Pe strada Roma 63, imobilul Nedioglu, proiectat de Horia Creangă în 1935, a avut încă de la început un parcurs problematic. Inginerul Marian Cincă locuiește aici din februarie 1989 și cunoaște bine istoria blocului. „Inițial era prevăzut doar cu parter și încă un nivel. Soluția aceasta a fost abandonată de proprietar, a cerut suplimentarea cu încă un nivel, însă nu s-a acceptat. A venit cu a treia variantă, de decupare a ultimului nivel și transformarea lui într-o terasă acoperită. Aceasta a fost aprobată, într-un final, cu argumentația arhitectului că se încadrează în zona respectivă, unde era o zonă de vile”, spune Marian Cincă, locatar al imobilului Nedioglu. În anii '50, după naționalizare, imobilul a trecut în patrimoniul statului, mai întâi la Ministerul de Interne, apoi la Primăria Generală a Municipiului București. Noi și noi chiriași s-au perindat, de-a lungul deceniilor. Fiecare, cu ideile lui despre cum ar trebui modificată clădirea. „Undeva în anii '70 - '80, un fost chiriaș de aici, care era și profesor universitar, pe la Geodezie, a făcut o cerere la Primărie, la Consiliul Popular, cum era pe timpuri, de supraînălțare a podului. Motivele, unul dintre ele - se dorea un tampon de aer pentru confortul termic al ultimului nivel”, îşi aminteşte Marian Cincă. Lucrarea a primit aprobare, iar clădirea s-a ales cu o centură de beton, turnată pe podul care nu este legat de structura de rezistență. O greutate în plus, care, la cutremurul din 1977, a dus la fisuri în pereți. Și în cazul altor seisme ar putea reprezenta un pericol pentru siguranța locatarilor. (Digicult)
*
Între 1935 și 1936, Horia Creangă proiectează pentru profesorul Gheorghe Nedioglu un elegant imobil de dimensiuni mai reduse, în luxosul parc Bonaparte (la intersecţia străzilor Roma și Paris cu Piaţa Confederaţiei), al cărui dosar de autorizaţie este deosebit de semnificativ pentru tatonările privind definirea tipurilor de locuinţe și a așteptărilor privind arhitectura lor, poate și a ocolirii reglementărilor în vigoare, într-un moment în care modernizarea și densificarea ţesutului dădea naștere acelui hibrid tipologic între scara locuinţei plurifamiliale și a vilei individuale. Problema acestei construcţii este aceea de a proiecta un mic bloc de apartamente care să corespundă imaginii de vilă impuse de regulamentele în vigoare pentru parcelarea Bonaparte, adică să aibă maximum parter și două etaje și să se cupleze pe o latură cu clădirea de pe strada Paris, în condiţiile în care proprietarul voia să exploateze mai mult decât îi permitea regulamentul suprafaţa de 446 de metri pătraţi a lotului.
Forma generală a clădirii este mult simplificată. Amplasamentul de colț favorizează desfășurarea compoziției sub forma unei interpenetrari discrete de volume, în care volumul major este decroșat net de limitele parcelei. Tema compozițională volumetrică este reluată în compoziția fațadelor, prin suprapunerea unor sufrafete discret decalate în plan frontal și al căror desen, cu marcată orizontalitate, sugerează un joc subtil și poetic al simetriei și asimetriei. Astfel, ideea articulării de volume prin interpenetrarea lor este întărită prin intercalarea planurilor succesive ale straturilor de fațadă, a cărei percepție dă un efect de adîncime, care nu corespunde realității, ci coerenței opțiunii compoziționale. Această ipoteză se confirmă prin compararea fațadei inițiale cu cea finală. Tratarea laterală este mult mai simplă, pentru că urmărește să pună în valoare forță expresivă a unghiului ușor ascuțit al parcelei. Desfășurarea pe verticală a fațadei principale anunță un alt principiu compozițional frecvent în creația ulterioară a lui Horia Creangă, cel al tripartiției verticale. (Ana Maria Zahariade)
Referințe:
August 2023:
Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane, de organizare, conectare și interpretare a tuturor entităților care compun realitatea imobiliară, patrimonială și urbană. Este o arhitectură relațională care modelează orașul ca rețea.