Casa Butculescu–Angelescu (Strada C. A. Rosetti 13, București)
Ridicată la sfârșitul secolului al XIX-lea, Casa Butculescu–Angelescu este considerată una dintre cele mai reușite lucrări atribuite arhitectului Ion N. Socolescu, un reper major în definirea și rafinarea stilului neo-românesc. Construcția marchează un moment de maturitate în evoluția acestui curent, reunind în același timp rigoarea compoziției academice de școală franceză și sensibilitatea ornamentală inspirată din arhitectura brâncovenească și din motivele tradiționale românești.
Notă: Casele Butculescu / Casa dr. Anghelescu – str. Clemenței nr. 13, ulterior str. C. A. Rosetti. Clădirea a fost atribuită lui Socolescu, inclusiv de arh. Paul Smărăndescu, însă Cezara Mucenic respinge practic atribuirea ca nesigură, considerând că, în lipsa documentelor, este probabil opera altui arhitect care a lucrat în „stil Socolescu”.
Edificiul, dezvoltat pe parter și etaj, are o suprafață desfășurată de aproximativ 1050 m² și o suprafață utilă de circa 750 m². Planul este riguros, organizat în jurul unui hol central cu scară de onoare, element axial care structurează spațiul interior. Parterul cuprinde șapte încăperi de dimensiuni variabile – între 17 m² și 60 m² – legate prin vestibuluri și coridoare. Finisajele sunt sobre, dar elegante: pardoseli din lemn masiv, uși cu geamuri de cristal și un vestibul principal decorat cu coloane din stucco-marmură.
Etajul, accesibil printr-o scară monumentală din lemn traforat, se deschide într-un hol generos, luminat printr-un plafon de sticlă și fier forjat. Aici se păstrează o mare oglindă fixată deasupra scării și lambriuri din lemn nobil, care conferă spațiului o atmosferă caldă și sobră. De la acest nivel se accede în opt încăperi, dintre care unele păstrează elemente originale – oglinzi de cristal cu rame ornamentate, sobe de teracotă cu medalioane centrale, mobilier fix de bibliotecă din mahon sculptat și geamuri din cristal. Într-una dintre biblioteci se află o scară în spirală care duce la mansardă, unde existau trei încăperi destinate depozitării de carte, semn al rafinamentului intelectual al proprietarilor.
Cele trei fațade principale impresionează prin coerență și bogăția detaliului decorativ. În axul fiecăreia se află un decroș cu aspect de foișor sau loggie brâncovenească, care personalizează fiecare latură fără a rupe unitatea ansamblului. Fațada principală, orientată spre stradă, se desfășoară în jurul unui rezalit cu trei arce în acoladă, susținute de coloane angajate, în timp ce fațada vestică are un singur arc trilobat ce marchează accesul spre balconul de deasupra intrării secundare. Fațada nordică, orientată probabil spre grădină, este cea mai spectaculoasă: un decroș cu patru coloane cu capiteluri compozite susțin trei arce trilobate și un balcon cu balustradă din fier forjat. Parterul reia aceleași trei arce, fără coloane, încadrând trei uși de intrare flancate de felinare din fier forjat.
Decorația exterioară sintetizează elementele definitorii ale „stilului Socolescu”: ornamente florale în stuc, torsadă, ocnițe cu bumbi, console sculptate și o streașină oarbă sprijinită pe console masive. Întregul ansamblu sugerează o sinteză între monumentalitatea ordinii academice și ornamentica brâncovenească, îmbinând tradiția cu modernitatea sfârșitului de secol XIX.
Casa a fost construită inițial pentru familia Butculescu, aparținând elitei bucureștene de la 1900. În primii ani ai secolului al XX-lea, imobilul a fost cumpărat de doctorul Constantin Angelescu, ministru al Instrucțiunii Publice, și de soția sa, născută Monteoru. Sub această proprietate a fost modernizată discret, dar păstrând nealterat ansamblul original. După naționalizare, clădirea a cunoscut utilizări succesive: cămin de ucenici, sediu administrativ și, pentru scurt timp, spațiu al întreprinderii de comerț exterior IMPEXIMIN.
În 1971, în urma sesizărilor privind intențiile de remodelare a interiorului, Direcția Monumentelor Istorice și Serviciul pentru disciplina în construcții au intervenit pentru protejarea clădirii, înscriind-o în evidența patrimoniului cultural național. Un an mai târziu, Institutul de Proiectări „Carpați” a propus demolarea imobilului pentru extinderea hotelului Lido, dar Direcția Monumentelor a emis un aviz nefavorabil, recomandând păstrarea și integrarea lui în noul ansamblu hotelier.
Abandonată temporar după retragerea IMPEXIMIN-ului, casa a fost preluată de administrația hotelului Lido și folosită drept depozit. Cutremurul din 1977 i-a provocat avarii serioase, însă structura solidă și refuzul oricărei recompartimentări majore au făcut ca edificiul să reziste. Astăzi, Casa Butculescu–Angelescu rămâne un martor rar al rafinamentului arhitecturii românești de la 1900, o expresie echilibrată a sintezei dintre valorile tradiționale și influențele academice occidentale. O restaurare completă ar putea reda clădirii demnitatea de altădată, confirmând-o ca una dintre cele mai reprezentative creații ale lui Ion N. Socolescu și ale epocii sale. (sinteză din "Din activitatea arhitectului I. N. Socolescu")
*
C. A. Rosetti (fostă Clemenței) Nr. 9: Proprietatea Marin Butculescu (1760-1830); Casa Costache Butculescu (1805-1877) căs. Marghioala "Maria" Bujoreanu; Casa Nicu Butculescu (1820-1898), căs. Ana Asnaly; Afirmă că locuința datează din 1862; 1914 anexe, reparații și adaos, arh. J. Schieffelleers; 1923 N. N. Butculescu vinde proprietatea Jockey-Clubului; Aici este grădina casei de la nr. 11-13.
C. A. Rosetti (fostă Clemenței) Nr. 11-13: Proprietatea Marin Butculescu; Casa Costache Butculescu; 1850-1851 reparată; La decesul său se aflau în averea sa: una pereche case două caturi din str. Clemenții nr. 11 cu dependințele sale; 1879-1880 reparații; 1895-1896 transformare și extindere, arh. Ion N. Socolescu; Casa dr. Ctin. Angelescu (din 1904); Proprietarul Angelescu (1869-1948) a fost o mare personalitate politică, medicală, diplomatică, fiind și membru de onoare al Academiei Române; a fost căsătorit cu Virginia Constantinescu Monteoru, cu care a avut mulți urmași. Recuperată de moștenitorii Angelescu-Monteoru, proprietatea a fost închiriată; Cod L.M.I. B-ll-m-B-19622 (Oana Marinache - ARHITUR, Strada Clemenței – C. A. Rosetti, Asociația și Editura Istoria Artei, 2022)
Referințe:
- Oana Marinache, ARHITUR, Strada Clemenței – C. A. Rosetti, Asociația și Editura Istoria Artei, 2022
- Cezara Mucenic, Ion N. Socolescu. Activitatea de arhitect în Bucureştiul sfârşitului de veac – 1884–1900, (în „București – Materiale de istorie și muzeografie”, vol. XIII, 1999 - lucrare tipărită / ediție PDF online) - mențiune: Cezara Mucenic respinge practic atribuirea Arh. Ion N. Socolescu, ca nesigură
- Ion N. Socolescu (Arhiva de Arhitectură)
- SOCOLESCU, Ion N. (comentariu critic META)
- Ion N. Socolescu. Activitatea de arhitect în Bucurestiul sfarsitului de veac
- Ion N. Socolescu (Wikipedia)
- Din activitatea arhitectului I. N. Socolescu
- Arhitectul Ion N. Socolescu (1856-1924)
- Joseph Schiffeleers - destinul unui arhitect olandez în România
- Josef Schiffeleers, arhitectul Eforiei Spitalelor Civile
- Arhitect Joseph Schiffeleers
- Josef Jacob Schieffeleers - traseu urban
