Arhitectul Tiberiu Ricci
Tiberiu Ricci s-a născut în 1913, la București, într-o familie de origine italiană stabilită în România. Este fratele arhitectului Mihai Ricci, cu care nu trebuie confundat. A urmat cursurile Școlii Superioare de Arhitectură din București, instituție pe care a absolvit-o în 1937, într-o perioadă de tranziție stilistică între modernismul moderat și arhitectura monumentală specifică anilor ’40. A trăit întreaga viață în București. A murit în anul 2000. Este considerat unul dintre arhitecții importanți ai generației sale, cu contribuții remarcabile în domeniul acusticii arhitecturale și în proiectarea dotărilor culturale și administrative. Activitatea sa acoperă peste șase decenii de arhitectură, urbanism, cercetare și pedagogie.
După obținerea diplomei de arhitect în 1937, Tiberiu Ricci intră în colective de proiectare dedicate clădirilor de locuit și dotărilor publice. În 1938 proiectează primul său bloc de locuințe, pe strada Maria Rosetti nr. 31, într-un limbaj apropiat de modernismul tânăr al epocii. În anii 1940–1950, după instaurarea regimului socialist, Ricci se implică în proiectarea de clădiri culturale, administrative și în programe de locuire urbană. Participă la reorganizarea tehnică și funcțională a unor clădiri instituționale și dezvoltă interesul pentru acustica arhitecturală, domeniu în care va deveni specialist și autor.
Carieră profesională și activitate publică
Cariera lui Tiberiu Ricci îmbină proiectarea de arhitectură cu activitatea didactică și funcțiile administrative. Între 1942 și 1969 este cadru didactic la Institutul de Arhitectură, predând cursuri tehnice și contribuind la formarea mai multor generații de arhitecți. Între 1969 și 1974 este arhitect-șef al Capitalei, perioadă în care coordonează investițiile publice, dezvoltarea urbanistică, aprobările urbanistice, dezvoltarea de noi cartiere și reorganizarea unor zone centrale. Mandatul său coincide cu începutul demolărilor din zonele centrale și cu modernizările masive ale infrastructurii urbane, cu momentul de intensificare a construcțiilor din anii 1970. Participă la numeroase concursuri profesionale, obținând Premiul I și Premiul III în 1955, confirmând recunoașterea profesională din partea breslei.
Activitate didactică și cercetare
Din 1942 până în 1969, Tiberiu Ricci activează ca profesor la Institutul de Arhitectură. Predă discipline tehnice și se specializează în acustică, domeniu în care devine unul dintre puținii experți români ai epocii. Publică în 1974 cartea „Introducere în acustica arhitecturală”, lucrare de referință pentru arhitecți, ingineri și studenți, folosită în continuare în bibliografia tehnică. Lucrare teoretică dedicată principiilor acustice aplicate în sălile de spectacole, studiouri radio, televiziune și alte spații publice. Este singura lucrare cunoscută ca autor unic. Se menționează, de asemenea, publicații științifice și tehnice interne, realizate în cadrul Institutului de Arhitectură și al studiourilor de proiectare, dar ele nu sunt listate individual în sursele disponibile.
Profil arhitectural și specializarea în acustică
Tiberiu Ricci este cunoscut pentru lucrările sale în domeniul acusticii arhitecturale, un domeniu rar reprezentat în arhitectura românească. Experiența sa în proiectarea sălilor de spectacole și de conferințe îl conduce la publicarea lucrării menționate mai sus, una dintre primele sinteze dedicate acestei specialități în România. Proiectele sale culturale, precum Sala Palatului sau Casa Radio, reflectă preocuparea pentru amplasarea optimă a spațiilor de ascultare, pentru controlul reverberațiilor și pentru proporții interioare adaptate funcțiunilor acustice. Stilistic, operele sale oscilează între: modernismul sobru al anilor 1950–1960, monumentalismul socialist al dotărilor publice și funcționalismul tehnic specific clădirilor de infrastructură, radio, televiziune și poligrafie.
Lucrări principale
Clădiri publice și administrative
Imobile de raport și blocuri de locuințe
Proiecte industriale și tehnice: Întreprindere poligrafică modernă, proiect elaborat pentru Casa Scânteii (azi Casa Presei Libere), București (cca 1950). Ricci întocmește proiectul pentru o întreprindere poligrafică modernă. Proiectul este prezentat de arhitectul Horia Maieu la Moscova, însă nu este acceptat, fiind înlocuit cu clădirea stalinistă realizată ulterior. Este un exemplu important de proiect respins, dar valoros profesional.
Referințe