În stil Art Deco, arh. Doneaud a proiectat: Societatea Română de Filosofie și reședința Constantin Rădulescu-Motru din bd. Ferdinand 47, Hotel Lido (1934) pe bd. Magheru, Hotel Palace din str. Constantin Mille nr. 18 (1940). (Oana Marinache)
Referințe:
- Arhitectul Ernest Doneaud
- Ernest Doneaud
- ARHITECTUL ERNEST DONEAUD: TURURI GHIDATE ȘI BROȘURA DE ARHITECTURĂ
- Bucurestiul arhitectului Ernest Doneaud
- Imobile Ernest Doneaud
- Ernest Doneaud - comentariu critic
- Despre arhitectul Ernest Doneaud
- Bucureştiul arhitectului Ernest Doneaud
- Ernest Doneaud, un arhitect scos din uitare
- Arhitectul Ernest Doneaud: tururi ghidate și Broșura de Arhitectură
- Ernest Doneaud pe Facebook
- Familia Popescu (mențiune Casa Constantin Rădulescu-Motru)
- Povestea unei doamne din București - Tatiana Mărgescu (revista Ferestre nr. 18 - mențiuni Ernest Doneaud)
2023:
2009:
Constantin Rădulescu-Motru (1868–1957) a fost unul dintre cei mai importanți filosofi, psihologi și oameni de cultură români ai primei jumătăți a secolului al XX-lea, personalitate complexă care a îmbinat reflecția filosofică, cercetarea științifică și angajamentul civic. Născut la Butoiești, în județul Mehedinți, într-o familie de boieri olteni, a urmat studiile la Universitatea din București, unde i-a avut profesori pe Titu Maiorescu și Dimitrie Gusti. Și-a continuat formarea în Germania, la Leipzig și Berlin, unde a fost influențat de filosofia lui Wilhelm Wundt și de spiritul pozitivist al școlii germane, obținând doctoratul în filosofie.
Revenit în țară, Rădulescu-Motru a devenit profesor universitar la catedra de psihologie experimentală a Universității din București și membru activ al Societății „Junimea”. A introdus în cultura română metoda cercetării psihologice moderne și a fost printre primii care au aplicat experimentalismul în studiul comportamentului și personalității. În plan filosofic, a elaborat o concepție originală, „personalismul energetic”, prin care încerca să definească persoana ca sinteză activă între energie și rațiune, între individual și social. Această viziune, expusă în lucrări precum Personalismul energetic (1927) și Cultura română și politicianismul (1904), a căutat să fundamenteze o filosofie românească realistă, bazată pe specificul spiritual al poporului.
A fost ales membru al Academiei Române în 1923, iar între 1938 și 1941 a deținut funcția de președinte al acesteia. În aceeași perioadă a jucat un rol important în viața publică, fiind preocupat de modernizarea societății românești și de formarea unei elite naționale autentice. A militat împotriva improvizației și a politicianismului, considerând că adevărata construcție a unei națiuni se bazează pe muncă, competență și educație morală.
După instaurarea regimului comunist, a fost marginalizat și îndepărtat din viața academică, petrecându-și ultimii ani în singurătate și sărăcie. A murit la București în 1957. Opera sa, amplă și diversă, continuă să fie o referință esențială pentru înțelegerea gândirii românești moderne, reprezentând una dintre cele mai coerente încercări de articulare a unei filosofii naționale moderne, întemeiate pe demnitate, raționalitate și spirit creator.
