Pisiota (Pissiota) Palace Hotel (Hotel Palas)
Hotelul Palace, cunoscut și sub denumirea de Palas, a fost ridicat pe terenul situat la colțul Bulevardului Elisabeta cu strada Brezoianu, un amplasament cu o istorie urbană interesantă. La sfârșitul secolului al XIX-lea, terenul aparținea lui Jacques Herdan, proprietarul Hotelului Bulevard, fiind ulterior vândut comerciantului Sigmund Prager. Mult timp parcela a rămas neconstruită, fiind ocupată de instalații temporare de divertisment. În mai 1911, moștenitorii Prager vând terenul inginerului Nicolae Nacu Pissiota, care decide în anul următor construirea unui hotel după planurile arhitectului Arghir Culina. Proiectul, semnat în ianuarie 1912 sub numele „Pisiota Palace Hotel”, se înscria în linia arhitecturii neoclasice și eclectice de inspirație franceză caracteristică bulevardului.
Clădirea era concepută cu subsol, parter cu funcțiuni comerciale, mezanin parțial, trei etaje și mansardă, ocupând o suprafață importantă și beneficiind de o organizare funcțională complexă. Subsolul adăpostea spațiile tehnice și gospodărești – depozite, bucătării, instalații și încăperi pentru personal –, în timp ce parterul era destinat funcțiunilor publice: restaurantul principal, saloane de recepție, spații de lectură și corespondență, birouri administrative și accesurile principale. În timpul lucrărilor, începute în 1912, au avut loc și incidente, precum prăbușirea unui zid ridicat pe proprietatea vecină, care a provocat rănirea unor muncitori.
Construcția a presupus eforturi financiare considerabile, proprietarul contractând un important împrumut ipotecar pentru finalizarea lucrărilor și dotarea completă a hotelului, inclusiv cu mobilier și instalații moderne. La inaugurare, hotelul oferea circa 200 de camere dotate cu telefon și apă curentă, două ascensoare, încălzire centrală, ventilație, restaurante distincte, saloane variate și facilități moderne precum spălătorie cu aburi și refrigerare. Atmosfera era completată de concerte simfonice și servicii precum transportul către gară, ceea ce îl plasa în rândul celor mai moderne hoteluri ale Bucureștiului epocii. Primul director a fost George Fabriș, care ulterior va conduce Hotelul Majestic.
În perioada Primului Război Mondial, familia Pissiota se refugiază în Anglia, iar hotelul este transformat în centru pentru răniți. După război, proprietarul reia investițiile, contractând un nou împrumut în 1922 și concesionând exploatarea hotelului unor operatori privați. Cinematograful integrat în clădire a fost, de asemenea, concesionat succesiv unor antreprenori. În anii interbelici, hotelul funcționează intens, fiind modernizat și redeschis după lucrări de renovare, iar la parter este relocată celebra berărie Gambrinus.
După instaurarea regimului comunist, proprietatea este oferită spre închiriere unor instituții de stat, iar în 1950 este naționalizată. Clădirea capătă funcțiuni diverse, printre care hotel și cămin studențesc, perioadă în care starea sa se degradează. După 2001, imobilul este restituit moștenitorilor și ulterior achiziționat de o companie spaniolă care îl restaurează integral, păstrând parțial decorația originală a fațadelor. Redeschis în 2012 ca hotel de lux, imobilul își reia rolul urban important, integrând funcțiuni culturale și comerciale. (sinteză din texte de Oana Marinache)
*
Inginerul Nicolae Nacu Pissiota construiește unul din cele mai impozante hoteluri din Bucureștii acelor ani: PALACE HOTEL. Inginer cu studii la Paris, Pissiota va concepe structura de rezistență a clădirii, lăsându-i vărului sau, arh. Arghir Culina, partea de concepție și organizare a hotelului. Culina proiectase Hotelul Luvru (actual Capitol) de pe Calea Victoriei și ulterior anului 1912 va proiecta Hotelurile Negoiu, Union și Ambasador. Din punct de vedere architectural, Palace Hotel este construit în stil eclectic, cu elemente neoclasice și Art Nouveau, specific curentului Anul 1900 răspândit în Europa la începutul secolului 20. Arghir Culina proiectează planul hotelului în formă de U, specific hanurilor și locuințelor de tip urban, care permite curți de lumină și grădini verzi.
*
De altfel, bulevardul Regina Elisabeta va fi considerat un spaţiu de valoare pentru clădiri publice, iar prezenţa parcelelor proprietate a Comunei sau a statului va simplifica această folosire. Categoriei clădire publică, dar evident cu programe arhitecturale particulare în funcţie de specificul activităţii publice, se vor construi, în ordine cronologică: Eforia Spitalelor Civile (1882 - 1887); Liceul "Gh. Lazar" (1889), arhitect Filip Montaureanu; Ministerul Lucrărilor Publice ( 1906), arhitect Petre Antonescu; Imprimeria Statului (clădirea primă în deceniul 8 al sec. al XIX-lea, iar cea nouă intre 1929 - 1930), arhitect State Ciortan; Facultatea de drept (1933 - 1935). arhitect Petre Antonescu sau Casa corpului didactic ( 1936), arhitect Constantin Iotzu. Alte clădiri vor aduce funcţiuni şi programe vechi în haine noi sau chiar cu totul noi: Casele cu prăvălii Dr. Steiner (1889) de la colţul Bulevardului Elisabeta cu str. Brezoianu, arhitect Albert Galeron; Clădirea cinematografului Palace (1905), Clădirea Clubului austro - ungar (1912) arhitect Rudolf Quick, devenită ulterior sediul Senatului, Hotelul Palace (1912) sau Clădirea cinematografului Corso (1934) etc. (Cezara Mucenic)
*
Nr. 16 colț cu Blvd. Elisabeta: 1847 vinde polcovnicul Alecu Popescu lui Miltiade Mărculescu / 1859 Meldelnicerul Miltiade Mărculescu vinde lui G. Sion proprietatea de la fostul nr. 8 / 1870 o parte din loc e vândută de Sion Primăriei București; Mai este expropriat de o bucată pentru bulevard / Propr. Jacques Herdan (propr. Hotel Boulevard) / 1887 Juliana Schotter cere autorizație pentru o panoramă pe locul Caragiali, pe vizavi de dr. Steiner și izolat de locul J. Herdan / 1887 Ignatz Silberman instalează o panoramă / 1889 Herdan e condamnat să se retragă de pe colțul blvd. și P.M.B. îi dărâmă zidul și el cere să îl reconstruiască / 1904 Caterina Schumberger cere instalarea unui electrobioscop pentru 6 luni, pe terenul viran / Propr. S. Prager; 1911 teren viran vândut de moștenitorii săi, Sigmund, Moritz și Carol Prager / Hotel Palace al ing. Nicolae Nacu Pissiota (1863 - 1940) / 1912 arh. Arghir Culină, ing. Pissiota / 1941 un concesionar, Naumescu, a deschis Berăria Gambrinus / 2012 Hotel Cișmigiu, refăcut de Hercesa. (Oana Marinache, Arhitur – Strada Brezoianu și zona Grădinii Cișmigiului, Asociația și Editura Istoria Artei, 2024)
Referințe:
- [Oana Marinache, Arhitur – Strada Brezoianu și zona Grădinii Cișmigiului, Asociația și Editura Istoria Artei, 2024] (volum tipărit)
- [Oana Marinache, Arghir Culina, arhitectură la răscrucea vremurilor, Vol. I 1908-1916, Editura Istoria Artei, București 2024] (volum tipărit)
- Hotelul Cișmigiu, istoricul clădirii
- HOTEL CIȘMIGIU la 100 de ani: reînvierea uneia dintre cele mai frumoase clădiri istorice (o prezentare detaliată a restaurării)
- Bulevardele Elisabeta și Kogălniceanu, Zona construită protejată 06
- Taierea bulevardului Regina Elisabeta (Cezara Mucenic)
- Ruinele „Broadway-ului” bucureștean! Cum arată acum bulevardul care, înainte de anii ’90, era zona de promenadă a orașului
- ATUNCI ŞI ACUM: Bulevardul Regina Elisabeta
- Cinematografele de lux ale Bucureștiului de altădată
- Cinematografe din vechiul Bucureşti I
- Cinematografe din vechiul Bucureşti II
- Bulevardul Elisabeta sau “Hollywood-ul românesc”
- Bulevardul Elisabeta
- Primele filme bucureștene
- BULEVARDUL 6 MARTIE: Din 1948 până în 1965, actualul bulevard Elisabeta din centrul capitalei, parte a axei est-vest a orașului, s-a numit bulevardul 6 Martie.
- Bulevardul Regina Elisabeta. Scurtă poveste despre supraviețuire
- „Altă lume, alt oraș!” Iconicul bulevard Elisabeta, în 5 imagini-document care ne plimbă în timp, prin Bucureștiul anilor 50
