Arhitectul Ion (Ioan) D. Trajanescu
Ion (Ioan) D. Trajanescu apare în surse și ca Ioan Traianescu / Ion Traianescu, iar grafia Traianescu/Trajanescu este folosită alternativ în epocă și în repertorii. A fost arhitect, restaurator de monumente, publicist și profesor, asociat în mod constant cu direcția „stilului românesc”/neoromânesc și cu școala de restaurare formată în jurul Comisiunii Monumentelor Istorice. S-a născut în București, România, în anul 1875 (în unele documente data exactă a zilei diferă). A murit în București, în anul 1964 (în unele surse este indicată luna februarie).
Trajanescu a urmat, în prima etapă, cursurile Școlii de Arhitectură (în anii 1890), obținând o calificare intermediară de tip „conductor de lucrări”. Ulterior își completează formarea la secția de arhitectură a Școlii de Arte Frumoase (Belle Arte) din București și obține diploma de arhitect în 1903, fiind plasat de surse între primii absolvenți ai învățământului românesc de arhitectură. În planul filiației profesionale, influența majoră recunoscută este Ion Mincu, invocat de Trajanescu ca mentor și reper doctrinar pentru direcția „stilului românesc”.
Activitate profesională (repere, funcții, instituții)
În prima parte a carierei se fixează în zona restaurării monumentelor și a cercetării istorico-arhitecturale: activează în Serviciul Tehnic al Comisiunii Monumentelor Istorice (începutul secolului XX – până în anii 1920), elaborând relevee, documentații, memorii, devize și rapoarte pentru intervenții de conservare și restaurare. Repertoriul monumentelor asupra cărora a lucrat este amplu și include ansambluri monastice și biserici medievale din Muntenia, Oltenia și Moldova.
În paralel, a avut un rol important în arhitectura locuirii de tip social: este legat de Societatea Comunală pentru Locuințe Ieftine, ca arhitect consultant, într-o perioadă în care se dezvoltă parcelări cu locuințe tip și case individuale pentru funcționari și lucrători. În aceste proiecte, contribuția sa este asociată cu proiectarea de tipuri, adaptări și cu articularea unui limbaj „românesc popular”/neoromânesc la scară mică, repetabilă.
Pe linie didactică, este activ ca profesor încă din anii 1910, iar în perioada interbelică este profesor universitar la Academia/Facultatea de Arhitectură din București, titular al unor cursuri legate de construcții și perspectivă. În viața profesională organizată, figurează în structuri ale Societății Arhitecților Români cu roluri administrative (secretar, casier, bibliotecar, vicepreședinte, membru în comisii), ceea ce arată o prezență constantă în mecanismele de reglementare ale profesiei.
Profil arhitectural și caracteristici de stil (sinteză)
Trajanescu este, în mod repetat, caracterizat drept promotor al unei arhitecturi inspirate din vechea artă românească și din tradiția bizantino-românească, cu vocație monumentală în special în arhitectura religioasă. În proiectele de biserici și catedrale, stilul se construiește prin volumetrii masive, compoziții simetrice, registru decorativ de inspirație tradițională (brâuri, arcaturi, motive sculptate) și printr-o interpretare „națională” a elementelor bizantine.
În zona locuințelor tip și a parcelărilor, aceeași direcție stilistică este adaptată unui program economic, cu soluții repetabile și simplificate. În restaurare, profilul său se leagă de practica „readucerii la starea inițială” (înțeleasă ca recuperare a formelor considerate autentice), pe baza releveelor, cercetării in situ și a documentării de specialitate.
Lucrări și clădiri cunoscute
Lucrări religioase
Publicații, cărți, activitate editorială
A avut o activitate publicistică intensă în reviste și buletine de specialitate, cu texte despre monumente, restaurare, stil național, polemici față de modernism și reflecții asupra arhitecturii românești. Este asociat și cu inițiative editoriale: co-fondator al revistei „Artele Frumoase” (în anii 1920) și colaborator constant în presa profesională. Între titlurile de carte și cursuri care apar menționate în surse se numără: Mitropolia din București (1913); Arhitectura. Privire generală asupra arhitecturei antice, medievale, moderne și românești (1916); Perspectiva liniară. Metodă practică pentru uzul artelor plastice (1939)
Activitatea publicistică a arhitectului Ion D. Trajanescu se remarcă printr-o amploare și o densitate excepționale, fiind una dintre cele mai bogate și mai consistente întâlnite la un arhitect român din prima jumătate a secolului al XX-lea, atât prin volumul mare de articole, studii, rapoarte și cărți publicate pe parcursul a peste trei decenii, cât și prin diversitatea domeniilor abordate; aceasta acoperă arhitectura religioasă și monumentală, cercetarea și restaurarea monumentelor istorice, teoria și istoria arhitecturii, problematica stilului românesc și a identității naționale în arhitectură, locuințele economice și urbanismul, pedagogia arhitecturală și metodologia de reprezentare (perspectivă), precum și reflecția critică asupra curentelor moderniste, Trajanescu având un rol major în fundamentarea teoretică, documentarea științifică și transmiterea publică a unei viziuni coerente asupra arhitecturii românești.
Cărți și volume publicate
Studii, articole, memorii și rapoarte publicate în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice (BCMI)
Articole publicate în revista „Arhitectura”
Articole publicate în revista „Artele Frumoase”
Articole publicate în revista „Urbanismul”
Articole și texte în presa generală
Articole și luări de poziție publicate, în mod constant, în ziarele Universul și Gazeta Municipală (articole de opinie profesională, texte despre arhitectura românească, locuințe ieftine, urbanism și patrimoniu; titlurile individuale nu sunt întotdeauna consemnate în repertorii). Există indicii explicite că în arhive instituționale (în special fondurile legate de Comisiunea Monumentelor Istorice) se păstrează memorii, devize, rapoarte, corespondență și planuri asociate intervențiilor sale. De asemenea, este menționată constituirea unui fond digital dedicat, rezultat dintr-un proiect cultural al Institutului Național al Patrimoniului, ceea ce sugerează existența unor scanări și repertorieri accesibile online sau prin intermediul platformei proiectului.
Referințe
