Doamna Colonel Felicia Georgescu și domnul Colonelul Luca au făcut un bloc în Splaiul Independenței nr. 58A - Parcela nr. 5
Parcela nr. 5 din cadrul parcelării „Clădirea Românească” corespunde imobilului situat la adresa Splaiul Independenței nr. 58A. Lotul este amplasat pe latura dinspre Splai a ansamblului Intrarea Vasile Păun (fostă Intrarea Ursulețului), având deschidere directă către artera majoră care însoțește cursul Dâmboviței. Prin această poziționare, clădirea are un statut urban diferit față de imobilele din interiorul incintei: participă la frontul continuu al Splaiului Independenței, arteră de circulație intensă, și face legătura între țesutul reprezentativ al bulevardului și incinta rezidențială organizată în jurul scuarului interior.
Imobilul de pe Parcela nr. 5 – Splaiul Independenței nr. 58A – a fost edificat ca urmare a cererii depuse la 11 ianuarie 1935 de doamna colonel Felicia Georgescu și de colonelul Luca, în vederea autorizării construirii clădirii pe lotul aferent parcelării. Documentația înaintată autorităților a cuprins planurile necesare pentru obținerea autorizației – plan de situație, planuri pe niveluri și detalii tehnice – toate semnate de arhitectul Ghinescu, care a asumat proiectarea imobilului. Această informație fixează cu claritate atât inițiatorii investiției, cât și autorul proiectului, integrând clădirea în seria construcțiilor interbelice realizate în cadrul parcelării „Clădirea Românească” în anii 1934–1935.
Contextul realizării (1932–1935)
Imobilul face parte din operațiunea urbană inițiată în 1932 de Societatea „Clădirea Românească”, societate de asigurări care a parcelat terenul viran dintre Piața Mihail Kogălniceanu și Splaiul Independenței. Planul parcelar a fost realizat de arhitecții Constantin Ciogolea și G. S. Săpunaru, iar loturile au fost vândute ulterior unor proprietari care au edificat clădirile în intervalul 1932–1934. Ansamblul a fost inaugurat în 1935. Parcelarea a prevăzut 10 loturi, cu regimuri de înălțime diferențiate: clădiri mai înalte către arterele majore (piață și splai) și clădiri mai joase către scuarul interior. Parcela nr. 5, fiind orientată către Splaiul Independenței, se înscrie în categoria imobilelor cu regim mai înalt și cu vizibilitate urbană accentuată.
Regim de înălțime și caracter de imobil de raport
Clădirea de la Splaiul Independenței nr. 58A este un imobil de raport interbelic, cu subsol și mai multe niveluri supraterane (în concordanță cu profilul clădirilor de pe Splai și cu regulamentele epocii). Regimul exact de înălțime se aliniază cu frontul existent la momentul construirii, contribuind la închiderea coerentă a aliniamentului. Funcțiunea este predominant rezidențială, cu apartamente dispuse pe nivel, organizate după tipologia clasică a locuințelor colective interbelice. Având deschidere la o arteră importantă, este posibil ca parterul să fi avut sau să fi putut avea destinații comerciale sau de servicii, în funcție de configurația inițială a proiectului și de dinamica economică a zonei.
Organizare funcțională
Apartamentele sunt concepute după schema funcțională specifică perioadei: acces prin vestibul, hall central de distribuție, camere principale orientate către fațada principală (splai), iar zona de servicii (bucătărie, oficiu, eventual cameră de serviciu) organizată în spatele planului sau către o curte de lumină. Separarea circulației principale de cea de serviciu reprezintă o caracteristică constantă a imobilelor din parcelare. În mod uzual, există o scară principală pentru locatari și o scară secundară pentru serviciu, cu acces din zona bucătăriei. Iluminarea și ventilarea spațiilor de serviciu sunt asigurate prin curți de lumină, soluție tehnică frecvent utilizată în clădirile de raport din anii ’30.
Arhitectură și expresie stilistică
Din punct de vedere stilistic, imobilul se înscrie în modernismul interbelic sobru, cu accente Art Deco discrete, caracteristic întregului ansamblu. Fațada către Splaiul Independenței este organizată într-un ritm regulat al golurilor, cu accentuarea verticală a traveilor și cu marcarea orizontalelor prin parapete și brâuri simple. Volumetria este compactă, cu eventuale retrageri ale ultimelor niveluri pentru a respecta regulamentele de înălțime și pentru a reduce impactul vizual asupra străzii. Intrarea este tratată cu atenție, prin placaje de piatră sau finisaje de calitate, iar balustradele și elementele metalice reflectă limbajul Art Deco al perioadei. Structura este din beton armat, iar finisajele originare includ tencuieli fine sau terasit și placaje de piatră la soclu. În timp, unele intervenții – în special termoizolările aplicate pe fațadă – pot fi afectat aspectul inițial, diminuând claritatea detaliilor originale.
Relația cu ansamblul și valoarea urbană
Parcela nr. 5 joacă un rol esențial în definirea limitei ansamblului către Splaiul Independenței. Împreună cu celelalte imobile orientate către arterele majore, contribuie la articularea dintre spațiul public larg al bulevardului și incinta semi-privată a Intrării Vasile Păun. Ansamblul se află într-o Zonă Construită Protejată, iar clădirea face parte dintr-un fragment urban coerent, reprezentativ pentru dezvoltările imobiliare interbelice din centrul Bucureștiului. Valoarea sa nu este doar individuală, ci și de ansamblu, prin participarea la o operațiune urbanistică unitară, planificată și realizată într-un interval scurt de timp.
Intrarea Vasile Păun (fostă Intrarea Ursulețului)
Intrarea Vasile Păun este o fundătură urbană interbelică (tip cul-de-sac) în zona Piața Mihail Kogălniceanu – Splaiul Independenței, într-un țesut central cu densitate mare și cu o puternică încărcătură istorică și instituțională. Intrarea pornește dinspre Piața Kogălniceanu (în imediata vecinătate a bulevardului Mihail Kogălniceanu) și se dezvoltă ca o mică incintă rezidențială, conectată și către Splaiul Independenței prin accese secundare. În logica orașului, intrarea funcționează ca un „pocket neighborhood” inserat între artere majore: piața și bulevardul din față (spațiu public reprezentativ, cu circulație intensă), respectiv splaiul din spate (arteră lineară, de tranzit). Prin această așezare, ansamblul își extrage avantajul paradoxal: este ultracentral, dar produce o interioritate relativ protejată față de agitația bulevardelor.
Contextul zonei și geneza locului
Zona Piața Mihail Kogălniceanu – bd. Mihail Kogălniceanu este rezultatul modernizărilor de sfârșit de secol XIX și început de secol XX, când se trasează și se regularizează bulevarde, piețe și fronturi construite, după modele occidentale (în particular modelul bulevardelor cu aliniament și fronturi continue). În perioada interbelică, acest tip de cadru urban devine un teren fertil pentru investiții în imobile de raport și locuințe colective moderne, cu apartamente mari, finisaje bune și dotări tehnice actuale pentru epocă. Intrarea Vasile Păun apare exact în această „fereastră” de oportunitate urbanistică: terenuri rămase libere sau greu de valorificat după trasarea bulevardelor sunt reorganizate prin parcelări coerente, cu reguli clare de înălțime, aliniament, retrageri, circulație și echipare edilitară.
Parcelarea „Clădirea Românească” și formarea intrării (1932–1935)
Intrarea a fost inițiată ca parcelare în 1932, realizată în intervalul 1932–1934 și inaugurată în 1935, având ca investitor Societatea „Clădirea Românească” (societate de asigurări). Demersul urmărea o rezolvare urbanistică eficientă a unui teren viran delimitat de Splaiul Independenței și Piața Mihail Kogălniceanu, printr-o tipologie occidentală de cul-de-sac, capabilă să concentreze locuire colectivă de calitate într-o incintă mică, dar bine organizată.
Societatea a obținut autorizarea parcelării, apoi a revândut loturile către proprietari care au construit imobilele conform regulamentului urbanistic al parcelării. Terenul a fost împărțit în 10 loturi, cu suprafețe aproximativ între 210 și 365 mp, ceea ce indică o parcelare gândită pentru clădiri de raport (nu pentru case individuale), cu densitate mare, dar controlată. Planul parcelar a fost semnat de arhitecții Constantin Ciogolea și G. S. Săpunaru, angajați ai Societății „Clădirea Românească”, ceea ce fixează un nucleu foarte important pentru documentările viitoare ale fiecărui imobil: există o „inteligență” de ansamblu încă de la început, nu doar o aglomerare de proiecte independente.
Morfologie: incinta, scuarul și circulația
Ansamblul a fost proiectat ca o incintă cu curte interioară, în centrul căreia se află un scuar verde, înconjurat de o buclă carosabilă de întoarcere. Această soluție are două efecte urbane decisive: organizează circulația locală (intrare – distribuție – întoarcere), fără a transforma spațiul într-o stradă de tranzit; produce un „miez” semi-public/semi-privat, un spațiu de vecinătate, perceput ca o curte comună, nu ca o stradă obișnuită.
Accesul este compus din două alei: una scurtă, perpendiculară pe piață (aprox. 17 m), cu profil modest (lățime în jur de 8 m, trotuare relativ înguste), care se lărgește către capăt pentru întoarcere; în plus, ansamblul are și o legătură pietonală către Splaiul Independenței. Istoric, au existat două ieșiri către Splai, dintre care una este astăzi închisă și absorbită în spații private, ceea ce a modificat discret logica inițială de permeabilitate.
Program și funcțiuni
Imobilele construite în parcelare au în mod esențial funcțiune rezidențială, cu apartamente „de lux” (în logica interbelică: suprafețe mari, camere de primire, finisaje bune, separarea circulației de serviciu etc.). Excepția relevantă o constituie clădirile orientate către piața publică (Piața Kogălniceanu), care au spații comerciale la parter, un gest tipic pentru fronturile reprezentative, unde parterul activ susține viața urbană a pieței.
În interiorul ansamblului predomină locuirea colectivă: imobile cu mai multe niveluri, cu scări principale și secundare, apartamente bine compartimentate și, foarte frecvent, existența unei camere de birou/cabinet pentru exercitarea profesiei, ceea ce reflectă profilul social al locatarilor vizați (profesii liberale, funcționari superiori, medici, avocați, ingineri etc.).
Arhitectură și stil: modernism sobru cu accente Art Deco
Ca expresie arhitecturală, ansamblul este coerent: modernism interbelic sobru, cu accente Art Deco. Caracteristicile recurente includ: volume cubice, uneori cu colțuri rotunjite; retrageri în cascadă ale ultimelor niveluri (soluție urbanistică și compozițională, dar și o „negociere” cu regulile de înălțime); accentuări verticale prin bovindouri sau travei speciale care marchează axul de compoziție; orizontalitatea ferestrelor și a benzilor de parapet, care subliniază registrul etajelor; intrări principale tratate „prețios” (copertine, accent cromatic, feronerie și detalii Art Deco).
Materialele și finisajele sunt parte din identitatea ansamblului: beton armat (utilizat pe scară largă), tencuieli cu terasit/mozaic, placaje de piatră (marmură/travertin), elemente metalice (fier forjat) în grilaje, balustrade, uși și garduri. Învelitorile sunt, de regulă, cu pantă mică și ascunse de atice, pentru a nu afecta imaginea modernistă a volumelor.
Echipare edilitară și amenajare (în jurul anului 1935)
Documentele de epocă indică faptul că în primăvara anului 1935 zona era deja echipată: piața era amenajată (rond central trasat), iar intrarea avea trotuare, pavaj/asfalt și racorduri la utilități (apă, canalizare, electricitate). Practic, intrarea a fost gândită ca un produs urban „complet”: parcelare + reguli + infrastructură + arhitectură de raport, într-un interval foarte scurt.
Regim de protecție și vulnerabilități actuale
Ansamblul Intrării Vasile Păun/Ursulețului se află într-o Zonă Construită Protejată (ZCP) din București, ceea ce confirmă importanța sa ca țesut interbelic coerent și ca fragment urban valoros. În același timp, vulnerabilitățile tipice sunt cele cunoscute pentru astfel de ansambluri: reabilitări fără restaurare, termoizolări aplicate fără discernământ (care pot distruge profilaturi și detalii), intervenții neunitare la tâmplării și la parterele comerciale, precum și închiderea/privatizarea unor trasee care în proiectul inițial aveau rol de acces sau permeabilitate.
Nomenclatură: de la Intrarea Ursulețului la Intrarea Vasile Păun
Istoric, intrarea a purtat numele Intrarea Ursulețului, nume care păstrează o coloratură locală și o logică toponimică veche (specifică fundăturilor bucureștene). Denumirea actuală – Intrarea Vasile Păun – este o redenumire ulterioară; pentru istoria numelui și motivul exact al schimbării merită urmărite surse administrative (nomenclator stradal/Hotărâri CGMB), deoarece în teren memoria vechii denumiri persistă în diverse mențiuni și utilizări.
Fișă tehnică
- Denumire: Intrarea Vasile Păun (fostă Intrarea Ursulețului)
- Localizare: zona Piața Mihail Kogălniceanu – Splaiul Independenței, București (sector 5)
- Tip de intervenție urbană: parcelare interbelică de tip cul-de-sac (incintă cu scuar verde central și buclă carosabilă)
- Inițiere parcelare: 1932
- Interval realizare ansamblu: 1932–1934; inaugurare: 1935
- Investitor/inițiator: Societatea „Clădirea Românească” (societate de asigurări)
- Autor plan parcelar (urbanism): arh. Constantin Ciogolea și arh. G. S. Săpunaru
- Număr loturi (parcelare): 10 loturi (aprox. 210–365 mp)
- Regimuri de înălțime (ansamblu): predominant imobile de raport, între S+P+2/3 și S+P+5/6, cu retrageri și mansarde (variații pe lot)
- Funcțiune: rezidențial (locuire colectivă); spații comerciale la parter pentru imobilele dinspre piață
- Stil arhitectural dominant: modernism interbelic sobru cu accente Art Deco
- Structură și materiale (caracteristici recurente): beton armat; finisaje cu terasit/mozaic; placaje de piatră (travertin/marmură); fier forjat (grilaje/balustrade)
- Regim de protecție: ansamblu în Zonă Construită Protejată (ZCP), București, sector 5
- Adrese și numerotare (ansamblu, în prezent): clădiri cu numere poștale pe Splaiul Independenței și pe Intrarea Vasile Păun (inclusiv corespondențe istorice cu Piața Kogălniceanu)
Notă: există multe incertitudini legate de numerotarea poștală a imobilelor din Piața Mihail Kogălniceanu. Îndeosebi numerele 5-6-7-8 apar asociate adesea unor clădiri diferite, sau chiar asignate Bd. Mihail Kogălniceanu, și nu Pieței Mihail Kogălniceanu. De pildă, această clădire care are adresa certă str. Vasile Păun 1, apare cu adresa alternativă Piața Mihail Kogălniceanu 8 în studiul Ruxandrei Nemțeanu și cu adresa Piața Mihail Kogălniceanu 5 în prezentarea unui magazin de la parterul blocului.
Referințe:
- Intrarea Vasile Păun, fostă Ursulețului (Ruxandra Nemțeanu) - mențiune "Imobilul a fost construit ca urmare a cererii din 11 ianuarie 1935 depusă de
doamna colonel Felicia Georgescu și de colonelul Luca; planurile semnate de arhitect Ghinescu"
Mai 2024:
