Clădirea din Calea Griviței 21 a fost construită de Academia Română prin 1968-69, special pentru două institute de cercetare: Institutul de Cercetări Matematice și Centrul de Statistică Matematică (scria undeva că pentru asta Academia RSR a cumpărat în 1967 de la Parohia Manea Brutaru un teren de 1955 mp, situat la intersecția Căii Griviței cu G-ral Budișteanu). Totul a fost foarte bine gândit pentru vremea aia, zicea Miron Nicolescu că au colaborat cu psihologi, igieniști, matematicieni etc. Firește, toate astea pentru că voiau să o propulseze pe Zoia Ceaușescu. În aprilie 1975, cele două institute au fost desființate, clădirea a fost abandonată mai bine de un an, apoi au băgat acolo diverse instituții de stat, ultima fiind Departamentul Industriei Lemnului din Ministerul Resurselor și Industriei. După 90 s-au reînființat cele două institute, și aveau o jumătate de etaj din clădirea Institutului de Aviație de la Băneasa, ceva ridicol. Au fost multe scandaluri legate de asta, sunt în presa vremii. În septembrie 1992 li s-au dat două etaje din clădirea din Calea Griviței 21, apoi nu mai știu, în 1995 clădirea a fost trecută la Ministerul de Interne, în septembrie 1995 sunt somați de Ministerul de Interne să evacueze spațiul ca să se mute SRI-ul, se semnează proteste etc.. În 1998 clădirea a fost, se pare, trecută în Patrimoniul Academiei Române. De pildă, CNVM ocupa în 1998 două etaje în clădire și plătea chirie Institutului de Matematică... (Claudia)
*
Pe vremea comuniștilor, în Calea Griviţei nr. 21 era Institutul de cercetări matematice, acum se numește Institutul de Matematică „Simion Stoilow”. O informație de Decoratia in mozaic de sus este a lui Constantin Blendea (Traian Lupu) / Construit în 1967-1968. Arhitecți: Marcel Hornstein, Mircea Săndulescu. Inginer: Eliodor Săftoiu. Mozaic interior: Ion Stendl; mozaic exterior: Constantin Blendea. Relief în beton aparent: Ion Stendl / The “Simion Stoilow” Institute of Mathematics, Romanian Academy, Bucharest, Romania, built between 1967-68, Architect: M. Hornstein, M. Sandulescu, Engineer: Eliodor Saftoiu (c) BACU
*
Amplasat în centrul municipiului București, obiectivul se remarcă prin simplitatea volumului de tip lamă, susținut de elementele structurale din beton armat amplasate la nivelul parterului. Partiul e compus cu circulații verticale laterale cu birouri dispuse în jur și un amfiteatru la parter. Se distinge printr-o plastică simplă, prin tratarea volumului din elemente prefabricate, prin sobrietatea de detaliu a fațadelor cu benzi dispuse orizontal pe fiecare nivel, frumos proporționate, și cu o caldă vibrație de mozaic gri închis. Pe peretele exterior al amfiteatrului se remarcă un relief în beton aparent, iar la interior – un mozaic impresionant pe peretele holului de acces catre amfiteatru, ambele semnate de Ion Stendl. Obiectivul se află din 1991 pe Lista monumentelor istorice, cu indicativul B-II-m-B-18843. (Socialist Modernism)
Referințe:
Mai 2024:
Arhitect Marcel Hornstein (1908-1977); Născut în București, a absolvit în 1937 Academia de Arhitectură din Capitală. A realizat în București:
Arhitect Mircea Săndulescu (1920-1985); Născut în București, obține diploma de arhitect în 1946, de la Facultatea de Arhitectură din Capitală. A participat la realizarea unor lucrări în București dintre care:
(Arh. Vasile Țelea, Personalități ale Arhitecturii Românești 1880-2010, Editura Rentrop & Straton, 2014)
*
Cu acad. MIRON NICOLESCU despre noul edificiu al Institutului de matematică și despre altele
— Institutul pe care îl conduceţi va avea, la Bucureşti, un sediu nou...
— Este o clădire impozantă, realizată în condiţiile pe care statul nostru le-a creat azi ştiinţei româneşti; un edificiu ridicat pe strada general Budișteanu, colț cu calea Griviței, care va asigura, împlinind un vis al matematicienilor din vechile generații, condițiile de gândire, de studiu, de cercetare, într-o ambianță inerentă unui autentic univers al matematicii, clădire la care au colaborat nu numai arhitecți și ingineri constructori, ci și psihologi, igieniști, matematicieni... Fiecare încăpere, în care sticla va domina – deci, lumină și orizont! – va fi dotată cu o masă și scaunul respectiv, fără mobilier cu dulapuri; în schimb, o vastă sală de bibliotecă, din care fiecare cercetător va aduce în biroul său volume limitate numeric la problemele sale în curs. Deci, un edificiu științific fără hârțoage, fără dosare, în care ne mutăm, nădăjduim, la finele acestui an.
— Ce tematici abordează, la ora actuală, colectivele Institutului?
— Trebuie reținut că tematicile în curs de desfășurare se înscriu în preocupările matematicii internaționale – în algebră, în analiză funcțională, în geometrie. Ar fi util, poate, să enumăr unele dintre capitolele deosebite, azi în curs de studiu, în cercetarea colectivelor noastre: teoria calitativă a ecuațiilor diferențiale și cu derivate parțiale; teoria operatorilor liniari și analiză spectrală; teoria potențialului; geometria algebrică și teoria categoriilor; teoria algebrică a mecanismelor automate; teoria aproximării în spații Banach; mișcările fluidelor compresibile; probleme de elasticitate și plasticitate; lingvistică matematică; economie matematică.
În total, nouăzeci de teme întrețin aria de cercetare a Institutului nostru, specificul muncii noastre științifice promovând un gen de lucru al cărui rezultat final nu poate fi prevăzut cu o scadență calendaristică riguroasă, cercetarea neputând fi încadrată între punctele cardinale ale unor trimestre sau sfârșituri de lună. De asemenea, trebuie să relev că în Institutul nostru tineretul este într-o proporție numerică mare și folosit în funcție de pregătirea sa științifică – aș sublinia, de mare răspundere științifică.
— Institutul de matematică a stabilit, după câte știu, numeroase contacte internaționale...
— Întreținem relații științifice cu sute de așezăminte academice, universitare, institute și colective de cercetare și politehnici de pe toate meridianele. Îmbogățirea patrimoniului bibliofil și cele o mie de periodice de strictă specialitate pe care le primim din toate părțile lumii – fără a crea servituți balanței valutare a țării, căci ni le asigurăm prin sistemul schimbului cu periodicele editate în cadrul desfășurării bugetului nostru curent – contribuie, cu funcții fundamentale, la organizarea unei largi și temeinice documentări, indispensabile în orice muncă de cercetare. Se cuvine să adaug, nu fără mândrie pentru prestigiul României, că cercetătorii noștri matematicieni s-au impus atât de puternic, încât Societatea Matematicienilor din Statele Unite a editat un dicționar matematic român-englez pentru a înlesni matematicienilor americani studierea lucrărilor elaborate de matematicienii noștri, solicitări pentru lucrările unor edituri sau de unele publicații periodice cu largă circulație pe întregul glob. În mai toate aceste edituri (Springer – Berlin – New York, Dunod – Paris, Academic Press – SUA, Pergamon Press – SUA) au apărut sau sunt în curs de apariție lucrări de-ale matematicienilor noștri. (I. Firoiu, interviu cu Miron Nicolescu, Contemporanul 1968)
GHEORGHE IACOB despre Mozaicul de la Institutul de cercetări matematice (Contemporanul 1968)
La nivelul cel mai de sus, pe peretele ultimului etaj al noii clădiri a Institutului de cercetări matematice a apărut, de curând, o decoraţie murală care reţine atenţia: mozaicul conceput de pictorul Gheorghe Iacob şi executat de el împreună cu artiştii Constantin Crăciun şi Mihai Horea. Ne-am adresat autorului solicitându-l să-şi prezinte lucrarea:
— Când am făcut proiectul pentru concurs, am ţinut seama de locul în care trebuie aşezată lucrarea, de arhitectura de ansamblu a edificiului. Apoi, la sugestia comisiei care a apreciat proiectele prezentate în concurs, a conducerii Institutului şi a preşedintelui Academiei, am adăugat în schema mea compoziţională câteva dintre semnele matematice cele mai frecvent utilizate şi, cum aveam să mă conving curând, cu adevărate calităţi plastice. Am căutat ca, prin simboluri, prin metafore, să leg lucrarea atât de specificul instituţiei pe care urma s-o decoreze, cât şi de datele esenţiale ale construcţiei şi în special ale faţadei.
În arta monumentală trebuie făcută o disociere: relaţia sculptură-arhitectură e diferită de raportul dintre decoraţia murală şi formele arhitectonice. Sculptura poate fi de sine stătătoare, independentă de arhitectura în care se integrează, poate trăi şi în afara ei; lângă o arhitectură poţi aduce o sculptură; în ansamblu ele pot să fie o armonie, dar în acelaşi timp trăiesc şi separat. Mozaicul şi fresca se subordonează însă arhitecturii, nu pot trăi independent de ea. Aplicate pe clădire, ele trebuie să izbutească să facă parte din ea.
La o privire superficială, mozaicul de la Institutul de matematici ar putea fi interpretat ca o lucrare abstractă. E destul însă să-l priveşti ceva mai atent, ca să-ţi dai seama că formele, liniile şi culorile lui izvorăsc dintr-o ţesătură figurativă, dând corp unei idei: ascensiunea, progresul uman prin ştiinţă.
Deşi sunt adversarul literaturii în artă, pentru a explica această afirmaţie nu găsesc altă modalitate decât aceea de a încerca să traduc în cuvinte schema figurativă a lucrării. O primă formă, în partea stângă a compoziţiei, e un fel de Victorie ce se înalţă, poate spre astre, drumul ei fiind marcat de semnul ~, cel folosit şi în astronomie; am pus apoi o formă ovală, un ochi uriaş, care priveşte în sus, urmat de un cap supradimensionat lansând parcă o chemare; un totem îmbinat cu un alt semn al matematicii, tinde şi el către înălţimile înspre care se îndreaptă homo sapiens; spre centrul compoziţiei — realizată în alb şi negru, din marmură albă (de un alb cald), din travertin (de culoare ocru, de fapt un analog al albului), şi din labrador (negru) — conflictul tonurilor se accentuează, dominat de o formă sugestivă, o Atenă, un cap de femeie modernă, cu ochelari, succedată de un robot şi de semnele alfa şi omega.
Urmează un fel de monument al matematicii, o sinteză a simbolurilor de până aici, o Atenă cu aripi. În continuare, semnul infinitului. Și, în sfârşit, un simbol al bogăţiei, un peşte stilizat (în intenţia mea). E o formă pe care am folosit-o şi în mozaicul meu mai vechi de la cinematograful cel mare din Piteşti şi pe care am reluat-o aici pentru a sugera finalitatea practică, în serviciul omului, a tuturor ştiinţelor. Şi căreia i-am adăugat încă un simbol zoomorf, pe cât de vechi pe atât de contemporan, porumbelul, exprimând aspiraţia şi voinţa de pace a umanităţii.
Cred că această lucrare decorativă se integrează destul de bine în arhitectura edificiului, rezolvând din punct de vedere plastic problema acelui ultim nivel al clădirii, care este un depozit de cărţi şi care la faţadă prezintă un perete „orb“, fără ferestre. Mozaicul îi dă o deschidere şi finalizează, în înălţime, construcţia. Este motivul pentru care autorii ei au găsit necesară această decoraţie murală suspendată parcă deasupra construcţiei.
Am ţinut seama, în elaborarea proiectului pentru mozaic, de întreaga faţadă, care este traversată de coloane mari, colorate în ocru. Peretele cu mozaicul nostru are aceeaşi culoare caldă ca şi coloanele acestea. Clădirea apare astfel ca având sus o mare cantitate de culoare luminoasă (de care avea nevoie) şi care parcă se scurge în jos pe coloanele faţadei. Ferestrele din partea de jos a construcţiei, aşezate perfect geometric, perfect ordonat, am încercat să le repet, dezordonat, în mişcare, sus, pe peretele fără ferestre al depozitului de cărţi. Convingerea mea este că din această căutare a unităţii vine încadrarea, pe care eu o consider reuşită, a decoraţiei în arhitectură. Bineînţeles, critica şi publicul vor avea cuvântul lor de spus. Mai ales când pe lângă Institutul de cercetări matematice va trece o viitoare magistrală, una din marile artere proiectate de urbaniştii Capitalei noastre. (G. D)
Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane, de organizare, conectare și interpretare a tuturor entităților care compun realitatea imobiliară, patrimonială și urbană. Este o arhitectură relațională care modelează orașul ca rețea.