Arhitectul Victor Asquini
Victor Asquini s-a născut în anul 1892, în București. A decedat în 1969. S-a format ca arhitect în afara României. A absolvit Școala Politehnică din Hildburghausen, în Turingia (Germania), devenind arhitect în anul 1915. Formarea sa germană explică profilul său tehnic solid, atenția acordată detaliilor de execuție, standardizării și metodologiei de proiectare, precum și interesul constant pentru normative, proceduri și instrumente de lucru ale profesiei. Această educație îl plasează într-o categorie distinctă față de colegii formați exclusiv în mediul bucureștean, fiind mai apropiat de tradiția tehnico-inginerescă germană decât de filonul artistic-academic al Școlii Superioare de Arhitectură din București.
Victor Asquini a avut o carieră axată pe două direcții principale, complementare: proiectarea de locuințe urbane (case și imobile de raport), în special în București, cu un limbaj modern, adesea Art Deco de factură urbană, și elaborarea de lucrări teoretice, manuale și ghiduri tehnice destinate profesioniștilor din domeniul construcțiilor. Este unul dintre puținii arhitecți români interbelici cunoscuți în mod explicit mai degrabă pentru contribuția tehnică și editorială decât pentru un portofoliu monumental sau instituțional.
În lucrările de arhitectură, Victor Asquini este asociat cu un modernism temperat, cu accente Art Deco urbane, vizibil mai ales în clădirile de locuințe din București. Compozițiile sale sunt caracterizate de volumetrii clare și lizibile, fațade ordonate, cu relief redus și decorație geometrică discretă, accent pe funcționalitate, confort și organizare interioară rațională, utilizarea limbajului modern fără radicalism formal. În literatura recentă dedicată arhitecturii interbelice, este descris ca un reprezentant al stilului Art Deco de factură urbană, adaptat la cerințele locuirii bucureștene din anii 1930–1940.
Lucrări și proiecte – listă extinsă, grupată pe categorii
Imobile de locuit şi case – Bucureşti
Lucrări în afara Bucureştiului
Aceste lucrări din Mangalia indică interesul arhitectului pentru stațiunile balneare și pentru arhitectura de loisir, adaptată climatului litoral și cerințelor turistice din perioada interbelică.
Activitate editorială și teoretică
Victor Asquini a avut o activitate editorială remarcabilă, rar întâlnită ca amploare în rândul arhitecților practicieni români ai epocii. În 1928 a făcut parte din redacția revistei „Căminul”, publicație cu apariție de scurtă durată (aproximativ doi ani), dedicată problemelor locuirii, construcțiilor și amenajării spațiului domestic. Principalele lucrări publicate:
Între 1934 și 1944 a publicat constant articole în revista „Arhitectura”, axate pe materiale de construcție; mijloace și tehnici de realizare a clădirilor; aspecte practice ale execuției; optimizarea procesului de proiectare și construire. Aceste texte confirmă profilul său de arhitect cu solide aptitudini tehnice, preocupat de eficiență, claritate procedurală și profesionalizarea riguroasă a domeniului.
Victor Asquini nu a fost un arhitect al marilor clădiri publice sau al reprezentării oficiale, ci un profesionist concentrat pe arhitectura locuirii și pe infrastructura intelectuală a profesiei. Importanța sa rezultă mai ales din contribuția la modernizarea practicii arhitecturale prin manuale și ghiduri, din introducerea și consolidarea unei culturi tehnice coerente, prin exemplificarea unui Art Deco urban sobru, adaptat Bucureștiului. În acest sens, rolul său poate fi comparat cu cel al arhitecților-teoreticieni sau practicieni „din linia a doua”, dar indispensabili pentru funcționarea reală a breslei.
Referințe (despre Victor Asquini)