Arhitectul Eugen (Eugeniu) Botez
Eugen (Eugeniu) Botez (n. 30 aprilie 1908, Iași – d. 16 aprilie 2002, Elveția) a fost arhitect român, cu o activitate de proiectare concentrată în principal în București în a doua jumătate a anilor ’30 și începutul anilor ’40, urmată de un parcurs biografic complicat (emigrare, întoarcere în țară, detenție, apoi stabilire definitivă în străinătate). În sursele consultate apar elemente de viață personală relevante pentru contextul plecării din țară: o căsătorie în 1933 (Rozalia Klein), divorț în 1934, apoi recăsătorire în 1939 (Marie Nicolle Gatoski). Este menționat faptul că, după septembrie 1940, poliția legionară îl persecuta în legătură cu statutul soției și cu relațiile profesionale cu arhitecți evrei, context care a contribuit direct la decizia de a părăsi România. Ulterior, după detenția din anii ’50, textul indică divorțul în timpul închisorii și o a treia căsătorie, la o diferență mare de vârstă.
Formare și început de carieră
După studiile liceale urmate la București, a absolvit Academia de Arhitectură din Capitală (în sursele atașate apar două repere apropiate: absolvirea/„diplomat” în 1936, respectiv absolvirea în 1937). În 1937 a obținut legitimație de practică în Corpul Arhitecților. Parcursul de studii este prezentat astfel: Liceul „Lazăr” în București, apoi înscriere inițială la Politehnică (mine), urmată de admiterea la Școala/Academia de Arhitectură. Practica profesională începe devreme, în biroul lui Leon Garcea, unde lucrează întâi ca angajat și apoi ca asociat. În același nucleu profesional sunt menționați colegi (Rappaport, Gh. Banda, Simion Chirulescu), ceea ce sugerează un mediu de lucru tipic birourilor moderniste bucureștene ale perioadei, orientate spre proiecte de locuințe colective și comenzi instituționale/semipublice. Activitatea sa cunoscută este strâns legată de colaborarea cu arhitectul Leon Garcea (Garcia), cu care lucrează încă din anii de școală și continuă ca asociat până în 1940, apoi din nou în 1946–1947. În perioada interbelică târzie semnează, singur sau în colaborare, o serie de imobile de locuințe (în special blocuri moderne) și câteva case/vile, în București.
Emigrare, exil, revenire, detenție
După venirea la putere a regimului legionar (1940), Eugen Botez părăsește țara și se stabilește la Lisabona până în 1945. Textul atașat adaugă că, în exil, ar fi înființat o asociație a românilor „liberi”, ar fi publicat o lucrare intitulată Justice pour les Roumains, ar fi fost arestat în Portugalia (1943) și că regimul Antonescu i-ar fi retras cetățenia română (mai 1943). În 1945 revine în România; urmează un nou episod de arestare și detenție (în text sunt menționate Rahova, Capul Midia, Onești, 1952–1957), fără condamnare, cu eliberare în 1957. Activitatea profesională postbelică și ieșirea definitivă din România: după eliberare, traseul profesional este descris fragmentar: este menționat un rol de șef de șantier în 1967 (I.C.M. 5 „Armata Poporului”), iar mai târziu pensionarea în 1979 de la Institutul de Cercetări și Proiectări Electronice. Tot în 1979 pleacă din România și se stabilește în Elveția, unde și decedează.
Profil arhitectural și caracteristici stilistice
Lucrările atribuite lui Eugen Botez se înscriu în nucleul modernismului bucureștean târziu, cu o atenție specială pentru locuința colectivă (imobile de raport, blocuri de apartamente) și pentru compuneri urbane complexe (ansambluri cu curți interioare, retrageri, terase, rezolvări de subsol cu garaje). În unele proiecte este menționată explicit prezența unor elemente mediteraneene în vocabularul modernist, inclusiv în interior (amenajări de tip „vilă la bloc”), ceea ce îl plasează foarte natural în discuția mai amplă despre „curentul mediteraneean” din România interbelică, așa cum este tratat în literatura recentă de specialitate.
Lucrări și proiecte cunoscute
Note privind numele: În sursele contemporane și în unele baze de date, Leon Garcea poate apărea și ca Leon Garcia; pentru colaborările cu Eugen Botez, cele două forme sunt folosite interschimbabil în practică, fără să indice persoane diferite.
Notă privind imobilul din Bd. Gh. Marinescu 19: în „Postarea publicată de Muzeul Școlii de Arhitectură, 7 aprilie 2020”, în grupul său de pe Facebook, este menționat „Nicolae Scarlat Petculescu și Eugen Botez au proiectat Casa Corpului Didactic de pe bulevardul Gheorghe Marinescu nr 19 in anii 30.” Cum între arhitecții Scarlat Petculescu și Eugen Botez există o diferență de naștere de 38 de ani, este posibil ca Nicolae Scarlat Petculescu să fie fiul sau un nepot al arhitectului Scarlat Petculescu.
Există câteva ambiguități legate de clădirea din Bd. Gheorghe Marinescu 19: la această adresă există un bloc rezidențial, construit în 1934 (conform listelor oficiale AMCCRS pentru clădirile cu risc seismic). Or, numele „Casa Corpului Didactic” sugerează alt tip de clădire. Este posibil, așadar, să fie o eroare de nume sau de atribuire.
Am găsit o altă legătură între arhitectul Eugen Botez și „Casa Corpului Didactic”: într-un studiu UAUIM bazat pe dosarele de autorizație din arhiva PMB, apare un imobil de raport în str. Vasile Conta 7–9 (București), arhitecți: Eugen Botez, Simion I. Chirulescu, an autorizație: 1940, proprietar inițial: Casa Corpului Didactic. De notat și că în această mențiune nu apare arh. Leon Garcia în lista de autori, deși această lucrare este menționată explicit în fișa lui Garcia de pe Centrul Cultural Meta.
Pe de altă parte, în Dicționarul lui Vasile Țelea găsim: „imobil locuințe, Bd. Palatul Cotroceni nr. 16, arh. Eugen Botez”.
O concluzie probabilă, așadar, ar putea fi că imobilul din Bd. Gheorghe Marinescu 19 este, într-adevăr, un „imobil de locuințe” proiectat de Eugen Botez și Nicolae Scarlat Petculescu, dar nu „Casa Corpului Didactic”. (n.r. ian. 2026)
Referințe