# Nicolae Aprihăneanu Categorie: Arhitectură An naștere: 1895 An deces: 1989 ## Articol Arhitectul Nicolae Aprihăneanu Nicolae Aprihăneanu (în surse apare și ca Neculai / Niculai) s-a născut la 10 august 1895, în Roman. A murit în 1989. În autobiografie, arhitectul notează explicit părinții: Cristea Aprihăneanu (decedat 1916) și Ana (decedată 1956). Tot în autobiografie menționează că este căsătorit cu Eleonora Aprihăneanu și are un fiu, Dan Aprihăneanu, medic la Constanța. În presa vremii (Monitorul Oficial / presă oficială) apare și o acțiune de divorț (1928) inițiată de Lucia Maria Aprihăneanu împotriva lui Nicolae Aprihăneanu, menționând un copil (Dan-Pastorel). Aceste elemente sugerează o căsătorie anterioară sau o etapă biografică distinctă. În 1916 este recrutat, urmează școala de ofițeri de rezervă la Iași și participă pe front (1917), fiind decorat cu „Coroana României” cu spade și panglică de „Virtutea Militară”. Acest parcurs este tipic pentru o parte a arhitecților formați înainte de 1916, marcați de război și reintegrați în profesie în anii 1920. În documentele de lucru apar și câteva repere administrative și de adresă: sediu profesional menționat la str. Dionisie Lupu nr. 2 și Strada Regală nr. 21. Strada Regală este denumirea istorică; astăzi corespunde străzii Ion Câmpineanu. În autobiografie notează că deține o locuință „tip economic”, plătită în rate (Casa Construcțiilor), într-o clădire unde locuiesc, pe lângă el și soție, încă trei familii. Arhiva de Arhitectură localizează „Casa Aprihăneanu” în Vatra Luminoasă, str. Călin Ottoi nr. 1 (intersecție cu str. Dimitrie Marinescu), menționând că el (împreună cu Ioan Hanciu) a proiectat tipuri de case (mai ales tipurile I și III) și că arhitecții au primit locuințe în parcelare. Carieră și poziții profesionale (cronologie) Aprihăneanu descrie traseul educațional ăn autobiografie: școala primară la Roman, apoi liceul la Iași (Liceul Internat), după care intră prin concurs la Școala Superioară de Arhitectură din București (toamna 1914). După întreruperea studiilor din cauza războiului, revine în 1919 și își susține proiectul de diplomă la 2 octombrie 1921, cu profesor coordonator Petre Antonescu, obținând titlul de arhitect diplomat, cu mențiunea „foarte bine”. În autobiografie, Aprihăneanu își structurează destul de clar cariera: - 1922–1 ianuarie 1925: proiectare pentru particulari. - 1 ianuarie 1925–1 iulie 1928: arhitect-șef de secție la Direcția Generală a Construcțiilor Noi C.F.R. - 1 septembrie 1931: numit arhitect-șef la Ministerul Muncii (Casa Construcțiilor). - 1938: numit director conducător al Casei Construcțiilor (în contextul Subsecretariatului prof. Mihail Ralea). - 1931–august 1945: declară că a proiectat și executat „primul parc în țară, de locuințe muncitorești” în parcul/parcelarea „Vatra Luminoasă”, circa 550 de locuințe. - august 1945: transferat în centrala Ministerului Muncii. - 1946: înaintat la gradul de arhitect inspector general (Consiliul superior tehnic). - 1 octombrie 1948: pus în disponibilitate prin decret (motive bugetare). - 1949–1960: numiri și activitate în institute/structuri de proiectare (D.C.C., apoi comasări instituționale), cu pensionare la 1 aprilie 1960; rechemat temporar 1961–1964. Fișa META indică articolul „Casa Construcțiilor. Program și realizări”, publicat în revista Arhitectura, nr. 5–6/1942, semnat împreună cu Ioan Hanciu. În materialul atașat se confirmă că arhitecții Casei Construcțiilor (Hanciu și Aprihăneanu) au descris proiectul în revista Arhitectura (1942). Casa Construcțiilor și proiectul Vatra Luminoasă Pentru istoria locuirii sociale bucureștene, nucleul contribuției lui Aprihăneanu este legat de Casa Construcțiilor și de parcelările de tip „oraș-grădină” / locuințe economice. În materialul studiat se precizează că a fost angajat la Casa Construcțiilor din 1931, că între 1934–1938 conduce Serviciul Tehnic și că devine director începând cu 1938. Numirea lui Nicolae Aprihăneanu în cadrul Casei Construcțiilor marchează etapa cea mai importantă a carierei sale și perioada în care contribuția lui capătă relevanță urbanistică majoră pentru Bucureștiul interbelic. Casa Construcțiilor a fost creată pentru a susține o politică socială de locuire destinată în principal muncitorilor asigurați și funcționarilor publici, fiind integrată în sistemul Casei Centrale a Asigurărilor Sociale. Prin legea din 1933, instituția a fost încadrată în Casa Centrală a Asigurărilor Sociale, consolidându-și rolul de instrument al politicii sociale preventive a statului. Articolele de presă atașate, inclusiv expunerea susținută de N. Aprihăneanu la inaugurarea cartierului muncitoresc Vatra Luminoasă, arată explicit viziunea programatică a instituției: realizarea unei opere sociale preventive, prin construirea de locuințe igienice pentru muncitori, în logica politicii sociale promovate în epocă. În discursul său, Aprihăneanu subliniază sprijinul Ministerului Muncii și rolul decisiv al Casei Centrale a Asigurărilor Sociale în finanțarea construcțiilor. Statul a pus la dispoziția instituției fonduri semnificative (în presa epocii se menționează un fond de 100 milioane lei și terenuri în București – inclusiv la Dudești-Cioplea și în comuna Băneasa), ceea ce a permis demararea programelor de locuințe economice. Programul Vatra Luminoasă – proiect major Cea mai importantă realizare a Casei Construcțiilor sub conducerea tehnică a lui Aprihăneanu este parcelarea și edificarea cartierului Vatra Luminoasă. Din datele prezentate în articolul „Activitatea Casei Construcțiilor dela 1930–1938”, reiese că terenul de la Vatra Luminoasă a fost achiziționat în suprafață de circa 152.000 mp; din 1933 până în 1938 au fost construite 190 de locuințe; dintre acestea, 158 au fost destinate asiguraților și 32 funcționarilor publici; în campania 1937–1938 s-au realizat 44 de locuințe pentru asigurați și 22 pentru funcționari; costul unei locuințe varia între 180.000 și 400.000 lei, cu rate lunare plătibile pe 20 de ani, cu dobândă de 3%; pentru construcții au fost afectate aproximativ 52.000 mp din teren, restul fiind rezervat străzilor, unui parc public (aprox. 11.000 mp) și altor dotări. Discursul lui Aprihăneanu la inaugurarea cartierului subliniază explicit ideea de „legătură între muncitor și pământul țării românești”, ceea ce reflectă dimensiunea ideologică a programului: stabilizarea socială prin proprietate și locuire decentă. Din punct de vedere urbanistic, proiectul Vatra Luminoasă reprezintă unul dintre cele mai coerente ansambluri de locuințe economice din Bucureștiul interbelic. Planul includea parcelare regulată, rețea de străzi cu infrastructură edilitară completă (canalizare, utilități), parc public și rezerve pentru dotări colective (dispensar, baie publică, sală de spectacole, prăvălii). Modelul este apropiat de conceptul de oraș-grădină și de programele europene de locuire socială din perioada interbelică. Tipologia locuințelor În campaniile menționate în presa anului 1938, se indică existența a șapte tipuri de locuințe, de la variante minimale (două camere, bucătărie, baie, pivniță) până la variante mai ample, cu spații de primire, birou și mai multe dormitoare. Această diversitate tipologică arată adaptarea programului la diferite categorii de beneficiari. Limbajul arhitectural este unul simplificat, cu volumetrie curată, ornamentație redusă și accent pe funcționalitate și igienă – trăsături compatibile cu modernismul temperat practicat în România anilor 1930. În literatura de specialitate, ansamblul este considerat unul dintre cele mai reușite exemple de locuire economică interbelică. Organizare și finanțare Modelul financiar al Casei Construcțiilor presupunea acordarea de împrumuturi cu dobândă redusă (2–3%), rambursabile pe 20 de ani. Fondurile proveneau în principal din Casa Centrală a Asigurărilor Sociale, iar în 1938 un decret regal a modificat legislația în sensul concentrării beneficiilor asupra muncitorilor asigurați și funcționarilor publici. Aprihăneanu, în calitate de director, a avut rolul de coordonare tehnică și administrativă a programului: elaborarea planurilor, organizarea șantierelor, gestionarea costurilor și reprezentarea instituției în raport cu Ministerul Muncii. Extinderea programului Pe lângă Vatra Luminoasă, Casa Construcțiilor a dezvoltat și alte parcelări sau a pregătit planuri pentru noi loturi (precum Drumul Murgului), precum și locuințe în alte orașe industriale. Autobiografia lui Aprihăneanu menționează explicit locuințe muncitorești la Brad și Gura Barza și o policlinică la Cernavodă, ceea ce sugerează extinderea modelului în afara Bucureștiului. Activitatea lui Nicolae Aprihăneanu la Casa Construcțiilor trebuie înțeleasă în dublu registru: Ca realizare instituțională colectivă, în colaborare cu Ioan Hanciu și alți arhitecți ai instituției, și ca o contribuție individuală de coordonare tehnică și direcție arhitecturală într-un moment în care statul român dezvoltă pentru prima dată un program coerent de locuire socială pe scară urbană. Prin Vatra Luminoasă și prin reorganizarea programului de locuințe economice, Aprihăneanu a participat direct la definirea unui model de cartier muncitoresc modern, cu infrastructură completă și planificare urbană integrată, care rămâne una dintre cele mai importante realizări de locuire socială din Bucureștiul interbelic. Profil arhitectural și caracteristici stilistice Pentru descrierea limbajului arhitectural din Vatra Luminoasă (volume simple, decorație minimă, ferestre în bandă, gol circular tip „hublou”, șarpantă ascunsă în spatele aticului etc.), Studio Zona oferă o sinteză clară. Aprihăneanu se conturează ca arhitect format în tradiția academistă a Școlii bucureștene (Petre Antonescu), dar activ profesionist într-o etapă în care instituțiile publice și noile politici de locuire împing decisiv către standardizare, funcționalism și urbanism rațional. În proiectele asociate Casei Construcțiilor (Vatra Luminoasă și planuri conexe), limbajul este predominant modernist/funcționalist: volumetrie simplificată, ornament redus, accent pe igienă, lumină, utilități și parcelare coerentă, cu echipamente publice prevăzute în plan. În același timp, lista de lucrări individuale atribuite lui include (în sursele atașate) și un bloc catalogat ca neoromânesc (Știrbei Vodă / Schitu Măgureanu), ceea ce poate indica fie o fază mai timpurie, fie o atribuire de verificat, fie colaborări cu un limbaj mai eclectic. Lucrări documentate - Parcelarea / cartierul Vatra Luminoasă, București (aprox. 1933–1946/1949) – plan de parcelare și tipuri de locuințe, realizate în cadrul Casei Construcțiilor, împreună cu Ioan Hanciu; în literatura de specialitate este considerat unul dintre cele mai moderne cartiere de locuințe-tip din Bucureștiul interbelic. - Locuințe în parcelarea Independenței (Cotroceni), București (circa 1930–1933) – menționate în materialul studiat ca etapă anterioară Vatra Luminoasă. - Parcelarea Drumul Murgului, București (nerealizată; proiectare indicată în fișa META; în sintezele Studio Zona apare și o datare în anii 1940) – plan co-semnat în cadrul instituției, împreună cu Ioan Hanciu. (MetaCult) - Bloc de locuințe, str. Știrbei Vodă colț cu bd. Schitu Măgureanu – atribuit lui Aprihăneanu în materialul studiat; în aceeași sursă se recomandă precauție (vârstă neobișnuit de tânără pentru o lucrare de anvergură). - Imobil, str. Speranței nr. 3, București – casă/vilă (sursele studiate o notează cu risc seismic U2). - Bloc de locuințe, str. Mircea Vulcănescu nr. 68 (fost Ștefan Furtună nr. 68), București – P+4; menționat ca probabil demolat / dispărut. - Hotel „Lido–Veneția” (Venezia), Piața Mihail Kogălniceanu / str. Pompiliu Eliade nr. 2, București – atribuire în sursele studiate, cu aceeași notă de precauție privind vârsta. - Intervenție (terasă cu pivniță) la Casa ing. Constantin Sipsom, str. Dionisie Lupu nr. 35, București – intervenție datată 1923 (într-o succesiune de autori/intervenții). - Casă (menționată generic) „din str. Austrului / str. Timpului”, București – apare în lista de lucrări din materialul studiat, fără detalii suplimentare. - Casa arhitectului (locuință cuplată), str. Călin Ottoi nr. 1 (intersecție cu str. Dimitrie Marinescu), București – localizare și descriere tipologică în Arhiva de Arhitectură; asociată cu tipurile de casă ale parcelării. - Relevee ale fostei mănăstiri Doljești, jud. Neamț (1921) – planșe de releveu cu autor „Neculai Aprihăneanu”. (Relevee) - Proiectul gării din Lainici. - Locuințe muncitorești la Brad și Gura. - Policlinică la Cernavodă. Referințe - APRIHĂNEANU, Niculai – Fișă arhitect (metacult.ro / Fundația Culturală META) - Releveu nr. Rv.081 – Fosta mănăstire Doljești (autor: Neculai Aprihăneanu, 1921) (relevee.uauim.ro / UAUIM) - Vatra Luminoasă (Studio Zona / ASZ) - Drumul Murgului (Studio Zona / ASZ) - Highlights from SAHARA: Suburban Housing (Vatra Luminoasa; Hanciu și N. Aprihaneanu) (Society of Architectural Historians) - Vatra Luminoasă – delimitation / architects (Studio Zona / ASZ) - Cartierul Vatra Luminoasă(o descriere detaliată a cartierului) - Casa Ioan Hanciu (Arhiva de Arhitectură) - Casa Nicolae Aprihăneanu (Arhiva de Arhitectură) - [Andrei Răzvan Voinea, Irina Calotă: Locuințe pentru muncitori și funcționari. Casa Construcțiilor și parcelarea Vatra Luminoasă (1930-1949), 2021] (monografie, 250 pagini) - [Dicționar, Arh. Vasile Țelea, Personalități ale Arhitecturii Românești 1880-2010, Editura Rentrop & Straton, 2014] (volum tipărit) Anexă: AUTOBIOGRAFIE (facsimil în excelenta monografie a lui Andrei Răzvan Voinea și Irina Calotă) M-am născut în orașul Roman la 10 august 1895. Părinții mei: Cristea Aprihăneanu (†1916) era conducător tehnic, iar mama – Ana (†1956) era casnică. În 1902 am urmat cursurile primare, tot la Roman la școala nr. 2 „Vasile Alecsandri”. Liceul l-am urmat la Iași, la Liceul Internat, cu burse prin concurs. În 1906, și l-am absolvit în 1914, am urmat apoi cursurile Școlii Superioare de Arhitectură din București, unde am intrat tot prin concurs în toamna anului 1914. În anul 1916, am fost recrutat și am urmat la Iași Școala pregătitoare a ofițerilor de rezervă, după care am fost trimis pe front în 1917, luând parte la războiul din 1916-1918 ca sublocotenent și am fost decorat pe front cu „Coroana României” cu spade și panglică de „Virtutea Militară”. Terminându-se războiul, în primăvara anului 1919 am reluat cursurile Școlii Superioare de Arhitectură din București, iar la 2 octombrie 1921 am prezentat proiectul de diplomă, conducător fiind prof. arhitect Petre Antonescu, și am obținut titlul de arhitect diplomat, cu mențiunea „Foarte bine”. Din 1922 – 1 ianuarie 1925 am proiectat lucrări pentru particulari, iar la 1 ianuarie 1925 am fost numit arhitect șef de secție la Direcția Generală a construcțiilor noi C.F.R., unde am funcționat până la 1 iulie 1928. De la această dată, am continuat cu lucrările de proiectare pentru particulari, iar la 1 septembrie 1931 am fost numit ca arhitect șef la Ministerul Muncii (Casa construcțiilor). În 1938, Sub secretariatul prof. Mihail Ralea, am fost numit director conducător al Casei construcțiilor. Din 1931 și până în august 1945 am proiectat și executat primul parc în țară, de locuințe muncitorești, pentru muncitorii asigurați ai Casei centrale a asigurărilor sociale și pentru funcționarii publici, în parcul „Vatra Luminoasă” (circa 550 de locuințe), iar în luna august 1945 am fost transferat în centralul Ministerului Muncii. În 1946, la propunerea ministerului, am fost înaintat la gradul de arhitect inspector general de către Consiliul superior tehnic, președinte fiind tov. prof. ing. Nicolae Profiri. În centralul Ministerului Muncii am funcționat ca inspector general de arhitectură, făcând inspecții în toată țara a lucrărilor ce le executa ministerul prin antreprize și pe cale de regie. La 1 octombrie 1948, am fost pus în disponibilitate în baza decretului nr. 217 din 26 august 1948, pentru economii bugetare. La 1 iulie 1949, la propunerea Colegiului arhitecților am fost numit ca arhitect proiectant șef, la sectorul de studii și proiecte din D.C.C. În septembrie 1953 sectorul studii și proiecte s-a contopit cu I.P.C.S., devenind I.P.C.N. și apoi I.P.A.C.H., unde am lucrat până la 1 aprilie 1960, când am fost pensionat, cu pensie de 1.012 lei. Din 1961, și până în 1964 inclusiv, am fost rechemat temporar în repetate rânduri, în epocile de vârf, lucrând în colectivul de arhitectură al Institutului. N-am făcut parte din nici un partid politic, n-am luat parte la războiul din 1941-1944; sunt sindicalist din 1945, iar membru al Uniunii Arhitecților – de la înființare, până la 1 aprilie 1960, și secretarul Secției I.P.C.N. pe lângă Uniunea Arhitecților. Sunt căsătorit, soția mea – Eleonora Aprihăneanu – e casnică. Am un fiu – Dan Aprihăneanu – care este medic în orașul Constanța și care este căsătorit. Posed o locuință de tip economic, plătită în rate (Casa construcțiilor) și care a fost plătită în rate. În această clădire compusă din două camere la parter și două la etaj plus dependințele necesare, locuiesc pe lângă mine și soția, încă trei familii. Semnătura olografă: Arh. Nicolae Aprihăneanu ## Proiecte - [Casa Inginer Constantin Sipsom](https://www.propertyindex.ro/residential/casa-inginer-constantin-sipsom) - [Știrbei Vodă 53-55](https://www.propertyindex.ro/residential/stirbei-voda-53-55) - [Speranței 3](https://www.propertyindex.ro/residential/sperantei-3) - [Casa Sipsom / Miclescu / Ghika](https://www.propertyindex.ro/residential/casa-sipsom-miclescu) - [Hotelul Lido Veneția](https://www.propertyindex.ro/residential/hotel-venezia-pompiliu-eliade-2) - [Cvartalul Vatra Luminoasă](https://www.propertyindex.ro/residential/cvartalul-vatra-luminoasa) Sursă: https://www.propertyindex.ro/specialisti/nicolae-aprihaneanu