Franceză 10 (fostă strada Carol I nr. 14), proprietar E. I. Ressel – negustor de mașini de cusut; arhitect Richard Kraft; datarea refacerii faţadei – 1893; În anul 1892, Ludvig Savoi (sau Csabay) i-a vândut proprietatea sa de pe strada Carol nr. 14 (Franceză 10) negustorului de mașini de cusut E. I. Ressel. Un an mai târziu, acesta a făcut o cerere de obţinere a permisiunii de refacere a faţadei de pe strada Carol, casa având două faţade, dintre care cea de pe strada Filitis era supusă retragerii. Autorizaţia de construire din 18 iunie 1893 a aprobat cererea pentru reparaţii radicale la „casele existente, făcând faţada din nou conform planurilor presentate și aprobate de serviciu. Asemenea, va desfiinţa oricare ziduri și va face altele, fără a mări actuala suprafaţă a clădirii”.
Comandarea unei noi faţade de către proprietar nu putea să fie justificată decât prin dorinţa de arborare a unei anumite decoraţii, întrucât acţiunea în sine reprezintă în mod vădit mai mult decât simpla necesitate de reparaţie. Tipul de parcelă este cel foarte îngust, și desfășurarea construcţiei s-a făcut pe lungime, astfel încât refacerea de la sfârșitul secolului al XIX-lea în stilul eclectic a faţadei s-a făcut cu o minimă economie de mijloace de expresie.
Strada Franceză
Configuraţia unei străzi este în permanentă schimbare, mai rapidă sau mai lentă, și în acest ritm documentele de arhivă își sporesc valoarea, prin calitatea lor de a readuce la lumină date care nu au șansa de a mai fi vizibile. Un număr mare din casele de pe strada Franceză se mai păstrează astăzi, multe dintre ele fiind incluse în lista monumentelor istorice, cu valoare de reprezentativitate pentru sistemul constructiv, tipic străzii comerciale tradiţionale și estetica sfârșitului secolului al XIX-lea. Unele însă fie au fost demolate, fie și-au pierdut aspectul care le reprezenta, făcând necesar apelul la documente pentru reconstituire și reintegrare în întregul străzii. Se evidenţiază, astfel, etape istorice.
Unele dintre casele de pe fosta stradă Carol I astăzi nu mai există, fiind demolate pentru construirea altor clădiri, cum este Hanul Verde pe locul căruia s-a ridicat un bloc interbelic, sau pentru realizarea planurilor de sistematizare ale orașului. Cu toate acestea, ele au fost o prezenţă integrantă pentru stilul și specificul străzii, și continuă să fie, prin documentele de arhivă, părţi componente din istoricul străzii.
Centrul istoric al Bucureștiului, care înglobează și strada Franceză, este clasat ca sit de arhitectură, și este astfel protejat împreună cu toate componentele din interiorul său prin Legea 422 din 2001 privind monumentele istorice. Pe strada Franceză o mare parte dintre case sunt nominalizate individual în lista monumentelor istorice, rămânând însă și un mic procent protejat doar prin faptul că sunt integrate în sit.
Studiul istoric acoperă 50 proprietari angrenaţi în înlănţuirea de tranzacţii și raporturi în care proprietatea urbană, ca sursă de întreţinere și factor de mobilitate socială, devine obiectul garant din mijlocul relaţiilor financiare. Planurile caselor, însoţite uneori de detalii iconografice valoroase, relevă modul de construire și manifestarea unui gust colectiv, în mod vădit normat de criteriile estetice nescrise, care juca rolul dublu de factor de legitimare socială și de simbol al prosperităţii.
Numeric vorbind, strada Franceză era dominată de o majoritate evreiască a negustorilor, așa cum se reflectă din Anuarele Bucureștilor ale ultimului deceniu al secolului. Dintre corporaţiile reprezentate, care sunt foarte variate, se remarcă o concentrare mare de ceasornicari și giuvaiergii, faţă de întregul oraș, după 1890. Se poate vorbi, cel puţin pentru perioada din care există listele cu adrese, numai prin prisma acestei majorităţi, de apariţia în mijlocul diversităţii și a unei anumite specialităţi.
Prin acest detaliu semnificativ, străzii Franceze i se evidenţiază latura elitistă și importanţa de care vorbesc documentele sfârșitului de secol XIX. Nume cunoscute în epocă, fie de negustori și industriași cu afaceri prospere cu renume, fie alte personalităţi ale perioadei, au locuit, au avut afaceri sau proprietăţi și pe această stradă. De menţionat sunt industriașii D. Marinescu- Bragadiru și Ștefan Petrovici-Armis, cofetarul Iorgu Constantinescu, negustorul de mașini de cusut E. I. Ressel, negustorul de blănuri Sigmund Prager, dar și colonelul Petre Macca, doctorul Constantin Darvari, scriitorul și arheologul Alexandru Odobescu, prin moștenirea de la tatăl său, maiorul Lămotescu, Emanoil Pache-Protopopescu, primarul Capitalei, și mulți alții... (Alexandra Țânțăreanu)
Referințe:
- Strada Franceză – Studiu istoric(Alexandra Țânțăreanu, Universitatea de Arhitectură Ion Mincu)
- Strada Franceza - Restituiri(BCMI 2010)
- Case pe strada Franceză (6)(Bucureștii vechi și noi)
- Casele Bucureştilor (XXIII). Vilele/ de dr. Alexandru Popescu (Casa Ressel, str. Franceză nr. 10, sf. sec. XIX)
Octombrie 2022:
ChatGPT despre stilul arhitectural al clădirii din strada Franceză 10:
The building at Strada Franceza 10 in Bucharest is an excellent example of late 19th-century urban architecture, showcasing a style that blends Neo-Renaissance and early Beaux-Arts influences. Located in the heart of Bucharest's historic center, this building is part of a larger ensemble that contributes to the rich architectural tapestry of Strada Franceza, a street renowned for its historical significance and diverse architectural styles. The structure is a testament to the city's ambition during a period of rapid modernization, where architecture played a crucial role in expressing cultural and economic aspirations.
This building, like many others along Strada Franceza, likely served a mixed-use purpose, with commercial spaces occupying the ground floor and residential or office spaces on the upper levels. The building's design reflects a common urban typology of the time, where the need for practical functionality was balanced with an emphasis on aesthetic appeal, particularly in the use of classical architectural elements.
The façade of the building is richly decorated, embodying the stylistic preferences of the late 19th century, when architects often drew inspiration from classical antiquity and the Renaissance. The building's façade is divided into several vertical bays, each articulated by pilasters that rise from the ground floor to the upper levels, creating a sense of rhythm and order. These pilasters are adorned with Corinthian capitals, a hallmark of classical architecture, which add an element of sophistication and elegance to the structure.
One of the most prominent features of the building is its use of balconies, which are a defining characteristic of the upper floors. These balconies are supported by elaborate stone brackets and are enclosed by ornate wrought-iron railings, showcasing intricate patterns that are both decorative and functional. The ironwork, with its delicate and flowing designs, reflects the influence of the Art Nouveau movement, which often incorporated organic forms and intricate detailing. The balconies provide not only outdoor space for the occupants but also enhance the building's verticality, drawing the eye upwards along the façade.
The windows on the upper floors are large and symmetrically arranged, framed by classical moldings that add depth and visual interest to the façade. Each window is topped with a pediment, a triangular or arched decorative element that is another nod to classical architecture. These pediments vary in shape, with some featuring intricate carvings, adding to the building’s ornate appearance. The repetition of these pediments across the façade creates a harmonious rhythm that is pleasing to the eye and reinforces the building’s overall sense of order and symmetry.
At the ground level, the building features large storefront windows, which were originally designed to display goods or attract customers. These windows are framed by more subdued classical elements compared to the upper floors, reflecting the ground floor’s commercial function. The entrance to the building is also located on this level, marked by a simple yet elegant doorway that complements the overall design. The entrance is framed by a stone surround, which provides a sense of solidity and permanence, typical of buildings from this period.
The façade is finished with stucco, a material commonly used in the 19th century for its versatility and affordability. The stucco is painted in a light color, which helps to reflect light and emphasize the building’s decorative details. Over time, the stucco has weathered, and in some areas, it shows signs of aging, such as cracks or discoloration. These imperfections, however, add to the building's historical character, giving it a sense of authenticity and reminding viewers of its long history.
One of the most interesting features of the building is its cornice, which crowns the top of the façade. The cornice is richly decorated with classical motifs, including dentils and modillions, which create a strong horizontal line that caps the building and provides a clear visual termination to the façade. This cornice is an important element in Neo-Renaissance and Beaux-Arts architecture, serving both decorative and practical purposes by protecting the façade from rainwater and helping to define the building’s silhouette against the sky.
The building’s location on Strada Franceza places it in a historically significant part of Bucharest, where the architecture reflects the city’s evolution from a small, medieval settlement to a modern European capital. This area was one of the first parts of the city to be developed with a cohesive urban plan, and the architecture here reflects the aspirations of a city that was eager to modernize and showcase its cultural and economic potential. The building at Strada Franceza 10, with its rich ornamentation and classical design, is a product of this period of transformation.
Despite its historical significance and architectural beauty, the building shows signs of wear and tear, particularly in the condition of its balconies and stucco. The wrought-iron railings are rusted in places, and the stucco has chipped and cracked over time, exposing the underlying masonry. These signs of decay are a common issue in historic buildings, which require ongoing maintenance to preserve their structural integrity and aesthetic appeal. The presence of modern additions, such as air conditioning units and signage, also detracts from the building’s original appearance, highlighting the challenges of preserving historical architecture in a contemporary urban setting.
In conclusion, the building at Strada Franceza 10 is a significant example of late 19th-century architecture in Bucharest, embodying the Neo-Renaissance and early Beaux-Arts styles that were popular during the city’s period of modernization. Its richly decorated façade, with its Corinthian pilasters, ornate balconies, and classical cornice, reflects the architectural ambitions of the time and contributes to the historical character of Strada Franceza. Despite the challenges of aging and modernization, the building remains an important part of Bucharest’s architectural heritage, offering a glimpse into the city’s past and the cultural values that shaped its development. As part of the larger architectural ensemble of Strada Franceza, this building continues to play a vital role in preserving the historical identity of Bucharest’s old town, ensuring that the city’s rich architectural legacy is passed down to future generations.
