Casa Iorgu Steriu / Grădina-restaurant Luzana, str. 11 Iunie nr. 41, București
Construcția clădirii a început la 1 martie 1927. Localul a fost numit oficial „Luzana” la 23 octombrie 1927. Locația a fost, la începutul secolului XX, parte dintr-o grădină mai veche — denumită odată „La șapte nuci”. Din această grădină se dezvoltaseră mai multe localuri de agrement în zona respectivă. După Primul Război Mondial, terenul a fost preluat de comerciantul aromân Iorgu Steriu, care a decis ridicarea unui local modern — grădina-restaurant „Luzana”. Proiectul a fost realizat după planurile arhitectului Achile Ghiaciu (ginerele lui Iorgu Steriu).
Restaurantul a devenit unul dintre locurile de referință pentru viața socială și culturală a Bucureștiului interbelic. Se spune că personalități literare și artistice — precum Liviu Rebreanu sau Octavian Goga — frecventau localul. Localul oferea dotări moderne pentru vremea sa: instalație de fabrică de gheață, spălătorie mecanică de vase și rufe, mașini de tăiat pâine și de curățat cartofi — ceea ce îl făcea unul dintre restaurantele cel mai bine echipate din România interbelică. După 1948, cu transformările politice și sociale impuse de regimul comunist, destinul clădirii s-a schimbat. În anii 1960 clădirea funcționa ca sală de dans / casă de cultură sub numele „Nicolae Bălcescu”, loc frecventat de generații de bucureșteni. Astăzi, clădirea este recunoscută pentru valoarea sa istorică și patrimonială, fiind identificată cu vechiul „Luzana”.
Clădirea principală era proiectată în stil românesc / neo-românesc, cu logii și foișoare, pentru a evoca ambientul marilor grădini-restaurant europene adaptate contextului local. Spațiul combină o construcție arhitecturală cu o grădină amenajată, destinată petrecerilor, întâlnirilor și evenimentelor sociale. Grădina și restaurantul formau un ansamblu unit, oferind un cadru verde, aerisit, pentru clienți — departe de aglomerația urbană, dar în proximitatea centrului Bucureștiului.
„Luzana” a reprezentat un simbol al vieții boeme și elitiste a capitalei interbelice: literatură, muzică, societate, gastronomie — un punct de întâlnire pentru artiști, scriitori, intelectuali și burghezia urbană. Grădina-restaurant a intrat în memoria colectivă ca una dintre acele instituții emblematice ale Bucureștiului dispărute, dar păstrată prin continuitate (sub altă funcțiune) — ceea ce îi conferă o valoare de patrimoniu imaterial și construibil.
După naționalizarea sau transformările din epoca comunistă, localul-restaurant s-a transformat în casă de cultură / sală de dans sub numele „Nicolae Bălcescu”.
Starea clădirii a suferit intervenții — unele critici din partea celor interesați de conservare evidențiază pierderea unor elemente originale (ferestre de lemn, tâmplărie, detalii interioare).
„Luzana” este un reper pentru istoria socială și culturală a Bucureștiului interbelic. Este reprezentativă pentru modul în care grădinile-restaurant reflectau schimbările urbane, aspirațiile moderne, diversitatea comunităților (inclusiv aromâni) și gusturile noi ale capitalei. Prezența sa — de la restaurant de elită, la casă de cultură, la actualul centru UNESCO — reflectă transformările profunde ale orașului de-a lungul secolului XX.
Referințe
Iunie 2024:
Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane, de organizare, conectare și interpretare a tuturor entităților care compun realitatea imobiliară, patrimonială și urbană. Este o arhitectură relațională care modelează orașul ca rețea.