Casa Eraclie Duro
(prezentare bazată pe articolul Casa Eraclie Duro de pe Calea Griviței nr. 91 (fost 63) al lui Oliver Velescu din București. Materiale de Istorie și Muzeografie, XXVIII (2014), completată cu informații de context istoric și urban disponibile public.)
Identificare și amplasament
Casa Eraclie Duro este situată pe Calea Griviței nr. 91 (fost nr. 63, anterior nr. 126), la colț cu strada Iulia Hașdeu (fostă strada Chimistului / Himistului), în Sectorul 1 al Bucureștiului. Clădirea ocupă o poziție de colț cu valoare urbană și comercială majoră, într-un nod istoric format de intersecția dintre Calea Griviței și străzile Iulia Hașdeu, Sfinții Voievozi și Semicercului. Imobilul este o casă urbană cu parter comercial și etaj rezidențial, realizată în anul 1887, reprezentativă pentru arhitectura eclectică bucureșteană de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Context urban și istoric
Calea Griviței își are originea în vechiul „Drum al Târgoviștei”, una dintre arterele majore care plecau din zona Lipscaniului și făceau legătura cu vechea capitală a Țării Românești. Deși în secolele XVII–XVIII zona era slab populată, situația se schimbă radical în prima jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu colonizările din timpul ocupației rusești și cu apariția mahalalei Sfinții Voievozi.
Transformarea decisivă a străzii are loc în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Introducerea iluminatului electric, a tramcarului, inaugurarea Gării Târgoviște (viitoarea Gara de Nord) și atribuirea numelui de Calea Griviței după Războiul de Independență din 1877 conferă acestei artere un rol urban major, de poartă de intrare în București. În acest context, terenurile de colț capătă valoare comercială și simbolică, iar casele ridicate aici sunt concepute ca reședințe urbane reprezentative, cu parter destinat prăvăliilor.
Istoricul terenului
Terenul pe care se află casa a aparținut inițial familiei Georgescu și făcea parte dintr-o proprietate mult mai extinsă, cu curte și grădină. În planul Boroczyn din 1852, parcela apare ca un lot mare, cu mai multe construcții dispuse atât pe colț, cât și în adâncimea curții. La 7 iunie 1884, comerciantul Eraclie Duro achiziționează proprietatea de la Costache Georgescu, Iorga Georgescu și Paraschiva Georgescu, pentru suma de 18.000 lei. În anii imediat următori, vechile construcții sunt demolate integral, terenul fiind „curățat” pentru ridicarea unei clădiri noi, adaptate statutului urban și funcțional al noii Căi Griviței.
Proiectare și construire
Pentru realizarea noii sale case, Eraclie Duro îl angajează pe arhitectul Johann Joseph Exner, unul dintre cei mai activi și căutați arhitecți ai Bucureștiului epocii, autor a cel puțin 17 case între anii 1880 și 1897. Proiectul este finalizat la 9 decembrie 1886, iar autorizația de construcție este solicitată la 26 februarie 1887 și aprobată la 30 martie 1887, fără observații din partea Primăriei. Clădirea ocupă aproximativ jumătate din suprafața terenului, restul fiind destinat curții.
Descriere arhitecturală și funcțională
Subsolul: Întreaga clădire este realizată din cărămidă presată mecanic, de la subsol până la etaj. Pivnița ocupă întreaga amprentă a casei și este construită cu bolți plate sprijinite pe arce dublouri. Accesul se face atât printr-o scară, cât și printr-o rampă destinată butoaielor de vin, conform tradiției comerciale bucureștene. Pivnița s-a păstrat în stare foarte bună și are o valoare tehnică și patrimonială deosebită.
Parterul: Parterul este destinat funcțiunilor comerciale. Spre Calea Griviței se deschid două prăvălii, una dintre ele având accesul principal pe colțul teşit al clădirii. Datorită deschiderilor mari, tavanele sunt susținute de două coloane de fontă cu fus canelat și capiteluri corintice, tipologie întâlnită și în zona Lipscani. Prăvăliile comunică cu curtea printr-un vestibul, iar planul indică ulterior adăugarea unei bucătării și a unui grup sanitar.
Etajul: Accesul la etaj se face din strada Iulia Hașdeu, printr-o scară de onoare din lemn, cu balustradă din fier forjat. Etajul este organizat în jurul unui hol central, luminat probabil printr-un iluminator, care distribuie accesul către șapte încăperi. Camerele principale, salonul și sufrageria, sunt orientate spre Calea Griviței, una dintre ele având acces către balconul de colț. Camerele de serviciu și bucătăria sunt dispuse pe latura calcanului. Planșeele sunt din grinzi de lemn, iar podul nu era destinat locuirii.
Fațade și decorație
Fațadele sunt tratate în spirit eclectic, cu elemente inspirate din repertoriul Renașterii. Parterul este marcat de un bosaj puternic, menit să imite piatra de talie, cu rosturi sugerate prin tencuială. Etajul este articulat prin pilaștri, frontoane triunghiulare și semicirculare, console decorate cu frunze de acant, panouri florale și balustrade metalice. Un element simbolic distinct este placa sculptată de deasupra intrării din strada Iulia Hașdeu, reprezentând doi porumbei care susțin o cupă, simbol al armoniei conjugale, frecvent utilizat în arhitectura rezidențială a epocii.
Evoluția proprietății
În anul 1890, Eraclie Duro achiziționează și casa alăturată de pe strada Iulia Hașdeu nr. 16, pe care o reface în același limbaj arhitectural. După anul 1914, Duro se mută pe bulevardul Lascăr Catargiu și își declară profesia drept „proprietar”. La 15 aprilie 1914, bolnav, donează casa soției sale, Evantia Duro, care locuiește aici până la moartea sa, în 1944. Imobilul este naționalizat în 1950, degradat prin utilizări improprii, revendicat după 1990 și reintrat în circuit privat în anul 1999.
Semnificație urbană și patrimonială
Casa Eraclie Duro este una dintre cele mai reprezentative exemple de arhitectură eclectică bucureșteană din anii 1880, ilustrând atât aspirațiile estetice ale burgheziei comerciale, cât și transformarea Căii Griviței într-o arteră monumentală și comercială a capitalei. Clădirea face parte dintr-un ansamblu urban valoros, alături de Baia Grivița și biserica Sfinții Voievozi.
Fișă tehnică (sinteză)
Denumire: Casa Eraclie Duro
Adresă: Calea Griviței nr. 91, colț cu str. Iulia Hașdeu
Funcțiune: locuință urbană cu parter comercial
Anul construcției: 1887
Arhitect: Johann Joseph Exner
Stil: eclectic, cu elemente neorenascentiste
Regim de înălțime: subsol, parter, etaj, pod
Situație actuală: clădire existentă, proprietate privată
Referințe
Iunie 2022:
Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane, de organizare, conectare și interpretare a tuturor entităților care compun realitatea imobiliară, patrimonială și urbană. Este o arhitectură relațională care modelează orașul ca rețea.