Casele Ion Kalinderu - Joseph Göbl

Casele Ion Kalinderu – Joseph Göbl

Hanul Colței și familia Kalinderu (1747–1896)

Terenul din incinta Hanului Colței; Casele Ion Kalinderu / Göbl se află pe Strada Doamnei nr. 20, în Centrul Vechi al Bucureștiului, la capătul dinspre Bulevardul I. C. Brătianu al străzii, la intrarea în curtea Bisericii Sfântul Ilie – Hanul Colței. Clădirea face parte din ansamblul bisericii, monument istoric, și formează împreună cu casa vecină de la nr. 18 frontul stradal al vechii incinte. Pe aceeași latură a străzii, cea cu numere pare, la câteva zeci de metri spre Strada Smârdan, se află Casele F. Göbl de la nr. 14–16, sediul Institutului de Arte Grafice „Carol Göbl”, iar pe latura opusă, cu numere impare, casa Wilhelm Gagel de la nr. 23–25, primul sediu al Tipografiei „Gutenberg” a lui Joseph Göbl.

Terenul a aparținut în secolele XVI–XVII boierilor Doicești, iar pe la 1725–1730 clucerul Radu Colțea a ridicat aici o biserică de lemn cu hramul Sfântul Prooroc Ilie. În 1747, epitropii Așezămintelor Spitalului Colțea au construit în jurul ei Hanul Colței, pentru a aduce venituri spitalului: o incintă cu clădiri perimetrale cu ziduri groase și bolți, cu prăvălii la parter și locuințe pentru negustori la etaj, închisă spre uliță de un zid cu o singură poartă. Pe planul maiorului Rudolf Borroczyn (1847–1852), terenul pe care se va ridica tipografia apare viran, în interiorul parcelei hanului, aflată la intersecția Străzii Doamnei cu Strada Colței, actualul Bulevard I. C. Brătianu. Urme ale vechiului zid de incintă se mai văd în peretele subsolului, la gârliciul din curte.

Lazăr Kalenderoglu și fiii săi

Încă din 1836, hanul era arendat negustorului și bancherului Lazăr Kalenderoglu (1792–1860), originar din sudul Dunării, președinte al Sfatului Orășenesc din București, ridicat la rangurile de pitar (1844), serdar (1849) și paharnic (1855). După cutremurul din 1838, care a distrus biserica de lemn, Kalenderoglu a reconstruit-o din zid, într-un plan bazilical cu trei nave, sfințită pe 30 august 1841, cu hramurile Sfântul Prooroc Ilie, Învierea Sfântului Lazăr și Sfântul Ierarh Alexandru. Numele familiei a devenit Kalinderu în generația copiilor săi – scris adesea și Calinderu sau Calenderu. În 1876, Eforia Spitalelor Civile i-a vândut lui Lazăr Calenderu terenul cu clădirile din jurul bisericii, iar proprietatea a trecut la fiii săi, doctorul Nicolae Kalinderu și juristul Ion Kalinderu.

Nicolae Kalinderu (1835–1902) a fost profesor la Facultatea de Medicină din București, medic primar la Spitalul Brâncovenesc, membru al Academiei Române și senator. Ion Kalinderu (1840–1913), jurist, a fost administratorul Domeniilor Coroanei, om de încredere al regelui Carol I, președinte al Academiei Române și al Comisiunii Monumentelor Istorice, membru al Curții Permanente de Arbitraj de la Haga și unul dintre marii colecționari de artă ai epocii, cu muzeul propriu pe Strada Renașterii nr. 4. Anul nașterii lui Ion Kalinderu variază în surse: necrologul din decembrie 1913 îi dă 75 de ani, iar alte lucrări indică 1849 – cu siguranță eronat. Frații întrețineau biserica din averea proprie și erau ctitorii și epitropii ei.

Ion Kalinderu (1840–1913)

Ion (Iancu) Kalinderu s-a născut la București pe 28 sau 29 decembrie 1840, ca fiu al negustorului și bancherului Lazăr Kalenderoglu, ctitorul Bisericii Sfântul Ilie – Hanul Colței, și frate mai mic al medicului Nicolae Kalinderu. A învățat mai întâi în limba greacă, a absolvit liceul la București și a studiat dreptul la Paris, unde a obținut licența în 1860, cu o lucrare despre regimul dotal în dreptul roman, și doctoratul în 1864, cu o teză despre neretroactivitatea legilor. În sursele vremii numele său apare în mai multe forme – Kalenderu, Calenderu, Kalinderu – iar presa i-a consemnat la moarte vârsta de 75 de ani, deși data de naștere din 1840 este cea acceptată de biografii săi.

Întors în țară, a intrat în magistratură, fiind primul președinte al Tribunalului Ilfov și apoi consilier la Curtea de Casație. Din 1872 a fost consilier al Ministerului de Justiție pentru reforma penală. În 1880, regele Carol I l-a trimis la Berlin pentru negocierile privind obligațiunile căilor ferate concesionate lui Bethel Henry Strousberg și l-a numit în Comisia princiară pentru administrarea căilor ferate, unde a rămas până în 1882. În iunie 1884 a devenit primul administrator al Domeniilor Coroanei, funcție pe care a deținut-o aproape trei decenii, până la moarte, fiind unul dintre oamenii de încredere ai regelui.

Ca administrator al Domeniilor Coroanei, Ion Kalinderu a organizat ferme-model, o fabrică de lactate și ateliere de țesătorie, frânghierie, rotărie și strungărie, ale căror produse au fost expuse la Expoziția Universală de la Paris din 1900. A reintrodus împăduririle și exploatarea rațională a pădurilor, a condus revista „Revista Pădurilor” și Societatea „Progresul Silvic” și a dezvoltat stațiunea Bușteni, unde a sprijinit fabrica de hârtie și liceul care i-a purtat numele. A fost redactor-șef al revistei populare „Albina” și, împreună cu Spiru Haret, unul dintre fondatorii Societății „Steaua”, care edita cărți ieftine pentru sate.

A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1888 și membru titular în martie 1893, a condus Secțiunea istorică în 1895–1897 și 1907–1910 și a fost președinte al Academiei între 1904 și 1907. A publicat studii de drept și istorie romană, despre Cezar, Augustus, Legea celor XII Table și costumul roman, precum și o lucrare despre influența artei bizantine asupra artei românești (1912). A fost membru asociat al Institutului de Drept Internațional din 1888, membru al Curții Permanente de Arbitraj de la Haga, președinte al Comisiunii Monumentelor Istorice, președinte al Creditului Rural (1906) și membru în consiliul general al Crucii Roșii (1912). În 1891 și în 1906, numele său a circulat pentru funcția de prim-ministru.

Ion Kalinderu a fost unul dintre marii colecționari de artă ai epocii. Din 1906, a construit după planurile arhitectului Ion D. Berindey o vilă-muzeu în apropierea Grădinii Cișmigiu, la adresa consemnată atunci drept Strada Renașterii nr. 4, astăzi Strada Vasile Sion nr. 2–4. Deschis în 1907, a fost primul muzeu de artă privat din România și reunea colecțiile celor doi frați Kalinderu: ceramică grecească, artă medievală și occidentală și numeroase lucrări de Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu și Ștefan Luchian. Prin actul de donație din 1914, muzeul a trecut în proprietatea statului cu condiția păstrării numelui „Ioan și dr. Nicolae Kalinderu”; a fost desființat în 1946, iar colecțiile au intrat în patrimoniul muzeului național de artă.

Ion Kalinderu a murit pe 11 decembrie 1913, iar slujba funebră a fost oficiată în Biserica Kalinderu de pe Strada Paris (Doamnei) nr. 20, de unde cortegiul a pornit spre cimitirul Bellu, unde a fost înmormântat în cavoul familiei, alături de tatăl și de fratele său. Necrologul îl prezenta drept administrator al Domeniilor Coroanei, consilier onorar al Înaltei Curți de Casație, președinte al Comisiunii Monumentelor Istorice și al Crucii Roșii Naționale, vicepreședinte al Societății Regale Române de Geografie și fost președinte al Academiei Române, decorat cu Marea Cruce a ordinelor „Carol I”, „Steaua României” și „Coroana României”. Ansamblul de pe Strada Doamnei nr. 18–20 a rămas proprietatea bisericii familiei, administrată în 1914 de M. Kalinderu.

De la „Hanul Colței” la „Biserica Kalinderu”

În 1897, Primăria Orașului București, prin primarul C. F. Robescu, anunța public că biserica „zisă de popor biserica Hanul Colței” nu se va mai numi „cu acest nume nepotrivit pentru o biserică română”, ci „va purta numele de biserica Kalinderu, de oare ce este zidită de Lazăr Kalinderu și întreținută și înzestrată de fiii ziditorului bisericii, d-nii Nicolae și Ion Kalinderu”. Între 1880 și 1897–1898, slujbele s-au ținut în limba greacă, apoi au fost reluate în limba română. Noua denumire s-a extins și asupra curții și a clădirilor de la stradă: adresa „Strada Doamnei 20 (Biserica Kalinderu)” a devenit, din 1896, formula sub care era cunoscută tipografia lui Joseph Göbl.

Familia Kalinderu era legată de tipar și prin activitatea culturală a lui Ion Kalinderu. Împreună cu Spiru Haret, el a condus Societatea „Steaua”, inițiativă editorială care tipărea și răspândea cărți populare cu caracter moral și practic, preluată ulterior de Casa Școalelor. În 1901, Ion Kalinderu a participat, alături de alți membri ai Academiei, la festivitatea organizată de personalul Institutului de Arte Grafice „Carol Göbl” la împlinirea a 25 de ani de la preluarea tipografiei de către Carol Göbl. Aceste legături explică alegerea, în 1896, a unui chiriaș tipograf pentru clădirea nouă ridicată pe terenul bisericii.

Clădirea din 1896 și Tipografia „Gutenberg” a lui Joseph Göbl

Joseph Göbl și tipografia „Gutenberg”

Joseph (Iosif) Göbl, cunoscut în breaslă sub numele de „Pepi Göbl”, s-a născut în jurul anului 1847, ca al doilea fiu al tipografului vienez Franz Göbl, adus la București în 1852 de mitropolitul Nifon pentru Tipografia Mitropoliei. Frații săi conduceau celelalte două tipografii ale familiei: Carol Göbl, Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl” de pe Strada Doamnei nr. 16, iar Gustav și Ștefan Göbl, Tipografia Curții Regale „F. Göbl Fii”, din Pasajul Român și apoi de pe Strada Regală nr. 19. Joseph Göbl și-a deschis propria tipografie, numită „Gutenberg”, cu o emblemă care purta portretul inventatorului tiparului; aici s-a tipărit, între altele, ziarul „Constituționalul”.

Din 1890, tipografia a funcționat pe latura opusă a Străzii Doamnei, în casa nouă a franzelarului Wilhelm Gagel de la nr. 15 bis, devenită după renumerotarea străzii nr. 23 și apoi nr. 23–25. Atelierul dispunea de șase mașini cilindrice și executa cărți de lux, teze, manuale, ziare, registre și cataloage ilustrate. Spațiul a devenit în scurt timp neîncăpător, iar Joseph Göbl a încheiat cu frații Nicolae și Ion Kalinderu o înțelegere neobișnuită: urma să construiască pe cheltuiala sa o clădire nouă pe terenul bisericii, pe care s-o folosească mai mulți ani, după care aceasta să treacă în proprietatea familiei Kalinderu, cu venitul destinat bisericii.

Pergamentul din temelie (30 iunie 1896)

Autorizația de construire a fost obținută în 1896, iar piatra de temelie a fost pusă duminică, 30 iunie 1896 pe stil vechi (12 iulie pe stil nou). Textul pergamentului depus în temelie, tipărit în atelierele „Gutenberg”, a fost publicat de ziarul „Constituționalul” pe 4 iulie 1896. Îl redăm integral, cu ortografia originală:

Iată pergamentul pus în temelia clădirei pe care d. Josef Göbl o face pe terenul d-lor doctor Kalenderu și I. Kalenderu.

In numele Tatălui, Fiului și al Sfîntului Duh! Astă-zĭ, Duminecă 30 Iunie, în anul 1896, de la nașterea mântuitoruluĭ nostru, în al XXXI-lea an al domnieĭ, de Christos iubitoruluĭ Rege, Carol I al Românieĭ, Regina fiind prea grațioasă Elisabeta doamna; Moștenitor al tronuluĭ Principele Ferdinand, având de soție pe Principesa Maria; Intâiul sfetnic al Țăreĭ fiind d. Dim. Sturdza, pusu-s’a după toate obiceiurile îndatinate, prima piatră a acesteĭ clădirĭ, al căruĭ venit, din creștinească iubire îl destină domniĭ frațĭ dr. Nicolae Kalenderu și Ion Kalenderu, sfinteĭ Bisericĭ a familieĭ lor, cu hramul sfîntuluĭ Prooroc Ilie, înființată de întru fericire rĕposatul Lazăr Kalenderu ctitorul eĭ, și de întru fericire rĕposata sa soție Ecaterina.

Din buna-voința și cu îngrijirea onorabililor lor fiĭ, domnul doctor și profesor Niculae Kalenderu și d. Ion Kalinderu, membru al Academieĭ Române, acum ctitorĭ și epitropĭ aĭ acesteĭ sfinte Bisericĭ, a făcut pe locul lor, domnul Joseph Göbl cu soția sa Ecaterina, stăpâniĭ tiparnițeĭ cu numele „Gutenberg“, aceste case din a lor cheltuială, spre a se bucura de ele pe maĭ mulțĭ anĭ, după care vor rĕmâne hamnice a sus-pomeniților onorațĭ domnĭ frațĭ Niculae și Ion Kalinderu. Architect a fost d. Iosef Exner, iar clădirea se face de d. Nae G. Andreĭ și cuvenita sfințire s’a dat de prea cuviosul archimandrit Ignațiu Sirian, preotul bisericeĭ Kalinderu, de fața fiind o mulțime de poporenĭ drept-credincioșĭ.

Spre credința și amintirea celor maĭ sus pomenite, s’a întocmit această scriere de aducere aminte de pe care, prin iscusitul meșteșug al domnuluĭ stăpân al tiparnițeĭ „Gutenberg“ Joseph Göbl, s’aŭ făcut maĭ multe la fel, din care una s’a așezat în piatra cea de temelie, ca să o găsească cele viitoare neamurĭ. Dumnezeŭ să aibă în sfânta Sa pază, pe iubițiĭ Suveranĭ aĭ țăreĭ, cu toată dinastia, pe d-niĭ ctitorĭ aĭ sfinteĭ Bisericĭ sf. Ilie și pe toțĭ ceĭ pomenițĭ acĭ, și îndure-se și de cel ce cu mâna a scris aceste șirurĭ și de lucrătorul care le-a cules și tipărit. Amin.

Documentul lămurește o ambiguitate întâlnită în literatura de specialitate, care numește clădirea fie „casa Kalinderu”, fie „tipografia Göbl”. Terenul și, la termen, clădirea erau ale fraților Kalinderu și ale bisericii, dar construcția a fost finanțată și folosită de Joseph și Ecaterina Göbl. De aici formula din reclamele anilor 1896–1900, „clădire proprie specială pentru tipografie”, care desemna un local construit special pentru tipografie, nu proprietatea asupra terenului.

Arhitectul și constructorul

Proiectul a fost semnat de arhitectul Joseph (Iosif) Exner, care între 1880 și 1897 a realizat la București 17 proiecte de case de locuit, un atelier pentru Societatea de Tramvaie, geamlâcuri și reparații, având propriul atelier de arhitectură pe Calea Dorobanților nr. 33. Originea și formarea sa nu sunt cunoscute; se presupune că provenea din spațiul germanic. Casele sale, de regulă cu două niveluri, au fațada dominată de un balcon central încununat cu fronton, cu decor neoclasic combinat cu ghirlande și motive florale. Lucrările de construcție au fost executate de antreprenorul Nae G. Andrei, iar sfințirea a fost oficiată de arhimandritul Ignațiu Sirian, preotul Bisericii Kalinderu.

Arhitectura clădirii

Clădirea a fost ridicată pe terenul viran al parcelei, pe un plan în formă de T, cu subsol, parter, etaj și pod parțial mansardat, din zidărie portantă cu planșee de lemn. Subsolul, acoperit cu bolți „a vela” de 2,30 metri înălțime la cheie, adăpostea mașinile tipografice, pentru care au fost descoperite fundații independente cu buloane, separate de cele ale casei pentru a prelua vibrațiile. Parterul avea o funcțiune dublă: prăvălii cu înălțimea de 4 metri spre Strada Doamnei și, în spate, hala atelierelor, de 16 x 9,25 metri, cu două deschideri pe stâlpi metalici intermediari. La etaj, corpul de la stradă cuprindea un apartament „luxos pentru acele timpuri”, iar aripa din spate alte ateliere, cu acces prin aceeași scară principală.

Fațada principală, perfect simetrică, este considerată una dintre cele mai remarcabile din tipologia „prăvălie cu locuință” a Centrului Istoric, un produs al curentului 1900 care asociază elemente de factură autohtonă și orientală cu repertoriul clasic. Parterul este dominat de vitrine, iar etajul, tratat ca etaj nobil, are un parament cu decorație filigranată, coloane angajate cu capiteluri compozite care sugerează prin trei arcaturi o loggie, ferestre cu goluri în acoladă și un balcon central cu baluștri, așezat deasupra intrării în prăvălia din ax. În axul fațadei se află o nișă semicirculară cu calotă, destinată, potrivit proiectului, unei statui. Cornișa este bogat decorată, cu denticuli, console de lemn, arcaturi în acoladă și metope. Influența stilului lui Ion N. Socolescu face din clădire unul dintre exemplele timpurii ale stilului neoromânesc.

Alături, la nr. 18, Ion Kalinderu a obținut în 1897 autorizația pentru un corp nou, ridicat peste ultimele clădiri ale hanului, cu ateliere la parter și locuințe la etaj, care funcționa împreună cu tipografia. Încă din 1896, Joseph Göbl anunța de închiriat, „la tipografia Gutenberg, str. Doamnei No. 20 (clădirea cea nouă)”, o magazie de 26 pe 6 metri, un mare salon și un șopron, semn că noul ansamblu avea spații disponibile peste nevoile atelierului.

Tipografia „Gutenberg” la nr. 20 (1896–1909)

Din 1896, tipografia și-a dat adresa „Strada Doamnei 20 (Biserica Kalinderu)”. Aici s-au tipărit, între altele, ziarul „Constituționalul”, a cărui administrație s-a aflat la aceeași adresă între 1898 și 1900, revistele „Dreptul” și „Natura”, tipărituri ale casei de bancă Marmorosch Blank & Co. (1897), lucrări științifice și juridice. În 1897, „familia Iosef și Ecaterina Göbl, tipograf cu stabilimentul în strada Doamnei No. 20 (Curtea bisericei Sf. Ilie Greci)” dăruia Bisericii „Ceauș Radu” două rânduri de odăjdii preoțești. Joseph Göbl era cavaler al ordinului „Coroana României”.

În ianuarie 1909, Joseph Göbl s-a retras din afaceri și a vândut întregul fond comercial foștilor săi elevi, Pericle Popescu, Jean Ionescu și Armand Eskenasy. A murit vineri, 24 aprilie 1909, la ora 5 dimineața, „după o lungă și grea suferință”, la 62 de ani, în locuința sa de pe Strada Doamnei nr. 20, de unde cortegiul a pornit spre cimitirul Șerban Vodă (Bellu). Anunțul funerar era semnat de soția sa, Ecaterina I. Göbl, de frații Carol, Gustav și Ștefan Göbl, de sora Katerina Baumgarten și de familiile înrudite Ionnițiu, Rasidescu, Weithaase și Gronda. Firma a continuat sub numele „Tipografia Gutenberg, Joseph Göbl S-sori”.

Chiriași, donația Kalinderu și restaurările (1908–2008)

Succesorii lui Göbl și donația din 1913

După 1909, tipografia de la nr. 20 a fost condusă de foștii elevi ai lui Joseph Göbl, Pericle Popescu, Ioan Ionescu și Armand Eskenasy, care închiriau imobilul de la proprietarii terenului. Doctorul Nicolae Kalinderu murise pe 16 aprilie 1902, la moșia Ciulnița, iar slujba de înmormântare se ținuse în Biserica Kalinderu de pe Strada Doamnei nr. 20. Ion Kalinderu a murit pe 11 decembrie 1913, iar ceremonia funebră a avut loc tot aici, pe „strada Paris (Doamnei) No. 20”, numele purtat atunci de stradă. Întregul ansamblu de clădiri a trecut, prin donația sa, în proprietatea Bisericii Sfântul Ilie.

În septembrie 1914, avocatul Emil Ottulescu, procurator al lui M. Kalinderu, administratorul bisericii, scotea la licitație publică, pentru cinci ani, imobilele „proprietatea bisericei Kalinderu”. Primul era „imobilul din str. Doamnei 20, compus din trei prăvălii la stradă, atelier de tipografie și camerele și atelierul de la etaj, închiriat actualmente d-lor Pericle Popescu, Ioan Ionescu și Armand Eskenasy”. Lista mai cuprindea două prăvălii și camerele de la etaj ale casei de la nr. 18, închiriate lui R. I. Armand, precum și o prăvălie și un apartament din curtea caselor de pe Strada Lipscani nr. 23, care aparțineau tot bisericii.

Cercul de studii sociale (1908–1909)

Curtea Bisericii Kalinderu a găzduit pentru scurt timp un sediu al mișcării socialiste. Pe 27 octombrie 1908 s-au deschis la Strada Doamnei nr. 20 biblioteca și localul Cercului de studii sociale, legat de ziarul „România Muncitoare”. Biblioteca, cu cărți românești, franceze și germane, era deschisă zilnic de la ora 17 la 23, numai pentru membrii care urmau cursurile cercului. Miercurea și vinerea se țineau cursuri pentru membrii înscriși în cercul „România Muncitoare”, iar marțea și joia, cursuri pentru membrii „cu o cultură superioară”. Cercul a funcționat aici cel puțin până în februarie 1909.

Sala Grigorescu și chiriașii interbelici

În noiembrie 1926, Fundația Culturală „Principele Carol” a inaugurat la Strada Doamnei nr. 20 (pe atunci Strada Paris) Sala Grigorescu, destinată expozițiilor de artă. Prima expoziție a reunit lucrări noi ale pictorilor și sculptorilor Marius Bunescu, Ștefan Dimitrescu, Oscar Han, Iser, Cornel Medrea, Theodor Pallady, George Petrașcu, Francisc Șirato și Nicolae Tonitza, deschisă până la 2 decembrie. Pe 5 decembrie 1926 s-a deschis aici prima expoziție a graficii românești, de la Theodor Aman până la Sabin Popp și Pană Bunescu.

Prăvăliile de la stradă au fost ocupate de comercianți din domenii diverse. În 1928 funcționa aici magazinul „Arico”, care vindea motoare de benzină, strunguri, bormașini, aparate de sudură, macarale și articole tehnice. În noaptea de 26 spre 27 ianuarie 1933, un incendiu pornit de la o sobă a distrus magazinul de postăvărie, manufactură și furnituri al lui Iancu Pencovici, localizat după aproximativ o oră și jumătate. În 1946, la aceeași adresă se afla sediul societății „Grupmetal” S.A.R., cu obiect de activitate importul de articole tehnice, sanitare și calorifere.

Procesul-verbal de inventariere din 2 octombrie 1941 descrie ansamblul ca proprietate a Bisericii Sfântul Ilie – Hanul Colței, „dobândit prin donația boierului Kalinderu și alți credincioși”, pe un teren de 2.408 metri pătrați, cu 1.289 metri pătrați construiți. Clădirea de la nr. 20 avea atunci parter și etaj, cu două prăvălii închiriate la parter, iar etajul era locuința arhimandritului Scriban, slujitor al bisericii. Ansamblul mai cuprindea biserica, casa de la nr. 18 cu trei prăvălii, o clădire din curte și un bloc de locuințe cu subsol, parter și trei etaje, cu fațada spre Bulevardul Regele Albert I, actualul Bulevard I. C. Brătianu.

Perioada comunistă și restaurarea din 1974–1976

După 1948, clădirea a fost ocupată de mai mulți chiriași, iar parterul a fost extins cu corpuri adosate spre clădirea vecină a Creditului Funciar, folosite de cantina și apoi de sala de sport a Institutului de Arhitectură. Între 1974 și 1976, clădirea a fost eliberată de chiriași și dată în folosință gratuită, prin contract de comodat, Protoieriei a III-a București, pentru a deveni sediul acesteia. Restaurarea și consolidarea au fost proiectate de arhitectul Constantin Joja, specialist în patrimoniul Centrului Istoric și autorul restaurării ansamblului Curtea Veche – Hanul lui Manuc, și de inginerul Luigi Coraș. Extinderile parazitare au fost înlăturate, iar fațada a revenit la forma din 1896, însă lucrările au rămas parțiale.

În 1954, biserica a fost cedată comunității bulgare din București și resfințită pe 26 octombrie 1954 în prezența patriarhilor Justinian al României și Kiril al Bulgariei, de unde numele de „Biserica Bulgară”, sub care ansamblul a fost cunoscut până în 2009. Lista monumentelor istorice înregistrează astăzi clădirea fostei tipografii drept „casă parohială” a ansamblului, denumire care nu amintește de funcțiunea sa inițială.

Restaurarea din 2004–2008 și clădirea astăzi

În 2004, Protoieria a III-a București a hotărât restaurarea integrală a clădirii, încheiată în vara anului 2008. Proiectant general a fost biroul individual de arhitectură Șerban Popescu-Dolj, studiul istorico-arhitectural a fost realizat de arhitecta Ruxandra Nemțeanu, structura de inginerii Laurențiu-Tudor Spoială și Șerban Median, instalațiile de inginerul Ion Mareș, iar lucrările de firma Paul Construct. Fațadele au ascuns elemente valoroase, inclusiv frescă pe decorația în relief, care au necesitat lucrări minuțioase de conservare. Vitrinele parterului au fost refăcute după modelul din proiectul din 1896, subsolul boltit a fost amenajat ca bufet, iar mansarda ca apartament de protocol.

Restaurarea a servit drept aplicație practică pentru studenții anului V ai Facultății de Arhitectură a Universității „Spiru Haret”, în anul universitar 2006–2007. Astăzi, clădirea de la Strada Doamnei nr. 20 face parte din ansamblul Bisericii Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul – Hanul Colței, monument istoric, și formează, potrivit studiului din 2008, „un front unic” cu Casele F. Göbl, aflate pe aceeași latură a străzii. Prin pergamentul din temelie și prin istoria tipografiei „Gutenberg”, clădirea păstrează legătura documentată dintre familia de tipografi Göbl și familia ctitorilor Kalinderu.

Personaje

• Lazăr Kalenderoglu (Kalinderu) (1792–1860) – negustor și bancher, arendaș al Hanului Colței din 1836, ctitorul bisericii de zid Sfântul Ilie (1841); a cumpărat în 1876, prin familie, terenul din jurul bisericii.
• Nicolae Kalinderu (1835–1902) – medic, profesor la Facultatea de Medicină din București, membru al Academiei Române, coproprietar al terenului pe care s-a ridicat clădirea din 1896 și ctitor-epitrop al bisericii.
• Ion Kalinderu (1840–1913) – jurist, administrator al Domeniilor Coroanei, președinte al Academiei Române, coproprietar al terenului; a lăsat ansamblul de la Strada Doamnei nr. 18–20 Bisericii Sfântul Ilie.
• Joseph (Iosif) Göbl (c. 1847–1909) – tipograf, fiul lui Franz Göbl, proprietarul Tipografiei „Gutenberg”; a construit pe cheltuiala sa, împreună cu soția Ecaterina, clădirea din 1896, în care și-a avut atelierul și locuința până la moarte.
• Joseph (Iosif) Exner – arhitect activ la București între 1880 și 1897, autorul proiectului clădirii din 1896.
• Nae G. Andrei – antreprenorul care a executat construcția în 1896.
• Constantin Joja (1908–1991) – arhitect și restaurator, autorul restaurării din 1974–1976.
• Ruxandra Nemțeanu – arhitectă, autoarea studiului istorico-arhitectural pentru restaurarea din 2004–2008.

Referințe:

• Ruxandra Nemțeanu, Fostele ateliere tipografice „Ion Kalinderu” din strada Doamnei nr. 18–20, București. Studiu istorico-arhitectural, Universitatea „Spiru Haret”, c. 2008
• Cezara Mucenic, Istoria arhitectural-urbanistică a unei străzi: Strada Doamnei, în „București. Materiale de istorie și muzeografie”, XIV, Muzeul Municipiului București, 2000
• Cezara Mucenic, București. Un veac de arhitectură civilă, secolul XIX, Editura Silex, 1997
• Lucia Stoica, Neculai Ionescu-Ghinea, Enciclopedia lăcașurilor de cult din București, vol. I, Editura Universalia, 2005
• Cornelia Apostol, O pagină din istoria tiparului românesc. Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”, în „Muzeul Național”, X, 1998
• Presa de epocă (1896–1946): Constituționalul, Timpul, Adevărul, Conservatorul, Universul, Dimineața, Cuvântul, Îndreptarea, România Muncitoare, Rampa
• Istoria arhitectural-urbanistică a unei străzi: Strada Doamnei (PDF) (Muzeul Municipiului București)
• Gobl din strada Doamnei (Analiza istorico-arhitecturală, Adrian Crăciunescu)
• Lista monumentelor istorice din București, sector 3 (Wikipedia)
• Ioan Kalinderu (Wikipedia)
• Dr. Nicolae Kalinderu, primul clinician cercetător din țară (Cotidianul)
• Muzeul fraților Kalinderu (Cotidianul)
• Lucia Stoica şi Neculai Ionescu-Ghinea, Enciclopedia Lăcaşurilor de Cult din Bucureşti - Vol. 1, 2005, Ed. Universalia
• Casele și dinastia tipografică Göbl din strada Doamnei (sinteză INDEX)
• Fostele ateliere tipografice „ION KALINDERU” din strada Doamnei nr. 18-20, BUCUREŞTI - studiu istorico-arhitectural (Ruxandra NEMŢEANU)
• Biserica Sfântul Ilie, hram Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul
• Investigaţii şi cercetări în situ asupra clădirii din str. Doamnei nr. 20 (pag. 160)
• Biserica Sfântul Ilie - Hanul Colței din București
• Biserica Sfântul Ilie – Hanul Colței, biserica comunității bulgare (DOCUMENTAR)
• Istoria arhitectural urbanistica a unei strazi - Strada Doamnei
• Pe strada Doamnei
• Strada Doamnei - Centrul Vechi - Bucuresti
• Gobl din strada Doamnei
• Poza lui Sabin Iacob de pe Wikimedia
• EXNER, Joseph I. (Iosif) - critical review
• EXPOZIȚIE TEMATICĂ : Arhitecți vienezi & austrieci la București (1830-1930)
• Ion Kalinderu, în slujba Regelui și a Țării. Pagini din corespondența cu colegii și amicii academicieni

2024:

Fostele ateliere tipografice „Ion Kalinderu”, Strada Doamnei nr. 18–20, București (sinteză)

Fostele ateliere tipografice „Ion Kalinderu” fac parte din Ansamblul Bisericii Sf. Ilie Kalinderu, cunoscut și sub numele de Biserica Bulgară, situat în Centrul Istoric al Bucureștiului, pe strada Doamnei nr. 18–20. Ansamblul este nominalizat în Lista Monumentelor Istorice ca monument de arhitectură industrial-comercială din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Strada Doamnei, una dintre arterele istorice ale zonei Lipscani, a avut de-a lungul timpului mai multe denumiri – ulița Bărcănescu, strada Paris (1913–1926), strada Mauriciu Blank (1931–1935) – reflectând transformările urbane și sociale ale orașului. Compararea planului Borroczyn (1847–1852) cu planul cadastral din 1911 arată păstrarea traseului străzii, dar o densificare majoră a parcelarului și apariția fronturilor continue la aliniament. Zona a evoluat de la hanuri și proprietăți boierești extinse la un țesut dens de prăvălii, ateliere și locuințe, într-un cadru dominat de arhitectura eclectică academică, cu inserții ale stilului 1900. În acest context s-au amplasat două tipografii importante – Kalinderu și Göbel – formând un nucleu editorial într-o zonă comercială intens circulată.

Evoluția terenului și a proprietății

Terenul pe care s-a ridicat tipografia făcea parte din incinta Hanului Colțea, construit în 1747 pentru a genera venituri Spitalului Colțea. În 1876, Eforia Spitalelor Civile a vândut lui Lazăr Calenderu terenul cu clădirile din jurul Bisericii Sf. Ilie. Autorizația de construcție din 1896 marchează momentul edificării clădirii tipografiei pe teren viran. În planul cadastral din 1911, parcela avea formă în L, cu deschidere la două străzi, proprietari fiind Biserica Sf. Ilie și Ion Kalinderu. În 1913, Ion Kalinderu donează ansamblul Bisericii Sf. Ilie. În 1941, proprietar este consemnată Epitropia Bisericii Sf. Ilie – Hanul Colțea.

Personalități asociate

Ion Kalinderu (1849–1913), administrator al Domeniilor Coroanei, membru al Academiei Române și colecționar de artă, a avut un rol esențial în dezvoltarea ansamblului. A fost implicat în inițiative editoriale și culturale, inclusiv în cadrul Societății „Steaua”, alături de Spiru Haret. Clădirile de la nr. 18–20 au fost proiectate de arhitectul J. Josef Exner, autor a numeroase case de locuit între 1880–1897. Opera sa este caracterizată de compoziții simetrice, decor neoclasic combinat cu elemente decorative florale și influențe ale stilului „Socolescu”. În perioada restaurării din anii 1974–1976 au intervenit arhitectul Constantin Joja și inginerul Luigi Cora, specialiști în restaurarea monumentelor istorice.

Descriere arhitecturală

Clădirea tipografiei, ridicată în 1896, este dezvoltată pe subsol, parter și etaj, cu pod parțial mansardat și plan în formă de T. Structura este din zidărie portantă, cu planșee de lemn. Subsolul este acoperit cu bolți „a vella”, tipice pentru construcțiile comerciale din Centrul Istoric. Au fost identificate fundații independente pentru mașinile tipografice, indicând adaptarea spațiului la cerințe tehnologice. Parterul combina prăvălii la stradă și hala atelierelor în partea din spate, cu deschideri ample (16 m x 9,25 m) susținute de stâlpi metalici. Etajul adăpostea un apartament pentru proprietar în corpul frontal și spații de atelier în partea posterioară. Înălțimea nivelurilor – 4 m la parter și etaj – s-a păstrat. Fațada principală este una dintre cele mai reprezentative pentru tipologia „prăvălie cu locuință” din Lipscani, fiind un produs al curentului 1900 cu influențe orientale și occidentale. Etajul nobil, cu balcon central, colonete angajate și nișă semicirculară destinată unei statui, contrastează cu parterul dominat de vitraje comerciale. Cornișa bogat decorată, cu denticuli, console și arcaturi, subliniază caracterul eclectic al clădirii.

Transformări și restaurări

Între 1896 și 1945, clădirea nu a suferit modificări majore. În perioada comunistă au existat intervenții minore și extinderi ale parterului, înlăturate în restaurarea din 1974–1976, când arh. Constantin Joja a revenit la forma originară. Între 2004–2008 s-a realizat o restaurare amplă, păstrând funcțiunea de sediu administrativ și valorificând subsolul boltit. Proiectant general a fost Biroul individual de arhitectură Șerban Popescu-Dolj, studiul istorico-arhitectural fiind realizat de drd. arh. Ruxandra Nemțeanu. Fațadele au beneficiat de lucrări minuțioase de conservare, fiind refăcute vitrinele conform proiectului din 1896. Clădirea constituie astăzi un reper arhitectural al străzii Doamnei și un front coerent împreună cu fostele case ale tipografiei Göbel. (sinteză din articolul Fostele ateliere tipografice „ION KALINDERU” din strada Doamnei nr. 18-20, BUCUREŞTI - studiu istorico-arhitectural de Lector univ. drd. arh. Ruxandra NEMŢEANU)

*

Biserica Sf. ILIE (“BULGARĂ” /  “KALINDERU”) din “HANUL COLŢII”. Hram: Sfântul Prooroc Ilie – (patronul călătorilor pe uscat)

Lăcaşul se află pe Strada Doamnei, în fundul unei curţi ce adăposteşte şi Cancelaria Bisericii Ortodoxe Bulgare şi casele Lahovary, spre stradă. Pe la 1725-1730, a fost construită o biserică din lemn, de către clucerul Radu Colţea pe un teren ce va intra după 1745 în componenţa Hanului Colţea, situat vizavi de Spitalul Colţea de astăzi. Lăcaşul a dăinuit până la 1841, când a fost dărâmată şi reconstruită de către Lazăr Kalenderoglu – tatăl doctorului Nicolae Kalinderu şi arendaş al Hanului Colţea în acea vreme. În 1954, lăcaşul a fost renovat cu cheltuiala Arhiepiscopiei Bucureştiului şi dat de atunci în folosinţă comunităţii bulgare din Bucureşti, fiind resfinţită de Patriarhul Justinian al României împreună cu Patriarhul Kiril al Bulgariei.

Biserica are un plan bazilical cu trei nave (22,5 x 13 m), nava principală fiind prelungită cu absida semicirculară a altarului. Acoperirea navei principale este făcută cu o boltă longitudinală aplatizată. Navele laterale, au bolţi cu muchii ieşite, rezemate pe cele două şiruri a câte trei coloane. Faţada de vest are un fronton trapezoidal ce se contopeşte cu baza turlei. Un mic turn-clopotniţă se ridică peste pronaos. Intrarea se face printr-un vestibul închis, pe o travee, având fronton deasupra unei arcade trilobate, sprijinită pe coloane şi pilaştri de colţ.

Pe faţadele laterale apar contraforturi  în două trepte, ce preiau împingerile laterale ale arcelor dublouri. Maestrul Stoica Nicolae a pictat din nou interiorul şi icoanele Sf. Petru şi Pavel din nişele faţadei de apus. (L.S., extras din: Lucia Stoica şi Neculai Ionescu-Ghinea - Enciclopedia Lăcaşurilor de Cult din Bucureşti - Vol.1, 2005, Ed. Universalia / via Monumenteromania.ro) (Acum este Casa Parohială - Biserica Bulgară Sfântul Ilie - Hanul Colței. Stil Neoromânesc timpuriu.)

*

Cezara Mucenic o numește Casa Ion Kalinderu (vezi articolul din secțiunea Referințe). Dar A. Crăciunescu scrie următoarele: In numarul curent al Dilemei Vechi, domnul Profesor Pippidi vorbeste despre o frumoasa cladire din faza incipienta a neo-romanescului si anume tipografia si legatoria Gobl din strada Doamnei. Exista insa o eroare in acest articol caci se vorbeste despre casa respectiva ca fiind vechiul sediu al Tipografiei Gobl din Doamnei 16 si presupune ca aceasta cladire n-ar fi astazi protejata. Cladirea apare astazi in lista monumentelor istorice ca parte in ansamblul bisericii Kalinderu, de la nr. 20, ca fiind casa parohiala. Cladirea a fost insa cu totul altceva. Iata cum arata ea astazi si cum arata pe tipariturile promotionale din epoca, cea pe care am fotografiat-o fiind de pe o coperta interioara a unui plan de alinieri de la arhive. (A. Crăciunescu). Argumentație susținută de fotografia de mai jos: