Casa Alexandru Ghica / Școala „A.F. Robescu”, Strada General Berthelot nr. 12
Casa familiei Ghica
Casa Alexandru Ghica a fost construită la sfârșitul deceniului al cincilea sau începutul deceniului al șaselea al secolului al XIX-lea, pe strada Fântânii (azi General Berthelot) la nr. 6, numerotare devenită ulterior nr. 12, ca locuință a uneia dintre marile familii ale țării, din care s-au ridicat și domnitori. Arhitectul nu este cunoscut. Casa a fost concepută în stil neoclasic, stilul european preluat la București și frecvent în deceniile 4–6 ale secolului al XIX-lea, dar prezent pe tot parcursul veacului. Calitatea proiectului corespundea poziției sociale a proprietarului și interesului familiei pentru neoclasicism; tot pentru familia Ghica fusese construit unul dintre primele exemple remarcabile ale stilului, Palatul Ghica Tei (1822).
Parcela era delimitată de străzile Fântânii, Manea Brutarul (numită mai târziu General Constantin Budișteanu, după unul dintre locuitorii ei, ofițer cu merite în Războiul de Independență din 1877–1878) și Banului. Clădirea are pivniță, parter și etaj și intrări pe toate laturile. Intrarea principală, orientată spre vest, spre strada Manea Brutarul, este marcată de un balcon din fier forjat cu o dantelărie asemănătoare celei de la Palatul Știrbei. O altă intrare, subliniată de o logie pe stâlpi din fontă, se afla spre sud, unde grădina se întindea până la strada Fântânii.
Clădirea, de formă aproximativ pătrată, cu planșee de lemn, a fost construită din cărămidă îngustă, frecventă în București până în deceniul al șaptelea al secolului al XIX-lea, când regulamentul de construcție a introdus cărămida mai lată, considerată mai rezistentă, de tip Tonolla. Planul, de tip clasic, dispune spațiile echilibrat și aproape simetric față de axul central al holului. Pe același teren s-au construit ulterior și alte clădiri.
Școala profesională de fete nr. 1 „A.F. Robescu”
În secolul XX, casa a devenit școală. Profesorul de matematică A.F. Robescu, de la Liceul Matei Basarab, a cumpărat imobilul, fiind pus în posesie la 19 iulie 1901, special pentru a instala aici Școala profesională de fete nr. 1, care a început să funcționeze chiar în acel an. În 1902, Robescu a donat Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice imobilele de pe strada Fântânii nr. 12 (fost 6) și de pe strada Banului nr. 7, colț cu strada General Budișteanu nr. 19, cu condiția ca școala să poarte numele „A.F. Robescu” și ca imobilul să nu aibă altă destinație decât cea de școală profesională, în caz contrar donația devenind revocabilă. Donația a fost acceptată prin semnăturile ministrului Spiru Haret și a lui M. Popescu, administratorul Casei Școalelor.
Ministerul a respectat condițiile, păstrând din clădirile vechi numai casa Alexandru Ghica și construind în 1925, pe latura dinspre strada Banului, o clădire nouă în stil modern interbelic, pentru Școala profesională de fete „A.F. Robescu”: subsol, parter și două etaje, cu o suprafață construită de 787 de metri pătrați, după planurile arhitectului Mihalcea din Ministerul Instrucțiunii Publice. Autorizația, eliberată la 12 noiembrie 1925, prevedea construcția din zidărie masivă și retragerea proprietății cu 2 metri pe toată fațada dinspre strada General Budișteanu, cu o teșitură de 5 metri la colț.
După 1948
Școala profesională a fost desființată după 1948, prin reforma învățământului după model sovietic. Clădirea nouă de pe strada General Budișteanu nr. 19 a fost repartizată Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, iar casa Alexandru Ghica de pe strada General Berthelot nr. 12 a fost un timp sediul Școlii (Liceului) de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, apoi a fost cedată Uniunii Artiștilor Plastici și folosită ca ateliere pentru artiști. Lipsa unui administrator responsabil a dus la neglijarea și abandonul relativ al clădirii, aflată în prezent în renovare.
(extras din Cezara Mucenic, Oliver Velescu, Palatul Elena Kretzulescu, Editura Vremea, București, 2021)
*
Alexandru F. Robescu (1838–1914) era fratele mai cunoscutului Constantin F. Robescu (1839–1920), inginer, profesor de silvicultură la Universitate, Director General al Telegrafelor și Poștelor, deputat liberal, primar al Capitalei în mai multe rânduri (1895–1899, 1902), președinte al comitetului de inițiativă pentru ridicarea Monumentului Pompierilor de pe Dealul Spirii și membru corespondent al Academiei Române (1871). Alexandru F. Robescu a fost, la rândul său, profesor de matematică la Liceul Matei Basarab, unde a avut unele neplăceri, fiind pe nedrept învinuit de imoralitate, în 1869, și de părtinire în examinarea unor elevi, în 1873 – acuzații dovedite ulterior nefondate de o comisie de anchetă formată din distinși universitari.
Strâns legat de învățământul românesc, ale cărui nevoi de spațiu le cunoștea foarte bine, în 1902 donează Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice – prin Spiru Haret, titularul portofoliului – casele și terenul din str. Fântânii nr. 12, pentru a găzdui Școala Profesională de Fete ce urma să-i poarte numele. Actul de donație este remarcabil atât prin formulare, în acord cu uzanțele epocii, cât și prin evocarea străzilor învecinate, cu denumiri astăzi dispărute sau schimbate: str. Fântânii (rebotezată General Berthelot după Primul Război Mondial, apoi Alexandru Popov în primii ani ai regimului comunist, ulterior Nufărului și, în cele din urmă, revenită la numele generalului Berthelot), str. Manea Brutaru (devenită General Budișteanu) și str. Banului, singura care și-a păstrat numele până astăzi.
În 1924, lângă vechea casă Robescu, realizată în stil eclectic de sfârșit de secol XIX, cu stucaturi și ornamente din fier forjat, începe construirea unui nou edificiu cu subsol, parter și trei etaje, finalizat în 1941, în care, în 1950, se instalează Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” (astăzi Academia de Arte). La recensământul caselor din 1940–1941, pe terenul de 2900 mp donat de Alexandru F. Robescu existau patru corpuri de clădire: A) corpul central, cu parter și două etaje; B) corpul din dreapta, parter; C) corpul din stânga, parter; D) corpul din fundul curții, cu parter, etaj și curte. În 1923, în curte fusese amplasat un bust de bronz al donatorului, realizat de sculptorul C. Stănescu, pe al cărui soclu stă scris: „ALEXANDRU F. ROBESCU / 1838–1914 / Școala recunoscătoare”.
După acest excurs în istoria clădirii, revenind la istoria școlii, în 1956 Școala Medie de Arte Plastice este ridicată la rang de liceu. Un destin aparte face ca instituția să nu dispună niciodată de un singur sediu care să concentreze conducerea, administrația și spațiile de învățământ. În vechea casă Robescu din str. General Berthelot nr. 12 rămân sediul central, precum și câteva ateliere și săli de clasă; alte ateliere (modelaj, desen, pictură) funcționau într-o clădire istorică de pe str. Dr. Sion nr. 2, în ceea ce mai rămăsese din Muzeul Kalinderu după bombardamentele din 1944 – spații somptuoase, cu trepte de marmură, balustrade din fier forjat, tavane și cornișe cu stucaturi și uși masive de feronerie. Internatul și cantina, împreună cu alte ateliere (pictură, desen, gravură), se aflau în str. General Berthelot nr. 18.
În perioada 1967–1969, clasele de cultură generală sunt mutate la Școala Generală nr. 152, pe str. Virgiliu nr. 40, iar din 1969 li se atribuie, în același scop, clădirea din Calea Plevnei nr. 124, devenită sediul central al liceului. În 1973 se adaugă și imobilul din str. General Berthelot nr. 58, unde funcționase anterior Liceul German, mutat ulterior. Aici sunt concentrate atelierele, deoarece vechea clădire a Școlii „Alexandru F. Robescu”, considerată nesigură pentru elevi și cadre didactice, este închiriată Uniunii Artiștilor Plastici pentru ateliere, la începutul anului 1974. Pentru clasele de cultură generală, în 1977 este obținut un edificiu școlar tip, situat pe Șoseaua Iancu de Hunedoara nr. 27 (fostă Ilie Pintilie). (Adrian-Silvan IONESCU)
*
Strada Banului: 1879 încercare de aliniere, arh. M. Capuțineanu; 1889-1890 se reface pavajul de piatră / Colț cu str. Fontanei nr. 6/12, azi Gen. H. Berthelot: Propr. Iancu Ralet(i); 1846 proprietatea formată din casă și dependință apare deja în plan / 1870 Maria Ralet, soția sa, cumpără proprietatea (ordonanță de adjudecare); 1878 adăugarea unui etaj, reparații, arh. Josef Streitfelder / 1880 intervenții casă, ing. Nicolae Cuțarida / ? Propr. Scarlat Ghika (1812-1875), fratele banului care a dat numele străzii, Constantin Ghica (Sursa: istoric dr. Andrei Pippidi, informație neconfirmată de documentele de arhivă) / Propr. Alex. Scarlat Ghika (1837-1919) căs. Zoe Sorescu (1821-1917) / 1898 ia un credit privat de la A. F. Robescu, neputând achita ratele, Ghica va fi executat de către Robescu care va cere prin instanță vânzarea proprietății (4 clădiri cu 58 de încăperi și prăvălii) de la nr. 5-7 în 1900; corpul principal era deja ocupat de școala profesională.
1901 proprietatea a fost adjudecată de Alexandru F. Robescu (1838-1914) care o va dona în 1902 Ministerului Cultelor (ministru Spiru Haret) pentru o școală profesională de fete nr. 1; declară că era pensionar și locuia în str. Sf. Apostoli 2; vecini propr. Catargi și Mavrodin; păstrează pe timpul vieții casa Ghica (de la nr.7 pe str. Banului) cu dependințele ei; donație condiționată de achitarea ratelor la C.F.U. și de menționarea numelui său pe fațadă; Ghica a continuat să trăiască pe fosta sa proprietate.
A. F. Robescu a fost profesor de matematică, fizică și chimie la Liceul „Matei Basarab" și era fratele primarului Constantin F. Robescu (1839-1920) din perioada 1902-1904. 1903 la 24 martie M. S. Regele Carol acceptă donația proprietății pentru Administrația Casei Școalelor a M.C.I.P. / 1903 pavilion nou pe colț, pentru expoziție și vânzare (bazar), arh. Ghe. Cazaban (Casa Școalelor primește autorizația); 1909 aici a locuit fosta directoare a școlii; până recent a fost biblioteca UNARTE. / 1911 pe clădirea de pe colț (nr. 5) apare numele școlii, pe casa și corpurile de pe str. Banului se indică proprietarul A. Robescu / 1923 i s-a ridicat în curte un bust donatorului Robescu, lucrarea sculptorului C. Stănescu / 1950 clădirea a fost transmisă nou înființatei Școli Medii Tehnice de Arte Plastice, viitorul Liceu N. Tonitza. Casa veche a adăpostit săli de clasă apoi a fost folosită de U.A.P. care a închiriat ateliere unor artiști renumiți: Ion Bitzan, Geta Brătescu sau Dan și Lia Perjovschi.
2008 concurs de arhitectură pentru consolidare și extindere; 2019 Casa cunoscută astăzi cu numele "Ghica-Robescu" este în curs de restaurare și extindere în curte; anumite dependițe au fost demolate pentru eliberarea terenului. (Oana Marinache - ARHITUR, Strada Manea Brutaru - Gen. C-tin Budișteanu, Asociația și Editura Istoria Artei, 2022)
Referințe:
Septembrie 2024:
Iulie 2011:
Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane, de organizare, conectare și interpretare a tuturor entităților care compun realitatea imobiliară, patrimonială și urbană. Este o arhitectură relațională care modelează orașul ca rețea.