Arhitecta Sanda Budiș (Almoslino)
Sanda Budiș (n. 18 august 1926, Constanța, România – d. 16 septembrie 2021) a fost arhitectă și autoare de memorialistică, formată profesional în România și activă ulterior în Elveția. Provine dintr-o familie cu vizibilitate publică în perioada interbelică: a fost fiica generalului Alexandru Budiș (1896–1971) și a pictoriței Florica Grigorescu-Budiș (1898–1975). În familia extinsă apare și filiația Grigorescu din Constanța (inclusiv Horia Grigorescu, avocat și om politic, prefect și de două ori primar al Constanței). În spațiul public este menționată și ca mamă a Sandrei Pralong. În unele contexte apare și numele Almoslino, folosit asociat numelui Budiș. S-a născut la Constanța (România) și a trăit prima parte a vieții în România, apoi în Elveția, unde s-a stabilit după plecarea din țară în anii 1970. A revenit în România după 1989, păstrând o relație constantă cu spațiul românesc (inclusiv prin proiecte, demersuri civice și prin cartea sa de memorii).
Activitatea profesională în România (1949–1972/1973)
A absolvit Facultatea de Arhitectură din București în 1949 (diploma de arhitect). În paralel cu formarea și practica de arhitectură, a urmat și o pregătire pentru pictură bisericească (școală de pictură bisericească de pe lângă Patriarhie), activitate pe care a practicat-o împreună cu mama sa, Florica Budiș. După absolvirea școlii de pictură bisericească, a realizat pictură bisericească împreună cu Florica Budiș (pictoriță de șevalet). Această dublă identitate – arhitect și artist practicant în registru religios – e importantă pentru profilul ei: o formație tehnică, dar cu interes constant pentru imagine, compoziție și limbaje tradiționale.
După absolvire a lucrat la I.R.C. București până în 1972 (conform informațiilor furnizate de tine). În această perioadă activitatea sa apare asociată mediului de proiectare instituțională din București, tipică arhitecților angajați în institute/întreprinderi de stat din epocă. Din perspectivă biografică, traseul ei profesional din România este descris, în sursele publice, în paralel cu contextul politic care a afectat familia (persecuții în perioada comunistă, cu efecte asupra mobilității și opțiunilor de viață).
Plecarea din România și stabilirea în Elveția (din 1972/1973)
Conform relatărilor publice, a plecat în exil în 1973 și s-a stabilit în Elveția, unde a continuat să profeseze ca arhitect. Din punctul de vedere al biografiei documentate, exilul ei este legat și de activitatea românilor din diaspora și de opoziția culturală/ civică față de regimul Ceaușescu (inclusiv teme precum demolările din București). Sanda Budiș este asociată explicit cu zona de documentare a exilului românesc: există un fond arhivistic/colecție care îi poartă numele, donată de ea, descris ca sursă relevantă pentru istoria comunității românești din exil și pentru acțiuni de sprijinire a disidenței și de informare despre politicile regimului Ceaușescu.
Lucrări, proiecte și portofoliu documentat
Sanda Budiș se conturează ca un profil „dublu”: arhitect format într-un sistem instituțional de proiectare (București, postbelic) și, simultan, practician al picturii bisericești (cu o disciplină a desenului și a compoziției provenită din atelierul de artă religioasă). Mutarea în Elveția îi repoziționează activitatea spre proiecte rezidențiale (cu identificare mai clară a autorului) și spre un rol public în mediile românești din exil, inclusiv prin documentare și acțiuni civice legate de patrimoniul Bucureștiului.
Referințe