Casa sculptorului Cornel Medrea, 1929, arh. Horia Creangă
Casa sculptorului Cornel Medrea din București, realizată în 1929 de arhitectul Horia Creangă pe strada Andrei Mureșanu nr. 4, este prima locuință individuală proiectată de echipa Creangă în capitală și un exemplu esențial pentru etapa de tranziție către modernismul matur, în care volumetria masivă și expresivitatea atelierului de sculptură definesc întreaga compoziție.
Prima locuință individuală proiectată de echipa Creangă în București, în 1929, este amplasată într-un cartier de vile deja consacrat: Parcelarea Filipescu. Este proiectată pentru sculptorul Corneliu Medrea, care o va vinde însă chiar înainte de a fi terminată, nu știm din ce motive. Și această casă se prezintă ca o articulare de volume masive, din care cel mai important este atelierul de sculptură. Într-un fel, învăluirea cu o locuință de dimensiuni mai mici a volumului puternic al atelierului pare să reia tema compozițională a fațadei posterioare a vilei de la Deva, cu jocul ei de simetrie-asimetrie.
Întreaga compoziție volumetrică este foarte puternic articulată de limitele parcelei atât prin enfilada de stâlpi dintre poartă și intrarea în casă, cât și prin volumul depozitului de materiale din zona de spate. Atelierul marchează primul moment în care Creangă își asumă două aspecte moderniste determinante: expresivitatea unei structuri metalice viguroase și folosirea peretelui vitrat pe suprafață mare, care îmbracă structura. În rest, desfășurarea exuberantă cu basoreliefuri, statui și bazin dinspre stradă este de factură Art-Deco, dar nu a fost niciodată realizată cu exuberanța din proiect. Ca și casa Groza, casa Medrea poartă semnificația căutărilor propriei linii într-o modernitate care era testată concomitent și prin proiectul de concurs ARO și, în mai mică măsură, prin imobilul Gheorghiu-Pop. Este însă o linie de căutări la care, ca și în cazul imobilelor, Creangă va renunța începând din 1930.
Casa Medrea reprezintă unul dintre cele mai importante experimente timpurii ale lui Horia Creangă în domeniul locuinței individuale, marcând trecerea de la un limbaj decorativ către modernismul structural și funcțional. Prin relația dintre atelier și locuință, prin expresivitatea volumelor și prin asocierea cu unul dintre cei mai importanți sculptori români, clădirea ocupă un loc esențial în istoria arhitecturii românești interbelice.
Sculptorul Cornel Medrea
Cornel Medrea (1888–1964) a fost unul dintre cei mai importanți sculptori români ai secolului XX, activ în perioada interbelică și postbelică, recunoscut pentru lucrările sale monumentale și pentru portretele dedicate personalităților culturale și istorice. S-a născut la Miercurea Sibiului și a studiat la Budapesta, completându-și formarea prin călătorii în marile centre culturale europene. Activitatea sa artistică este extrem de diversă, incluzând monumente publice, busturi și compoziții sculpturale. Printre lucrările sale se numără monumente dedicate unor figuri istorice precum Avram Iancu sau Ovidiu, precum și numeroase portrete ale unor personalități culturale.
A fost profesor la Academia de Arte Frumoase din București și a avut o influență semnificativă asupra generațiilor următoare de artiști. Opera sa este caracterizată prin forme robuste și o tendință către simplificare și esențializare, influențată de sculptura europeană modernă. După 1948, o parte importantă a creației sale a fost donată statului român, constituind nucleul Colecției „Cornel Medrea” din cadrul Muzeului Municipiului București. Sculptura lui Cornel Medrea se remarcă printr-o sinteză între realism și modernitate, caracterizată prin volume pline, echilibrate și o atenție deosebită pentru expresivitatea materialului. Artistul preferă formele simplificate și robuste, evitând detaliul excesiv în favoarea unei expresii plastice directe și puternice. Influențele franceze, în special din mediul artistic parizian interbelic, sunt vizibile în modul de tratare a volumelor și în rafinamentul compozițional. (sinteză din documentarea Ana-Maria Zahariade)
Referințe:
Mai 2024:
Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane, de organizare, conectare și interpretare a tuturor entităților care compun realitatea imobiliară, patrimonială și urbană. Este o arhitectură relațională care modelează orașul ca rețea.