia.ro)
• Povestea (Domeniile Tohani)
• Prince Nicholas of Romania (Wikipedia)

Iulie 2024: