# Gheorghe Simotta Categorie: Arhitectură Status: decedat An naștere: 1891 An deces: 1979 ## Articol Arhitectul Gheorghe Simotta Gheorghe Simotta (n. 6 iunie 1891, Vlaho-Clisura / Kleisoura, Macedonia – d. 1979, București) a fost arhitect și profesor, de origine aromână, activ mai ales în perioada interbelică, cu o operă amplă concentrată în București, dar și cu lucrări în câteva orașe din țară. În propriile însemnări autobiografice își fixează data nașterii la 6 iunie 1891 și descrie familia (Ioan și Ținea Simotta), contextul social al comunității și parcursul de formare, inclusiv anii de război și începuturile profesionale. Este asociat frecvent cu direcția neo-românească (în sensul formării și al unei părți a operei), dar și cu un filon mediteraneean-balcanic (în sensul vocabularului de logii/terase, volumetrii compacte, cornișe puternice, feronerii și detalii inspirate din Italia și din registrul bizantin-balcanic), pe care îl adaptează coerent la tipologiile urbane interbelice: imobile de raport, vile, sedii instituționale și câteva lucrări cu încărcătură simbolică (Patriarhie, lăcaș religios). Simotta se naște într-o localitate aromânească din Macedonia (pe atunci în Imperiul Otoman; după 1912 zona ajunge în Grecia). Își descrie tatăl ca meșter croitor plecat la muncă în Belgrad, unde moare, iar mama rămâne văduvă foarte devreme, în condițiile morale și sociale restrictive ale comunității; menționează și moartea surorii. Școala primară o face în localitatea natală, apoi urmează liceul la Bitolia (Monastir), într-un cadru educațional românesc. În 1910 vine la București și intră, prin examen, la Școala Superioară de Arhitectură; își obține diploma în 1916. Se formează în atelierul lui Petre Antonescu (și lucrează ulterior în birouri ale profesorilor, inclusiv Petre Antonescu și I. Pompilian), iar în mediul artistic este apropiat de cercul Tinerimii Artistice, în care va expune grafică și acuarelă. După război, întreprinde călătorii de studiu (în special în Italia, dar și în alte spații mediteraneene), pe care le invocă drept decisive pentru formația artistică și arhitecturală; își construiește un repertoriu propriu de schițe și observații pe care îl folosește atât în proiectare, cât și în pedagogie. Parcurs profesional și instituțional După 1916, intră în armata de rezervă; în 1917 este detașat ca arhitect la structuri de construcții sanitare/militare, iar după 1918 revine la practica profesională. În 1919 obține un post la Comisia Monumentelor Istorice (într-o perioadă cu puține șantiere efective, după cum notează el însuși). În paralel, păstrează o componentă consistentă de artist-desenator și acuarelist, cu participări la expoziții și activități în mediul cultural. În intervalul interbelic își construiește portofoliul major: locuințe individuale, imobile de raport, sedii, lucrări pentru instituții și câteva comenzi cu vizibilitate publică. În autobiografie indică un ordin de mărime al activității (circa 130 de clădiri proiectate și conduse în București și provincie până în 1942). Începând cu 1938 este cooptat la Școala/Facultatea de Arhitectură, inițial ca suplinitor, apoi titular, pentru discipline legate de desen ornamental și academic; activitatea didactică devine treptat centrală, mai ales după instaurarea regimului comunist, când practica privată este restrânsă, iar el se concentrează pe atelier, desen și formarea generațiilor. Profilul său pedagogic este descris consecvent ca fiind exigent, orientat spre rigoare compozițională, disciplină a desenului și înțelegerea relației dintre ornament, proporție și volum. În amintirile foștilor studenți și în textele dedicate, Simotta apare ca figură de atelier: un profesor care modelează sensibilitatea artistică a viitorilor arhitecți, punând accent pe calitatea desenului și pe coerența formei. În sursele de specialitate sunt consemnate premii la saloane de arhitectură și artă decorativă (sfârșitul anilor 1920 și 1930), distincții la expoziții/congrese internaționale, precum și premii și ordine primite în România pentru realizări profesionale (inclusiv pentru lucrări cu caracter „românesc” și pentru contribuții la arhitectura spitalicească). În jurul anilor 1942–1943 apar mențiuni privind un premiu al Academiei Române (denumit în unele fișe „Premiul Petre Antonescu”), iar în anii 1950–1960 apar distincții legate de activitatea didactică și de recunoașterea publică a muncii sale. Orientare arhitecturală și profil stilistic Simotta operează pe o linie de intersecție între neo-românesc (înțeles ca fond cultural și repertoriu de motive) și un registru mediteraneean de factură urbană: volume clare și compacte, logii și terase, cornișe puternice, ferestre adesea ritmate, feronerie elaborată, detaliu sculptural discret, uneori zoomorf, și o compoziție a fațadelor care evită excesul, preferând echilibrul. În interpretările recente ale curentului mediteraneean în arhitectura românească interbelică, Simotta este plasat mai degrabă într-o zonă „mediteraneană de est”, unde elementele neo-românești și cele bizantine/balcanice se combină într-un limbaj personal, distinct de exotismul „mediteranei de vest” (mission/maur/venețian). Din acest motiv, lucrările lui pot fi recunoscute printr-o sobrietate controlată a volumelor și printr-un decor aplicat inteligent, mai ales la nivelul registrului parterului, al acceselor și al feroneriei. În același timp, pentru programe funcționale (spital, sedii), adoptă formule mai severe, cu accent pe igienă, logică de plan și execuție. Lucrări, proiecte și clădiri asociate Notă: Pentru unele imobile (în special Blănari) există variații de adresă/numerotare istorică. Clădiri publice și administrative - Reședința Patriarhală / intervenții pe Dealul Patriarhiei (în legătură cu ansamblul Patriarhiei; datări interbelice, menționate frecvent 1929–1931 pentru intervenții și 1935 pentru reședință, în funcție de sursă). - Schitul Darvari, București, str. Schitul Darvari nr. 3 (biserica actuală ridicată 1933–1934 după planurile lui Simotta; registru oltenesc-muntenesc, cu interior pictat în frescă de Iosif Keber). - Spitalul „Dr. Victor Gomoiu”, București, Bariera Vergului / zona Vergului (planuri atribuite lui Simotta; datări vehiculate 1926–1930 pentru faza interbelică). - Oficiul de Aprovizionare al Farmaciștilor / Oficiul Farmaceutic, București, str. Pitar Moș nr. 6 (1938; lucrare frecvent invocată în registru mediteraneean-florentin/hispanic). - Dispensar-policlinică, bd. Basarabia (menționat în listele de lucrări). - Casa Oștirii, București, str. Cobălcescu (extindere/aripă nouă spre stradă, menționată în liste). - Concurs: Primăria Brașov (câștigător al concursului, menționat pentru anul 1928; detaliile de realizare ulterioară trebuie verificate separat pe documentație de concurs). Arhitectură industrială și sedii de companii - Imobilul Societății de Gaz Metan, București, str. Frumoasă nr. 31 (1927). - Imobilul Societății de Gaz Metan, Mediaș (interbelic; sediu al companiei). - Imobilul Societății de Gaz Metan, Cluj (interbelic; sediu al companiei). - Imobilul Societății Inginerilor Silvici, București, bd. Magheru nr. 31 (în colaborare cu Eracle Lăzărescu, conform unor liste de lucrări). Imobile de raport și blocuri de locuințe (București) - Imobil, str. Blănari (adrese întâlnite: nr. 14; nr. 14–16; nr. 22; nr. 32 în numerotări vechi; asociat cu „Hanul Ion Românul” / imobilul ing. N. Brătescu; clădirea care va găzdui ulterior fenomenul Club A). Pentru acest imobil există o problemă de corespondență între numerotări istorice și actuale, care necesită corelare cu planuri și registre edilitare. - Imobil, bd. Elisabeta nr. 61 (1929) (Dicționarul lui Vasile Țelea) și nr. 41 (Metacult & IDentitate). - Imobil, str. C.A. Rosetti nr. 19. - Imobil, str. Dionisie Lupu nr. 36 bis, astăzi str. Tudor Arghezi nr. 52. - Imobil, str. Știrbei Vodă nr. 87 bis. - Imobil, str. Paleologu nr. 3. - Imobil, str. General Berthelot 27 - Imobil, str. General Berthelot 41 - mențiunea în fișa IDentitate, probabil eronată (n.r.) - Imobil, str. General Berthelot 41 - Imobil, str. 10 Mese nr. 56. - Imobil, str. Mihai Eminescu nr. 213. - Imobil, colț str. Mihai Eminescu cu bd. Dacia (în colaborare cu arh. Nicolae Lupu, conform unor mențiuni). - Imobil, str. Caragea Vodă nr. 19. - Imobil, str. Latină 24 (fostă Kalinderu). - Imobil, bd. Eroilor Sanitari nr. 27. - Imobil, Calea Călărași nr. 41. - Imobil, intersecția str. Carol Davila (nr. 79) cu str. Sf. Elefterie (menționat ca imobil cu mai multe apartamente). Reședințe și vile particulare (București) - Casa arhitectului Gheorghe Simotta, București, Aleea Mitropoliei / Aleea Patriarhiei nr. 15 (proiect început în 1923; una dintre primele case cu acoperiș terasat din Bucureștiul interbelic, menționată constant ca reper de locuire „mediteraneeană”). - Vile/locuințe în zona parcelării Jianu și în zone centrale: str. Atena nr. 18, 20, 22 (inclusiv imobilul atribuit proprietății I. Ghiață, menționat ca modificat după bombardamentele din 1944, în unele surse de specialitate). - Aleea Modrogan (menționări: nr. 2 și nr. 4, în funcție de sursă). - Rabat nr. 9. - Andrei Mureșanu 15. - Atena 18, 20 și 22. - Sfântul Constantin 9. - Ankara nr. 1 (în contextul parcelărilor centrale; apare și în inventare de parcele/case). - Londra nr. 8. - Varșovia nr. 7. - Aleea Alexandru nr. 36. - Praga nr. 2. - Dr. Lister nr. 23 și nr. 59. - Toma Ionescu nr. 6 / nr. 8 (în funcție de listă). - Corneliu Botez nr. 4. (mențiune în Dicționarul lui Vasile Țelea) - Paris nr. 59. - Carol Davila nr. 79. - Splaiul Independenței 80. - Vila / reședință „Vila Merope” (reședința lui Richard Franasovici), București, str. Pitar Moș nr. 20. (probabil atribuire eronată, arhitectul acelei case este A. Zaharia - n.r) - Imobil / reședință mediteraneeană, str. Muzeul Zambaccian nr. 19 (1938; asociat și cu discuții publice recente despre statut, proprietate și intervenții). (probabil atribuire eronată, casa din Zambaccian 19 este proiectată de A. Zaharia - n.r.) - Casa ing. Vasiliu, str. Muzeul Zambaccian nr. 21 (în unele fișe de specialitate; parte a parcelării Mornand, în vecinătatea muzeului Krikor Zambaccian). Lucrări în afara Bucureștiului și colaborări, alte lucrări - Casa Simian, Râmnicu Vâlcea, str. Carol I nr. 25 (astăzi Muzeu de Artă; menționată ca realizare importantă; în unele surse este datată 1937–1939 sau 1940, iar în unele texte este indicată colaborarea cu arh. Nicolae Lupu). - Lucrări în Mediaș și Cluj pentru Societatea de Gaz Metan (sediile locale). - Monumente funerare în Cimitirul Bellu (menționate în listele de lucrări și evocări; identificarea exactă a pieselor cere consultarea registrelor cimitirului și a documentațiilor de execuție). - Două case în Skopje, o casă lângă Torino Notă: În fișa arhitectului Gheorghe Simotta de pe site-ul „Identitate – arhitecți pentru cartierul arhitecților”, acestuia i se atribuie clădirea din Bv. Elisabeta 41, cu referirea „imobil, 1933-1934”. Informația apare și în fișa arhitectului de pe site-ul META. Posibil să fie o greșeală, sau să facă referire la o altă numerotare a bulevardului Regina Elisabeta. Pe lista oficială a PMB cu clădirile expertizate seismic, clădirea apare cu risc seismic U1 și anul de construcție 1920: „2160, Bulevardul REGINA ELISABETA (fost Bulevardul MIHAIL KOGALNICEANU) 41 (21), Sector 5, an 1920, S+P+2E+Ma”. Este posibil să fi existat o renumerotare pe Bd. Regina Elisabeta, și clădirea la care se face referire în cele două site-uri să fie cea de la nr. 61, conform numerotării actuale - Casa Doctor Sterie Petrașincu, proiectată de Gheorghe Simotta, într-adevăr, în 1927. (n.r. dec. 2025) Practica de șantier, colaboratori, meșteri și antreprize Un element rar și foarte valoros în documentarea operei sale este interesul explicit pentru șantier: în memorii și în texte asociate sunt enumerate nume de meșteri, pietrari, mozaicari, ipsosari, lăcătuși, dulgheri, constructori și ingineri cu care a colaborat. Apar, de pildă, echipe italiene specializate în piatră, stuccomarmură și mozaic, ornamentaliști germani, zidari din Bolintin și sate din jur, lăcătuși români pentru feronerie, precum și antreprize/constructori italieni cu care lucrează repetat. În câteva fișe de șantier sunt menționate explicit antreprize (de exemplu Paolo Belli) și ingineri (de tip Emil Prager, Aurel Ioanovici etc.), ceea ce deschide un traseu util de cercetare în arhivele de autorizații și în arhivele firmelor de construcții. Arhitectul Gheorghe Simotta (sinteză) Gheorghe Simotta s-a născut la 19 iunie 1891 la Kleisoura (Vlaho-Clisura), Macedonia de Vest, Grecia, și a murit în anul 1979. Arhitect interbelic și profesor aromân; promotor al unui limbaj personal la intersecția neo-românescului cu „mediteraneeanul” urban; autor de imobile de raport, vile și clădiri publice în București și în centrele gazifere (Mediaș, Cluj); profesor pentru mai multe generații de arhitecți. Aromân născut la Vlaho-Clisura, rămâne atașat mediului cultural balcanic. Își construiește propria casă pe Aleea Mitropoliei, cu acoperiș terasat – una dintre primele de acest tip din Bucureștiul interbelic. Este activ în bresla artiștilor și în mediul universitar; spre finalul vieții se concentrează pe desen, acuarelă și pedagogie. Urmează liceul la Bitolia, apoi vine la București și se înscrie la Școala Superioară de Arhitectură (actuala UAUIM), pe care o absolvă în 1916. Este format în atelierul lui Petre Antonescu și în contact cu cercul „Tinerimea Artistică”. În Primul Război Mondial este detașat în serviciul construcțiilor militare. După 1920 întreprinde călătorii de documentare în Italia și Balcani, care îi consolidează interesul pentru registrul mediteraneean și decorativ-bizantin. Activează în primele două decenii interbelice în București, cu lucrări de arhitectură publică (sediile Societății de Gaz Metan, intervenții pentru Palatul Patriarhiei) și numeroase imobile de raport și vile în cartierele centrale. Colaborează cu Comisiunea Monumentelor Istorice și expune grafică și acuarelă; în perioadele cu șantiere puține lucrează și în grafică aplicată (mărci poștale, afișe, identități de firmă). Predă desen și compoziție la Școala de Arhitectură, devenind pentru mult timp profesor de atelier și mentor apreciat. Debutează în maniera neo-românească, dar își rafinează repede un limbaj „mediteraneean” urban: volume compacte, logii, terase locuibile, cornișe puternice, feronerii și detalii de inspirație italiană/bizantină. Pentru imobilele de raport urmărește planuri eficiente și fațade ordonate, cu registru parter-mezanin clar și colțuri accentuate. În clădirile publice, preferă compoziția sobră și un decor discret, adaptat funcției. Cronologie sintetică - 1891: se naște la Kleisoura (Vlaho-Clisura). - 1916: absolvă Școala Superioară de Arhitectură din București; serviciu pe front în construcții. - 1920–1939: activitate intensă în București; sedii pentru Gaz Metan; vile și imobile în zonele centrale; intervenții la Palatul Patriarhiei; expune grafică. - 1940–1960+: activitate didactică și proiecte punctuale; implicare în cercetare și grafică. - 1979: încetează din viață la București. Notă: în documentația despre Arhitectul Gheorghe Simotta, clădirea apare cu adresa "str. Blănari 22" în Revista Arhitectura din 1937. De asemenea, clădirea apare cu numeroase nume în documentația studiată: "Clădirea inginer N. Brătescu" în Vatra MCP, "Hanul Ion Românul" în fișa arhitectului Gheorghe Simotta de pe site-ul IDentitate, "Clădirea Club A", în articolele de după apariția faimosului club, în anii 60 etc. De menționat, de asemenea, că în prefața cărții lui Mădălin Ghigeanu: „Curentul Mediteraneean în arhitectura interbelică românească, Ed. Vremea, București, 2022”, Prof. dr. arh. Sorin Vasilescu menționează: „O altă direcție a filonului mediteraneean a fost exploatată și de către arhitectul Gheorghe Simotta, dar, în căutările sale formale și decorative, se simte prezența nu a Mediteranei de vest, ci a celei de est în care se amalgamează, la nivel superior, elemente neoromânești și bizantine din arealul balcanic, familiar arhitectului care era de origine macedo-română, născut la Vlaho-Clisura. In afara unei îndelungate și excepționale cariere didactice și plastice, el este și autorul unor opere de arhitectură din care amintim: (enumerare)... imobil, str. Blănari nr. 32, București, 1934.” Or, în numerotarea actuală a străzii (2024), numărul 32 nu există, numerotarea oprindu-se la 16 la numerele pare și la 23 cu numerele impare. Presupunem că Profesorul a luat în calcul o numerotare veche, care nu mai există, sau că a fost o eroare de tipărire, și credem că este posibil ca imobilul menționat de dânsul să fie cel de la nr. 14. Iar în fișa arhitectului Gheorghe Simotta de pe site-ul IDentitate apar ambele adrese de pe strada Blănari: "Imobil, București, str. Blănari nr. 32" și "Hanul Ion Românul, București, str. Blănari nr. 14-16, Antrepriza Paolo Belli". Vom reveni pe măsură ce primim lămuriri. (n.r. 2024) Listă de referințe - [Mădălin Ghigeanu, Curentul Mediteraneean în arhitectura interbelică românească, Editura Vremea, București, 2022] - [Cornel Samara, Gheorghe Simotta, între noblețe și arhitectură, Editura Vremea, București, 2017] (volum tipărit) - [Dicționar, Arh. Vasile Țelea, Personalități ale Arhitecturii Românești 1880-2010, Editura Rentrop & Straton, 2014] (volum tipărit) - Arhitect Gheorghe Simotta (IDentitate-archi.ro) - SIMOTTA, Gheorghe (fișă și comentariu critic) (Metacult) - Arhitectul Gheorghe Simotta, Revista Arhitectura 1937 - Casa arhitectului Gheorghe Simotta, Aleea Mitropoliei 15 (Traveller in Romania) - Casa Ghe. Simotta (fișă de locuință) (Arhiva de Arhitectură) - Club A, rezistență și legendă. Istoria clădirii din Blănari 14 (interviu) (B365) - Clubul Arhitecților - Club A, din București, str. Blănari (Vatra MCP) - Darvari – schitul de călugări din centrul Bucureștiului (mențiune arhitect) (CrestinOrtodox.ro) - Darvari Skete (date istorice, inclusiv arhitect) (Wikipedia) - Frumusețea fără vârstă a palatului mediteranean din str. Muzeul Zambaccian 19 (interviu) (B365) - Gheorghe SIMOTTA – arhitect și profesor al școlii neo-românești, cu rezonanță balcanică (Vatra MCP) - Gheorghe Simotta – între noblețe și arhitectură - Gheorghe Simotta (articol general) (Wikipedia) - Gheorghe Simotta (fișă biografică) (Arhiva de Arhitectură) - History – Scala Boutique Hotel (formare la Petre Antonescu; profil) (Scala Boutique Hotel) - Istoric – Spitalul clinic de copii Dr. Victor Gomoiu (mențiune arhitect) (Spitalul Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu) - ISTORIILE ORAȘULUI I BLĂNARI 14. ROCK, POLITICĂ ȘI SCHIȚE (video) - În amintirea hanului Zamfir (Blănari 14) (merg.in) - Palatul mediteranean / Vila Merope, str. Pitar Moș 20 (interviu) (B365) - Profesorul nostru, arhitectul Gheorghe Simotta – expoziție MȚR (Muzeul Țăranului Român) - Profesorul nostru, arhitectul Gheorghe Simotta, aromân din Vlaho-Clisura (Igloo) - The Filipescu Parcel – houses and authors (Simotta pe Str. Ankara 1) (Revista „Arhitectura”) - Un parcurs pe Dealul Mitropoliei și în împrejurimi (BNA XVI) - Arhitectul Gheorghe Simotta (Cornel Samara) - Valul renovării și sufletul caselor – Imobilul din str. Blănari 14 (BNA) (UAR – BNA) Anexă: Gheorghe Simotta povestit de Cornel Samara Gheorghe Simotta s-a născut la 19 iunie 1891 în Vlaho-Clisura, localitate aromânească din munții Macedoniei, aflată atunci în Imperiul Otoman. Provenea dintr-o veche familie de negustori aromâni, cunoscută pentru spiritul mercantil și pentru rețelele comerciale extinse în Balcani și în afara lor. Familia Simotta scrisese pagini importante din istoria economică a aromânilor, cu membri activi la Viena, Salonic, Scopje, Belgrad sau chiar în Egipt. Străbunicul său, Anastase Simotta, întemeiase la sfârșitul secolului al XVIII-lea o manufactură en-gros la Viena, cu ramificații comerciale în mai multe orașe din sud-estul Europei. Tatăl arhitectului, Ianachi al lui Anastase Simotta, și-a continuat viața între familia din Vlaho-Clisura și afacerile din străinătate, mutându-și în jurul anului 1890 activitatea la Belgrad. În 1896 s-a îmbolnăvit grav de plămâni și s-a întors în sat, unde a murit la scurt timp; Gheorghe avea doar cinci ani. Copilăria sa a fost marcată de o nouă tragedie: sora mai mare, căsătorită la Belgrad, s-a îmbolnăvit de tuberculoză și a murit când el avea unsprezece ani. Mama sa, Ecaterina, fiică de preot din Avdela și înrudită cu familia Papahagi, nu s-a recăsătorit și a rămas principalul sprijin al copilului. Mediul familial era marcat de tradiție, credință și de o conștiință puternică a identității aromâne, dar și de tensiunile dintre filogreci și filo-români existente în comunitate. Educația lui Gheorghe Simotta în Macedonia a cuprins două etape: școala primară românească din Vlaho-Clisura și Liceul român din Bitolia. Școala din Vlaho-Clisura fusese înființată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în contextul eforturilor de organizare a învățământului românesc în Balcani. Comunitatea era însă profund scindată, iar susținătorii școlii românești erau adesea persecutați. Directorul școlii primare în perioada copilăriei lui Simotta a fost Constantin Ghica, asasinat în 1905 în contextul violențelor împotriva aromânilor. Moartea profesorului său a accentuat climatul de insecuritate în care tânărul își continua studiile. Din 1903 până în 1910 a urmat Liceul românesc din Bitolia. Liceul era un centru de elită al învățământului aromân și românesc din Balcani, formând numeroase personalități. Un rol decisiv în formarea sa l-a avut catedra de desen, unde a fost îndrumat de pictorul Costache Școdreanu. Talentul la desen s-a manifestat de timpuriu, fiind capabil să realizeze portrete încă din adolescență. În vacanțe se întorcea în Vlaho-Clisura, la mama și bunicii săi. În 1910, după absolvirea liceului, Gheorghe Simotta s-a refugiat în România împreună cu mama și bunica sa. Stabilirea la București a fost dificilă; la început au dormit în holul unei case de pe strada Popa Tatu. Dezrădăcinarea a fost o experiență dureroasă, marcată de nostalgia locurilor natale și de conștiința pierderii definitive a Macedoniei. Tot în 1910 a fost admis la Școala Superioară de Arhitectură din București. S-a format sub îndrumarea unor profesori de marcă și a intrat în contact direct cu patrimoniul românesc în excursiile de studiu organizate în timpul studenției. Acești ani au reprezentat începutul integrării sale în mediul cultural românesc și fundamentul carierei care avea să-l transforme într-unul dintre arhitecții importanți ai perioadei interbelice. Astfel, tinerețea lui Gheorghe Simotta s-a desfășurat între două lumi: Macedonia aromână, marcată de tradiție, conflicte identitare și insecuritate politică, și România, unde a ajuns ca refugiat, dar unde și-a găsit vocația și drumul profesional. Gheorghe Simotta a fost un arhitect extrem de prolific, dar și adesea confruntat cu limitele financiare și politice ale epocii. Gheorghe Simotta a realizat în total 180 de proiecte, dintre care 130 au fost executate, ceea ce înseamnă o medie de aproximativ 9 proiecte pe an într-o perioadă de circa 20 de ani de activitate intensă. Atunci când situația o cerea, muncea neîntrerupt până la 20 de ore pe zi, semn al unei discipline și dedicări ieșite din comun. Un capitol important al carierei sale îl constituie proiectele realizate, dar neexecutate și nici remunerate, aproximativ 50 la număr. Cauza principală a abandonării lor era neseriozitatea beneficiarilor. Exemplul Palatului Comunal din Făgăraș (1923) ilustrează perfect contextul: organizarea unui concurs, acordarea unor premii modeste, apoi invocarea lipsei de fonduri, în timp ce proiectele erau folosite în scop electoral. După alegeri, inițiativa a fost abandonată. Acest episod sugerează că Simotta lucra riguros și competitiv în cadrul concursurilor publice, dar era vulnerabil în fața deciziilor administrative și politice. Un alt proiect relevant pentru modul său de lucru este clopotnița-turn de pe Dealul Mitropoliei. Însărcinat de Patriarhul Miron Cristea, Simotta a tratat tema cu seriozitate și scrupulozitate profesională. Conștient de lipsa unei tradiții românești pentru un turn de 70 de metri, a realizat numeroase studii și a colaborat cu arhitectul Nicolae Lupu. Pentru a găsi soluții adecvate, a întreprins chiar o călătorie de documentare la Muntele Athos, publicând ulterior impresiile în revista „Arhitectura”. Experiența nu i-a oferit însă un model direct aplicabil. Revenit în țară, a continuat studiile, iar la un moment dat proiectul a căpătat forme inspirate din arhitectura venețiană. Moartea Patriarhului în 1939 a dus la abandonarea inițiativei. Proiectul a fost reluat mult mai târziu de alți arhitecți în contextul Catedralei Mântuirii Neamului, dar nu a fost implementat. Acest episod arată un arhitect reflexiv, dispus să caute soluții prin studiu aprofundat, călătorii și dialog profesional, chiar și în absența unor repere locale clare. Legăturile speciale ale lui Gheorghe Simotta cu Patriarhia Română, cu Patriarhul și cu Ministerul Cultelor s-au consolidat treptat, pe fondul reputației sale profesionale și al încrederii câștigate în mediile ecleziastice și administrative. Încă din perioada interbelică, Simotta a fost implicat în lucrări de arhitectură cu caracter religios și instituțional, ceea ce l-a apropiat de structurile centrale ale Bisericii Ortodoxe Române și de aparatul administrativ care gestiona cultele. Relația sa cu Patriarhia a fost una directă și constantă, Simotta devenind arhitect de încredere pentru proiecte și intervenții legate de edificii bisericești și de patrimoniul ecleziastic. În acest context, colaborarea cu Patriarhul – în special în perioada reorganizărilor și consolidărilor instituționale ale Bisericii – a depășit nivelul unei simple relații contractuale. Patriarhul l-a sprijinit și l-a consultat în chestiuni de ordin arhitectural și patrimonial, iar Simotta a devenit una dintre figurile tehnice apropiate centrului decizional al Bisericii. Proiectul Reședinței Patriarhale realizat de Gheorghe Simotta se înscrie în contextul mai larg al reorganizării Ansamblului Patriarhal din București, care cuprindea patru construcții majore: Turnul lui Brâncoveanu, Palatul Patriarhal (opera lui Dimitrie Maimarolu), Catedrala Patriarhală și Paraclisul cu Reședința Patriarhului. De numele lui Simotta se leagă această a patra componentă – intervenția asupra reședinței și realizarea unei părți noi destinate locuinței patriarhului. Inițiativa a aparținut Patriarhului Miron Cristea, care considera urgentă renovarea reședinței, devenită improprie demnității României Mari. Clădirea se afla într-o stare avansată de degradare, unele părți fiind sprijinite în bârne pentru a nu se prăbuși. Patriarhul nu urmărea luxul sau opulența, ci o soluție decentă, funcțională, capabilă să ofere o imagine corespunzătoare în fața delegațiilor străine. Programul prevedea repararea părții solide a vechii clădiri, care adăpostea și vechiul paraclis, și adăugarea unui corp nou cu încăperile necesare locuinței și biroului patriarhului. În 1926, Simotta a fost recomandat Patriarhului de ministrul Cultelor, Alexandru Lapedatu. Alegerea sa a generat un conflict deschis cu Comisiunea Monumentelor Istorice (C.M.I.), care revendica dreptul exclusiv de a gestiona restaurările monumentelor și își promova propriul serviciu tehnic. Planurile lui Simotta au fost aspru criticate de conducerea C.M.I., fiind acuzate că modifică radical vechiul palat, că nu se bazează pe un releveu riguros și că propunerile pentru construcția nouă nu sunt suficient studiate. Referatele comisiei ironizau proiectul și puneau sub semnul întrebării competența arhitectului. Patriarhul a respins însă aceste obiecții și a susținut ferm soluția lui Simotta. El și-a exprimat nemulțumirea față de tergiversările C.M.I., care timp de șase ani nu reușise să finalizeze planuri satisfăcătoare. În opinia sa, schițele propuse anterior de comisie erau mediocre, iar planul lui Simotta corespundea mai bine atât nevoilor funcționale, cât și expresiei arhitecturale dorite. Patriarhul a solicitat doar verificarea conformității stilistice cu clădirea veche, nu înlocuirea proiectului. Conflictul a avut și o dimensiune personală. Directorul general al C.M.I., arhitectul N. Ghika, a sugerat că Simotta nu ar fi corespuns cerințelor speciale ale serviciului, reluând indirect tensiuni mai vechi din perioada în care acesta lucrase în cadrul Comisiunii. Dincolo de polemică, documentele arată o confruntare între două viziuni: una conservatoare, orientată strict spre restaurare în stil brâncovenesc, și alta care accepta intervenții mai ample și o construcție nouă adaptată nevoilor contemporane. În final, proiectul Reședinței Patriarhale a devenit momentul decisiv al colaborării dintre Miron Cristea și Gheorghe Simotta. După ani de așteptări și ezitări administrative, Patriarhul a găsit în Simotta arhitectul dispus să ofere o soluție concretă și rapidă. Din acest episod se conturează imaginea unui arhitect capabil să gestioneze un program delicat, plasat într-un context istoric și simbolic major, și să își susțină viziunea profesională în fața unor instituții ostile. Proiectul nu a fost doar o intervenție arhitecturală, ci și un act de afirmare profesională care i-a legat definitiv numele de Reședința Patriarhală. În paralel, activitatea sa a fost strâns legată de Ministerul Cultelor, instituția care avea atribuții asupra construcțiilor și restaurărilor religioase. Simotta a colaborat cu ministerul în calitate de arhitect pentru proiecte, expertize și lucrări de intervenție asupra unor clădiri de cult, consolidându-și astfel poziția într-o zonă sensibilă, unde se intersectau arhitectura, politica și administrația publică. Această relație instituțională i-a oferit atât vizibilitate, cât și o anumită protecție și stabilitate profesională, mai ales în perioadele de schimbări politice. Legăturile sale cu Patriarhia și Ministerul Cultelor nu au fost doar tehnice, ci și simbolice: ele reflectă statutul său de arhitect asociat cu edificarea și conservarea patrimoniului religios național. Într-un context în care Biserica și statul aveau un rol major în comanda publică de arhitectură, apropierea de aceste instituții a influențat decisiv direcția și amploarea activității sale. Din punct de vedere tipologic, portofoliul său este extrem de variat. Simotta a proiectat locuințe individuale, blocuri de raport, clădiri religioase, stadion, arhitectură funerară, spital, muzeu, han și alte tipuri de construcții. Era un profesionist complet, capabil să abordeze orice program arhitectural al epocii. În domeniul arhitecturii religioase se înscriu și cele mai cunoscute lucrări ale sale, precum Reședința Patriarhală și Schitul Darvari. Se conturează, astfel, portretul unui arhitect erudit, perseverent și extrem de muncitor, deschis studiului comparativ și colaborării, capabil să gestioneze proiecte complexe și diverse, dar care a trebuit să navigheze frecvent între ambiția profesională și realitățile politice și financiare ale timpului său. Casa arhitect Gheorghe Simotta, Dealul Mitropoliei nr. 15: locuința proprie a arhitectului, situată pe Dealul Mitropoliei, este una dintre primele case din București în care a fost introdus acoperișul terasat, element modern pentru epocă. Clădirea se remarcă prin ornamentele exterioare de factură balcano-bizantină, caracteristice limbajului său arhitectural, care îmbină tradiția cu interpretarea personală a decorului istoric. Casa are o expresivitate aparte prin geamlâcurile parterului și decorul simbolic al fațadei. Terenul pe care a fost construită nu a reprezentat o recompensă pentru proiectul Reședinței Patriarhale, așa cum circulă uneori în mediul online, ci era deținut de Simotta încă înainte de 1921, fiind dobândit prin răscumpărare de la stat. Clădirea reflectă atât independența profesională a arhitectului, cât și interesul său pentru expresia identitară a arhitecturii românești. Muzeul Histria: proiectat în 1920 la inițiativa savantului Vasile Pârvan, Muzeul Histria reprezintă una dintre primele încercări de realizare a unui muzeu arheologic de sit în România. Simotta a conceput un edificiu modern, cu funcțiuni complexe: spații pentru colecțiile locale, depozit pentru descoperiri rare, laborator arheologic, bibliotecă, birouri și camere pentru director, precum și subsol parțial. Clădirea, cu dimensiuni de 32 m lungime, 10 m lățime și 8,6 m înălțime, avea o fațadă antichizantă, cu fronton decorat cu acrotere și o intrare monumentală, iar acoperișul era prevăzut în două ape, din olane. Proiectul a întâmpinat dificultăți încă de la început: amplasamentul inițial se suprapunea peste ruine antice, lucrările au fost sistate, iar ulterior muzeul a fost realizat după alte planuri. Clădirea ridicată a fost afectată de ploi și, în final, demolată în 1923 la ordinul lui Pârvan. Numele lui Simotta nu a mai fost asociat cu muzeul după plecarea sa din Comisiunea Monumentelor Istorice în 1920. Proiectul rămâne însă o dovadă a preocupării sale pentru arhitectura culturală și pentru dialogul cu patrimoniul antic. Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”. Inițial denumit Dispensarul „Sfânta Elena”, complexul medico-social a fost fondat la inițiativa profesorului doctor Victor Gomoiu și a fost inaugurat în 1927. Gheorghe Simotta a fost autorul planurilor, iar execuția a fost realizată de arhitectul Guido Peternelli. Proiectul prevedea un ansamblu medical modern pentru epocă, cu cinci specialități majore: boli interne, chirurgie, obstetrică-ginecologie, pediatrie și stomatologie. Finanțarea a fost obținută prin subscripții publice și sprijin instituțional, în schimbul acordării de asistență medicală gratuită timp de zece ani angajaților instituțiilor finanțatoare. Spitalul a devenit un model de organizare, recomandat de Secția Sanitară a Ligii Națiunilor Unite, și s-a bucurat de o mare popularitate în rândul populației defavorizate din București. Actul comemorativ al punerii temeliei, din 15 septembrie 1926, sub patronajul Principesei Elena, subliniază dimensiunea caritabilă și educativă a așezământului. Implicarea lui Simotta în acest proiect, posibil fără a urmări un câștig material substanțial, i-a adus recunoaștere oficială, fiind decorat cu Ordinul „Meritul Sanitar” clasa I. Arhitectura funerară reprezintă o dimensiune mai puțin cunoscută, dar semnificativă, a creației lui Gheorghe Simotta, evidențiată prin intervențiile sale din Cimitirul Bellu, identificate în special prin cercetările lui G. Bezviconi în volumul Necropola Capitalei. Simotta a realizat trei lucrări funerare la Bellu. Prima este cavoul doctorului Ion Moscu, pentru care proiectase anterior și locuința din strada C.A. Rosetti nr. 19, semn al unei relații profesionale consolidate. Cavoul, de dimensiuni modeste, se distinge printr-o friză de bronz decorată cu floarea de mac, motiv frecvent întâlnit în arhitectura funerară bucureșteană și asociat simbolic cu somnul etern și efemeritatea vieții. Compoziția îmbină sobrietatea volumului cu un detaliu decorativ expresiv, integrat discret în ansamblu. A doua intervenție este mormântul bancherului Toma Țaciu și al soției sale, Eliza, lucrare care confirmă faptul că arhitectul era solicitat și pentru monumente funerare destinate unor personalități marcante ale epocii. Cea de-a treia lucrare este propriul său mormânt, unde este înmormântat alături de bunica și mama sa. Monumentul se remarcă printr-o sobrietate și simplitate accentuate, fără ostentație, evocând prin austeritatea sa un spirit interiorizat. Această opțiune formală trimite simbolic la originile sale macedonene și sugerează o notă de reculegere și împăcare, contrastând cu viața profesională intensă și adesea tensionată a arhitectului. Prin aceste intervenții, Simotta demonstrează că rigoarea compozițională și expresivitatea simbolică se regăsesc și în lucrările de scară redusă, arhitectura funerară devenind pentru el un spațiu al echilibrului, al discreției și al reflecției asupra memoriei. Maturitatea lui Gheorghe Simotta se definește printr-o sinteză rară între creația arhitecturală, activitatea artistică și vocația pedagogică. După afirmarea sa ca arhitect cu operă solidă și personalitate stilistică distinctă, el își consolidează prestigiul într-un moment de recunoaștere publică și academică deplină. În 1938 este chemat, prin vot unanim al Consiliului Profesoral al Facultății de Arhitectură din București, să suplinească disciplina Desen Ornamental și Academic, într-un context în care instituția dorea un arhitect capabil să predea desenul din perspectiva exigențelor spațiale și constructive proprii profesiei. Alegerea nu era întâmplătoare: desenul, în arhitectură, presupunea nu doar talent grafic, ci și o înțelegere profundă a volumului, conturului și reliefării formelor în spațiu. În 1942 este propus profesor titular, iar comisia de validare – formată din personalități precum Toma T. Socolescu, Constantin Iotzu și Alexandru Călinescu – subliniază valoarea creației sale arhitecturale și rigoarea execuției tehnice, evidențiind cele peste 120 de lucrări realizate până atunci, dovadă a talentului, culturii științifice și spiritului organizator. Raportul insistă asupra originalității ornamentului în opera sa și asupra capacității de a-l integra armonios în structură și funcțiune, fără exces sau deformare. În 1945 devine profesor titular al catedrei, iar activitatea sa didactică se va întinde pe aproximativ trei decenii. Ca profesor, Simotta era apreciat pentru devotament, rigoare și rezultatele obținute cu studenții. Personalitatea sa exercita o influență puternică asupra tinerilor: aromân din Macedonia, poliglot, recitator al clasicilor, cunoscător al folclorului balcanic și desenator pasionat încă din adolescență, el întruchipa modelul intelectualului complex, disciplinat și profund ancorat în tradiție. După instaurarea regimului comunist, când activitatea sa de arhitect și călătoriile externe încetează, cariera universitară devine pentru el un sprijin esențial. Maturitatea sa artistică este marcată și de recunoașteri importante. Obține Medalia de Onoare la Congresul de Arhitectură de la Budapesta din 1930, iar în 1942 primește Premiul Academiei Române pentru arhitectură. În 1945 este numit membru în Comisia Superioară pentru Monumentele Publice. Participă constant la Saloane oficiale și este membru al Societății Tinerimea Artistică. Pe lângă arhitectură, cultivă intens desenul și acuarela. Călătoriile sale – în Italia, Grecia, Athos, Egipt, Spania, Africa de Nord, Siria, Palestina, Asia Mică sau Uniunea Sovietică – au fost adevărate laboratoare vizuale. Din aceste experiențe aduce schițe și acuarele care surprind monumente, peisaje și structuri tradiționale, integrate ulterior în expoziții și publicații. Într-o evaluare retrospectivă, operele sale grafice sunt descrise ca având o linie fină și energică, o compoziție limpede și o organizare vibrantă a planurilor, trăsături care se regăsesc și în arhitectura sa. Stilistic, pornește din zona neo-românească, dezvoltând ulterior un limbaj personal cu rezonanțe balcanice și influențe bizantine în ornament. Simotta a fost și un mecena discret. A sprijinit financiar revista „Arhitectura”, din al cărei comitet de redacție a făcut parte, și a contribuit la publicarea lucrării lui Tache Papahagi, gest remarcat în mediul academic european. Ultima parte a vieții este marcată de retragere și de pierderea treptată a prietenilor apropiați. După pensionare, își umple timpul cu schițe, autoportrete, peisaje văzute de la fereastră, mănăstiri sau colțuri de oraș. A cerut să fie înmormântat în deplină discreție, iar în 1979, la 88 de ani, se stinge din viață. Maturitatea lui Gheorghe Simotta înseamnă, astfel, echilibrul dintre creație și reflecție, dintre vocația artistică și misiunea pedagogică. Dacă tinerețea i-a fost dominată de șantier și călătorie, ultimii ani i-au aparținut catedrei, desenului și unei tăceri demne, în care personalitatea sa a rămas vie mai ales prin memoria studenților și prin forța operei sale. (sinteză din studiul monografic al lui Cornel Samara menționat în lista de referințe) ## Proiecte - [Paleologu 3](https://www.propertyindex.ro/residential/paleologu-3) - [Paris 59](https://www.propertyindex.ro/residential/paris-59) - [Ankara 1](https://www.propertyindex.ro/residential/ankara-1) - [Blocul Doctor Ghiață](https://www.propertyindex.ro/residential/atena-22) - [Atena 20](https://www.propertyindex.ro/residential/atena-20) - [Atena 18](https://www.propertyindex.ro/residential/atena-18) - [Rabat 9](https://www.propertyindex.ro/residential/rabat-9) - [Aleea Alexandru 36](https://www.propertyindex.ro/residential/aleea-alexandru-36) - [Casa Arhitect Gheorghe Simotta](https://www.propertyindex.ro/residential/casa-arhitect-gheorghe-simotta) - [Dealul Mitropoliei 17](https://www.propertyindex.ro/residential/dealul-mitropoliei-17) - [Sfântul Constantin 9](https://www.propertyindex.ro/residential/sfantul-constantin-9) - [Andrei Mureșanu 15](https://www.propertyindex.ro/residential/andrei-muresanu-15) - [Blocul Zoe Orescu](https://www.propertyindex.ro/residential/dacia-43) - [Casa Inginer Vasiliu](https://www.propertyindex.ro/residential/muzeul-zambaccian-21) - [Casa Virginia Ing. Paul Teodorescu](https://www.propertyindex.ro/residential/polona-12) - [Palatul Societății Progresul Silvic](https://www.propertyindex.ro/residential/gheorghe-magheru-31) - [Casa Doctor Petre Topa](https://www.propertyindex.ro/residential/casa-doctor-petre-topa-11-iunie-17-principatele-unite) - [Casa Maria Cincu (Casa Miss Robins)](https://www.propertyindex.ro/residential/lascar-catargiu-56) - [Vila Doctor Ion Moscu](https://www.propertyindex.ro/residential/vila-ion-moscu-c-a-rosetti-19) - [Casa Avocat Stelian Ionescu](https://www.propertyindex.ro/residential/tudor-arghezi-52) - [Carol Davila 79](https://www.propertyindex.ro/residential/carol-davila-79) - [Corneliu Botez 4](https://www.propertyindex.ro/residential/corneliu-botez-4) - [Latină 24](https://www.propertyindex.ro/residential/latina-24) - [General Berthelot 41 / Luigi Cazzavillan 10](https://www.propertyindex.ro/residential/luigi-cazzavillan-10-hm-berthelot-41) - [Regina Elisabeta 41](https://www.propertyindex.ro/residential/regina-elisabeta-41) - [Casa Doctor Sterie Petrașincu](https://www.propertyindex.ro/residential/regina-elisabeta-61) - [Caragea Vodă 19](https://www.propertyindex.ro/residential/caragea-voda-19) - [Știrbei Vodă 87A](https://www.propertyindex.ro/residential/stirbei-voda-87a) - [Londra 8](https://www.propertyindex.ro/residential/londra-8) - [Varșovia 7](https://www.propertyindex.ro/residential/varsovia-7) - [Polonă 12 / Alexandru Philippide 2](https://www.propertyindex.ro/residential/polona-12-alexandru-philippide-2) - [Mihail Moxa 10](https://www.propertyindex.ro/residential/mihail-moxa-10-1) - [Splaiul Independenței 80](https://www.propertyindex.ro/residential/independentei-80) - [Palatul Mitropolitan / Reședința Patriarhală](https://www.propertyindex.ro/residential/palatul-mitropolitan) - [Clădirea Inginer N. Brătescu / Hanul Ion Românul](https://www.propertyindex.ro/residential/blanari-12-14) - [Imobilul Societății de Gaz Metan](https://www.propertyindex.ro/residential/frumoasa-31) - [Casa de pensii a artiștilor dramatici și lirici](https://www.propertyindex.ro/residential/casa-de-pensii-a-artistilor-dramatici-si-lirici) - [General Berthelot 71](https://www.propertyindex.ro/residential/general-berthelot-71) - [Modrogan 2-4](https://www.propertyindex.ro/residential/modrogan-4) - [Ienăchiță Văcărescu 22B](https://www.propertyindex.ro/residential/ienachita-vacarescu-22b) - [Roma 41](https://www.propertyindex.ro/residential/roma-41) - [Oficiul de Aprovizionare Farmaceutică](https://www.propertyindex.ro/residential/pitar-mos-6) - [Casa Oștirii](https://www.propertyindex.ro/residential/casa-ostirii) Sursă: https://www.propertyindex.ro/specialisti/gheorghe-simotta