Profesorul Arhitect Scarlat Petculescu
Scarlat Petculescu (în unele surse apare și ca Petcolesco, se semnează adesea Prof. Arhitect Scarlat Petculescu) a fost arhitect și profesor de construcții, activ mai ales în București, cu lucrări și colaborări importante la începutul secolului XX și în perioada interbelică. Data nașterii apare cu mici variații în surse (ziua diferă), însă anul este constant în cele mai solide evidențe documentare: 1871. A decedat în 1950.
S-a născut la Perieți (zona Slobozia), județul Ialomița, România. În evidențele Arhiva de arhitectură apare data de 16 aprilie 1871, iar în baza AGORHA/INHA (dosare de la École des Beaux-Arts) apare 25 aprilie 1871, cu mențiunea că există „îndoială asupra locului” în forma lui franceză („Perich/Peris”), corelată cu Perieți din România. Arhiva de arhitectură notează numele părinților (Tache și Leanca Petculescu). În „Postarea publicată de Muzeul Școlii de Arhitectură, 7 aprilie 2020”, în grupul său de pe Facebook, este menționat „Nicolae Scarlat Petculescu și Eugen Botez au proiectat Casa Corpului Didactic de pe bulevardul Gheorghe Marinescu nr 19 in anii 30.” Cum între arhitecții Scarlat Petculescu și Eugen Botez există o diferență de naștere de 38 de ani, este posibil ca Nicolae Scarlat Petculescu să fie fiul arhitectului Scarlat Petculescu.
Studii și parcurs profesional
A urmat în România pregătire tehnică (este menționat ca fost elev al Școlii de Poduri și Șosele din București / „Ponts et chaussées” în dosarul francez) și a avut parcurs de elev al Școlii de Arhitectură (Școala Societății Arhitecților Români), de unde, împreună cu Ștefan Burcuș, se numără printre cei care au obținut certificări ce le-au permis continuarea studiilor la Paris.
În Franța a studiat la École des Beaux-Arts (atelierul Henri Duray, apoi atelierul Edmond Paulin), fiind admis în 1897 și diplomat în 1900 (promoția a 52-a). În dosarul AGORHA sunt consemnate premii/mențiuni (inclusiv Prix Jean Leclaire, 1898) și tema proiectului de diplomă: „Hôtel de Préfecture à Constantza (Roumanie)” (Prefectură la Constanța). În România, Arhiva de arhitectură notează echivalarea diplomei la București în 1933, pe baza unei copii traduse în română.
În perioada interbelică a fost cadru didactic la Școala Superioară/Academia de Arhitectură din București: profesor de stereotomie (în surse: 1920–1926; există și o mențiune administrativă de numire la catedră în 1924), apoi profesor de construcții din octombrie 1926 până în septembrie 1938. În plan profesional, este menționat ca vicepreședinte al Societății Arhitecților Români (SAR). Sediul profesional apare la adresa Bd. Schitu Măgureanu nr. 53 (București).
Profil arhitectural și caracteristici de stil
Din datele culese, profilul său se conturează ca unul mixt: format în filiera Beaux-Arts (școală franceză, proiecte și concursuri cu vocabular academic), dar cu aplicare consistentă în arhitectura utilitar-industrială și în locuințe urbane ale perioadei interbelice. În sursele despre activitatea lui este subliniată familiaritatea cu construcțiile (în sens tehnic) și o orientare către soluții funcționale, vizibilă mai ales în lucrările de tip hale, uzine și structuri speciale (de exemplu, turn de apă mascat într-o „cetate” la Expoziția din 1906). În portofoliul de locuințe din București apar formule stilistice variate (de la registre de tip beaux-arts și eclectism, până la Art Deco), ceea ce indică o adaptare la contextul social și la gusturile epocii, mai degrabă decât o „semnătură” unică rigidă.
Proiecte, lucrări și activitate în concursuri
În perioada de început (înainte și în jurul lui 1906) este bine documentată participarea la concursuri și proiecte mari, adesea în echipă:
În 1906, în contextul Expoziției Generale Române (Parcul Carol), este asociat cu „Turnul/ Castelul de apă Țepeș Vodă” (turn de apă cu înveliș arhitectural evocând fortificații medievale). Unele surse îl dau autor al planurilor împreună cu ing. Leopold Schindl, iar altele îl poziționează ca antreprenor într-o echipă mai largă; există și variante care îi atribuie proiectarea altor arhitecți, ceea ce sugerează o situație de autorat împărțit sau o suprapunere între proiectare și antrepriză. Fișa AGORHA mai indică asocierea lui cu uzina electrică Filaret (București), însă fără detalii de cronologie în fragmentele accesate acum.
Lucrări și clădiri proiectate
Clădiri publice și administrative
Reședințe și vile particulare (București)
Proiecte industriale și utilitare, alte proiecte
Scarlat Petculescu antreprenor și conducător de lucrări
În istoria arhitecturii românești de la începutul secolului XX, Scarlat Petculescu este cunoscut în primul rând ca arhitect, autor sau coautor al unor proiecte publice și private importante. Mult mai puțin studiată este însă activitatea sa de antreprenor și conducător de lucrări, desfășurată în paralel cu practica de proiectare și care a avut un rol semnificativ în realizarea unor construcții publice și monumentale din primele decenii ale secolului XX.
Format în mediul profesional al generației de arhitecți apărute după întemeierea Școlii de Arhitectură din București, Petculescu a aparținut acelei categorii de profesioniști care nu s-au limitat la concepția arhitecturală, ci au participat activ la organizarea și executarea lucrărilor de construcții. În epoca respectivă, rolurile de arhitect, antreprenor și coordonator de șantier erau adesea suprapuse, iar arhitecții implicați în proiecte publice importante trebuiau să dovedească nu doar talent artistic, ci și capacități administrative și tehnice.
În acest context, Scarlat Petculescu a desfășurat o activitate susținută atât ca arhitect, cât și ca organizator de lucrări și asociat în antreprize de construcții, participând la licitații și concursuri publice și colaborând cu alți arhitecți ai epocii. Printre cele mai importante colaborări se numără cea cu arhitectul Ștefan Burcuș, alături de care a format o asociere profesională implicată în proiecte publice majore și în execuția unor lucrări de amploare.
Această colaborare a permis constituirea unei veritabile antreprize arhitecturale, în care proiectarea, organizarea șantierelor și execuția lucrărilor erau integrate într-un sistem profesional complex. În cadrul acestei activități, Petculescu a participat la realizarea unor proiecte importante, precum lucrări pentru administrația publică, monumente sau construcții ridicate în contextul marilor proiecte urbane de la începutul secolului XX.
Prin această activitate, Scarlat Petculescu se înscrie în categoria arhitecților-antreprenori ai perioadei de modernizare a României, profesioniști care au contribuit nu doar la concepția arhitecturală a clădirilor, ci și la organizarea și realizarea lor efectivă, participând activ la dezvoltarea infrastructurii urbane și instituționale a statului român modern.
Antrepriza Burcuș–Petculescu
Un element important al activității sale a fost colaborarea cu arhitectul Ștefan Burcuș, alături de care a format o antrepriză de arhitectură și construcții. În epocă, astfel de asocieri erau frecvente, deoarece proiectele publice necesitau nu doar proiectarea clădirii, ci și capacitatea de a organiza șantiere complexe, de a coordona echipe numeroase și de a gestiona bugete importante.
Antrepriza Burcuș–Petculescu participa la concursuri publice și licitații pentru lucrări de stat, iar în unele cazuri contractele obținute includeau și execuția lucrărilor. Un exemplu important îl constituie câștigarea licitației pentru construirea aripii din stânga a Palatului Camerei Deputaților, contract atribuit în anul 1911. Această asociere demonstrează că Petculescu nu a fost doar autorul unor proiecte arhitecturale, ci și un organizator de lucrări capabil să gestioneze proiecte de mari dimensiuni, într-o perioadă în care infrastructura administrativă și urbană a României era în plină dezvoltare.
Antrepriza Burcuș–Petculescu nu a fost o firmă formală în sens modern, ci mai degrabă o asociere profesională între arhitecți care participau la concursuri, câștigau contracte publice, executau lucrările printr-o antrepriză de construcții. În cazul Expoziției din 1906, Burcuș și Ștefănescu au fost în principal arhitecți coordonatori, dar mai multe construcții au fost realizate prin antreprize diferite, inclusiv cea a lui Petculescu.
Organizarea marilor șantiere – Expoziția Jubiliară din 1906
Una dintre cele mai importante demonstrații ale capacităților sale antreprenoriale a fost participarea la organizarea și realizarea Expoziției Jubiliare din 1906, organizată la București pentru a celebra 40 de ani de domnie ai regelui Carol I. Pentru acest eveniment a fost amenajată zona câmpului Filaretului, transformată într-un complex expozițional vast, care includea pavilioane tematice, palate expoziționale, spații de spectacol și amenajări peisagistice. Proiectele principale au fost realizate de Ștefan Burcuș și Victor Ștefănescu, sub coordonarea arhitectului peisagist francez Édouard Redont.
Rolul lui Petculescu a depășit nivelul proiectării arhitecturale. El a fost implicat în organizarea și conducerea șantierelor, coordonând realizarea unui număr mare de construcții într-un timp foarte scurt. Presa vremii sublinia faptul că planurile și clădirile expoziției au fost realizate în aproximativ zece luni, performanță considerată remarcabilă pentru epocă. Această experiență confirmă faptul că Petculescu a fost un organizator de șantiere de mare complexitate, capabil să gestioneze simultan numeroase proiecte și echipe de construcții.
Antreprenor în lucrări publice
Activitatea sa antreprenorială s-a extins și în domeniul construcțiilor administrative și infrastructurii statului. În această calitate, Petculescu a realizat sau a coordonat lucrări pentru Ministerul de Finanțe, printre care mai multe clădiri vamale, inclusiv cele de la Prisăcani, Păiuși și Mangalia. De asemenea, a fost implicat în realizarea unor clădiri administrative importante, precum Palatul Administrativ din Piatra Neamț, una dintre construcțiile monumentale ale administrației locale de la începutul secolului XX. În astfel de proiecte, arhitectul avea rolul de contractor principal, fiind responsabil pentru organizarea lucrărilor, coordonarea echipelor și respectarea termenelor de execuție.
Activitatea în construcții private
Pe lângă lucrările publice, Petculescu a realizat și proiecte pentru clienți privați. Acestea includeau locuințe urbane pentru persoane din administrația publică sau din mediul profesional, precum inginerul A. Bolintineanu sau directorul statistician E. Niculescu. În astfel de cazuri, rolul antreprenorial era adesea mai pronunțat decât în lucrările publice, deoarece arhitectul gestiona integral procesul de realizare a construcției, de la concepție până la execuție.
Activitatea în domeniul urbanismului și dezvoltărilor imobiliare
Activitatea antreprenorială a lui Petculescu a inclus și proiecte de parcelare urbană și dezvoltare imobiliară, precum lucrările realizate în zona Parcului Bonaparte sau parcelarea Halfon de pe Șoseaua Kiseleff. Aceste intervenții presupuneau nu doar proiectarea unor clădiri individuale, ci și organizarea și planificarea dezvoltării urbane, inclusiv trasarea străzilor, împărțirea terenurilor și stabilirea regulilor de construire. Prin astfel de proiecte, Petculescu se înscrie într-o categorie de profesioniști care, la începutul secolului XX, au contribuit la modernizarea pieței imobiliare bucureștene, combinând arhitectura cu inițiativa antreprenorială.
Profilul antreprenorial
Privită în ansamblu, activitatea antreprenorială a lui Scarlat Petculescu se caracterizează prin câteva trăsături esențiale: participarea la licitații și concursuri pentru lucrări publice, asocierea în antreprize profesionale pentru execuția lucrărilor, capacitatea de organizare a unor șantiere de mari dimensiuni, implicarea directă în realizarea construcțiilor, colaborarea cu arhitecți și ingineri în proiecte complexe. Aceste caracteristici îl plasează în categoria arhitecților-antreprenori ai începutului de secol XX, profesioniști care au contribuit nu doar la proiectarea clădirilor, ci și la materializarea lor efectivă.
Lucrări executate de antrepriza Burcuș–Petculescu
Notă: în „Postarea publicată de Muzeul Școlii de Arhitectură, 7 aprilie 2020”, în grupul său de pe Facebook, este menționat „Nicolae Scarlat Petculescu și Eugen Botez au proiectat Casa Corpului Didactic de pe bulevardul Gheorghe Marinescu nr 19 in anii 30.” Cum între arhitecții Scarlat Petculescu și Eugen Botez există o diferență de naștere de 38 de ani, este posibil ca Nicolae Scarlat Petculescu să fie fiul sau un nepot al arhitectului Scarlat Petculescu. Există câteva ambiguități legate de clădirea din Bd. Gheorghe Marinescu 19: la această adresă există un bloc rezidențial, construit în 1934 (conform listelor oficiale AMCCRS pentru clădirile cu risc seismic). Or, numele „Casa Corpului Didactic” sugerează alt tip de clădire. Este posibil, așadar, să fie o eroare de nume sau de atribuire.
Am găsit o altă legătură între arhitectul Eugen Botez și „Casa Corpului Didactic”: într-un studiu UAUIM bazat pe dosarele de autorizație din arhiva PMB, apare un imobil de raport în str. Vasile Conta 7–9 (București), arhitecți: Eugen Botez, Simion I. Chirulescu, an autorizație: 1940, proprietar inițial: Casa Corpului Didactic. De notat și că în această mențiune nu apare arh. Leon Garcia în lista de autori, deși această lucrare este menționată explicit în fișa lui Garcia de pe Centrul Cultural Meta. Pe de altă parte, în Dicționarul lui Vasile Țelea găsim: „imobil locuințe, Bd. Palatul Cotroceni nr. 16, arh. Eugen Botez”. O concluzie probabilă, așadar, ar putea fi că imobilul din Bd. Gheorghe Marinescu 19 este, într-adevăr, un „imobil de locuințe” proiectat de Eugen Botez și Nicolae Scarlat Petculescu, dar nu „Casa Corpului Didactic”. (n.r. ian. 2026)
Referințe
