Pare greu de crezut, însă ansamblul de la Sala Palatului, cu marele bloc curbat (cu faimosul magazin Adam) și cu blocul turn, construite simultan cu Sala Palatului (arhitect Horia Maicu) în 1960, au fost proiectate de către arhitectul Tiberiu Niga, fiul arhitectului Ioan Niga, o familie de arhitecți foarte cunoscută și respectată în perioada interbelică. Mai precis spus, împreună cu arhitecții Leon Garcia, George Filipeanu și Anton Moisescu. E un ansamblu de aproximativ 800 de apartamente în Piaţa Sălii Palatului R.P.R. (așa se numea atunci), un proiect IPCT, în colaborare cu arhitectul L. Garcea, în anul 1959. Tot Tiberiu Niga a proiectat și blocul de pe Luterană 3, care e vizavi de Biserica Luterană, cel cu curtea interioară. Imobilul 29C, de pe strada Ion Câmpineanu, are două faţade: una l-a ascuns de ochii comuniştilor demolatori, alta face parte din construcţia propriu-zisă. Realizare urbanistică de domeniul fantasticului a rămas până în zilele noastre, însă puţini bucureşteni ştiu că dincolo de prima intrare se află un alt bloc (Poiana Narciselor 16 - n.r.). Arhitecţii lui Ceuşescu au mutat aliniamentul străzii, în 1964, şi au construit edificii noi, de tip stalinist. Pentru că acest bloc construit după al doilea război mondial avea o arhitectură deosebită, de tip interbelică, spune arhitectul-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, comuniştii l-au salvat de la demolare pitindu-l practic cu ajutorul unei măşti false de bloc, „pe gustul" tovarăşului.(Adevărul)
*
Blocurile de la nr. 29 și 33 nu sunt expertizate, cel din Ion Câmpineanu 31 apare cu Risc seismic II în listele oficiale ale primăriei.
Referințe:
Iunie 2022:
Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane, de organizare, conectare și interpretare a tuturor entităților care compun realitatea imobiliară, patrimonială și urbană. Este o arhitectură relațională care modelează orașul ca rețea.