Ansamblul patriarhal de pe Dealul Mitropoliei este compus din mai multe clădiri istorice și administrative ridicate în jurul vechii mănăstiri „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, întemeiată în secolul al XVII-lea de Constantin Șerban Basarab. Complexul actual include catedrala, palatele patriarhale și mai multe corpuri administrative provenite din chiliile mănăstirii sau construite ulterior pentru Patriarhie.
Dealul Mitropoliei reprezintă unul dintre cele mai importante locuri istorice și simbolice ale Bucureștiului. Aici s-a format, începând din secolul al XVII-lea, centrul religios al Țării Românești, iar ulterior unul dintre principalele spații ale vieții politice românești. Ansamblul arhitectural de pe deal reunește mai multe clădiri ridicate în epoci diferite, dar integrate într-un complex unitar care reflectă evoluția istorică a instituțiilor religioase și politice ale statului român.
În jurul Catedralei Patriarhale s-a dezvoltat inițial mănăstirea Mitropoliei, compusă din biserică, paraclis, chilii și reședința mitropolitului. După instaurarea statului modern român și dezvoltarea instituțiilor parlamentare, o parte a terenului din incinta mănăstirii a fost utilizată pentru construirea Palatului Camerei Deputaților, realizat la începutul secolului al XX-lea. Această clădire a devenit timp de aproape un secol sediul legislativului român, înainte de a fi transferată Patriarhiei Române.
Astăzi ansamblul istoric monumental de pe Dealul Mitropoliei este alcătuit din cinci clădiri principale: Catedrala Patriarhală, Paraclisul Patriarhal, Reședința Patriarhală (fostul Palat Mitropolitan), Palatul Patriarhiei (fostul Palat al Camerei Deputaților) și Turnul Clopotniță. Împreună, acestea formează unul dintre cele mai valoroase complexe monumentale ale Bucureștiului, atât prin importanța sa arhitecturală, cât și prin rolul său în istoria politică și spirituală a României.
Clădirile ansamblului patriarhal de pe Dealul Mitropoliei
- Edificiile principale (monumentale) formează nucleul complexului: Catedrala Patriarhală „Sfinții Împărați Constantin și Elena” (1654–1658), Reședința Patriarhală (fostul Palat Mitropolitan, extins în 1930), Palatul Patriarhiei (fosta Cameră a Deputaților, construită în 1907), Paraclisul Patriarhal (capela palatului mitropolitan), Turnul Clopotniței (turnul de intrare în incinta ansamblului).
- Clădiri istorice ale vechii mănăstiri provin din structura mănăstirii care exista pe deal înainte ca locul să devină sediu al Mitropoliei și apoi al Patriarhiei: Corpul vechilor chilii monahale (incinta de nord), Corpul chiliilor de est, Corpul chiliilor de sud. Aceste corpuri au fost transformate în timp în spații administrative ale Patriarhiei.
- Clădiri administrative ale Patriarhiei în care funcționează administrația centrală a Bisericii Ortodoxe Române și a Arhiepiscopiei Bucureștilor: Administrația Patriarhală, Cancelaria Patriarhală, Administrația Arhiepiscopiei Bucureștilor, Biblioteca Patriarhiei.
- Clădirile editurilor și tipografiei: editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, tipografia Institutului Biblic, redacții ale publicațiilor Patriarhiei (inclusiv „Ziarul Lumina”)
- Alte construcții și elemente din incintă: clădiri de protocol și spații pentru delegații, spații tehnice și administrative, arhive patriarhale, curți și terase monumentale ale incintei etc.
Dealului Mitropoliei. Geografia locului și însemnările documentare
Dealul Mitropoliei reprezintă una dintre colinele istorice ale Bucureștiului și un reper major al evoluției urbane a capitalei. Situat pe malul drept al Dâmboviței, în partea sudică a orașului vechi, dealul domina în trecut o zonă întinsă de lunci, terenuri mlăștinoase și grădini. În secolele XVII–XVIII, Bucureștiul era alcătuit din mai multe coline despărțite de văi și cursuri de apă secundare ale Dâmboviței, iar această colină se remarca prin poziția sa dominantă asupra orașului. Înainte de ridicarea complexului monastic, dealul era cunoscut sub numele de Dealul Podgorenilor, nume care sugera existența unor vii și plantații pe versanții săi. În prima jumătate a secolului al XVII-lea exista aici un mic schit de lemn, ridicat de un boier numit Oprea Iuzbașa, care a constituit nucleul religios al locului.
Transformarea decisivă a colinei într-un reper major al orașului are loc în timpul domniei lui Constantin Șerban Vodă, care între anii 1654 și 1658 a ridicat aici o mare mănăstire cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena. Construcția era amplasată pe terasa superioară a dealului și domina împrejurimile, devenind rapid unul dintre cele mai vizibile monumente ale Bucureștiului. Un martor contemporan al construcției este Paul de Alep, care în 1657 descria noul lăcaș drept o biserică monumentală, aflată pe un deal înalt de unde se putea vedea întregul oraș. Biserica era inspirată de arhitectura mănăstirii de la Curtea de Argeș și avea o structură complexă cu turle și pridvor deschis. Prin această construcție, Dealul Podgorenilor a început să fie identificat tot mai mult cu noua mănăstire, devenind treptat cunoscut sub numele de Dealul Mitropoliei.
Stabilirea Mitropoliei la București
Un moment esențial în evoluția locului se produce în 1688, când voievodul Radu Leon decide ca mănăstirea ridicată de Constantin Șerban să devină sediul Mitropoliei Ungrovlahiei. Instituția Mitropoliei Țării Românești fusese recunoscută de Patriarhia Constantinopolului încă din anul 1359. De-a lungul timpului, sediul ei fusese mutat de mai multe ori: de la Câmpulung la Curtea de Argeș, apoi la Târgoviște și în cele din urmă la București.
În jurul bisericii mitropolitane s-a format un ansamblu monastic complex. Pe latura de vest a incintei a fost construit Palatul Mitropolitan, reședința mitropolitului, iar în apropiere Paraclisul Sfântul Gheorghe. Accesul în incintă se făcea printr-un foișor cu rol de clopotniță și poartă monumentală. Arhitectura bisericii urma tradiția bizantino-muntenească. Planul era de tip treflat, cu pronaos larg și cu un pridvor deschis sprijinit pe coloane. În interior, pronaosul era susținut de douăsprezece coloane simbolizând apostolii, iar turlele și decorația fațadelor aminteau de stilul brâncovenesc timpuriu. În această perioadă, mănăstirea devine centrul religios al Țării Românești, iar imaginea bisericii se contopește treptat cu imaginea colinei.
Intervențiile lui Constantin Brâncoveanu
La sfârșitul secolului al XVII-lea, domnitorul Constantin Brâncoveanu a realizat o serie de intervenții importante asupra ansamblului. În anul 1698 a fost construită o clopotniță monumentală pe latura estică a incintei, care a devenit noua poartă principală a mănăstirii. Această clopotniță avea un plan pătrat și un gang boltit de trecere, iar deasupra se afla camera clopotelor. Accesul se făcea printr-o scară îngustă săpată în grosimea zidurilor. În jurul ei au fost ridicate chilii și alte clădiri monastice, ceea ce a modificat organizarea spațiului. În epocă, mănăstirile aveau adesea și rol defensiv. De aceea ansamblul era înconjurat de ziduri și turnuri, formând o incintă fortificată.
Moșia Mitropoliei și mahalalele din jur
În 1688 a fost emis un document fundamental pentru istoria zonei, cunoscut sub numele de Ocolnica Mitropoliei. Acesta stabilea limitele proprietăților mitropolitane. Din descrierea hotarelor rezultă că moșia Mitropoliei era foarte întinsă și includea terenuri care ajungeau până la actualele artere Calea Rahovei, Bibescu Vodă și Calea Șerban Vodă. Proprietățile erau alcătuite din vii, grădini și terenuri agricole. În jurul dealului existau mai multe mahalale importante, precum Mahalaua Calicilor, Mahalaua Cărămidarilor și alte așezări periferice. Acestea erau populate de meșteșugari, negustori și agricultori. Zona avea încă un caracter rural și era dominată de grădini și terenuri virane.
Dealul Mitropoliei în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea
Primele reprezentări cartografice detaliate ale zonei apar în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Un plan rusesc din 1770 prezintă Mitropolia ca pe o mănăstire fortificată cu două incinte și mai multe turnuri. Planurile topografilor austrieci Franz Purcel (1789) și Ferdinand Ernst (1791) arată clar poziția colinei în raport cu orașul. Partea de nord a Dâmboviței era deja dens construită, în timp ce zona Mitropoliei era încă periferică. Dealul era înconjurat de vii și livezi, iar accesul se făcea pe drumuri șerpuite. Cel mai important dintre acestea pornea din actuala stradă Bibescu Vodă.
Modernizarea urbană din secolul al XIX-lea: în secolul al XIX-lea Bucureștiul începe să se modernizeze, iar Dealul Mitropoliei este integrat tot mai mult în structura urbană a orașului. Un moment important este anul 1832, când guvernatorul rus Pavel Kiseleff dispune amenajarea unei promenade la poalele dealului. Aceasta devine una dintre primele zone de plimbare publică ale capitalei. În perioada 1834–1839 au fost realizate lucrări importante de restaurare a bisericii mitropolitane. Pridvorul a fost modificat, iar unele elemente arhitecturale au fost transformate. Planurile lui Arthur Rudolf Borroczyn din 1846 și 1852 arată o urbanizare mai accentuată a zonei. Apar noi străzi și parcele, iar incintele fortificate ale mănăstirii încep să dispară.
Transformările de la sfârșitul secolului al XIX-lea: în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, zona suferă transformări majore. Sunt trasate bulevarde noi, precum Bulevardul Maria (actualul Bulevard Regina Maria), iar terenurile din jur sunt parcelate. În apropiere apar primele fabrici, printre care Fabrica de bere Bragadiru și alte unități industriale. Zona devine mai urbanizată și mai dens construită. În incinta Mitropoliei se amenajează alei și spații verzi, iar accesul principal devine Aleea Mitropoliei.
Dealul Mitropoliei devine spațiu al puterii religioase și politice
Pe lângă rolul religios, Dealul Mitropoliei dobândește în secolul al XIX-lea și o funcție politică importantă. În incinta ansamblului funcționa Adunarea Obștească, instituția legislativă a Țării Românești. Aici au avut loc evenimente decisive pentru istoria României. În 1857 s-a desfășurat Adunarea ad-hoc a Țării Românești, care a votat unirea principatelor. În 1859, deputații reuniți pe Dealul Mitropoliei l-au ales pe Alexandru Ioan Cuza domnitor al Țării Românești, realizând astfel Unirea Principatelor. În 1866, noul domnitor Carol I a depus jurământul tot aici, consolidând rolul politic al locului.
În perioada interbelică au existat numeroase proiecte de reorganizare a dealului. Unele dintre ele propuneau demolarea unor clădiri vechi și construirea unor edificii noi. În această perioadă a fost construit Palatul Camerei Deputaților (actualul Palat al Patriarhiei), care a consolidat rolul politic al locului. Tot atunci au fost realizate cercetări arhitecturale și restaurări ale ansamblului, în special asupra bisericii și paraclisului.
Dealul Mitropoliei în epoca comunistă și după ea
După instaurarea regimului comunist, zona a rămas relativ stabilă din punct de vedere urbanistic. Denumirile străzilor au fost schimbate, iar Palatul Camerei Deputaților a devenit sediul Marii Adunări Naționale. În anii 1956–1962 au fost realizate lucrări importante de restaurare a ansamblului mitropolitan. Clopotnița lui Constantin Brâncoveanu a fost refăcută după cercetările arhitecților și istoricului Horia Teodoru. Restaurările au încercat să readucă monumentul cât mai aproape de forma sa originală din secolul al XVII-lea.
După 1989, ansamblul a redevenit unul dintre cele mai importante centre religioase ale României. Biserica mitropolitană a devenit Catedrala Patriarhală, iar palatul din apropiere este sediul Patriarhiei Române. Dealul Mitropoliei rămâne astăzi un loc simbolic pentru istoria Bucureștiului. Aici se intersectează memoria religioasă, istoria politică și evoluția urbanistică a orașului. Colina care odinioară domina o zonă de vii și grădini a devenit, de-a lungul secolelor, unul dintre spațiile definitorii ale capitalei României.
Clădirile istorice monumentale
Catedrala Patriarhală
Catedrala Patriarhală este cea mai veche și cea mai importantă clădire a ansamblului de pe Dealul Mitropoliei. Ea a fost construită între anii 1656 și 1658, în timpul domniei lui Constantin Șerban Basarab, ca biserică a Mitropoliei Țării Românești. Edificiul a fost ridicat pe locul unei biserici mai vechi și a devenit centrul religios al ortodoxiei din capitală. De-a lungul secolelor, catedrala a suferit numeroase restaurări și transformări. În secolul al XIX-lea a fost restaurată de arhitectul André Lecomte du Noüy, iar la începutul secolului XX au fost realizate lucrări de refacere și consolidare conduse de Ion Mincu și alți arhitecți români.
Arhitectura bisericii se înscrie în tradiția stilului brâncovenesc, caracterizat prin proporții echilibrate, pridvoare cu coloane și decorații inspirate din repertoriul ornamental bizantin și balcanic. Turlele și silueta sa domină Dealul Mitropoliei și constituie unul dintre reperele vizuale ale centrului istoric al Bucureștiului. În anul 1925, odată cu înființarea Patriarhiei Române, biserica a devenit Catedrala Patriarhală, sediul spiritual al Bisericii Ortodoxe Române. Ea a rămas permanent în proprietatea Bisericii și continuă să fie unul dintre cele mai importante lăcașuri de cult ale țării.
Paraclisul Patriarhal
Paraclisul Patriarhal, cunoscut și sub hramul Sfântului Gheorghe, face parte din vechiul ansamblu monastic al Mitropoliei. Construcția sa datează din secolul al XVII-lea și a fost destinată încă de la început slujbelor religioase desfășurate în cadrul mănăstirii. De dimensiuni mai reduse decât catedrala, paraclisul avea rolul unei biserici de serviciu, folosită pentru slujbe zilnice sau pentru comunitatea monahală care locuia în incinta Mitropoliei. De-a lungul timpului a fost restaurat și adaptat, dar și-a păstrat caracterul de lăcaș de cult al ansamblului patriarhal. Arhitectura sa se înscrie în tradiția stilului brâncovenesc, cu proporții echilibrate și cu elemente decorative inspirate din repertoriul arhitecturii religioase românești din secolele XVII–XVIII. Paraclisul a aparținut permanent Bisericii Ortodoxe Române și continuă să fie utilizat pentru slujbe religioase în cadrul complexului patriarhal.
Reședința Patriarhală (fostul Palat Mitropolitan)
Reședința Patriarhală, cunoscută inițial ca Palatul Mitropolitan, este clădirea care a servit timp de secole drept locuință a mitropoliților Țării Românești și, ulterior, a patriarhilor României. Originile acestei clădiri se află în complexul monastic ridicat în secolele XVII–XVIII, când Mitropolia era organizată ca mănăstire fortificată. În această perioadă au fost construite chiliile și clădirile administrative ale ansamblului.
În perioada interbelică, reședința a fost extinsă și modernizată. Între 1928 și 1931, arhitectul Gheorghe Simotta a realizat un amplu proiect de extindere, conceput în stil neoromânesc, inspirat din arhitectura brâncovenească. Noua aripă a reședinței a fost organizată în jurul unei curți interioare și includea săli de recepție, spații administrative și încăperi destinate activităților patriarhiei. Clădirea a aparținut permanent Bisericii și continuă să fie utilizată ca reședință oficială a Patriarhului României.
Palatul Patriarhiei (fostul Palat al Adunărei Deputaților)
Palatul Patriarhiei este cea mai monumentală clădire civilă din ansamblul de pe Dealul Mitropoliei. Edificiul a fost construit între 1906 și 1916 ca sediu al Camerei Deputaților a României, fiind proiectat de arhitectul Dimitrie Maimarolu. Clădirea a fost concepută într-un stil academist de inspirație franceză, specific arhitecturii publice europene de la începutul secolului XX. Planul includea sala de ședințe a Camerei Deputaților, sala pașilor pierduți, birouri pentru deputați și spații administrative. După inaugurare, palatul a devenit unul dintre centrele vieții politice românești. Aici s-au desfășurat dezbaterile parlamentare ale perioadei monarhiei și ale României interbelice.
După instaurarea regimului comunist în 1948, clădirea a devenit sediul Marii Adunări Naționale, legislativul statului socialist. După Revoluția din 1989, palatul a fost folosit temporar de parlamentul democratic al României. În 1997, după mutarea Parlamentului în Palatul Parlamentului, clădirea a fost transferată Patriarhiei Române, devenind Palatul Patriarhiei. Astăzi aici se desfășoară ședințele Sfântului Sinod și ale Adunării Naționale Bisericești.
Turnul Clopotniță
Turnul Clopotniță marchează intrarea principală în incinta ansamblului patriarhal și reprezintă unul dintre cele mai recognoscibile elemente ale Dealului Mitropoliei. Construit în secolul al XVII-lea, turnul făcea parte din sistemul de acces al mănăstirii Mitropoliei. El avea atât rol practic, de susținere a clopotelor, cât și rol simbolic, marcând intrarea în spațiul sacru al complexului. De-a lungul timpului, turnul a fost restaurat și consolidat, dar și-a păstrat forma generală și funcția inițială. Arhitectura sa se înscrie în tradiția construcțiilor monastice din Țara Românească, cu un volum masiv și cu elemente decorative simple. Prin poziția sa dominantă la intrarea în incintă, turnul clopotniță contribuie la definirea siluetei ansamblului și la compoziția urbană a Dealului Mitropoliei.
Referințe
- [Nicolae Șt. Noica, Palatul Patriarhiei, Editura Cadmos, 2008] (volum tipărit)
- [Cristina Woinaroski, Simona Drăgan, Monica Croitoru-Tonciu, Un parcurs pe Dealul Mitropoliei și în împrejurimi, Editura Simetria, București, 2021] (volum tipărit)
- Ansamblul Patriarhal (Patriarhia Română)
- Dealul Patriarhiei (Enciclopedia României)
- Catedrala Patriarhală – Biserica Ortodoxă Română (Patriarhia Română)
- Catedrala Patriarhală „Sfinții Împărați Constantin și Elena” (Arhiepiscopia Bucureștilor)
- Palatul Patriarhiei (Patriarhia Română)
- Dealul Mitropoliei (Wikipedia)
- Dealul Mitropoliei – Inima religioasă a României (Salut București)
- Romanian Patriarchal Cathedral (Wikipedia)
- Palatul Patriarhal – bijuteria istorică de pe Dealul Mitropoliei (Știrile ProTV)
- The Patriarchal Cathedral – Bucharest (Viaggi di Matt)
- București – Dealul Mitropoliei și împrejurimi (Excursiile Monicăi)
