Blocul Adriatica – Tehnoimport
Amplasament, context de construcție și arhitectură
Clădirea se află la numărul 5 de pe strada Doamnei, la intersecția cu strada Academiei, în cartierul Centrul Vechi al Bucureștiului, sector 3. Terenul ocupă un colț de stradă îngust, tipic pentru parcelările din zona istorică a orașului, situație care a determinat soluția arhitecturală adoptată pentru clădire. Construcția a fost ridicată în anul 1935, pentru Societatea de Asigurare Adriatica, unul dintre asigurătorii activi pe piața românească în perioada interbelică. Practica edificării unor blocuri de raport sau de birouri de către societățile de asigurări era răspândită în București în acei ani, ca formă de plasament al capitalului acumulat din prime; Adriatica a mai ridicat, în aceeași perioadă, alte două imobile purtându-i numele pe Calea Victoriei, prezentate în capitolul 4.
Paternitatea proiectului este atribuită, în sursele consultate, arhitecților Herman (Harry) Stern, Marcel Locar și Rudolf Fraenkel. Atribuirea nu este unanimă: unele surse îl menționează doar pe Harry Stern, altele indică echipa completă, iar o variantă izolată propune numele Leonel Stern în locul lui Harry Stern. Cei trei arhitecți menționați cel mai frecvent activau la mijlocul anilor 1930 în București, într-un climat profesional în care colaborările pe proiecte de anvergură erau frecvente. Detalii biografice despre fiecare sunt prezentate în secțiunea Personaje.
Arhitectura clădirii
Elementul definitoriu al clădirii este volumul cilindric, dispus la colțul dintre cele două străzi, flancat de două corpuri laterale mai joase și mai puțin dinamice ca desen. Turnul cilindric, cu regim de înălțime parter, zece etaje și mansardă, concentrează accentul vertical al compoziției și marchează colțul printr-o formă curbă, rară în arhitectura bucureșteană a perioadei. Suprafața desfășurată a clădirii însumează aproximativ 2.750 de metri pătrați. Fațada urmărește liniile modernismului interbelic: retrageri succesive ale planurilor superioare, suprafețe curbe continue și un desen sobru al golurilor, fără elemente decorative istoriciste. Soluția de plan curb, impusă de forma parcelei de colț, a fost valorificată de proiectanți ca temă compozițională, nu doar ca răspuns constructiv la constrângerea terenului, clădirea fiind citată în literatura de specialitate drept unul dintre puținele volume cu adevărat cilindrice ale arhitecturii bucureștene interbelice.
De la Adriatica la Tehnoimport — istoricul de exploatare
După construcție, clădirea a funcționat câțiva ani sub numele societății ctitore, Adriatica, până la naționalizarea activelor economiei românești, declanșată în 1948. Ca urmare a acestui proces, societățile de asigurări private, inclusiv Adriatica, și-au încetat activitatea, iar imobilele lor au trecut în proprietatea statului. În perioada comunistă, clădirea a devenit sediul întreprinderii de comerț exterior Tehnoimport, companie de stat specializată în operațiuni de import-export de produse industriale. Asocierea îndelungată cu această firmă a dat clădirii numele sub care este cunoscută astăzi, deși inscripția comercială Tehnoimport, vizibilă pe fațadă din anii 1970, a fost ulterior înlăturată sau refăcută.
La 4 martie 1977, cutremurul care a lovit București a afectat și acest imobil. Clădirea a rezistat structural, dar a rămas cu urme vizibile ale avarierii, sub forma unor fisuri în formă de X pe fațadă, observabile și în prezent. Rezistența turnului cilindric la seismul din 1977 este menționată în surse ca un reper în evaluarea comportamentului structural al clădirilor interbelice bucureștene la cutremure de mare intensitate.
Statutul actual — monument istoric și risc seismic
Clădirea este inclusă pe Lista Monumentelor Istorice cu codul LMI B-II-m-B-18587, ca monument de categorie B, și face parte din zona construită protejată nr. 27 – Stavropoleos, parte a ansamblului istoric al Centrului Vechi bucureștean. În paralel cu statutul de monument, clădirea este încadrată în clasa I de risc seismic, categoria rezervată construcțiilor cu pericol public ridicat de prăbușire la un cutremur major. Încadrarea, stabilită printr-o expertiză tehnică din 1993, a fost urmată de mai multe runde de reevaluare, ultima anunțată de autoritățile bucureștene în vara anului 2022, fără ca lucrările de consolidare să fi fost finalizate. Situația nu este singulară: clădirea se numără printre cele aproximativ 180 de imobile din București aflate în aceeași categorie de risc, dintre care doar o parte au fost consolidate.
Din anul 1985, etajele inferioare ale clădirii, între parter și etajul cinci, găzduiesc atelierele Uniunii Artiștilor Plastici din România, folosite astăzi de peste 50 de artiști vizuali. Etajele superioare, de la nivelul șase în sus, au funcțiune mixtă, rezidențială și de birouri. Clădirea este cunoscută în limbaj colocvial sub numele de „Borcanul”, poreclă provenită din forma sa cilindrică. Atelierele Uniunii Artiștilor Plastici au fost deschise publicului cu ocazia unor evenimente organizate periodic, precum ediția din iunie 2023.
Contextul zonal — Strada Doamnei și celelalte clădiri Adriatica din București
Strada Doamnei face parte din rețeaua stradală a Centrului Vechi bucureștean, zonă dezvoltată istoric în jurul fostei Curți Domnești și a arterei comerciale Lipscani. Zona a păstrat, alături de clădiri mai vechi, o serie de construcții interbelice de anvergură, ridicate pe măsură ce activitatea economică și instituțională din centrul orașului s-a intensificat în primele decenii ale secolului XX.
Numele Adriatica nu este unic pentru acest imobil. Aceeași societate de asigurări a mai comandat, în București, cel puțin alte două clădiri: una la intersecția Căii Victoriei cu Splaiul Independenței, ridicată în 1926 după planurile arhitectului Petre Antonescu, și una pe Calea Victoriei la numărul 39, construită între 1933 și 1937 după planurile arhitecților Rudolf Fraenkel, Teller și Săvulescu. Prezența lui Fraenkel atât în echipa de proiectare a blocului de pe strada Doamnei, cât și în cea a blocului de pe Calea Victoriei nr. 39, poate explica parțial confuziile din sursele consultate privind atribuirea exactă a proiectelor. Cele trei clădiri Adriatica sunt, în ciuda numelui comun, construcții distincte, cu amplasamente, arhitecți și date de construcție diferite.
Personaje
Încercare de dezambiguizare (arhitect):
Identitatea arhitectului acestei clădiri rămâne un subiect de dezambiguizare. Literatura de arhitectură (Arhitectura 1906, bloguri de specialitate) atribuie proiectul unui trio — Harry Stern (1909-1954), Marcel Locar (1902-1983) și Rudolf Fraenkel (1901-1974) —, în timp ce placa de monument istoric montată la fața locului de Ministerul Culturii indică drept „proprietar inițial (probabil și proiectant)” pe Leon Stern, fără a menționa numele Harry Stern. Cei doi sunt arhitecți bucureșteni distincți, activi în aceeași perioadă: Harry Stern (n. 19 ianuarie 1909, Craiova — d. 30 aprilie 1954), absolvent al Academiei de Arhitectură din București (1932), cu birou pe Calea Victoriei nr. 233 și cu un portofoliu bine documentat de lucrări interbelice și postbelice — între care Palatul Central (1939-1949) și Pavilionul H din Parcul Herăstrău (1949-1953) —, portofoliu care nu include, în sursele consultate, blocul din Str. Doamnei nr. 5; și Leon Stern (n. 15 august 1903, Șipotele, jud. Iași), diplomat al Școlii de Belle-Arte din Paris (1930), cu echivalarea Academiei de Arhitectură din București (1930) și licență de arhitect nr. 217/1933, cu birou pe str. Igreja nr. 14 — cronologie compatibilă cu o comandă din 1935-1936.
Un observator independent semnalase, încă din 2011, cu ani înaintea instalării actualei plăci de monument istoric, prezența numelui „Leonel Stern” pe o placă de la fața locului — variantă apropiată de Leon Stern, nu de Harry Stern. Coroborarea dintre placa oficială și această relatare mai veche indică o probabilitate mai mare ca proprietarul și, posibil, proiectantul clădirii să fi fost Leon Stern, iar atribuirea către Harry Stern din literatura secundară să provină dintr-o confuzie între cei doi arhitecți omonimi ai epocii; problema rămâne, totuși, nerezolvată definitiv. Placa de monument istoric indică, de altfel, un interval de construcție 1925-1936, diferit de anul unic 1935 consemnat în alte surse.
Text integral al plăcii (română): MONUMENT ISTORIC — 1925-1936 — Imobil. Proprietar inițial (probabil și proiectant) Leon Stern. Construcție modernistă, de formă cilindrică, singulară în Bucureștiul interbelic. Cuprindea spații de birouri, găzduind numeroase firme, printre care și Banca Timișoara. La parter a funcționat o vreme cinematograful Lux.
Notă: La penultimul etaj au locuit soții France Malagamba și dirijorul orchestrei de estradă de la Teatrul de Revistă Constantin Tănase, Sergiu/Serghei Malagamba. (Josif Friedmann - Nicolescu)
Referințe:
August 2023:
Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane, de organizare, conectare și interpretare a tuturor entităților care compun realitatea imobiliară, patrimonială și urbană. Este o arhitectură relațională care modelează orașul ca rețea.