Casa Mihail Pherekyde
Casa este atribuită lui Paul Smărăndescu și datată 1922. Arhitectul Paul Smărăndescu notează explicit: „strada Puțu de piatră nr. 6 (ulterior str. Orlando, azi str. Gina Patrichi nr. 6A)” pentru casa Pherekyde. „Mihail Pherekyde se va muta în 1923-1924 într-o altă casă pe strada Puțu de piatră nr. 6 (azi str. Gina Patrichi nr. 6A) proiectată tot de arhitectul Smărăndescu (1922). Schimbarea este însă evidentă: în primul rând, lotul a fost divizat și noua casă Pherekyde se află mult retrasă de la stradă, în fața ei construindu-se ulterior o altă reședință (1927 sau 1940 potrivit diferitelor surse, fostă Legație a Spaniei), după planurile arhitectului Nicolae Nenciulescu (1879-1973). Acesta era prietenul și nașul de cununie al lui Paul Smărăndescu. Noua casă Pherekyde este mai mică ca precedenta, de doar 216 m.p., dar proprietarul rămâne consecvent stilului francez, de data aceasta mai puțin decorat.”
Strada (astăzi) Gina Patrichi este o stradă scurtă din zona centrală, în vecinătatea Bd. Lascăr Catargiu, cu un caracter rezidențial-diplomatic consolidat în timp. Într-o descriere de epocă târzie (bazată și pe mărturie orală), casa de la Orlando 6 bis era vecină cu legația Spaniei de la nr. 6 și cu casa de la nr. 8 (atribuită diplomatului I. Lugoșianu), iar strada este prezentată ca fiind „înțesată” de reprezentanțe diplomatice și instituții culturale în perioada recentă. Schimbarea denumirii străzii din Orlando în Gina Patrichi este plasată în a doua parte a anilor ’90, ca omagiu actriței Gina Patrichi, care a locuit în ultima casă de pe această stradă, unde iese în Bd. Lascăr Catargiu.
Parcela și relația cu strada
Un element definitoriu pentru imobilul de la nr. 6A/6 bis este poziționarea mult retrasă față de aliniamentul străzii, cu curte în față. Casa este descrisă explicit ca fiind „retrasă de la stradă”. O interpretare urbanistică importantă (și plauzibilă în teren) este următoarea: lotul inițial a fost divizat, iar în fața casei retrase (6A/6 bis) s-a construit ulterior (în 1927) o a doua reședință la aliniament (nr. 6), arhitect Nicolae Nenciulescu. Această succesiune este indicată clar într-o analiză dedicată reședinței Pherekyde: „casa (6A) era retrasă, iar în față a apărut ulterior o altă reședință, menționată ca fostă legație a Spaniei”.
Casa (6A/6 bis) apare ca o vilă urbană de dimensiune medie, cu regim de înălțime de tip parter + etaj și o zonă superioară tratată ca mansardă/etaj retras, marcata de ferestre înalte și de un volum central. Fotografia de epocă asociată explicit adresei „Str. Orlando 6 bis” indică o compoziție simetrică pe axul central, cu un volum central ușor proeminent, o loggie/balcon la nivelul etajului, cu parapet, două ferestre verticale în registrul superior, sugerând o mansardă sau un etaj parțial. Prin autor (Paul Smărăndescu) și prin perioada 1922, imobilul se înscrie în logica vilelor bucureștene interbelice care combină confortul modern cu un limbaj eclectic-național.
Proprietari, locatari și personalități asociate: Familia Pherekyde (prima locuire): Pentru adresa Orlando 6 bis, este consemnată (prin mărturie orală, via Dl. Bălăceanu-Stolnici, vecinul lor de la nr. 4) locuirea de către familia Pic Pherekyde, soția sa Ecaterina (Tuşchi) Pherekyde, născută Iurașcu, și fiul lor Sandu. Principele Alexandru Racovitză (locuire cu chirie în perioada interbelică): Imobilul este asociat direct cu principele Alexandru Racovitză, care a locuit aici „cu chirie” în perioada interbelică; casa este menționată ca fiind retrasă de la stradă și, la data redactării textului, locuită de două familii. Adresa Str. Orlando 6 bis apare și ca adresă de corespondență pentru familia Racovitză în contextul anilor ’30. În prezent, din informațiile existente, casa de la 6 bis (6A) este menționată ca fiind locuită de două familii. (n.r. dec. 2025)
Referințe
Principele Alexandru Racovitză
Principele Alexandru Racovitză (scris și Racoviță) s-a născut în anul 1884 și a murit, conform surselor, în 1962 sau 1963. Diferența de un an apare între sursele genealogice online, care indică 1962, și articolul publicat în „București. Materiale de Istorie și Muzeografie” (2013), care menționează anul 1963. În mediul familial și în corespondența epocii, Alexandru Racovitză era cunoscut sub diminutivul „Lică”. Titlul de principe nu era unul onorific recent, ci derivă din descendența directă a familiei Racoviță din domnitorii Moldovei Mihail Racoviță și Ștefan Racoviță, fapt explicit menționat în sursa documentară din fișierul atașat. Alexandru Racovitză aparținea astfel vechii aristocrații românești, cu o conștiință genealogică foarte clară și cu legături complexe între marile familii boierești.
Origini familiale și rețea genealogică
Alexandru Racovitză provenea dintr-o ramură a familiei Racoviță profund legată de familia Golescu, atât pe linie paternă, cât și pe linie maternă. Era nepot de fiu al lui Alecu Racovitză, personalitate politică importantă și președinte al Comisiei proprietății în timpul Revoluției de la 1848.mLegătura cu Goleștii era dublă și explicit subliniată în fișierul documentar: bunica sa paternă, Ana Golescu, era fiica lui Dinicu Golescu, iar bunica sa maternă era fiica lui Iordache Golescu. Această dublă descendență explica relațiile de rudenie foarte apropiate cu mai multe ramuri ale familiei Golescu și, implicit, rolul său în succesiunile familiale discutate în corespondența publicată.
Prin mama sa, Alexandru Racovitză era înrudit cu familia Bengescu. Era nepot de soră al diplomatului și intelectualului George Bengescu și rudă apropiată a Mariei Bengescu, istoric de artă și figură centrală într-un important dosar succesoral analizat în epistolele din anii ’30. Această ramură Bengescu avea, la rândul ei, conexiuni internaționale, în special în Franța și Belgia.mConform genealogiei publicate online, Alexandru Racovitză era fiul lui Alexandru A. Racoviță și al Elenei Bengescu-Samurcaș. Avea doi frați: Florica Racovitză, necăsătorită și fără urmași, și Gheorghe Racovitză, căsătorit cu Maria (Marion) Pallady, sora pictorului Theodor Pallady.
Educație și formare intelectuală
Educația lui Alexandru Racovitză a urmat un parcurs tipic aristocrației românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, profund orientat către Franța. A susținut bacalaureatul la Montpellier, iar apoi a urmat studii superioare de silvicultură la Nancy, la prestigioasa Școală de Ape și Păduri.mAceastă formare tehnică, dublată de educația clasică, îl plasa într-o categorie de aristocrați moderni, interesați de administrarea proprietăților, de științele aplicate și de organizarea rațională a domeniilor funciare, nu doar de viața mondenă sau politică.
Căsătoria și alianța cu familia Cesianu
La data de 4 aprilie 1909, Alexandru Racovitză s-a căsătorit, la biserica Domnița Bălașa din București, cu Alexandrina Cesianu, fiica lui Nicolae Cesianu. Această alianță matrimonială a unit două familii aristocratice de prim rang și a avut consecințe patrimoniale importante.mPrin această căsătorie, Alexandru Racovitză a intrat în legătură directă cu patrimoniul familiei Cesianu, inclusiv cu cunoscutul imobil de pe C. A. Rosetti, devenit ulterior Palatul Cesianu. Documentele din fișier explică în detaliu modul în care acest patrimoniu a intrat în circuitul succesoral al familiei Racovitză.
Copiii și descendența
Din căsătoria cu Alexandrina Cesianu s-au născut două fiice. Elena-Felicia Racovitză, născută în 1910 și decedată în 2004, s-a căsătorit cu inginerul Barbu Pantazzi. A doua fiică, Alexandra Racovitză, născută în 1911 și decedată în 1996, s-a căsătorit cu Zamfir Zamfirescu.mAlexandra Racovitză-Zamfirescu este figura prin care documentele publicate în „București. Materiale de Istorie și Muzeografie” au ajuns în colecția lui Mihail G. Ștephănescu, prin soacra acestuia. Astfel, corespondența analizată reprezintă nu doar o sursă istorică, ci și o transmisie directă de arhivă familială.
Primul Război Mondial
În timpul Primului Război Mondial, Alexandru Racovitză s-a înrolat voluntar în armata română. A participat la lupte importante, fiind rănit atât la București, cât și la Oituz, două momente semnificative ale campaniei militare românești.mPentru curajul său, a fost decorat cu mai multe distincții militare românești și străine. Sursele online completează informația din fișier, menționând înaintarea sa la gradul de sublocotenent în rezervă, precum și decorații precum „Bărbăție și Credință”, „Coroana României”, „Steaua României” cu panglică de Virtute Militară, precum și cruci de război franceză și italiană. A participat și la Inter-Allied Games de la Paris din 1919.
Viață publică
Dincolo de viața de familie și de administrarea patrimoniului, Alexandru Racovitză s-a remarcat printr-o pasiune modernă și costisitoare pentru epocă: automobilismul. Este menționat ca participant la Raliul Monte Carlo, obținând locul 5 în ediția din 1927 și locul 11 în cea din 1929, performanțe notabile pentru un concurent român în acea perioadă. Această activitate îl plasează într-un cerc restrâns al aristocrației europene interbelice care adopta sporturile mecanice ca expresie a modernității și a prestigiului social.
Reședința din București: strada Orlando 6bis
În corespondența publicată în fișier, Alexandru Racovitză apare ca destinatar al scrisorilor trimise la adresa Strada Orlando, București. Ulterior, autorul studiului precizează explicit că adresa completă era Strada Orlando nr. 6 bis. Casa în care locuia aici era închiriată, nu proprietate personală, și era retrasă de la stradă, amplasată în spatele unei alte clădiri aflate la aliniament. La momentul redactării articolului, imobilul era locuit de două familii. Strada Orlando și-a schimbat denumirea în strada Gina Patrichi în a doua parte a anilor ’90, în memoria actriței. Vecinătățile descrise în fișier includ fosta legație a Spaniei la nr. 6 și casa diplomatului I. Lugoșianu la nr. 8, strada având, de-a lungul timpului, un caracter diplomatic și cultural pronunțat.
Episodul succesiunii Bengescu – d’Emmerez de Charmoy
Un capitol amplu din documentația publicată îl constituie corespondența din anii 1934–1936, legată de succesiunea Mariei Bengescu, decedată la Paris la 8 iulie. Alexandru Racovitză, împreună cu fratele său George și sora Florica, era informat asupra drepturilor succesorale provenite din moștenirea doamnei d’Emmerez de Charmoy. Scrisorile, expediate din Bruxelles, descriu în detaliu procedurile juridice franceze, intervenția unui notar parizian de pe bulevardul Saint-Germain și necesitatea acceptării moștenirii sub beneficiu de inventar. Sunt explicate și calculele juridice care reduceau cota succesorală a Mariei Bengescu de la o optime la o șaisprezecime, ca urmare a apariției unui moștenitor pe linie paternă, conform Codului Civil francez. Acest episod evidențiază nu doar poziția lui Alexandru Racovitză în rețeaua familială, ci și nivelul de integrare al familiei în spațiul juridic și social occidental.
2023:
Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane, de organizare, conectare și interpretare a tuturor entităților care compun realitatea imobiliară, patrimonială și urbană. Este o arhitectură relațională care modelează orașul ca rețea.