Zona delimitată de Piața Victoriei – Kiseleff – Ion Mincu – Clucerului – Averescu – Prezan – Aviatorilor – Mircea Eliade cu ocolul Turgheniev, Dante, Gogol – Beller – Calea Dorobanților și înapoi în Piața Victoriei ca să se închidă cercul e cea mai întinsă zonă compactă cu o eleganță aristocratică, cu istorie și cu multe secrete, cu poezie. E înverzită, foarte frumoasă, și pe cale de consecință și de departe cea mai scumpă imobiliar din București.
Pătratul Piața Victoriei – Statuia Aviatorilor – Piața Dorobanților – Perla e zona „Capitale”, pentru că multe străzi au numele unor astfel de orașe. Strada Rabat aici este, desigur, și prin urmare numai auzindu-i numele îți dai seama că e una dintre cele mai frumoase și elegante străzi din București, înverzită, cu trafic redus, puțin zgomot, largă, curată.
Acolo, unde Rabat se împreunează într-o mică piațetă cu două dintre cele mai faimoase străzi ale Bucureștiului, Aleea Alexandru și Ermil Pangratti, e una dintre cele mai frumoase, mai distinctive și mai cunoscute vile din oraș. Oamenii care nu-i știu istoria îi spun Vila Roșie, de la cărămida cu care este făcută.
Clădirea „Vila Ministrului Constantin Bușilă”, cu denumirea sa „științifică”, istorică, printre arhitecți și specialiști, având ca adresă strada Rabat nr. 1, a fost proiectată de Arhitectul Duiliu Marcu, execuția fiind realizată de celebrul inginer Emil Prager, care este și autorul proiectului de rezistență, în perioada 1932 – 1933 pentru o mare personalitate a vremii, inginerul Constantin Buşilă.
Acum a fost readusă la splendoarea de odinioară după unul dintre cele mai lungi, mai minuțioase și mai scumpe procese de restaurare pentru o proprietate privată rezidențială, cu grijă pentru restituirea intactă a patrimoniului cultural național. A durat aproape trei ani și a scos trei milioane de Euro din contul proprietarului, mutându-i apoi în conturile a zeci de arhitecți și alți specialiști, restauratori rari, aduși de departe, furnizori de materiale unicat din toată lumea. Au terminat cu totul acum câteva luni, pe la mijlocul lui 2023, și au plecat cu toții către casele lor și către alte lucruri, mulțumiți de ce a ieșit și punând „Vila Inginerului Constantin Bușilă” pe locul cel mai de sus în toate portofoliile lor.
Duiliu Marcu este cel care dovedește o polivalență ieșită din comun în arhitectura românească, fiind personalitatea acesteia, care se confundă practic cu aproape întreaga evoluție a arhitecturii noastre. În acest sens, activitatea sa profesională se desfășoară pe parcursul a peste 50 de ani (1912-1966), timp în care la conducerea României democratice se schimbă patru regi [Carol I (1866-1914), Ferdinand I (1914-1927), Mihai I (1927-1930 și 1940-1947) și Carol al II-lea (1930-1940)] și, ulterior, se instaurează regimul comunist. Mai mult decât atât, destinul arhitectului este legat de familia regală și mai ales de personalitatea lui Carol al II-lea.
Multitudinea de lucrări realizate de arhitect de-a lungul întregii sale cariere, capacitatea sa de a aborda toate tipurile de arhitecturi prezente în România în perioada regalității, precum și de a se adapta perfect cerințelor comanditarilor, indiferent care ar fi aceia, toate relevă faptul că Duiliu Marcu a rămas și va rămâne pentru totdeauna o mare personalitate a arhitecturii noastre, indiferent de regimurile care s-au succedat și se vor succeda la conducerea țării.
Cea mai valoroasă inițiativă stilistică proprie este, fără îndoială, sinteza modernismului cu arhitectura clasică, deoarece din această nouă concepție rezultă cele mai importante și mai spectaculoase opere ale arhitectului. Etapa modernistă a carierei lui Duiliu Marcu este și cea mai prolifică. Programele de arhitectură abordate de Marcu sunt variate, de la clădiri publice și imobile cu apartamente și birouri, la locuințe individuale și pavilioane de expoziție.
Trecerea către modernism a arhitectului va avea loc după 1930, când, în ciuda lucrărilor valoroase și a succeselor de care se bucurase deja în cariera sa, Duiliu Marcu a simțit nevoia unei schimbări în abordarea arhitecturii, care să corespundă mai bine necesităților societății românești interbelice. În acest sens, arhitectul se înscrie în curentul modernist, mai precis în modernismul clasicizant, filtrat printr-o viziune proprie, unică în țara noastră, care amintește pe alocuri de arhitectura mussoliniană. Ca principală personalitate a acestui stil, Duiliu Marcu își desăvârșește opera și se impune definitiv ca unul dintre cei mai mari arhitecți din istoria arhitecturii din România.
Cu toate acestea, modernismul nu este singurul curent asupra căruia Marcu își lasă amprenta, elaborând o viziune și o concepție proprii. Dimpotrivă, același este și cazul neoromânescului, unde Duiliu Marcu propune o alternativă, o manieră originală de a aborda stilul național: este vorba despre „stilul neobizantin” sau „arhitectura românească de tradiție”.
O contribuție remarcabilă a lui Marcu pentru întreaga arhitectură interbelică din țara noastră este reinventarea detaliului de arhitectură, atât prin soluția găsită, cât și prin prețiozitatea materialului folosit. Astfel, rezolvarea detaliilor de către diplomații Școlii de Arte Frumoase de la Paris, la sfârșitul secolului al XIX-lea și la începutul secolului XX, în stil eclectic, este reluată prin folosirea materialelor ca piatra naturală, lemnul, sticla și metalul la detaliile arhitecturii moderniste, în special la cele ale modernismului clasicizant. Din acest motiv, aș îndrăzni să-l numesc pe Duiliu Marcu „ARHITECTUL DETALIULUI ÎN ARHITECTURA MODERNISTĂ DIN ROMÂNIA”. (Mariana CROITORU)
Constantin Bușilă urmează cursurile Liceului “Principatele Unite” din Iași, după care se înscrie la Școala Națională de Poduri și Șosele din București. Aici termină studiile în 1900 ca șef de promoție după care pleacă la Liège în Belgia, pentru un an, unde își susține teza de doctorat în domeniul electrotehnic.
Personalitatea inginerului Constantin Bușilă nu se bucură de o notorietate pe potriva meritelor sale deosebite în evoluția tehnologică a României moderne. Șef de promoție în 1900 al Școlii Naționale de Poduri și Șosele, doctor în electrotehnică la Liège, discipol și colaborator al lui Anghel Saligny, angajat și consilier în multe uzine, societăți și institute, a contribuit constant și eficient la dezvoltarea industriei energetice a țării. Cooptat pe criterii de competență în guvernul Antonescu, a demisionat în 1943. Episodul s-a soldat în 1946 cu o condamnare, urmată în 1950 de moartea sa la Aiud.
Imobilul face parte din Zona Protejată 48, celebra Parcelarea Filipescu, și este clasat monument istoric clasa B. Din punct de vedere stilistic, clădirea se încadrează în curentul modernist, având și anumite detalii interpretative din repertoriul arhitecturii naționale românești.
Amplasată pe colț, cu vizibilitate excelentă, are o suprafață utilă de cca 1,130 mp și peste 1,564 mp de suprafață totală (include balcoanele și terasele), totul fiind clădit pe un teren de 950mp. Are două intrări pietonale, cea principală din strada Rabat, și o alta din strada Ermil Pangratti, iar accesul auto către parcare și garaj se face din strada Rabat.
În total sunt 30 de camere, 12 grupuri sanitare/băi, 6 terase și balcoane, grădină amenajată și două garaje subterane, dintre care unul dublu. Clădirea este prevăzută cu lift modern Kleemann (320kg), cu stații la fiecare nivel. Are o volumetrie compactă, formată din două prisme intersectate, mai joasă către strada Ermil Pangrati și mai înălțată către strada Rabat, joc realizat numai din diferența de înălțime a aticelor și o volumetrie mai frământată la est, datorată intrândului desfășurat pe întreaga verticală ce fragmentează fațada în două volume.
Conform expertizei tehnice de rezistență, clădirea a necesitat doar câteva consolidări locale. Singura intervenție majoră din punct de vedere structural a fost la nivelul aticului terasei de la etajul II, fațada dinspre strada Ermil Pangratti, unde datorită unei fisuri a fost necesară desfacerea parapetului de zidărie cu recuperarea cărămizii originale și refacerea lui cu ancorarea în stâlpișori și centuri de beton armat, placând cu cărămida recuperată fațada.
La exterior, intervenția a constat în desprăfuirea și conservarea fațadelor prin curățarea suprafețelor de cărămidă aparentă de depunerile aderente și de vopsitorii cu ajutorul unui steamer cu jet de abur, prin înlocuirea locală a cărămizilor degradate cu cărămizi de același tip și reintegrarea volumetrică și cromatică a pieselor de cărămidă cu lacune.
Grilajele decorative metalice au fost restaurate, iar elementele cromate au fost desfăcute, recromate și remontate. S-a realizat un gard de incintă, preluând modelul original al porților auto, conceput de Duiliu Marcu conform desenelor găsite în dosarul de arhivă al casei. Tâmplăriile metalice originale, cu mânere din alamă, au fost reparate, curățate, revopsite în culoare gri, astfel încât astăzi funcționează perfect.
La interior, s-au restaurat: ușile glisante din holul central parter și lambriul original din sufragerie - finisate cu furnir din lemn de nuc; mobilierul bibliotecii - finisat cu furnir din lemn de stejar băițuit; măștile de radiatoare. O surpriză plăcută a fost descoperirea în camera bibliotecii, sub un parchet ieftin, a pavimentului original din piatră de Bașchioi, care a putut fi astfel restaurat. Parchetul original păstrat integral la parter, cu un model în tablă de șah cu carouri alternative din lemn de nuc și lemn de stejar, caracteristic perioadei, a fost curățat, consolidat, împănat, chituit și tratat cu un baiț incolor mat pe bază de ulei. Parchetul de la etaj a fost refăcut identic cu modelul original păstrat în holul de la etaj – model tablă de șah cu carouri din lemn de stejar.
Au fost refăcute și modernizate toate instalațiile. Corpurile de iluminat alese sunt moderne, cu o trimitere către designul interbelic. A fost introdus un lift interior care face legătura dintre grădină și terasa de la etajul II. Subsolul și etajul II au fost tratate modern. Grădina cu intrare din str. E. Pangratti a fost amenajată peisager, conservându-se integral proiectul arhitectului Duiliu. Marcu. Au fost păstrate aleile, rondurile de vegetație, a fost refuncționalizată fântâna, cu canalul și bazinul cu oglindă de apă.
Notă: O descriere de specialitate foarte clară puteți citi în articolul din revista Igloo, dar și în alte articole din lista cu referințe de mai jos.
Hochparter: încăperi mari, pline de stil și lumină
SU de 313mp + 3 terasă în suprafață de 118mp
Înalt și luminos, parterul este format dintr-un hol central mare care distribuie încăperi ample, luxoase și bine luminate natural, cu acces direct la terase și grădină. Intrarea se face printr-o scară largă, placată cu marmură, la capătul căreia ești întâmpinat de o ușă originală din lemn masiv, restaurată integral. Comunicarea cu restul nivelurilor se face prin scara interioară, lift sau scara de serviciu.
Etajul 1: volumetrie ingenioasă, priveliște plăcută
SU de 318mp + terasă/balcon de 14mp
Etajul, în suprafață de 318mp, este gândit de arhitectul clădirii printr-un joc ingenios de volumetrii care îl împarte în două: un hol central amplu, aflat la capătul superior al scării interioare, distribuie 6 dintre camerele aflate aici, precum și două băi, iar a doua parte se dezvoltă din liniștea scării printr-un hol acces, unde sunt alte 3 camere, două grupuri sanitare, stația liftului și accesul la o scară de serviciu. Camere înalte cu multe ferestre, multă lumină, priveliște plăcută. În total, sunt 9 camere, 6 băi și două balcoane.
Etajul 2: spațiu vitrat mare, priveliște amplă, loisir
SU de 197mp + 120mp terasă
Etajul 2, parțial extins cu o sală mare din pereți de sticlă și acoperiș retractabil din aluminiu, în suprafață de 65mp, este compus din 5 încăperi și 4 grupuri sanitare, plus o terasă circulabilă amenajată de cca 140mp, cu vedere amplă asupra cartierului.
Gradina restaurată: alei din granit, bazine cu apă, vegetație
Suprafața de 200mp
Grădina, amenajată idilic cu alei din granit, bazine de apă cu soclu de piatră, placate cu mozaic verde albastru, plante și arbuști ornamentali, poate fi accesată direct din parter sau printr-o alee exterioară clădirii.
PARDOSELI
TÂMPLĂRIE: La parter, tâmplăria metalică originală, restaurată, cu geam termopan. Restul ferestrelor, de la etaje și demisol, au rame din aluminiu și geam triplu, marca Reynaers.
UŞI INTERIOR: O parte dintre ușile din interior sunt cele originale, restaurate, iar o altă parte au fost schimbte cu unele asemănătoare importate din Italia.
Echipele de arhitecți, proiectanți și constructori care au restaurat Vila Ministrului Constantin Bușilă la splendoarea inițială a proiectului lui Duiliu Marcu, pentru care au primit și mai multe premii de specialitate și mențiuni:
Notă: Vila a fost complet renovată în anul 2023, conform specificațiilor de mai sus, și a fost pusă în vânzare - vezi anunțul de pe site-ul nostru: (Vila Ministrului Constantin Bușilă de vânzare (propertyindex.ro). Clădirea și terenul sunt deținute de persoană juridica, este cadastrata si intabulată. Preț: 8.000.000 Euro + TVA
Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane, de organizare, conectare și interpretare a tuturor entităților care compun realitatea imobiliară, patrimonială și urbană. Este o arhitectură relațională care modelează orașul ca rețea.