Casa Constantin Colibășeanu

Casa Constantin Colibășeanu

Casa Constantin Colibășeanu din strada Negustori nr. 1bis, astăzi Grand Boutique Hotel, reprezintă una dintre cele mai valoroase reședințe urbane bucureștene de la începutul secolului XX, ilustrând evoluția de la o proprietate fragmentată de secol XIX la o vilă aristocratică de mari dimensiuni, concepută în spiritul eclectismului francez și păstrată până astăzi ca monument istoric.

Istoria terenului începe în prima jumătate a secolului al XIX-lea, când proprietatea aparținea fraților Alexandru Gheorghe și Theodor Zalik, care o vând în 1841 lui Nicolae Șerbănescu. După o succesiune complicată – marcată de decese, moșteniri și dificultăți financiare – proprietatea ajunge în posesia lui Ion Șerbănescu, iar ulterior, în 1885, este cumpărată de Nicolae Poenaru Bordea. Problemele structurale ale construcțiilor existente, inclusiv igrasia și degradările, determină noi intervenții, iar după moartea proprietarului, imobilul este scos la licitație. În 1894, Constantin Colibășeanu devine proprietar deplin.

Personalitate interesantă a epocii, Constantin Colibășeanu (1844–1911) era inginer constructor, format și în domeniul agronomiei în Franța, implicat atât în activitatea tehnică, cât și în viața publică și politică. A fost director al Școlii de Agricultură de la Strehaia, președinte al Societății Centrale Agricole și prefect de Olt, fiind o figură reprezentativă a elitei tehnice și administrative din România modernă.

După achiziție, proprietarul reorganizează terenul și dezvoltă inițial dependințe (1893), dar momentul decisiv survine în 1910, când solicită autorizația pentru construirea unei noi reședințe monumentale. Proiectul este realizat de arhitectul olandez Jacob Josef Schieffleers (Schiffleers), iar construcția este concepută ca o vilă masivă din zidărie, retrasă de la aliniamentul străzii, cu subsol, parter și etaj. Suprafața construită ajunge la aproximativ 473 mp, într-un ansamblu amplasat pe un teren de peste 1000 mp.

Arhitectura casei se înscrie în eclectismul francez de factură academică, caracterizat prin compoziție simetrică, volumetrie amplă și o decorație interioară bogată. Clădirea era concepută ca o reședință de reprezentare, la standarde ridicate pentru epocă, fiind destinată inclusiv găzduirii unor oaspeți de rang înalt. Surse contemporane indică faptul că vila a fost construită la nivelul de rafinament necesar pentru a primi chiar membri ai familiei regale.

Organizarea interioară reflectă clar statutul proprietarului și stilul de viață aristocratic: subsolul cuprindea spații tehnice și de serviciu (spălătorie, pivnițe, camere pentru servitori), parterul era destinat recepțiilor și spațiilor de reprezentare (vestibul, salon, scară monumentală din lemn, sere), iar etajul era rezervat spațiilor de locuit, completate de verande, terase și camere numeroase. Mansarda adăpostea spații suplimentare, iar ansamblul era completat de corpuri secundare – garaj, locuință pentru șofer și casa portarului.

După moartea lui Constantin Colibășeanu, proprietatea este moștenită de familia sa. În 1920, fiica sa, Elena Lakeman-Economu, devine proprietară unică, consolidând domeniul prin răscumpărarea părților celorlalți moștenitori. Ea era căsătorită cu George Lakeman-Economu, fiul ofițerului britanic Stephen Bartlett Lakeman (cunoscut ca Mazar Pașa), ceea ce reflectă legăturile internaționale ale elitei românești din acea perioadă.

În 1941, casa devine scena unui eveniment important: căsătoria fiicei lor, Georgeta Lakeman-Economu, cu Nicolae (Nicky) Chrissoveloni, membru al uneia dintre cele mai puternice familii bancare din România interbelică. Ulterior, imobilul devine reședința acestei familii, fiind astfel integrat în circuitul financiar și social de elită al Bucureștiului interbelic.

După instaurarea regimului comunist, proprietatea este naționalizată, iar utilizarea sa se schimbă, ca în cazul multor reședințe aristocratice din capitală. După 1990, imobilul este recuperat de urmașii familiei Chrissoveloni-Butculescu, după un lung proces juridic, și este restaurat. Astăzi, clădirea funcționează ca Grand Boutique Hotel, păstrând caracterul său istoric și arhitectural, fiind situată în centrul Bucureștiului, în apropierea principalelor repere urbane. Restaurarea a urmărit conservarea elementelor originale – scara din lemn, decorațiile interioare, proporțiile spațiilor – integrându-le într-o funcțiune contemporană de ospitalitate de lux.

Casa Constantin Colibășeanu rămâne astfel un exemplu remarcabil de arhitectură rezidențială de început de secol XX, ilustrând nu doar evoluția stilistică a Bucureștiului, ci și transformările sociale ale elitei românești, de la mari proprietari și ingineri modernizatori la bancheri și diplomați, până la reconversia actuală în patrimoniu valorificat turistic.

*

Casa Colibășeanu are o istorie care începe în prima jumătate a secolului al XIX-lea, când, în 1841, frații Al. Gheorghe și Theodor Zalik vând pitarului Nicolae Șerbănescu o pereche de case împreună cu terenul aferent. După moartea acestuia, în 1845, proprietatea rămâne copiilor săi minori, iar în urma decesului fiicei, în 1855, fiul Ion Șerbănescu devine unicul moștenitor. În 1877 el solicită autorizație pentru construirea unei noi case, dar, confruntat cu dificultăți financiare, contractează în anul următor un împrumut ipotecar pentru finalizarea lucrărilor. Situația sa economică rămâne însă fragilă, iar după noi împrumuturi în 1882, ajunge în imposibilitatea de a-și achita datoriile și este nevoit să vândă proprietatea în 1884.

În 1885 imobilul este cumpărat de Nicolae Poenaru Bordea, care plătește un preț mai mic decât evaluarea anterioară, semn al degradării sau al presiunii financiare existente. La scurt timp, în 1888, acesta intervine asupra clădirii pentru remedierea problemelor cauzate de igrasie, apelând la lucrări de înlocuire a cărămizilor și tencuielilor afectate. După moartea sa, în 1893, moștenitorii decid să vândă proprietatea, iar în 1894 aceasta este adjudecată de Constantin Colibășeanu, care oferă o sumă considerabil mai mare, semn al potențialului recâștigat al imobilului.

Constantin Colibășeanu, inginer constructor format și în agronomie în Franța, a fost o personalitate activă în viața economică și politică a vremii, implicat în organizarea învățământului agricol și în administrația publică, dar și în sistemul bancar. Sub proprietatea sa, domeniul din strada Negustori nr. 1 capătă o nouă etapă de dezvoltare. Deși familia nu locuiește permanent aici, fiind atestată și la alte adrese, Colibășeanu continuă să investească în proprietate, construind încă din 1893 dependințe și reorganizând funcțiunile auxiliare.

Momentul definitoriu al ansamblului îl reprezintă anul 1910, când Constantin Colibășeanu solicită autorizația pentru o nouă casă, proiectată de arhitectul Josef Schiffeleers. Construcția, retrasă de la stradă și dezvoltată pe subsol, parter și etaj, este realizată în stil eclectic francez și se remarcă prin dimensiunile ample și bogăția decorației interioare. Planimetria reflectă standardele unei reședințe aristocratice de început de secol XX, cu spații generoase de recepție, circulații separate pentru servitori, sere, verande și o organizare funcțională complexă, completată de pivnițe vaste și numeroase anexe.

După moartea lui Colibășeanu, proprietatea ajunge în posesia fiicei sale Elena, care consolidează dreptul de proprietate prin răscumpărarea părților fraților săi în 1920. Viața imobilului se leagă apoi de destinul acesteia, marcat de două căsătorii și de integrarea în familia Lakeman, iar ulterior în familia Chrissoveloni, una dintre marile familii bancare ale României. În 1941, casa devine și locul căsătoriei fiicei sale, Georgeta, cu Nicolae Chrissoveloni, continuând să fie o reședință de prestigiu până la instaurarea regimului comunist.

În perioada interbelică, proprietatea atinge apogeul său funcțional și valoric, fiind evaluată la începutul anilor 1920 la sume considerabile, atât pentru teren, cât și pentru construcții. Descrierea detaliată a casei evidențiază un nivel ridicat de confort și echipare, cu instalații moderne, spații dedicate personalului și facilități precum pivnițe pentru vin, sere și dependințe specializate.

După naționalizare, imobilul își pierde funcțiunea rezidențială inițială, însă după 1990 este recuperat de urmașii familiei Chrissoveloni-Butculescu, în urma unui proces îndelungat. Restaurată ulterior, casa a fost reintegrată în circuitul contemporan, fiind astăzi utilizată ca hotel boutique, păstrând în același timp memoria unei evoluții istorice care reflectă transformările sociale, economice și urbane ale Bucureștiului din ultimele aproape două secole.

Referințe:

• [Oana Marinache, Patrimoniul imobiliar al familiei Chrissoveloni de-a lungul veacurilor, Ed. Istoria Artei, București, 2016] (volum tipărit)
• [Oana Marinache, Josef Schiffeleers – destinul unui arhitect olandez în România, Editura Istoria Artei, București 2020] (volum tipărit)
• O vila cu povesti despre mosieri si aristocrati: istoria unui chiabur de secol XIX (wall-street.ro)
• [Giurescu, Constantin C., Istoria Bucureștilor, Editura Sport-Turism, București, 1979]
• [Ionescu, Grigore, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor, Editura Academiei, București, 1982]

August 2023: