Sunt două corpuri de clădire în Calea Victoriei 128, numerotate 128A cel din față, de la stradă, și 128B cel din spate. Corpul Calea Victoriei 128A apare ca fiind consolidat în anul 2011 în lista oficială a clădirilor cu risc seismic, dar cel din spate, Calea Victoriei 129B, apare cu risc seismic Clasa II, deci ridicat.
Mențiunea „Blocul Victoria, Calea Victoriei 128, Leon Hirsch și D. G. Galin, 1935” am găsit-o în lucrarea „Istorii și imagini din Bucureștiul Evreiesc” de Dr. Felicia Waldman și Dr. Anca Ciuciu, apărută la Noi Media Print în 2011: Mergând spre celălalt capăt al Căii Victoriei, spre Piața Națiunile Unite de pe podul de peste râul Dâmbovița, un alt reper evreiesc este un obiect arhitectural semnat de doi arhitecți evrei. Blocul care avea în trecut la parter un magazin numit Victoria și care din acest motiv se numea Blocul Victoria, magazin care astăzi nu mai există, pe Calea Victoriei nr. 128, este o clădire modernistă. Liniile sunt drepte, balcoanele simetrice, semne ale modernismului. Este o construcție făcută de doi arhitecți evrei, Leon Hirsch și Dori Galin Golinger. Acesta din urmă a fost un arhitect important din perioada interbelică. Un alt arhitect evreu, Leon Ștrulovici, povestește că avea 13 ani când s-a angajat la biroul de arhitectură D. G. Galin și L. A. Hirsch. „Venea lume bine acolo”, scria el, „și se vorbeau limbi străine”. (Felicia Waldman)
*
"Calea Victoriei 128 A. Etajul patru. Apartamentul 24. Acolo crescusem cândva, singură, într-un apartament plin de oameni. Singură? Stăteam în odaia mea în care îmi zâmbeau de peste tot cărţi şi reviste. De la fereastră vedeam de sus trecătorii - furnici anonime care mişunau pe Calea Victoriei. În 1961, când părinții mei au părăsit România, apartamentul a fost vândut unui doctor, care nu a cumpărat însă și tot ceea ce se petrecuse acolo, cheile se mai aflau la mine, atârnate pe vreun perete virtual. Oare scriem despre lucruri lipsite de existenţă ca să existăm pentru noi înşine?" - Riri Sylvia Manor (via Felicia Luca - LinkedIn)
Referințe:
Septembrie 2024:
Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane, de organizare, conectare și interpretare a tuturor entităților care compun realitatea imobiliară, patrimonială și urbană. Este o arhitectură relațională care modelează orașul ca rețea.