Parcul Circului
Parcul Circului, denumit oficial Parcul Circul de Stat, este un parc public din Sectorul 2 al Bucureștiului, delimitat de Șoseaua Ștefan cel Mare la nord, Bulevardul Barbu Văcărescu la vest și Bulevardul Lacul Tei la est. Suprafața totală a parcului este de 26 de hectare, în interiorul cărora se află clădirea Circului Metropolitan București (fostul Circ de Stat), amplasată în zona centrală a ansamblului. Parcul este cunoscut în limbajul cotidian și sub denumirea de Parcul Tonola, denumire care face referire directă la istoricul industrial al terenului pe care a fost amenajat.
Istoricul terenului: fabrica Tonola și groapa de argilei
Terenul pe care se întinde astăzi parcul a fost ocupat, în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în prima parte a secolului al XX-lea, de fabrica de cărămidă înființată în 1865 de antreprenorul german Max Tonola. Aceasta era a doua fabrică de acest profil din București, după cea a serdarului Filipescu, fondată în 1857 pe malul Dâmboviței, în zona Elefterie. Fabrica Tonola a funcționat pe amplasamentul din zona cuprinsă între Șoseaua Ștefan cel Mare, Bulevardul Barbu Văcărescu și Calea Lacul Tei până în jurul anului 1935, constituindu-se astfel ca una dintre cele mai longevive fabrici de cărămidă din Capitală. Operațiunile de extragere a argilei necesare producției au lăsat în teren o depresiune importantă, care a generat în timp o acumulare naturală de apă — viitorul Lac al Circului. Antreprenorul Max Tonola este același constructor cu care arhitectul Paul Gottereau colaborase la ridicarea Palatului Regal din Capitală, ceea ce plasează familia Tonola în categoria marilor antreprenori ai Bucureștiului de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Proiectantul parcului: Valentin Donose (1929–2017)
Proiectul de amenajare a parcului a fost elaborat în cadrul Institutului de Proiectare București, prin activitatea arhitectului peisagist Valentin Donose (1929–2017), care a semnat și concepția sa de ansamblu. Lucrările de sistematizare au început în 1960, concomitent cu construcția clădirii Circului de Stat, iar parcul a fost inaugurat în 1961. Donose descria starea inițială a terenului ca pe o groapă de proporțiile unui crater, cu maluri abrupte și o acumulare de apă de aproximativ 8.000 de metri pătrați, mai degrabă o băltoacă decât un lac. Unul dintre elementele insolite ale șantierului era prezența unui cetățean care exploata locul ca pășune pentru animale.
Intervenția proiectantului a presupus modelarea artificială aproape integrală a reliefului, crearea peluzelor în pantă lină dinspre clădirea Circului spre apă, lărgirea și regularizarea lacului prin mijloace mecanice — o draglină introdusă pe un drum construit până în mijlocul acumulării — și proiectarea unui sistem de pompare care, din rațiuni bugetare, nu s-a mai executat la momentul respectiv. Valentin Donose a continuat să fie implicat în evoluția parcului până în 1992. După Parcul Circului, a semnat amenajarea Parcului Tineretului (1965–1974) și a Parcului Central Titan (1966–1968), definind astfel o parte semnificativă din fondul de spații verzi publice ale Capitalei.
Configurația și compoziția peisagistică
Compoziția peisagistică a parcului este organizată în jurul a două elemente dominante: clădirea Circului, ca reper construit, și lacul, ca element natural central. De la fațada principală a clădirii pornesc peluze largi în pantă lină, care coboară spre lac și asigură o perspectivă deschisă și o circulație liberă între cele două puncte. Sistemul de alei betonate structurează parcursurile pietonale prin vegetația parcului, conectând zona centrală cu perimetrul delimitat de bulevardele înconjurătoare. Parcul dispune de locuri de joacă pentru copii, zone amenajate pentru proprietarii de câini și bănci dispuse de-a lungul aleilor principale și în jurul lacului.
Vegetația: specii rare și floră mediteraneeană
Parcul Circului se distinge de celelalte spații verzi ale Capitalei prin diversitatea și raritatea speciilor vegetale. Repertoriul dendrologic include specii mediteraneene și exotice neobișnuite pentru latitudinea bucureșteană: Ginkgo biloba, platani, chiparoși de baltă (Taxodium distichum), alături de specii obișnuite de foioase. O alee cu pini, plantată la aproximativ zece ani după inaugurarea parcului, a devenit un element de identitate vizuală, deși Donose însuși dezavuase această intervenție, care nu făcea parte din proiectul original. În total, s-au plantat în parc peste 20.000 de arbori și arbuști de-a lungul anilor, în cadrul diverselor campanii de îmbunătățire a vegetației.
Lacul Circului și flora acvatică
In centrul parcului, ocupând exact depresiunea rămasă de la excavările fabricii Tonola, se află Lacul cu izvoare naturale, cunoscut popular drept Lacul Circului. Lacul are o formă aproape circulară în plan și o suprafață de 0,75 hectare, alimentat inițial exclusiv din izvoare subterane proprii. Elementul său distinctiv major este colonizarea malurilor cu lotuși egipteni (Nelumbo nucifera), specie declarată monument al naturii în România în 1931. Lotușii acoperă suprafața apei cu frunze mari și flori viu colorate pe durata verii, constituind un ecosistem acvatic unic în rândul parcurilor bucureștene. Fauna lacului include broasca țestoasă de apă europeană (Emys orbicularis), a cărei origine în această locație rămâne necunoscută, dar care s-a reprodus considerabil, precum și pești, rațe sălbatice și mai multe specii de amfibieni și reptile. Ansamblul biologic al lacului — lotuși egipteni, broaște țestoase, amfibieni și păsări acvatice — constituie un ecosistem fără corespondent în celelalte parcuri ale Capitalei, fapt care a atras atenția specialiștilor în biodiversitate urbană și a grupurilor civice de mediu.
Elemente de artă plastică în parc
Parcul este înzestrat cu mai multe lucrări de artă plasată în spațiul public. Artistul plastic C. Teodorescu a realizat sculpturi în trunchiurile arborilor și arbuștilor uscați, intervenție care transformă materialul vegetal mort în suport pentru expresie artistică. Pe platoul central al parcului se află o sculptură metalică reprezentând o rachetă, simbol al cosmonauticii, element caracteristic decorului public din perioada socialistă a amenajării. O a doua lucrare sculpturală, realizată din două zale unite din piatră cioplită, reprezintă simbolul prieteniei, cu aceeași marcă stilistică a epocii de amenajare.
Starea actuală și problemele de conservare
In ultimii ani, parcul se confruntă cu o serie de probleme de conservare documentate public. Sistemul de irigații a rămas nefuncțional o perioadă îndelungată, ceea ce a condus la uscarea a peste 250 de arbori, inclusiv a majorității pinilor de pe aleea omonimă. Nivelul apei din Lacul Circului a scăzut dramatic, afectând grav ecosistemul acvatic și amenințând cu dispariția colonia de lotuși egiptean, element-simbol al parcului. Cauzele scăderii nivelului sunt legate de construcțiile cu fundații adânci ridicate în proximitate, care au colmatat izvoarele subterane naturale.
Ca răspuns la semnalele de alarmă transmise de Grupul de Inițiativă Civică Lacul Tei, autoritățile au emis un certificat de urbanism pentru forarea unui puț de mare adâncime care să asigure alimentarea constantă a lacului, investiție prezentată de primarul general Nicușor Dan ca esențială pentru salvarea speciei de lotuși și a biodiversității locale. Parcul nu este clasificat ca monument istoric — statutul de monument se aplică exclusiv clădirii Circului Metropolitan, cod B-II-m-A-20964 — iar dosarul pentru clasarea parcului era, la data ultimelor informații disponibile, în curs de elaborare. Administrarea curentă a parcului revine Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB).
Monumente și opere de artă în Parcul Circului
Parcul Circului — amenajat în perioada 1958–1961 pe locul fostei Gropi Tonola, o excavație de argilă a fabricii de cărămidă înființate în 1865 de germanul Max Tonola — este un parc artificial de 26 de hectare, proiectat de arhitectul peisagist Valentin Donose (1935–2017). Patrimoniul sculptural al parcului este modest ca număr și neomogen ca valoare: cuprinde câteva sculpturi realizate de artistul C. Teodorescu în trunchiurile arborilor și arbuștilor uscați, o lucrare nonfigurativă în piatră fără autor consemnat public și ansamblul monumental al Prințului Rainier al III-lea de Monaco, dezvelit în 2017. Ultimul dintre acestea este cea mai controversată comandă de artă publică a administrației bucureștene din deceniul 2010–2020, atât prin motivația amplasării, cât și prin costul de execuție.
Patrimoniul sculptural al Parcului Circului este, în ansamblu, nereprezentativ pentru valorile artistice ale spațiului public bucureștean. Sculptura nonfigurativă în piatră — fără autor consemnat, fără dată și fără context documentar — este o piesă de interes minim din punct de vedere arhivistic; ea exemplifică o categorie de lucrări prezente în parcurile capitalei pentru care lipsa documentației face imposibilă orice evaluare.
Ansamblul monumental al Prințului Rainier al III-lea de Monaco ridică, în schimb, o problemă de principiu privind criteriile de amplasare a monumentelor de for public în spațiul urban. Motivarea explicită a comenzii — legătura funcțională dintre Circul Globus București și Festivalul Internațional de Circ din Monte Carlo — este circumstanțială și insuficientă prin raport cu costul public al lucrării (circa 1,9 milioane euro) și cu precedentul pe care îl creează. Critica de specialitate și opinia publică au semnalat, la inaugurare, absența unui fundament artistic sau cultural solid, nivelul școlăresc al conceptului și lipsa de transparență în atribuirea contractului. Din perspectiva patrimoniului de for public, lucrarea îl plasează din nou pe Ionel Stoicescu în postura de executant principal al comenzilor publice majore ale Primăriei Capitalei din deceniile 2000–2020 — o concentrare de comenzi fără precedent în istoria postdecembristă a sculpturii de for public din București, care ridică întrebări legitime despre mecanismele de selecție și despre politica artistică a administrației.
Lacul Circului
Lacul Circului, denumit oficial Lacul cu izvoare naturale și cunoscut în unele surse și sub toponimul Lacul Tonola, este un heleșteu situat în centrul Parcului Circul de Stat din Sectorul 2 al Bucureștiului, în interiorul perimetrului delimitat de Șoseaua Ștefan cel Mare, Bulevardul Barbu Văcărescu și Bulevardul Lacul Tei. Suprafața lacului este de 0,75 hectare, cu o formă aproape circulară în plan. Adâncimea maximă a atins la un moment dat aproximativ 4 metri, deși nivelul apei a scăzut considerabil în anii recenți. Lacul se află în zona depresionară centrală a parcului, exact în locul fostei excavații de argilei a fabricii Tonola, la cel mai coborât punct al reliefului modelat artificial de arhitectul peisagist Valentin Donose în 1960–1961.
Originea: de la groapa de argilei la lac amenajat
Acumularea de apă care a generat viitorul lac s-a format în urma excavărilor de argilei efectuate de fabrica de cărămidă a lui Max Tonola, operațională între 1865 și aproximativ 1935. Depresiunea rămasă după închiderea fabricii acumulase o cantitate redusă de apă, alimentată de izvoare subterane ale pânzei freatice din zonă, formând o băltoacă de aproximativ 8.000 de metri pătrați cu maluri abrupte, pe care Valentin Donose o descria ca pe o groapă cu aspectul unui crater. Intervenția peisagistului în 1960–1961 a presupus lărgirea și regularizarea acumulării existente prin mijloace mecanice — o draglină introdusă pe un drum de lucru construit până în mijlocul depresiunii — și modelarea malurilor pentru a conferi lacului forma sa actuală, rotundă și cu pante line spre apă.
Adâncimea proiectată inițial era de 4,5 metri, cu o suprafață planificată de 1,5 hectare, dimensiuni care nu au fost integral atinse în execuție. Sistemul de pompare proiectat de Donose pentru a regla nivelul apei nu a fost realizat la momentul inaugurării parcului, lăsând lacul complet dependent de variațiile naturale ale pânzei freatice. Taluzul lacului a suferit în timp modificări esențiale, pentru a remedia aspectul inițial de depresiune abruptă, și a căpătat forma lină și treptată vizibilă astăzi, care permite circulația pietonală în jurul întregii suprafețe acvatice.
Sistemul de alimentare cu apă
Lacul Circului este un lac natural din perspectiva sursei de apă, alimentat exclusiv din izvoare subterane proprii, fără a fi conectat la rețeaua de alimentare cu apă a orașului. Această caracteristică îl distinge net de bazinele ornamentale artificiale din alte parcuri bucureștene și îi conferă statutul de corp de apă cu dinamică hidrologică proprie, dependent de nivelul pânzei freatice din zonă. Izvoarele subterane care îl alimentează provin din straturile freatice situate sub terenul parcului, strâns legate de geologia argiloasă a amplasamentului, moștenire directă a activității de extracție din perioada fabricii Tonola.
Flora acvatică: lotușii egipteni
Elementul distinctiv și simbolic central al Lacului Circului este colonia de lotuși egipteni (Nelumbo nucifera), singura populație stabilă a acestei specii dintr-un parc bucureștean și, potrivit unor surse, una dintre puținele din România. Specia Nelumbo nucifera, aparținând familiei Nelumbonaceae, este o plantă acvatică perenă cu rizomi, originară din Asia subtropicală, cu un areal natural care se întinde din zona Mării Caspice până în Japonia, Filipine și Australia. Planta a fost declarată monument al naturii în România în 1931, anterior amenajării parcului, ceea ce indică prezența sa în flora acvatică românească înainte de colonizarea lacului.
Lotușii se remarcă prin frunzele mari, rotunde, cu diametrul de până la 60–80 de centimetri, acoperite cu o substanță ceroasă hidrofobă care face ca picăturile de apă să alunece fără a umezi suprafața foliară. Florile sunt mari, de culoare alb-roz, parfumate, purtate pe tulpini rigide care se ridică deasupra suprafeței apei, deschizându-se dimineața și închizându-se seara. Pe durata lunilor iulie–septembrie, colonia acoperă cea mai mare parte a suprafeței lacului, creând un peisaj acvatic rar în contextul urban al Capitalei. Lotușii cresc din rizomi fixați în nămolul de pe fundul lacului și sunt sensibili la variațiile nivelului apei: o scădere semnificativă afectează direct capacitatea de înflorire și supraviețuire a coloniei.
Fauna lacului
Lacul Circului adăpostește un ecosistem acvatic cu o diversitate biologică neobișnuită pentru un lac urban. Elementul faunistic cel mai vizibil și mai documentat este broasca țestoasă de apă europeană (Emys orbicularis), a cărei prezență în lac nu are o explicație certă în sursele disponibile, dar care s-a reprodus și a populat lacul în număr semnificativ. Emys orbicularis este o specie protejată la nivel european, inclusă în anexele Directivei Habitate a Uniunii Europene, ceea ce sporește valoarea ecologică a lacului ca habitat urban. Fauna cuprinde de asemenea pești, rațe sălbatice care cuibăresc și se hrănesc în zona trestișului, trei specii de amfibieni și trei specii de reptile, conform documentarului Agenției Naționale de Presă Agerpres din 2014.
Stuful care mărginește o latură a lacului completează structura habitatului, oferind adăpost și zone de reproducere pentru păsările acvatice. Ansamblul biologic al lacului — lotuși, broaște țestoase, amfibieni, reptile, pești și păsări acvatice — constituie un ecosistem urban fără corespondent în celelalte lacuri din parcurile Capitalei, fapt care a atras atenția specialiștilor în biodiversitate urbană și a grupurilor civice de mediu.
Problemele actuale: scăderea nivelului apei și amenințarea ecosistemului
În ultimii ani, nivelul apei din Lacul Circului a scăzut dramatic, generând o criză ecologică documentată public de Grupul de Inițiativă Civică Lacul Tei și semnalată autorităților locale. Principala cauză identificată este colmatarea izvoarelor subterane care alimentează lacul, ca efect al construcțiilor cu fundații adânci ridicate în proximitatea parcului, care au perturbat circulația apei freatice în straturile subterane. Consecințele directe ale scăderii nivelului sunt afectarea gravă a ecosistemului acvatic — mortalitate în rândul peștilor, perturbarea populației de broaște țestoase și rațe sălbatice — și diminuarea capacității de înflorire a coloniei de lotuși, simbolul identitar al lacului.
O intervenție de tăiere subacvatică a rizomilor de lotuși, efectuată cu câțiva ani în urmă pentru a stopa tendința lor invazivă de a acoperi integral suprafața apei, a redus temporar intensitatea înfloririi. Ca răspuns la semnalele de alarmă, Primăria Municipiului București a emis un certificat de urbanism pentru forarea unui puț de mare adâncime menit să asigure alimentarea artificială constantă a lacului, investiție prezentată de primarul general Nicușor Dan ca esențială pentru salvarea speciei de lotuși și a biodiversității lacului. Proiectul AWARD, care implică soluții inovatoare pentru gestionarea resurselor de apă în spații verzi urbane, a fost menționat de autorități în contextul acestor demersuri de revitalizare.
*
Proiectantul parcului: Valentin Donose: Proiectul de amenajare a parcului a fost elaborat în cadrul Institutului de Proiectare București, prin activitatea arhitectului peisagist Valentin Donose (1929–2017), care a semnat și concepția sa de ansamblu. Lucrările de sistematizare au început în 1960, concomitent cu construcția clădirii Circului de Stat, iar parcul a fost inaugurate în 1961. Donose descria starea inițială a terenului ca pe o groapă de proporțiile unui crater, cu maluri abrupte și o acumulare de apă de aproximativ 8.000 de metri pătrați, mai degrabă o băltoacă decât un lac. Intervenția sa a presupus modelarea artificială aproape integrală a reliefului, crearea peluzelor în pantă lină dinspre clădirea Circului spre apă, lărgirea și regularizarea lacului prin mijloace mecanice — o draglină introdusă pe un drum construit până în mijlocul acumulării — și proiectarea unui sistem de pompare care, din rațiuni bugetare, nu s-a mai executat la momentul respectiv. Valentin Donose a continuat să fie implicat în evoluția parcului până în 1992 și a mai semnat, ulterior, amenajarea Parcului Tineretului (1965–1974) și a Parcului Central Titan (1966–1968), definind astfel o parte semnificativă din fondul de spații verzi publice al Capitalei.
Referințe
Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane, de organizare, conectare și interpretare a tuturor entităților care compun realitatea imobiliară, patrimonială și urbană. Este o arhitectură relațională care modelează orașul ca rețea.