# Octav Doicescu Categorie: Arhitectură An naștere: 1902 An deces: 1981 ## Descriere Octav Doicescu este descris ca unul dintre principalii reprezentanți ai așa-numitului „curent mediteraneean” în arhitectura interbelică românească, cu volumetrii simple, alungite sau terasate, cu acoperișuri în pantă redusă sau terase, loggii și șiruri de arcade, verande și galerii în contact direct cu grădina, streașini largi, inspirate din arhitectura mediteraneeană și din casele tradiționale românești, fațade tencuite, aproape lipsite de decor aplicat, cu accent pe proporții și pe raportul plin–gol, integrare atentă în peisajul natural. ## Articol Arhitectul Octav Doicescu Octav Doicescu s-a născut la 8 ianuarie 1902, la Brăila, într-o familie legată de construcții. Tatăl său, Vasile Tudorache Doicescu, era constructor, iar mama sa, Elena, născută Balaban, provenea dintr-o familie cu mobilitate frecventă. Copilăria și primii ani de școală i-a petrecut în Constanța, Călărași și Medgidia, urmând apoi cursurile Liceului „Petru și Pavel” din Ploiești între 1913 și 1918. A avut doi frați: arhitectul Aurel Doicescu, colaborator apropiat, și Margareta Doicescu. Octav Doicescu a murit la 10 mai 1981 la București și este înmormântat la Cimitirul Bellu. A avut doi fii: arh. Anton Udrea Doicescu și Andrei-Pați Doicescu. A intrat în 1922 la Școala Superioară de Arhitectură din București, unde a studiat cu profesori importanți ai epocii: Petre Antonescu, Stație Ciortan, Constantin Iotzu, Paul Smărăndescu, Ion Traianescu, Ermil Pangrati și Cincinat Sfințescu. În paralel, a frecventat Academia Liberă de Arte Plastice și cercul avangardist Contimporanul, întâlnindu-l pe Marcel Iancu. Pentru a se întreține, a lucrat timp de cinci ani ca desenator în birouri de proiectare și ministere, acumulând experiență practică în desen tehnic și elaborare de proiecte. În 1929 a devenit diplomat al Școlii de Arhitectură și a fost încadrat în Corpul Arhitecților. A fost profesor între 1942 și 1972 la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, unde a format generații întregi de arhitecți, promovând modernismul pragmatic și gândirea urbanistică coerentă. A publicat articole, interviuri și texte doctrinare, reunite postum în volumul „Despre arhitectură” (1983). A contribuit la discursul teoretic despre oraș, modernitate, estetica locuirii, orientarea spre Occident și necesitatea unei arhitecturi responsabile, aplecate spre nevoile societății. Între 1930 și 1937 a lucrat la Primăria Capitalei sub primarii Dem. Dobrescu și Al. Donescu. În paralel, în 1932 a fost colaborator la Societatea „Gaz și Electricitate”, avându-l ca director pe Nicolae Caranfil, un important client și susținător al său în anii următori. În această perioadă a realizat primele proiecte majore: restaurante, case particulare, amenajări urbane și ansambluri în zona de nord a orașului. A participat la comisii oficiale pentru înfrumusețarea Capitalei și pentru amenajarea Pieței Palatului. În 1934 a demisionat din Primărie după o dispută legată de proiectul Halelor Obor, decizie urmată de o călătorie de studii în Italia și apoi în Germania. Această experiență europeană i-a influențat decisiv orientarea către modernismul temperat și către sintezele neoclasice. În anii 1930 a fost apropiat de mediile intelectuale progresiste și a publicat, alături de Marcel Iancu și Horia Creangă, lucrarea „Către o arhitectură a Bucureștilor”, pledând pentru modernizarea urbană și abandonarea decorativismului excesiv. Din 1939 până în 1947 a inițiat, împreună cu G.M. Cantacuzino, revista „Simetria”, care a adus o contribuție majoră la dezbaterea despre modernitate, tradiție și orientarea culturală a României. Perioada 1940–1947: a proiectat Pavilionul României la Expoziția Universală din New York (1939), pentru care a primit titlul de Cetățean de Onoare al orașului New York. În anii războiului a realizat proiecte publice importante și a intrat în comitetul revistei Româno-Americane. Între 1944 și 1949 a predat la Școala de Arhitectură din București și a fost confirmat profesor în 1945. A continuat și proiectarea pentru Ministerul Lucrărilor Publice. Activitatea postbelică: în 1953 a proiectat Opera Română, într-un stil clasicizant adaptat indicațiilor epocii, proiect ulterior modificat în execuție. În perioada 1964–1969 a realizat ansamblul Institutului Politehnic București, unul dintre cele mai importante proiecte moderne de arhitectură instituțională din România postbelică. A refuzat înscrierea în Partidul Comunist în 1965, preferând să nu preia postul de reprezentant al României la UNESCO. În 1974 a fost ales membru titular al Academiei Române, fiind al patrulea arhitect român cu această distincție, după Ghika-Budești, Petre Antonescu și Duiliu Marcu. Casa proprie și contextul Parcelării Jianu: Casa sa de pe strada Mircea Eliade nr. 2 (1939) este un reper arhitectural, conceput ca locuință–birou cu spații ample, atelier la etajul superior și o compoziție neoclasică severă la intrare. Este una dintre cele mai valoroase opere ale sale, integrată în Parcelarea Jianu, pe care el însuși a proiectat-o. Conform documentelor cercetate, proiectul casei sale sintetizează trecerea sa de la influențele neoromânești la un limbaj modern cu accente mediteraneene și neoclasice, într-o manieră unică în București. Profilul arhitectural și conceptual, influențe: Opera lui Octav Doicescu este caracterizată de sinteza între tradiția românească și modernism, de utilizarea calmă a compozițiilor clasice și a proporțiilor renascentiste, de interes pentru arhitectura mediteraneeană, confirmat de analiza lui Mădălin Ghigeanu. De asemenea, de deschidere către arhitectura americană interbelică, de preocuparea pentru urbanism și peisagistică, de refuzul expres al decorativismului excesiv, de adaptarea funcțională riguroasă la programe complexe. A fost un spirit moderat, echilibrat, „vertical”, capabil să traverseze trei regimuri politice fără a renunța la principiile profesiei. Octav Doicescu a dezvoltat un stil personal care unește logica modernă a funcțiunii cu o sensibilitate pentru tradițiile locale și mediteraneene. Este un exponent al modernismului românesc temperat, orientat spre sinteză și rigurozitate. Opera sa se caracterizează prin compoziții echilibrate, proporții clasice, expresivitate moderată și organizarea eficientă a spațiului. Influențele identificate în studiile lui Mădălin Ghigeanu includ arhitectura mediteraneeană interbelică, Spanish Colonial Revival și Mission Revival, neoclasicismul modernizat, tradiția românească reinterpretată. Este unul dintre întemeietorii direcției „mediteraneene” în arhitectura rezidențială bucureșteană, vizibilă în Parcelarea Jianu și lucrările realizate pentru elita interbelică. Octav Doicescu (prezentare extinsă) Octav Doicescu se naște la 8 ianuarie 1902 la Brăila, într-o familie cu legături directe cu lumea construcțiilor, fiind fiul antreprenorului de lucrări Vasile Tudorache Doicescu și al Elenei, născută Balaban. Copilăria și anii de școală primară îi petrece în mai multe localități din țară, între 1909 și 1913 la Constanța, Călărași și Medgidia, iar între 1913 și 1918 urmează cursurile Liceului „Petru și Pavel” din Ploiești. Cariera lui profesională se desfășoară integral în România, cu centre majore la București, Brașov, Reșița și în alte orașe unde proiectează clădiri publice și ansambluri de locuințe. Moare la 10 mai 1981 la București și este înmormântat în Cimitirul Bellu. Are un frate mai mic, Aurel Doicescu (1907–1972), care va deveni la rândul său arhitect și colaborator în unele proiecte. În plan personal, datele biografice publice sunt relativ discrete. Se căsătorește și are cel puțin un fiu, Andrei Doicescu, care oferă ulterior mărturii despre viața și poziționarea tatălui său, inclusiv despre episoadele legate de „Amicii URSS” și dosarele de Securitate. Nu este menționat ca membru în vreo formațiune politică, înainte sau după 1944, și nu apar în sursele documentare episoade mondene spectaculoase; parcursul său este dominat de arhitectură, urbanism, predare și reflexie teoretică. A avut doi fii: arh. Anton Udrea Doicescu și Andrei-Pați Doicescu. Formare și începuturi profesionale În 1922 este admis la Școala Superioară de Arhitectură din București, unde îi are ca profesori pe Petre Antonescu, Statie Ciortan, Constantin Iotzu, Paul Smărăndescu, Ion Traianescu, Ermil Pangrati și Cincinat Sfințescu. În paralel frecventează Academia Liberă de Arte Plastice și cercul de artă „Contimporanul”, unde îl cunoaște pe Marcel Iancu. Între 1923 și 1928 lucrează ca desenator în birouri de proiectare (Constantin Dobrescu, Constantin Iotzu) și în diverse ministere (Muncii, Instrucțiunii Publice, Finanțe, Sănătate), ceea ce îi oferă o experiență practică solidă încă din perioada studiilor. Absolvă Școala Superioară de Arhitectură în 1928–1929, iar în 1933 i se eliberează diploma de arhitect și legitimația nr. 59 în Corpul Arhitecților, conform fișei de la Arhiva de Arhitectură. Primele proiecte importante apar chiar în această perioadă: locuința primarului Dem. I. Dobrescu de pe Strada Toamnei și casa de vacanță a acestuia de la Snagov, ambele realizate în 1929, în timp ce este angajat la Primăria Municipiului București. Parcurs profesional și context istoric Între 1930 și 1937 lucrează la Primăria Capitalei, în contextul mandatelor primarilor Dem. Dobrescu și Alexandru Donescu, concomitent cu activitatea pentru Societatea „Gaz și Electricitate” și viitorul Oficiu Național de Turism. În 1934 demisionează de la Primărie, în urma divergențelor cu primarul Donescu privind proiectul Halelor Obor, ulterior realizat de Horia Creangă. Urmează un an de studii în Italia, apoi o perioadă de colaborări și călătorii, inclusiv în Germania. În anii ’30 se afirmă printr-o serie impresionantă de lucrări: restaurante și pavilioane în Pădurea Băneasa și Parcul Herăstrău, expoziții urbane („Luna Bucureștilor”), vile urbane și vile de vacanță, uzine (IAR Brașov, Banloc-Goodrich Florești, Colibași), clădiri publice și de reprezentare (Oficiul Național de Turism, sedii de societăți). După 1945, în paralel cu activitatea de proiectare, devine profesor la Institutul de Arhitectură din București (viitoarea UAUIM), unde predă până în 1972, formând generații de arhitecți. În perioada comunistă lucrează la Institutul de Proiectări Construcții și coordonează proiecte majore: Opera Română din București (1953), ansambluri de locuințe la Medgidia, Cernavodă și Reșița, Primăria Reșița, precum și ansamblul Institutului Politehnic din București (1964–1969). Refuză în 1965 înscrierea în Partidul Comunist, condiție pusă pentru a deveni reprezentant al României la UNESCO; funcția este preluată de Pompiliu Macovei. Cu toate schimbările de regim, rămâne neafiliat politic, fapt remarcat explicit în biografiile târzii. Angajare civică, controverse și dosare de urmărire Documentele de arhivă și sintezele recente arată că a fost un intelectual angajat civic, dar nu partinic. Se înscrie, cu aceeași relaxare, atât în asociația „Amicii URSS” (în anii ’30), cât și în „Amicii Statelor Unite” (1928), interesul său fiind legat mai ales de cultura și arhitectura contemporană, nu de ideologie. Sursele consultate menționează existența câtorva dosare de urmărire la CNSAS, apărute din confuzia cu un Gheorghe Doicescu, legionar. Acuzațiile de colaborare cu legionarii sau de simpatii sovietice nu se confirmă documentar și nu îi afectează cariera. Proiectul Operei din București a fost criticat târziu, după 1990, ca exemplu de arhitectură realist-socialistă; articole critice i-au reproșat o presupusă subordonare față de consilierii sovietici. Analizele istorice ulterioare, inclusiv în revista „Arhitectura 1906”, îl plasează însă în logica evoluției sale, ca o adaptare controlată la contextul politic, nu ca renunțare la principiile profesionale. Activitate didactică, teoretică și editorială Între 1942 și 1972 predă la Institutul de Arhitectură din București, unde ajunge profesor și apoi rector. Generații de arhitecți îl evocă ca reper de rigoare profesională și claritate teoretică. În 1935 editează, împreună cu Marcel Iancu și Horia Creangă, broșura „Către o arhitectură a Bucureștilor”, manifest pentru un urbanism modern, în care susține folosirea coerentă a betonului armat și a noilor tehnici într-o arhitectură adaptată orașului contemporan. Între 1939 și 1947 este co-fondator al revistei „Simetria”, alături de G.M. Cantacuzino și Matila Ghyka, revistă de arhitectură și cultură urbană cu profile teoretice importante. În 1946 publică texte despre orașul american și arhitectura Californiei, în care elogiază adaptarea stilurilor coloniale spaniole la mediul local, poziționându-se în favoarea unei arhitecturi organic ancorate în context și climă. Aceste texte vor fi reluate și extinse în volumul „Despre arhitectură – scrieri, cuvântări” publicat postum în 1983. În 1946 primește Premiul „Petre Antonescu” al Academiei Române, iar în 1972 Premiul Uniunii Arhitecților pentru ansamblul Institutului Politehnic. În 1974 devine membru titular al Academiei Române, al patrulea arhitect care intră în acest for după Nicolae Ghika-Budești, Petre Antonescu și Duiliu Marcu. În 1980 Universitatea de Arhitectură îi conferă titlul de Doctor Honoris Causa. Profil arhitectural și curentul mediteraneean În sintezele de istorie a arhitecturii, Octav Doicescu este descris ca unul dintre principalii reprezentanți ai așa-numitului „curent mediteraneean” în arhitectura interbelică românească, curent definit și analizat aprofundat de Mădălin Ghigeanu. Caracteristicile principale ale acestui curent, așa cum se văd în proiectele lui Doicescu, sunt: volumetrii simple, alungite sau terasate, cu acoperișuri în pantă redusă sau terase, loggii și șiruri de arcade, verande și galerii în contact direct cu grădina, streașini largi, inspirate din arhitectura mediteraneeană și din casele tradiționale românești, fațade tencuite, aproape lipsite de decor aplicat, cu accent pe proporții și pe raportul plin–gol, integrare atentă în peisajul natural (Snagov, Băneasa, Delta, Parcelarea Jianu) și în țesutul urban. Paralel, operele industriale și publice (uzinele IAR Brașov și Colibași, Banloc-Goodrich, ansamblurile expoziționale din Parcul Carol, Opera, Politehnica) demonstrează un modernism robust, funcțional, care iese din registrul pur pitoresc. Metacult și sintezele critice îl indică drept una dintre figurile centrale în reconcilierea modernismului cu „spiritul național” în arhitectură. Lucrări (selecție) (A se vedea monografia lui Mădălin Ghigeanu și Dicționarul lui Vasile Țelea pentru listele complete de lucrări, arhivele Metacult și Arhiva de Arhitectură; anii sunt aproximativi acolo unde sursele diferă ușor.) Clădiri publice și administrative - Ansamblul expoziției „Economia românească” – Parcul Carol, București, 1934; organizare de pavilioane și spații expoziționale, cu demolarea vechilor pavilioane din 1906. - Expozițiile „Luna Bucureștilor” – Parcul Carol (cartierul vechi), 1935; Parcul Herăstrău, 1936; ansambluri temporare, cu pavilioane și amenajări urbane tematice. - Amenajarea Parcului Național Regele Carol II (Parcul Herăstrău) – București, 1936; sistem de alei, zone de loisir, ponton și spații pentru cluburi și restaurante. - Sediul Societății de Electricitate – Câmpina, 1933; clădire administrativă modernistă pentru o importantă companie energetică. - Oficiul Național de Turism (viitorul Minister al Informațiilor) – Str. Dem. I. Dobrescu, București, 1937; clădire publică de reprezentare în centrul Capitalei. - Blocul Banloc-Goodrich („Blocul Roșu”) – Calea Victoriei 218, București, proiect 1938, realizat 1943–1946; imobil cu spații administrative pentru compania de pneuri. - Primăria Reșița – Reșița, 1969–1976; sediu politico-administrativ și proiect de sistematizare a centrului civic. Arhitectură culturală și reprezentativă - Pavilionul „Casa Română” – Expoziția Universală „New York World’s Fair” 1939, New York; pavilion național, pentru care primește titlul de cetățean de onoare al orașului New York. - Pavilionul României – Trienala de la Milano (VII), 1940; proiect reprezentativ pe tema „Ordin – Tradiție”. - Palatul Societății Scriitorilor Români – București, 1939, proiect nerealizat, în colaborare cu ing. Emil Prager. - Opera Română (Teatrul de Operă și Balet) – Bd. Mihail Kogălniceanu, București, 1953; clădire emblematică a culturii românești postbelice. Clădiri industriale și infrastructuri - Uzinele de avioane IAR – Brașov, 1937–1938, în colaborare cu G.M. Cantacuzino; una dintre cele mai importante platforme industriale aeronautice. - Uzinele IAR – Colibași (Muscel), 1937–1938, în colaborare cu ing. Nicolae Caranfil; fabrică de motoare de avioane. - Fabrica de cauciuc „Banloc-Goodrich” – Florești, jud. Prahova, 1937–1938; complex industrial modern. - Cineromit – studio cinematografic pe malul lacului Fundeni, București, 1940; proiect de mare amploare, ulterior abandonat. - Centrala Telefonică Nord – Bd. Banu Manta, București, proiect 1938, realizată 1941–1944; clădire tehnică importantă în infrastructura de telecomunicații. Clădiri publice de loisir, restaurante, cluburi - Restaurantul Românesc „Casa Albă” – Pădurea Băneasa, Aleea Privighetorilor, București, 1930; restaurant de destinație, astăzi sun brandul Fratelli. - Yacht Club Snagov – Snagov, 1933; clădire pentru activități nautice. - Club nautic și restaurant – Parcul Herăstrău, București, 1936–1939; ansamblu cu terase spre lac. - Clubul Corpului diplomatic pe lacul Băneasa, București, 1947 - Restaurant în Grădina Botanică – București, 1934–1936; clădire cu terasă și foișor, completată de case pentru funcționarii grădinii pe Intrarea Portocalelor. - Restaurantul Bordei – malul lacului Floreasca, București, 1936; clădire de loisir integrată în amenajarea Parcului Bordei. - Hotel „Delta” – Vâlcov (astăzi în Ucraina), 1937; hotel turistic în Delta Dunării, pe brațul Chilia. - Cabanele Ilganii de Sus și Grindul Lupilor – Delta Dunării, 1937; unități de cazare și agrement pe brațul Sulina și la Gura Portiței. Reședințe și vile particulare în București - Locuința primarului Dem I. Dobrescu – Str. Toamnei, București, 1929; casă urbană modernă. - Casa de vacanță a lui Dem I. Dobrescu – Snagov, 1929; vilă de loisir pe malul lacului. - Casa Nicolae Caranfil – Str. Emile Zola 2, București, 1934–1936; vilă reprezentativă pentru mediul inginerilor și managerilor din domeniul energetic. - Casa familiei Capra – Str. Mântuleasa 28, București, 1935. - Casa avocat Alexandru Alexandrini – Str. Paris 46, București, 1938; locuință urbană într-un cartier de elită. - Casa ing. Constantin Bușilă – Str. Washington 7, București, 1939. - Casa Octav Doicescu – Str. Mircea Eliade 2 colț cu str. Herăstrău, Parcelarea Jianu / Primăverii, București, 1939; locuința proprie, prototip al stilului mediteraneean, documentată de Arhiva de Arhitectură. - Casa Dimitrie Gusti – Str. Armindenului 4, colț cu Str. Herăstrău, București, 1939; vilă în același ansamblu Jianu. Imobile de raport, blocuri de locuințe și alte clădiri - Bloc de locuințe – Str. Salcâmilor 10, București, 1932; unul dintre primele imobile urbane din cariera sa. - Bloc de locuințe – Str. Armenească, București, 1934; menționat în dicționarul lui Țelea. - Bloc de locuințe – Bd. Dacia 57, București, 1935; imobil modernist de colț. (posibil să fie vechea numerotare a Bd. Dacia - n.r.) - Bloc de locuințe – Str. Știrbei Vodă 68–69 colț cu Str. Luigi Cazzavillan, București, 1940. - Blocul Banloc-Goodrich („Blocul Roșu”) – Calea Victoriei 218, București, 1943–1946. - Bloc de locuințe – Str. Popa Tatu 14, București, cca 1940; menționat în lista sintetică Țelea. - Clădirea din Calea Victoriei 109, București, 1946, în colaborare cu G.M. Cantacuzino (ulterior sediu al Ministerului Petrolului). Lucrări în afara Bucureștiului, conace și ansambluri urbane - Casa Traian V. Grigorescu – Str. B.P. Hasdeu 1, Ploiești, 1935. - Conacul Alimănișteanu – Bilcești, jud. Argeș, cca 1938–1942, pentru Dimitrie Alimănișteanu; reședință rurală, distrusă prin incendiu în 2006. - Uzinele IAR – Brașov și Colibași, 1937–1938. - Cartierul de case din Lunca Pomostului – Reșița, 1947; cartier muncitoresc realizat parțial. - Locuințe la Medgidia și Cernavodă – 1954–1959; ansambluri industrial-portuare. - Sediul politico-administrativ și sistematizarea centrului – Municipiul Reșița, 1974–1976. Monumente, urbanism și proiecte nerealizate (selecție) - Fântâna cu Zodiac – Piața Libertății / Parcul Carol, București, 1935, împreună cu sculptorul Mac Constantinescu; ansamblu de fântână și mozaic zodiacal. - Fântâna Miorița – Șos. București–Ploiești, București, 1936, împreună cu sculptorița Milița Pătrașcu; ansamblu sculptural și de peisaj. - Turnul Dezrobirii Basarabiei – Ghidighici, lângă Chișinău, 1942, demolat în 1944; monument comemorativ, coroborat cu un plan urbanistic pentru Chișinău. - Planul urbanistic al orașului Chișinău – cca 1942, în colaborare cu arh. Dimitrie Ghiulamila. - Propuneri de sistematizare pentru Piața Victoriei și Piața Palatului – București, 1932–1938; proiecte nerealizate. - Concursul pentru Gara Centrală – Sofia, 1963, în echipă cu arh. Sandu Miclescu, Ștefan Perianu, Petre Svoboda. Posteritate și receptare critică Prin amploarea și diversitatea programelor abordate – de la locuințe unifamiliale și parcelări urbane la uzine, monumente, pavilioane internaționale, operă și campus universitar – Octav Doicescu este consfințit ca una dintre personalitățile de prim rang ale arhitecturii moderne din România. Dicționarul lui Vasile Țelea și lucrările recente de istorie a arhitecturii îl includ sistematic alături de Horia Creangă, G.M. Cantacuzino și Duiliu Marcu. Monumentala monografie a lui Mădălin Ghigeanu despre curentului mediteraneean consacră un capitol substanțial lui Doicescu și rolului său în conturarea unei arhitecturi distinctive în nordul Bucureștiului, mai ales prin Parcelarea Jianu și vilele pentru elitele vremii. Textele sale teoretice, republicate în volumul „Despre arhitectură – scrieri, cuvântări”, precum și intervențiile din „Simetria” și „Arhitectura”, rămân relevante pentru discuția despre modernitate, tradiție și orașul românesc. Referințe - [Mădălin Ghigeanu, „Curentul mediteraneean în arhitectura interbelică românească”, Editura Vremea, București, 2022] (lucrare tipărită) - [Dicționar, Arh. Vasile Țelea, „Personalități ale Arhitecturii Românești 1880–2010”, Editura Rentrop & Straton, 2014] (lucrare tipărită) - Octav Doicescu – Casa Arhitectului din str. Mircea Eliade nr. 2 (Igloo) - Octav Doicescu – Arhiva de Arhitectură (Arhiva de Arhitectură) - Casa O. Doicescu – Str. Mircea Eliade 2 (Arhiva de Arhitectură) - Octav Doicescu, academician român, arhitect, profesor universitar (BrailapeBune) - MEȘTEȘUG ȘI ARTĂ – Prof. arh. Octav Doicescu (1902–1981) (Arhitectura 1906) - Dreptul la adevăr. Arhitectul Octav Doicescu (Arhitectura 1906) - Octav Doicescu (Wikipedia în limba română) - Octav Doicescu, un arhitect de geniu (Rador – Agenția de presă) - Octav Doicescu – blog centenar (Blog „Arh. Octav Doicescu”) - Către o arhitectură a Bucureștilor – lucrare originală (Tribuna Militară) (lucrare tipărită) - Despre arhitectură – scrieri, cuvântări (Ed. Tehnică) (lucrare tipărită) - Părintele cartierului Primăverii, medaliat la New York (Evenimentul Zilei) ## Proiecte - [Casa Avocat Alexandru Dumitrescu](https://www.propertyindex.ro/residential/casa-avocat-alexandru-dumitrescu) - [Casa Inginer Nicolae Caranfil](https://www.propertyindex.ro/residential/casa-inginer-nicolae-caranfil) - [Casa Édouard Jean Joseph Ramonatxo](https://www.propertyindex.ro/residential/lascar-catargiu-4) - [Știrbei Vodă 68](https://www.propertyindex.ro/residential/stirbei-voda-68) - [Casa nouă a Generalului Panaiot (Panait) Warthiadi](https://www.propertyindex.ro/residential/casa-noua-a-generalului-panaiot-panait-warthiadi) - [Casa Avocat Alexandru Alexandrini](https://www.propertyindex.ro/residential/paris-46) - [Casa Arhitect Octav Doicescu](https://www.propertyindex.ro/residential/casa-arhitect-octav-doicescu) - [Popa Tatu 14](https://www.propertyindex.ro/residential/popa-tatu-14-1) - [Vila George Negropontes (?)](https://www.propertyindex.ro/residential/mircea-aliade-113) - [Blocul Dalles](https://www.propertyindex.ro/residential/nicolae-balcescu-18) - [Casa Inginer Constantin Bușilă](https://www.propertyindex.ro/residential/washington-7) - [H Victoriei 109](https://www.propertyindex.ro/residential/calea-victoriei-109-h-victoriei) - [Teatrul de Operă și Balet / Opera Națională București](https://www.propertyindex.ro/residential/teatrul-de-opera-si-balet-opera-nationala-bucuresti) - [Restaurantul Românesc Băneasa](https://www.propertyindex.ro/residential/casa-alba-baneasa) - [Fântâna Zodiac](https://www.propertyindex.ro/residential/fantana-zodiac) - [Palatul Banloc Goodrich](https://www.propertyindex.ro/residential/calea-victoriei-218) - [Ministerul de Război](https://www.propertyindex.ro/residential/ministerul-de-razboi) - [Parcul Herăstrău](https://www.propertyindex.ro/residential/parcul-herastrau) - [Complexul Herăstrău](https://www.propertyindex.ro/residential/complexul-herastrau) - [Grădina Botanică Dimitrie Brândză](https://www.propertyindex.ro/residential/gradina-botanica-dimitrie-brandza) - [Fântâna Miorița](https://www.propertyindex.ro/residential/fantana-miorita) - [Casa Florica Capra / Elena Constantinescu Roda](https://www.propertyindex.ro/residential/casa-florica-capra-elena-constantinescu-roda) - [Palatul Oficiului Național de Turism](https://www.propertyindex.ro/residential/palatul-oficiului-national-de-turism) - [Clubul Corpului Diplomatic](https://www.propertyindex.ro/residential/clubul-diplomatic) Sursă: https://www.propertyindex.ro/specialisti/octav-doicescu