# Emil Wilhelm Becker Categorie: Artist Status: decedat ## Descriere Emil Wilhelm August von Becker (n. 7 iulie 1881, București — d. 1952, București) — sculptor și arhitect român de origine germană, sculptor oficial al Casei Regale a României. Fiu al lui August Becker, gravor și modelator în metal venit la București în jurul anului 1875 la invitația regelui Carol I pentru restaurarea ornamentelor de plumb ale Mănăstirii Curtea de Argeș. ## Articol Emil Wilhelm August von Becker — Sculptorul Casei Regale a României Familia Becker: rădăcini germane și o tradiție a metalului; instalarea în București Familia von Becker se trage din Germania, unde genealogia ei este documentată până în secolul al XVII-lea. Cel mai îndepărtat ascendent cunoscut cu relevanță directă pentru istoria familiei este Filip Becker, gravor de reputație europeană, solicitat la un moment dat de țarul Petru cel Mare al Rusiei pentru realizarea unor bijuterii destinate familiei imperiale. Această mențiune, deși transmisă prin tradiție orală de familie și consemnată fără a putea fi verificată documentar, indică existența unui fond profesional consistent în arta prelucrării metalelor, transmis din generație în generație. Urmașul lui Filip, August Becker, s-a născut la Hamburg și a continuat aceeași tradiție, devenind gravor și modelator în metal de recunoaștere largă în mediile artistice germane ale epocii. Legătura sa cu viitorul rege al României, Carol I de Hohenzollern, s-a înfiripat printr-o rudenie mai vârstnică — un pictor cu același prenume, August Becker, peisagist și portretist, care activase în preajma curții regale britanice, predând lecții de desen fiicelor reginei Victoria și realizând portrete ale familiei regale britanice. În această calitate, pictorul intrase în contact cu tânărul Carol I, legând o cunoștință care avea să devină decisivă pentru destinul familiei Becker în România. La sugestia pictorului, gravorul August von Becker a primit recomandarea necesară și a primit invitația de a lucra în România. Venirea în România. August Becker și restaurarea Mănăstirii Curtea de Argeș Circa 1875, August Becker a sosit în România, chemat de regele Carol I pentru a participa la restaurarea Mănăstirii Curtea de Argeș. Lucrările de la Curtea de Argeș, monument de maximă importanță pentru istoria și identitatea noului stat român, necesitau specialiști de înaltă calificare pentru restaurarea ornamentelor acoperișului de plumb — o îndeletnicire în care August Becker era recunoscut drept neegalat. Colaborarea cu Casa Regală s-a dovedit fructuoasă: după finalizarea proiectului de la Curtea de Argeș, August Becker a rămas în București, lucrând în atelierele de gravuri ale lui Fessler și continuând să onoreze comenzi de ordin privat sau public în anturajul curții regale. Contextul în care August Becker sosea în capitală era unul de efervescență și transformare rapidă. Bucureștiul mijlocului de secol al XIX-lea era un centru urban cosmopolit, cu comunități etnice bine închegate de germani, austrieci, maghiari, italieni, ruși, polonezi, francezi, armeni, greci și aromâni, care formau, din perspectiva vieții economice și culturale, coloana vertebrală a orașului în prima jumătate a secolului. Dacă la începutul sec. XIX viața artistică era abia în formare, pendulând între tradițiile orientale ale generației vechi și spiritul modern al tinerilor boieri, la 1875 noua capitală a regatului se europeniza rapid, ridicând clădiri după modelele arhitecturii franceze, vieneze sau berlineze — un mediu în care profesioniști ca August Becker puteau prospera cu ușurință. Familia Poppe: cealaltă linie artistică Stabilit definitiv la București, August Becker s-a căsătorit cu Fredericka Poppe, fiica lui Frederick Dietrich Poppe și a Annei Bem. Linia Poppe aducea ea însăși un fond artistic solid: Frederick Dietrich Poppe, născut la Hamburg și stabilit la București probabil la puțin timp după începutul sec. al XIX-lea, era sculptor și gravor în os și lemn, instalat în suburbia Popa Tatu, pe strada Numa Pompiliu nr. 13 — o casă care exista și la momentul redactării mărturiilor de familie, păstrând elemente de ambient specifice secolului al XIX-lea. Meșterul Poppe este consemnat în epocă și de George Uscătescu, care îl amintește sub porecla "Sion Pieptănarul", celebru pentru podoabele de os destinate coafurilor doamnelor bucureștene din clasa de sus sau de mijloc. În zilele de duminică, Dietrich se relaxa vânând rațe sălbatice în balta neamenajată a Cișmigiului, unde adesea se întâlnea cu Bibescu Vodă, interesat atunci de reamenajarea bălții ca parc modern. Soția lui Frederick Dietrich, Anna Bem, s-a născut în Austria, fiind fiica generalului Bem. Trecută de tânără prin Paris și spațiul german, Anna Bem — numită adesea Naunette — primise în 1850 de la generalul Bem, după ce acesta trecuse la islamism, un "feuerstein", o piatră prețioasă aparținând turbanului lui Amurad Pașa. Anna Bem a ajuns la București în circumstanțe neprecizate documentar, s-a căsătorit cu Frederick Dietrich Poppe și a dat naștere Frederickăi Poppe, viitoarea soție a lui August von Becker. Cei trei copii ai familiei von Becker Din căsătoria lui August von Becker cu Fredericka Poppe s-au născut trei copii. Primul, Amalia Anna Augusta von Becker, botezată de Melie Gusti von Becker, s-a căsătorit mai târziu cu pictorul danez Andreas Hansen, care lucra în manufactura regală daneză. Familia Hansen a plecat spre 1900 în Danemarca, unde s-au născut doi copii: o fată, Jeanette (stabilită după 1947 în Germania), și un băiat, Andreas, pictor decorator (stabilit ulterior în Elveția după un scurt periplu californian). Al doilea copil purta tot numele Emil și a murit la vârsta de zece ani. Al treilea, Emil Wilhelm August von Becker, născut pe 7 iulie 1881, era destinat să devină sculptorul Casei Regale a României. Nașterea și copilăria lui Emil Wilhelm August (1881–1899) Emil Wilhelm August von Becker s-a născut pe 7 iulie 1881 la București, în mahalaua Manea Brutaru — corespunzând astăzi Căii Griviței nr. 31, la extremitatea dinspre Calea Victoriei. A fost botezat în confesiunea protestantă, ca și părinții săi; nașa sa a fost contesa Marie von Adlersflugel, doamnă de companie a reginei Elisabeta, alături de familia Redewige. Destinul nașei a fost trist: Marie von Adlersflugel a murit mult mai târziu în azilul comunității germane din București, de care s-a îngrijit cu deosebită minuțiozitate tocmai copilul pe care îl botezase. Copilăria lui Emil Wilhelm August s-a petrecut în mare parte la reședința bunicilor dinspre mamă, de pe strada Numa Pompiliu. Bunica Anna Bem a contribuit semnificativ la formarea timpurie a deprinderilor artistice ale nepotului. A urmat cursurile primare și liceale la Școala Germană a comunității evanghelice din București, instituție care asigura o formare riguroasă și deschisă spre cultura vest-europeană. La 18 ani, Emil Wilhelm August vorbea curent germana, franceza, engleza și italiana; româna era vorbită în mod firesc, ca limbă a mediului urban în care crescuse. August Becker obișnuia să numească familia sa vastă "Beckerbaum" — copacul Becker — o imagine care sintetizează conștiința de sine a unui neam răspândit prin toată Germania și angajat de câteva generații în slujba artei metalului și a pietrei. Formarea profesională: ucenicia, Milano, Paris, München Ucenicia în atelierul lui Ion Georgescu și primele lucrări (1899–1900) La sfârșitul secolului al XIX-lea, Școala de Belle-Arte din București era principala instituție de formare artistică din România, iar catedra de sculptură — întemeiată în 1865 de Karl Storck — se afla la acea vreme sub conducerea lui Ion Georgescu (n. 18 ianuarie 1856, București — d. 30 noiembrie 1898, București), sculptor, pictor și acuarelist, considerat primul sculptor modern al României. Georgescu studiase la Paris, la École des Beaux-Arts, în atelierele lui Auguste-Alexandre Dumont și Eugène Delaplanche, și condusese catedra de sculptură a Școlii de Belle-Arte din București între 1887 și 1898. Printre elevii săi s-au numărat Frederic Storck, Dimitrie D. Mirea și, pentru scurtă vreme, Constantin Brâncuși. Tânărul Emil Wilhelm August von Becker a intrat în atelierul lui Ion Georgescu în anii 1899–1900, perioadă în care maestrul era remarcat ca cel care ridicase sculptura românească la standarde europene. Calitățile tânărului Becker l-au impus rapid în atenția anturajului Școlii: în atelierul lui Georgescu, Emil Wilhelm August a fost remarcat de arhitectul I. Berindei, o relație care va conta decisiv în traseul său ulterior de formare. Prima sa lucrare importantă datează din această perioadă: catapeteasma pentru pavilionul românesc la Expoziția Universală de la Paris din 1900, realizată în colaborare cu atelierul sculptorului decorator Iosef Faust — tatăl viitoarei sale soții —, german născut la Lemberg, în Galiția, dintr-o familie de muzicieni. Înainte de 1906, Becker a lucrat în vacanțe în atelierele lui Iosef Faust, colaborând și la catapetesmele pentru expoziția jubiliară din 1906. Milano: atelierul Buzzi și Brida, Școala de sculptură Breza (1900–1902) După absolvirea Școlii de Belle-Arte la București, Emil Wilhelm August și-a continuat ucenicia în Italia. A urcat timp de un an în atelierul lui Luigi Buzzi și Brida din Milano, două nume care reprezentau practica sculpturii decorative și funerare italiene la un nivel tehnic ridicat. Această perioadă italiană i-a oferit tânărului sculptor o cunoaștere directă a șantierelor și comenzilor de sculptură monumentală, foarte diferită de pregătirea academică din sălile Școlii de Belle-Arte. Circa 1902, Emil Wilhelm August a absolvit Școala de sculptură Breza din Milano — o instituție axată pe formarea practică în arta sculpturii ornamentale și decorative. Formarea milaneze a acoperit astfel atât dimensiunea de atelier (Buzzi și Brida), cât și cea instituțională (Breza), completând pregătirea primită la București cu o solidă bază în tradiția sculpturii italiene. Paris: profesorul Sporrer (1903) Întors în România după experiența italiană, Emil Wilhelm August a rămas sub atenția arhitectului I. Berindei, care i-a facilitat plecarea la Paris în 1903, la profesorul Sporrer. Detaliile despre profesorul Sporrer nu sunt documentate extensiv în sursele disponibile, însă prezența tânărului Becker la Paris în acel moment îl plasa într-un mediu artistic extrem de activ: capitala franceză găzduia atunci atelierele și expoziția anuală a Société Nationale des Beaux-Arts, iar sculptura decorativă și monumentală cunoșteau o înflorire remarcabilă în contextul Art Nouveau, curent pe care Becker îl va asimila și îl va aplica în lucrările sale de sculptură arhitecturală din România. München: Institutul Regal de Arte (1904–1906) Un an mai târziu, în 1904, Emil Wilhelm August von Becker s-a înscris la Institutul Regal de Arte din München — Königliche Akademie der Bildenden Künste —, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ artistic din Europa Centrală. La München a studiat simultan sculptura și arhitectura, o combinație care explică fluența cu care Becker va aborda ulterior atât lucrările autonome (monumente, busturi, compoziții funerare), cât și sculptura integrată în programe arhitecturale (decorații de fațadă, ansambluri ornamentale, catapetesme). Cursul normal de studii la Institut era de patru ani, însă Emil Wilhelm August l-a absolvit în 1906, cu un an mai devreme decât termenul obișnuit. Dovada cea mai concretă a excelenței sale academice este faptul că numele său a fost gravat pe placa de onoare a Institutului, o distincție acordată studenților cu rezultate excepționale. Revenea în România în același an în care se sărbătorea jubileul urcării pe tron a regelui Carol I — 40 de ani de domnie —, moment care coincidea cu o perioadă de intensă activitate edilitară și artistică în București. Căsătoria cu Maria Faust și instalarea în București (1906) Reîntors în România în 1906, Emil Wilhelm August von Becker s-a căsătorit cu Maria Faust, fiica sculptorului decorator Iosef Faust, în al cărui atelier lucrase cu ani în urmă. Căsătoria consolida o legătură profesională și personală închegată în preajma lucrărilor pentru Expoziția Universală de la Paris din 1900 și pentru expoziția jubiliară din 1906. Prin dota soției sale, Becker a primit un teren și o locuință pe strada Bateriilor, unde exista deja din 1906 un atelier de sculptură decorativă, extins ulterior până în 1920. Atelierul din strada Bateriilor va deveni centrul activității sale creatoare pentru deceniile următoare. La momentul revenirii sale din München, Emil Wilhelm August von Becker era un sculptor cu o formare de excepție: ucenicie la cel mai important sculptor român al epocii (Ion Georgescu), stagii practice la Milano (atelierele Buzzi și Brida, Școala Breza), studii la Paris și absolvire cu distincție a Institutului Regal de Arte din München. Cunoștea germana, franceza, engleza și italiana, vorbea românește și era conectat — prin familia Becker, prin relațiile din atelierele în care lucrase și prin prestigiul academic dobândit — la cele mai importante rețele artistice ale epocii. Cariera sa urma să se desfășoare în una dintre perioadele de maximă intensitate constructivă și decorativă pe care le-a cunoscut Bucureștiul modern. Sculptura decorativă arhitecturală Vila Minovici: primul ansamblu decorativ major (1905–1906) La scurtă vreme după revenirea din München, Emil Wilhelm August von Becker a fost angajat într-o lucrare fără precedent pentru cariera sa, care îi oferea prilejul de a aplica pe un edificiu întreg limbajul decorativ al Art Nouveau-ului pe care îl asimilase în anii de formare. Doctorul legist Nicolae Minovici își ridica la acea vreme o clădire impresionantă la marginea Bucureștilor — în zona apropiată cartierului Băneasa, în mijlocul unor terenuri slab populate —, după planurile arhitectului Cristofi Cerchez, de origine armeană, unul dintre reprezentanții timpurii ai stilului neoromânesc în arhitectura bucureșteană. Construcția a fost demarată în 1905 și finalizată la începutul anului 1906, clădirea primind destinația de muzeu de etnografie — funcționând ca instituție particulară până în 1936, când Minovici a donat proprietatea și colecțiile Primăriei Municipiului București. Locul era atunci la periferia orașului, iar vila — cunoscută ulterior sub numele de Vila cu clopoței, datorită celor 40 de clopoței din sticlă colorată din turn care sunau la orice adiere de vânt — a fost prima locuință ridicată în acea zonă. Rămânea de găsit artistul potrivit pentru a pune în valoare clădirea prin detalii decorative în piatră. Succesele lui Becker în sculptura decorativă l-au recomandat pentru această comandă. Sculptorul a conceput un program decorativ coerent, integrat atât în corpul clădirii, cât și în spațiul exterior al proprietății de peste 10.000 mp. Pe fațadă, dantelăriile în piatră care încadrează ferestrele parterului, intrarea principală și loggia de la primul etaj tratează motive florale variate, împletite armonios cu elemente zoomorfe fantastice. Intrarea este flancată de doi lei sculptați în piatră, pe ale căror capete se sprijină arcul de deasupra ușii principale — o compoziție care combină funcționalitatea arhitecturală cu forța decorativă a bestiarului Art Nouveau. Motivele alese — florale, zoomorfe, de factură modernistă — erau dominante în arhitectura decorativă europeană a epocii. Programul decorativ s-a extins și în parcul vilei. Becker a sculptat o scară monumentală din piatră, desfășurând o varietate de motive florale; pe balustradele acesteia se află ghivece de flori sculptate în piatră, cu aceleași motive. Aleea care pornea de la scară ducea la o fântână în piatră, care îmbina modernul artei decorative cu arcul acoperișului muntenesc din lemn — o trimitere la repertoriul neoromânesc pe care arhitectul Cerchez îl ilustra și în celelalte proiecte ale sale. Sculptorul a realizat, în același stil, o bancă de odihnă în apropierea vilei și numeroase tipuri de vase ornamentale pentru flori care îmbogățeau peisajul aleilor. Aceste realizări reprezintă cel mai numeros ansamblu de lucrări ale sculptorului Becker aflate laolaltă și accesibil publicului larg, constituind o galerie în aer liber a sculpturii sale decorative. Palatul Cantacuzino: sculpturi și ornamentații (1901–1906) Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei nr. 141 din București, construit între anii 1901–1903 la comanda lui Gheorghe Grigore Cantacuzino — Nababul, fost primar al Capitalei, prim-ministru și șef al Partidului Conservator, unul dintre cei mai bogați oameni ai României din acea perioadă —, reprezintă cel mai reprezentativ edificiu la decorarea căruia Emil Wilhelm Becker a participat în contextul marilor programe arhitecturale ale Bucureștiului de la începutul secolului al XX-lea. Ansamblul a fost realizat după proiectele arhitectului Ioan D. Berindei, în stilul baroc francez al epocii Ludovic al XVI-lea, iar decorarea sa a necesitat trei ani și a dat de lucru celor mai apreciați artiști ai vremii. Picturile murale poartă semnăturile lui G. D. Mirea, Nicolae Vermont, Costin Petrescu și Arthur Verona; decorația interioară — tapiserii, candelabre, aplice și vitralii — a fost realizată de Casa Krieger din Paris; sculpturile și ornamentațiile sculptate exterioare și interioare au fost executate de Emil Wilhelm Becker. Fațada principală a palatului este dominată de intrarea ușor avansată față de planul clădirii, accesibilă prin trepte din marmură și flancată de doi lei din piatră. Elementul cel mai spectaculos al intrării este copertina din metal și sticlă, în formă de scoică — unul dintre accentele Art Nouveau ale edificiului. Frontonul semicircular de deasupra intrării este prevăzut cu stema princiară a Cantacuzinilor. La nivelul etajului întâi, fereastra corespunzătoare dormitorului matrimonial este mai mare și bogat decorată cu un grup statuar cu putti care încadrează blazonul familiei Cantacuzino. Grupuri alegorice cu mascheroni, statui, motive antropomorfe, zoomorfe, florale și vegetale completează programul decorativ al fațadei și al interiorului. Palatul a fost inclus în 2007 în lista monumentelor Patrimoniului European. Camera de Comerț și fostul Palat al Bursei: reliefuri florale și frontoane (1908–1911) Între 1908 și 1911, Emil Wilhelm August von Becker a executat reliefurile florale de pe fațada fostului Palat al Bursei din București — clădire care a găzduit Conferința de Pace de la București din 1913, ulterior sediul Bursei până în 1949 și astăzi sediul Bibliotecii Naționale a României. Tot lui Becker îi aparține frontonul care decorează clădirea Camerei Române de Comerț, reprezentând alegoriile Industriei și ale lui Hermes — zeul comerțului. Aceste lucrări, executate pe fațadele unor edificii publice majore din centrul Bucureștiului, consolidau poziția sculptorului ca principal executant al programelor decorative ale clădirilor instituționale din capitală în prima jumătate a secolului al XX-lea. Banca Marmorosch Blank, Primăria Capitalei și alte edificii Activitatea lui Emil Wilhelm Becker în domeniul sculpturii arhitecturale a cuprins un număr semnificativ de clădiri publice și private din București și din țară. Sculptorului îi aparțin lucrările ornamentale pentru Banca Marmorosch Blank de pe strada Doamnei — construită de arhitectul Petre Antonescu între 1915 și 1923 —, una dintre cele mai importante instituții financiare ale României interbelice. Tot lui Becker i se datorează contribuțiile la fațada Primăriei de verde din sectorul 1 al Bucureștiului, la clădirea Palatului Ministerului Lucrărilor Publice (azi Primăria Capitalei, pe Bulevardul Elisabeta, tot după planurile lui Petre Antonescu), la Catedrala Ortodoxă a Vadului, Feleacului și Clujului, precum și la Palatul de Justiție din Ploiești — astăzi Palatul Culturii. A participat și la restaurări și lucrări ornamentale la Patriarhie, la biserica din curtea Palatului Cotroceni și la Palatul Suțu, sediul primăriei Bucureștilor între 1928 și 1932. Revista 22 consemnează și un inventar de clădiri private la care Becker și-a pus amprenta: Casa Assan din Piața Lahovary, Casa Vintilă Brătianu de pe strada Aurel Vlaicu nr. 5, Fundația Ionel Brătianu din strada Amzei (cunoscută și ca Fondul Saint Georges), Casa Atanasovici de pe strada Take Ionescu nr. 11 și o serie de vile de pe strada Dumbrava Roșie. Sediul Băncii Chrissoveloni de pe Lipscani — astăzi Librăria Cărturești — poartă și el elementele ornamentale lucrate de Becker. Metoda tehnică recurentă în aceste lucrări combina stucatura cu rabitz și piatra artificială, tavanele cu luminator, bolțile decorate și coloanele de piatră artificială, cu motive ornamentale variate în funcție de stilul clădirii — neoromânesc, baroc francez sau eclectic. Universitatea din București: cele patru muze (1929) Una dintre cele mai vizibile lucrări de sculptură arhitecturală ale lui Emil Wilhelm Becker o reprezintă grupul statuar de pe fațada Palatului Universității din București — patru figuri alegorice reprezentând Justiția, Filosofia, Știința și Arta, cunoscute și sub denumirea de cariatide sau muze. Lucrarea a fost comandată de Partidul Național Liberal și finalizată în 1929, însă din cauza pierderii alegerilor de către liberali imediat după finalizare, plata nu a mai fost efectuată la timp. Becker a primit onorariul abia în 1935, odată cu revenirea la putere a Guvernului Gheorghe Tătărescu. Pentru cele patru statui, modelul ales de sculptor a fost propria sa fiică, Else Becker — o frumusețe nordică, după cum o descriu sursele de epocă —, care posase în atelierul din strada Bateriilor. Ele se numără printre puținele lucrări ale lui Becker pentru care se cunoaște cu certitudine identitatea modelului, iar nepoata sculptorului, Rodica Filip von Becker, mărturisea că seamănă ca două picături de apă cu statuile. Monumente publice și funerare Monumentul Avântul Țării (1921) Primul monument public major realizat de Emil Wilhelm August von Becker după revenirea sa cu titlul academic de la München a fost ridicat în 1921, în colaborare cu arhitectul Arghir Culina, care a proiectat postamentul. Monumentul, cunoscut sub numele Avântul Țării, se află și astăzi în Piața Walter Mărăcineanu din București, în imediata apropiere a Grădinii Cișmigiu, în dreptul intrării dinspre Sala Palatului. Lucrarea a fost concepută în cinstea eroilor căzuți la datorie în campania din 1913 — al Doilea Război Balcanic —, ocazie cu care România a trecut Dunărea în Bulgaria și a preluat Cadrilaterul. Piedestalul monumentului, de formă piramidală cu colțurile rotunjite, este realizat din beton armat placat cu travertin de Deva. Pe acesta se înalță un grup statuar turnat în bronz, alcătuit din două personaje alegorice: o femeie simbolizând Patria, care ține în mâna dreaptă un drapel desfășurat, și un militar român cu arma ridicată, surprins în avântul atacului. La baza grupului statuar se află un vultur din bronz cu aripile larg întinse. Pe fațada monumentului, într-un medalion, se poate citi inscripția Avântul Țării. Basoreliefurile originale ale monumentului au fost șterse de autoritățile comuniste, fapt care a dus la dispariția numelui lui Becker de pe lucrare. Monumentul este înscris în Lista Monumentelor Istorice la poziția 2342, cu codul B-III-m-B-20013, prin Ordinul Ministrului Culturii și Cultelor nr. 2314 din 8 iulie 2004. Mormântul Ostașului Necunoscut (1922–1923) Una dintre capodoperele lui Emil Wilhelm Becker este ansamblul funerar al Mormântului Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I din București, închinat memoriei celor aproximativ 225.000 de ostași căzuți în Primul Război Mondial pentru întregirea României. Ansamblul a fost executat în 1922–1927 după planurile sculptorului și inaugurat la 17 mai 1923, în prezența familiei regale, a membrilor guvernului, a corpurilor legiuitoare și a unui numeros public. În ziua ceremoniei, sirena Arsenalului Armatei și clopotele bisericilor au vestit coborârea în lăcașul de veci a Ostașului Necunoscut; timp de două minute, orice activitate publică a fost întreruptă. Mormântul era în fapt o criptă acoperită cu o lespede de piatră decorată cu sculpturi florale, pe care s-a încrustat epitaful: Aici doarme fericit întru Domnul Ostașul Necunoscut, săvârșit din viață în jertfă pentru unitatea neamului românesc. Pe oasele lui odihnește pământul României întregite. 1916–1919. Monumentul a funcționat ca loc național de pelerinaj și de reculegere până în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1958, când autoritățile comuniste l-au demontat în mare taină și l-au strămutat la Mausoleul de la Mărășești, pentru ca acesta să nu concureze cu Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism, ridicat în Parcul Carol. La 26 octombrie 1991, în baza Hotărârii Guvernului nr. 666 din 20 septembrie 1991, osemintele Eroului Necunoscut au revenit în Parcul Carol I. La 25 noiembrie 2006 a avut loc ceremonia strămutării Mormântului Ostașului Necunoscut la locul originar din 1923, pe esplanada din fața actualului Memorial al Eroilor Neamului. Monumentul este clasat ca monument istoric de importanță A, cod LMI B-IV-m-A-20105. Clopotul Încoronării de la Alba Iulia (1922) Tot în 1922, Emil Wilhelm Becker a realizat Clopotul Încoronării de la Alba Iulia — un clopot de mari dimensiuni, cu sunet clar, care a bătut pentru prima dată la încoronarea regelui Ferdinand I și a reginei Maria la 15 octombrie 1922, aceștia fiind primii suverani ai României Mari. Ceremonia încoronării a avut loc la Alba Iulia, în fața Catedralei Încoronării, ridicată special pentru acest moment pe parcursul anilor 1921–1922. La eveniment au participat 20.000 de țărani veniți din întreaga țară și 40.000 de militari de la toate armele; orașul a primit reprezentanți ai caselor regale și imperiale, oficialități și personalități politice din întreaga lume. Clopotul realizat de Becker a marcat astfel cel mai solemn moment al consolidării statului național român după Marea Unire din 1918. Mausoleul de la Mărășești: sculpturile capelei și ale criptei (1924) Probabil cea mai amplă și mai importantă comandă de sculptură monumentală primită de Emil Wilhelm Becker în decursul întregii sale cariere a fost cea pentru Mausoleul de la Mărășești — cel mai important monument ridicat în memoria eroilor români din Primul Război Mondial, amplasat pe locul bătăliei din vara anului 1917. Mausoleul a fost construit între 1923 și 1938 după planurile arhitecților George Cristinel și Constantin Pomponiu, câștigătorii concursului de proiecte, premiați cu 40.000 de lei aur. Lucrările la cripta centrală au fost demarate la 6 august 1923, la exact șase ani de la declanșarea marii bătălii, iar inaugurarea criptelor a avut loc la 27 septembrie 1924, în prezența reginei Maria și a altor înalte personalități. Monumentul a fost inaugurat oficial la 18 septembrie 1938. Monumentul a fost ridicat din inițiativa principesei Alexandrina Cantacuzino și adăpostește astăzi rămășițele a 5.073 de soldați și ofițeri, în 154 de cripte individuale și 9 cripte comune, dispuse pe 18 culoare. În anul 1924, Emil Wilhelm Becker a realizat toate sculpturile din capelă și din interiorul criptei centrale — altarul, sarcofagele și elementele decorative ale spațiului funerar. Basoreliefurile Cupolei Gloriei au fost executate ulterior de sculptorii Cornel Medrea și Ion Jalea, iar pictura interioară de Eduard Săulescu. Contribuția lui Becker la Mausoleu rămâne cea mai substanțială din punct de vedere al programului sculptural interior. Memorialul Interaliat de la Liège, Belgia: sarcofagul cu pământ românesc O lucrare cu semnificație istorică și internațională deosebită este sarcofagul cu pământ românesc realizat de Emil Wilhelm Becker pentru Memorialul Interaliat de la Cointe-Liège din Belgia — mausoleu ridicat în memoria aliaților care au luptat împreună în Primul Război Mondial. Sarcofagul a fost sculptat dintr-un bloc de marmură albă de Transilvania, în stil romano-bizantin, și cântărea 6.000 de kilograme. Transportul său până în Belgia a prilejuit sculptorului o serie de călătorii. Pe ecuson sunt trecuți anii războiului: 1916–1919 — ani care marchează intrarea României în conflict, la 16 august 1916, și lupta până în toamna anului 1919 împotriva trupelor ungare ale lui Béla Kun, până la cucerirea Budapestei și demisia acestuia din urmă la 14 noiembrie 1919. Pe capacul sarcofagului se află o spadă de bronz gravată cu cei doi F — monograma regelui Ferdinand. Cu același prilej, Emil Wilhelm Becker a creat două medalii reprezentând monumentele și pe cei doi suverani: Leopold al III-lea al Belgiei și Carol al II-lea al României. Monumente ale eroilor din Primul Război Mondial Alături de lucrările de anvergură națională, Emil Wilhelm Becker a realizat o serie de monumente funerare și comemorative în diferite localități din România, închinate eroilor căzuți în Primul Război Mondial. Vatra MCP și documentele de arhivă consemnează: Monumentul Eroilor comunei Băneasa, turnat în bronz; Monumentul Eroilor din Breaza de Jos, bronz; Monumentul Eroilor din Sighișoara, bronz; Monumentul Eroilor din Prunaru, județul Teleorman, bronz, 1934; Monumentul soldaților căzuți în Primul Război Mondial din Rădăuți, ridicat în 1940. Monumente funerare și busturi Din opera funerară a lui Emil Wilhelm Becker fac parte și lucrări de sculptură memorialistică cu caracter privat sau local. Bustul domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica — domnitorul Țării Românești între 1834 și 1842, fondatorul orașului Alexandria — a fost turnat în bronz de sculptor în 1934 și amplasat în fața Primăriei din Alexandria. Tot în 1934 a fost amplasat în fața aceleiași primării bustul hatmanului Mihăiță Filipescu, personalitate cu rol important în întemeierea orașului. Dintre monumentele funerare cu valoare artistică remarcabilă, se numără Capela Emil Lahovari din cimitirul Bellu din București, clădită de arhitectul E. Schmidt și ornamentată în stil pseudo-antic de Becker, precum și monumentul funerar al lui Take Ionescu, de la Mănăstirea Sinaia. Medalistică, numismatică și măști mortuare Dimensiunea medalistică a operei: peste 130 de lucrări Alături de sculptura monumentală și decorativă, Emil Wilhelm August von Becker a practicat cu consecvență și medalistică — un domeniu în care formarea sa de gravor și modelator în metal, moștenită din tradiția familiei, s-a îmbinat organic cu exigențele sculpturii de mici dimensiuni. De-a lungul carierei sale, artistul a realizat peste 130 de lucrări în medalistică și numismatică — medalii, plachete și insigne pe teme istorice, culturale sau militare —, fiind și membru al Societății Numismatice Române. Această ramură a operei sale, mai puțin vizibilă decât monumentele publice, este totodată cea mai expusă riscului de neatribuire, piesele trecând adesea prin colecții private sau licitații fără a fi asociate numelui autorului. Activitatea medalistică a lui Becker a acoperit o gamă largă de ocazii și tematici: aniversări instituționale, comemorări militare, evenimente ale Casei Regale, personalități politice și culturale ale epocii. Sculptorul a executat comenzi pentru statul român și pentru instituții private, implicându-se în executarea de medalii comemorative dedicate eroilor Primului Război Mondial și unor momente-cheie din istoria României interbelice. Atelierul din strada Bateriilor nr. 50 a fost spațiul în care toate aceste piese au fost concepute și modelate, adesea în paralel cu lucrările de sculptură de mari dimensiuni. Placheta Centenarului Corpului Pompierilor Militari (1935) Una dintre piesele medaliste documentate precis este placheta din bronz realizată în 1935 de Emil W. Becker împreună cu gravorul Gheorghe Chirovici, pentru a marca Centenarul înființării Corpului Pompierilor Militari din România. Placheta are formă dreptunghiulară și dimensiunile de 81 × 55 mm — dimensiuni care o plasează în categoria plachetelor de reprezentare, destinate să fie expuse sau oferite cu ocazia ceremoniilor aniversare. Colaborarea cu gravorul Chirovici indică practica uzuală a epocii, în care sculptorul concepea modelul și compoziția, iar gravorul executa poansonarea sau gravura finală. Ultimul portret al lui Carol al II-lea: medalia digului de la Balcic (vara 1940) Tot lui Emil Wilhelm Becker îi datorăm ultimul portret oficial al regelui Carol al II-lea, prezent pe medalia dedicată comemorării inaugurării digului Regele Carol al II-lea de la Balcic, din vara anului 1940. Medalia a fost executată în chiar ultimele luni ale domniei lui Carol al II-lea — regele a abdicat la 6 septembrie 1940 și a plecat în exil a doua zi —, ceea ce face ca această piesă să constituie un document iconografic de importanță istorică deosebită: este portretul monarhului fixat în metal tocmai în pragul dispariției sale de pe scena politică a României. Faptul că Becker a fost ales pentru a realiza ultimul portret regal confirmă poziția sa de sculptor oficial al Casei Regale și raporturile de lungă durată cu instituția monarhică. Tot cu prilejul lucrărilor pentru Memorialul Interaliat de la Liège, Becker a creat două medalii reprezentând monumentele și pe cei doi regi: Leopold al III-lea al Belgiei și Carol al II-lea al României — piese care se înscriu în aceeași tradiție a medalisticii diplomatice și comemorative pe care sculptorul o servea cu regularitate. Măștile mortuare: un alt registru al portretisticii O categorie distinctă a operei lui Emil Wilhelm Becker o constituie măștile mortuare — mulaje realizate după chipurile unor personalități de prim rang ale vieții politice, culturale și ecleziastice românești din prima jumătate a secolului al XX-lea. Practica măștilor mortuare, frecventă în Europa până spre mijlocul veacului trecut, presupunea realizarea unui mulaj în ghips direct după fața defunctului, în orele imediat următoare morții, care servea ulterior ca bază pentru un portret definitiv în bronz sau în alt material. Becker a produs mulaje după figurile mai multor personalități marcante ale epocii: Ion C. Brătianu, Take Ionescu, Octavian Goga, Ion Gheorghe Duca, Regina Maria și Patriarhul Miron Cristea. Pe baza acestor mulaje, sculptorul a creat apoi măștile mortuare propriu-zise. Măștile mortuare realizate de Becker se păstrează astăzi în casa nepoatei sale, Rodica Filip von Becker, constituind o parte importantă a patrimoniului familiei. Casa de licitații Artmark a scos la licitație în mai 2026 o serie de măști mortuare realizate de Becker, între care masca mortuară a regelui Carol I, masca mortuară a Principesei Marioara și masca mortuară a Reginei Maria — piese din ipsos, cu prețuri de pornire de câte 250 de euro. Aceste obiecte, la granița dintre documentul de arhivă și opera de artă, oferă o dimensiune suplimentară a portretisticii lui Becker: aceea a unui artist capabil să fixeze chipul epocii sale în metal, piatră și ghips, de la moneda de buzunar la monumentul funerar de mari dimensiuni. Comenzi pentru Casa Regală Pe lângă lucrările menționate, Emil Wilhelm August von Becker a onorat numeroase comenzi pentru Casa Regală, îndeosebi cu prilejul nunții principelui Carol din 1921. Documentele de familie consemnează că Becker era prezent în anturajul curții regale cu regularitate, iar comenzile de ordin privat sau ceremonial se succedau de-a lungul întregii perioade interbelice. Această proximitate față de instituția monarhică i-a conferit sculptorului atât un statut profesional solid, cât și, după 1944, vulnerabilitatea care a marcat ultimii ani ai vieții sale: apartenența la lumea regală și a elitelor politice interbelice l-a exclus automat din spațiul cultural al noii puteri comuniste. Atelierul din strada Bateriilor. Viața asociativă și familia Atelierul din strada Bateriilor nr. 50 Centrul vieții profesionale a lui Emil Wilhelm August von Becker a fost atelierul din strada Bateriilor nr. 50, București — spațiul în care a lucrat neîntrerupt timp de mai bine de patru decenii. Terenul și locuința de pe această stradă au intrat în posesia sculptorului prin dota soției sale, Maria Faust, la momentul căsătoriei din 1906. Pe teren exista deja de atunci un atelier de sculptură decorativă, pe care Becker l-a extins treptat până în 1920, adaptându-l nevoilor unei activități tot mai diversificate și unor comenzi de dimensiuni tot mai mari. Nepoata sa, Rodica Filip von Becker, evoca atelierul cu o precizie de martor: sculptorul stătea ore în șir închis acolo, ciocănea, șlefuia, finisa — cu degetele albe-albe de ciment și praf de piatră. Victoria Dragu-Dimitriu, autoarea volumului de dialoguri dedicat sculptorului, a descoperit semnătura Sculptor Emil von Becker, strada Bateriilor 50 pe soclul unui vas ornamental din Grădina Icoanei — punct de plecare pentru un întreg demers de recuperare a operei și a memoriei artistului. Casa și atelierul din strada Bateriilor au făcut parte dintr-o țesătură urbană densă, caracteristică Bucureștiului de dinaintea transformărilor brutale ale anilor 1980. Strada Bateriilor era vecină cu străzile Cazărmii, Lăzureanu, Alexandru Orăscu, Meteorilor, Miracolelor, Fenix, Salvatorului, Arionoaiei, Schitul Maicilor și altele — un cartier cu o identitate proprie, distrusă de buldozerele regimului Ceaușescu în deceniul opt al secolului al XX-lea. Casa și atelierul sculptorului au fost demolate în acea perioadă; familia s-a mutat în 1983 pe strada Iancu Căpitanu, după ce spațiul de lucru al lui Becker fusese deja de mult desființat. Sindicatul Artelor Frumoase: fondator și vicepreședinte (1921) Pe lângă activitatea creatoare, Emil Wilhelm August von Becker s-a implicat activ în viața asociativă a lumii artistice românești. În 1921 a fost unul dintre membrii fondatori ai Sindicatului Artelor Frumoase (S.A.F.), înființat la 12 martie 1921 la București, din inițiativa unui grup de artiști în frunte cu Arthur Verona, Camil Ressu și Ion Theodorescu-Sion. Sindicatul publica revista Pictura și sculptura, pentru propaganda și cultura artistică, și și-a propus să reprezinte interesele artiștilor plastici în fața instituțiilor statului și să participe la congresele artistice naționale. Becker a ajuns ulterior vicepreședinte al organizației — funcție care îl plasa în vârful ierarhiei profesionale a sculptorilor și pictorilor din România interbelică. Sursele consemnează că Becker a îndeplinit și funcțiile de curator și președinte al comunității de ajutor Armenpflege — o organizație de asistență socială a comunității germane din București —, ceea ce confirmă implicarea sa în viața civică a comunității germane din capitală, paralelă cu integrarea sa deplină în lumea artistică și instituțională românească. Rețeaua sa de relații acoperea atât mediile artistice, cât și pe cele politice și regale: era, cum îl descriu sursele, prietenul regilor și al miniștrilor. Cei trei copii ai sculptorului Emil Wilhelm August von Becker și Maria Faust au avut trei copii: Wilhelm (Willi), Emil și Else. Destinele lor au fost marcate, în ordine, de accidentul istoriei, de compromisul cu o epocă ostilă și de supraviețuirea prin discreție. Primul copil, Wilhelm von Becker, cunoscut în familie ca Willi, a lucrat în atelierul tatălui de pe strada Bateriilor până în 1935, ocupându-se ulterior de problemele administrative ale atelierului și supraveghind lucrările. Treptat și-a construit o afacere proprie cu materiale de construcții, profitând de contextul epocii marilor construcții din București legate de serbările Lunii Bucureștilor (1935–1940). S-a căsătorit în 1935. Zece ani mai târziu, în 1945, a fost ucis de militari ruși în plină stradă, deoarece nu s-a lăsat tâlhărit. Al doilea copil, Emil Becker, și-a format deprinderi în arta modelării până la absolvirea bacalaureatului, după care a urmat facultatea de Drept fără să profeseze vreodată. După 1944 l-a găsit angajat ca simplu muncitor pe șantierul Casei Scânteii, contribuind la realizarea elementelor sculpturale decorative ale ansamblului arhitectural — o situație care ilustrează exact tiparul de degradare socială aplicat de noul regim foștilor membri ai elitelor. Al treilea copil, Else Becker, a urmat cursurile Pensionului Sfânta Maria, al călugărițelor de pe strada Pitar Moș (astăzi sediul Facultății de Limbi Străine a Universității din București), unde a deprins arta picturii. A participat la expozițiile anuale ale pensionului, cu banii primiți ajutând persoane sărace. A pozat pentru tatăl său la realizarea celor patru muze de pe fațada Universității din București — lucrare finalizată în 1929. În 1935 s-a căsătorit cu ofițerul de geniu Stelian Șerbănescu, căsătorie amânată aproape patru ani din lipsă de bani — onorariul pentru cele patru muze, comandate de liberali în 1929, a fost plătit abia în 1935, după revenirea la putere a Guvernului Gheorghe Tătărescu. Stelian Șerbănescu a avansat până la gradul de colonel în anii celui de-Al Doilea Război Mondial, după care a fost disponibilizat de comuniști în 1948, la 39 de ani, fiind silit să se pensioneze. Nepoata Rodica Filip von Becker: custodia moștenirii Beckerbaum Din căsătoria Elsei Becker cu Stelian Șerbănescu s-a născut, la 14 octombrie 1935, Apolonia Paraschiva Rodica von Becker, botezată de Apolonia Gagel — familia Gagel era proprietara fabricii de panificație Otto Gagel din București, azi dispărută. Rodica von Becker a abandonat Politehnica în anul al doilea de studii și, la cererea tatălui său, a urmat profilul biologie, valorificând astfel talentul la desen; după absolvire a profesat în învățământ ca profesor de biologie, pensionându-se ulterior. Căsătorită cu Filip, ea a purtat după 1989 numele de Rodica Filip von Becker. Rodica Filip von Becker este custodele principal al moștenirii artistice a bunicului său. Ea a colaborat cu scriitoarea Victoria Dragu-Dimitriu la volumul de dialoguri Bucureștii sculptorului Emil Wilhelm von Becker, publicat de Editura Vremea în 2019 — singura carte dedicată integral vieții și operei sculptorului. Fiul Rodicăi, Șerban, s-a alăturat eforturilor de recuperare și de recunoaștere a operei lui Emil Wilhelm Becker. Rodica Filip von Becker păstrează în casa sa măștile mortuare, fotografiile de atelier, documentele de familie și alte obiecte care alcătuiesc ceea ce Emil Wilhelm August von Becker numea Beckerbaum — copacul Becker, imaginea unui neam răspândit, legat printr-o tradiție comună a artei și a muncii în metal și piatră. Marginalizarea sub comunism. Recuperarea postdecembristă Excluderea din viața artistică după 1944 Instalarea regimului comunist în România după 1944 a operat o ruptură bruscă și deliberată cu lumea artistică și culturală a epocii interbelice. Emil Wilhelm August von Becker întruchipa, prin însăși biografia sa, toate categoriile pe care noul regim le considera incompatibile cu ordinea socialistă: era de origine germană, sculptor oficial al Casei Regale, prieten al regilor și al miniștrilor, membru fondator și vicepreședinte al Sindicatului Artelor Frumoase — o organizație din lumea veche —, și autor al unor monumente consacrate memoriei naționale dinaintea instaurării comunismului. Nepoata sa, Rodica Filip von Becker, rezumă cu precizie consecința directă: sculptorul Becker, fiind de origine germană, a fost exclus din sectorul artistic, iar ginerele, Stelian Șerbănescu, fost ofițer în armata veche, a fost disponibilizat. Ca urmare, au rămas cinci oameni fără niciun mijloc de existență. Anii de după 1944 au adus pentru familia Becker — ca pentru multe alte familii ale elitelor interbelice — sărăcia sistematică impusă de un regim care raționalizase pâinea, alimentele, hainele și lemnele pe cartele, cu discriminare în funcție de categoria socio-profesională. Cei care nu erau încadrați în câmpul muncii socialist primeau cartele negre, cu cantități infime. Cutremurul din 10 noiembrie 1940 adăugase deja o primă lovitură materială; acum urmau deceniile de excludere instituțională. Memoriul către Sindicatul Artelor Frumoase și pensia obținută cu un an înainte de moarte Ajuns la vârsta de 69 de ani, suferind și lipsit de orice venit, Emil Wilhelm August von Becker a redactat un memoriu înaintat Sindicatului Artelor Frumoase și Fondului Plastic, prin care solicita urgentarea pensionării sale. Documentul, păstrat și citat în sursele de după 1989, conținea fraza: Acum fiind de 69 de ani, dăunat de război, neavând nici un venit de nicăieri, rog să binevoiți a urgenta pensionarea mea, căci nu am cu ce trăi cu soția, suntem muritori de foame. Pensia a fost acordată în cele din urmă — cu un singur an înainte de moartea sculptorului. Emil Wilhelm August von Becker a murit în 1952, la vârsta de 70 de ani, după ce se bucurase de pensia comunistă numai un an. Ștergerea numelui. Lucrări trecute ca autor necunoscut Efectele marginalizării nu s-au limitat la persoana sculptorului: ele s-au extins sistematic asupra operei sale. Un număr semnificativ de lucrări semnate Becker au fost trecute după 1948 cu mențiunea autor necunoscut sau au fost atribuite altor artiști — o practică curentă a regimului față de creatorii asociați cu monarhia și cu lumea politică interbelică. Ștergerea basoreliefurilor de pe monumentul Avântul Țării din Piața Walter Mărăcineanu reprezintă exemplul cel mai direct: prin eliminarea lor, dispărea și numele sculptorului de pe propria lucrare, aflată în spațiul public. Demontarea Mormântului Ostașului Necunoscut în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1958 și strămutarea sa la Mărășești, pentru ca acesta să nu concureze cu Monumentul eroilor comuniști din Parcul Carol, a însoțit același proces de ștergere simbolică a memoriei artistice interbelice. Criticul de artă Petre Oprea a formulat, după 1989, evaluarea care ar fi trebuit să orienteze receptarea operei lui Becker cu decenii mai devreme: prin aceste reușite, Emil W. Becker își înscrie numele printre artiștii valoroși ai timpului, iar opera lui ar trebui depistată și prezentată la adevărata ei valoare artistică în cadrul sculpturii românești din prima jumătate a secolului al XX-lea. Această recunoaștere venea prea târziu pentru sculptor, dar deschidea calea eforturilor de recuperare care aveau să urmeze. Recuperarea postdecembristă: Rodica Filip von Becker și volumul din 2019 După căderea comunismului în decembrie 1989, recuperarea numelui și a operei lui Emil Wilhelm August von Becker a fost purtată în principal de nepoata sa, Rodica Filip von Becker, și de fiul acesteia, Șerban. Rodica Filip von Becker a furnizat informații primare cercetătorilor și jurnaliștilor care au scris despre sculptor, a colaborat cu istoricul Adrian Majuru și cu alți specialiști și a acceptat să stea de vorbă cu scriitoarea Victoria Dragu-Dimitriu pentru un volum de dialoguri dedicat vieții și epocii sculptorului. Volumul Cu doamna Rodica Filip von Becker despre Bucureștii sculptorului Emil Wilhelm von Becker, semnat de Victoria Dragu-Dimitriu, a apărut la Editura Vremea în cadrul colecției Planeta București — singura carte dedicată integral acestui subiect. Lucrarea urmărește firul istoriei familiei von Becker, reconstituie atmosfera artistică și socială a Bucureștiului din prima jumătate a secolului al XX-lea și aduce informații inedite despre cele mai reprezentative edificii ale orașului pe care Becker le-a decorat. Rodica Filip von Becker mărturisea că, trecând sub cariatidele de pe fațada Universității din București, i se face dor de mama sa — Else Becker, modelul pentru cele patru statui — și de bunicul său, pe care îl chema Opapa și care stătea ore întregi în atelier, ciocănind și șlefuind cu degetele albe de praf de piatră. Refuzul autorităților bucureștene de a aproba, în 1999, o expoziție care să cuprindă măcar fotografiile lucrărilor sculptorului Emil Wilhelm von Becker la Muzeul Național de Istorie a României a arătat că procesul de recuperare instituțională rămânea incomplet și controversat chiar și la un deceniu după căderea comunismului. Readucerea Mormântului Ostașului Necunoscut la locul său originar din Parcul Carol I, la 25 noiembrie 2006, a reprezentat totuși un gest de reparație simbolică pentru cea mai importantă lucrare funerară a sculptorului. Scoaterea la licitație Artmark, în mai 2026, a măștilor mortuare realizate de Becker — inclusiv masca regelui Carol I, a Principesei Marioara și a Reginei Maria — marchează un alt moment în procesul de (re)descoperire a operei sale, de data aceasta prin piața de artă. Locul lui Becker în sculptura românească Emil Wilhelm August von Becker rămâne una dintre figurile cele mai reprezentative și totodată cel mai insuficient recunoscute ale sculpturii românești din prima jumătate a secolului al XX-lea. Sculptor al Casei Regale, autor al unor monumente de referință ale memoriei naționale, decorator al unor clădiri emblematice ale Bucureștiului și medalist prolific, el a lăsat o operă de anvergură excepțională — răspândită pe fațadele și în criptele unui oraș pe care l-a modelat vizual, în mare măsură anonim. Recuperarea completă a numelui și a operei sale rămâne un proiect deschis al culturii române. Emil Wilhelm August von Becker (n. 7 iulie 1881, București — d. 1952, București) - sinteză Sculptor și arhitect român de origine germană, sculptor oficial al Casei Regale a României. Fiu al lui August Becker, gravor și modelator în metal venit la București în jurul anului 1875 la invitația regelui Carol I pentru restaurarea ornamentelor de plumb ale Mănăstirii Curtea de Argeș. Emil Becker a urmat cursurile Școlii Germane Evanghelice din București, a studiat sub îndrumarea lui Ion Georgescu — directorul Școlii de Belle-Arte, considerat părintele sculpturii moderne românești —, și a urmat cursurile Institutului Regal de Arte din München din 1904, al cărui registru de onoare i-a consemnat numele ca student eminent. Autor al monumentului Avântul Țării (1921, bronz și travertin de Deva) — lucrare lipsită și astăzi de semnătura sa, ca urmare a distrugerii deliberate a basoreliefurilor de către regimul comunist. Printre lucrările sale se numără: catapeteasma pavilionului românesc la Expoziția Universală de la Paris (1900); cariatidele de pe fațada Universității din București; decorațiunile sculpturale ale Palatului Cantacuzino de pe Calea Victoriei (Muzeul George Enescu); piatra tombală a Mormântului Ostașului Necunoscut din Parcul Carol (1922); decorațiunile criptei centrale a Mausoleului de la Mărășești (1924); sarcofagul cu pământ românesc din Memorialul Interaliat de la Liège, Belgia; Monumentul Eroilor din Rădăuți (1940); bustul lui Alexandru Dimitrie Ghica, amplasat în fața Primăriei din Alexandria (1934); măști mortuare ale lui Ion C. Brătianu, Take Ionescu, Octavian Goga, Ion Gheorghe Duca, Regina Maria și Patriarhul Miron Cristea. A fost fondator și vicepreședinte al Sindicatului Artelor Frumoase (1921) și membru al Societății Numismatice Române. Opera sa a fost minimalizată și parțial atribuită altor autori în epoca comunistă, din cauza asocierii sale cu Casa Regală. Bibliografie - [Victoria Dragu Dimitriu, Bucureștii sculptorului Emil Wilhelm von Becker, Editura Vremea, București, 2019] (volum tipărit) - [Vasile I. Mocanu, Căpitanul Nicolae Valter Mărăcineanu, Editura Militară, București, 1965] (volum tipărit) - [Beatrice Marinescu, Aurel Duțu, Șerban Rădulescu-Zoner, Bucureștiul și epopeea independenței. 1877–1878, Editura Academiei Române, București, 1978] (volum tipărit) - Von Becker Emil Wilhem August 1881-1952 (colecție documentară Facebook) - sursă foto - Sculptorul Emil Wilhelm Becker, aspecte inedite (Mihai Petre Georgescu) - Monumentul Avântul Țării din București (Wikipedia) - Emil Wilhelm Becker (Wikipedia) - Emil Wilhelm von Becker, sculptor (Vatra MCP) - Valter Mărăcineanu — eroul din Războiul de Independență (Rador) - Căpitanul Nicolae Valter Mărăcineanu, erou al Războiului de Independență (Agerpres) - Drama lui Emil von Becker, sculptorul Casei Regale (Revista 13) - Monumentul Avântul Țării — Piața Valter Mărăcineanu (Traveller in Romania) - Emil Wilhelm Becker și Cariatidele de la Universitate, Ion Coja (ioncoja.ro) - Bucureștiul multicultural: Emil Wilhelm August von Becker (Cotidianul) - Emil Wilhelm Becker sau povestea statuilor de la Universitate, o istorie uitată (Revista Armonii Culturale) - Un meșter neamț în vechii București cu arhitecturi francofile (Revista 22) - Amintiri din comunism. Drama lui Emil von Becker, sculptorul Casei Regale (Podul) - Povestea statuilor de pe Universitate, Dana Fodor Mateescu (Revista Treispe) - Măștile mortuare ale Regelui Carol I și Reginei Maria, în licitație! Sculptorul Casei Regale, Emil Wilhelm von Becker, redescoperit la Artmark (HotNews) - Mormântul Ostașului Necunoscut (Wikipedia) - Mausoleul de la Mărășești (Wikipedia) - Palatul Cantacuzino — secțiile muzeului (Muzeul Național George Enescu) - Arghir Culina (Wikipedia) - Ion Georgescu (Wikipedia) - Sindicatul Artelor Frumoase (Wikipedia) - Cum a fost construit Mausoleul de la Mărășești (Historia) - Muzeul de Artă Populară Prof. Dr. Nicolae Minovici (Deștepți.ro) - Victoria Dragu Dimitriu în dialog cu Rodica Filip von Becker: Bucureștii sculptorului Emil Wilhelm von Becker (LiterNet) - Mormântul Eroului Necunoscut — ceremonie în Parcul Carol (Digi24) - Palatul Cantacuzino din București — povestea de dragoste (Știrile ProTV) - Drama lui Emil von Becker, sculptorul Casei Regale — fragmente din volum, Dana Fodor Mateescu (Revista Treispe) ## Proiecte - [Palatul Cantacuzino](https://www.propertyindex.ro/residential/palatul-cantacuzino) - [Parcul Carol I](https://www.propertyindex.ro/residential/parcul-carol-i-13) - [Palatul Bursei și Camerei de Comerț](https://www.propertyindex.ro/residential/palatul-bursei-ion-ghica-4-doamnei-11) - [Vila Sacha Roman](https://www.propertyindex.ro/residential/vila-sacha-roman-aleea-dealul-mitropoliei-nr-11) - [Casa Oprea Soare](https://www.propertyindex.ro/residential/casa-oprea-soare) - [Casa Maria di Urbani / Legația Spaniei](https://www.propertyindex.ro/residential/gina-patrichi-6) - [Imobilul Inginer Alexandru și Lucreția Alexandrescu](https://www.propertyindex.ro/residential/imobilul-inginer-alexandru-si-lucretia-alexandrescu-lascar-catargiu-9) - [Casa Doctor Ion Nanu-Muscel](https://www.propertyindex.ro/residential/casa-nanu-muscel) - [Liceul Notre Dame de Sion](https://www.propertyindex.ro/residential/pache-protopopescu-66) - [Crematoriul Cenușa](https://www.propertyindex.ro/residential/crematoriul-cenusa) - [Palatul Băncii Marmorosch Blank](https://www.propertyindex.ro/residential/palatul-bancii-marmorosch-blank) - [Palatul Princiar Cotroceni](https://www.propertyindex.ro/residential/palatul-cotroceni) - [Blocul Sindicatului Ziariștilor](https://www.propertyindex.ro/residential/carol-i-21) - [Palatul Ministerului Lucrărilor Publice](https://www.propertyindex.ro/residential/palatul-ministerului-lucrarilor-publice-primaria-municipiului-bucuresti) - [Primăria Sectorul IV Verde](https://www.propertyindex.ro/residential/primaria-sectorul-iv-verde) - [Palatul Adunărei Deputaților / Palatul Patriarhiei](https://www.propertyindex.ro/residential/palatul-patriarhiei) - [Palatul Costache Grigore Suțu (Sutzu)](https://www.propertyindex.ro/residential/palatul-sutu-ion-c-bratianu-2) - [Imobilul Maria Athanasovici / Casa Grigore C. Suțu](https://www.propertyindex.ro/residential/tache-ionescu-11) - [Monumentul Avântul Țării](https://www.propertyindex.ro/residential/monumentul-avantul-tarii-piata-valter-maracineanu) - [Casa / Magazinele Chrissoveloni](https://www.propertyindex.ro/residential/libraria-carturesti-carusel) - [Palatul Vama Poștei](https://www.propertyindex.ro/residential/palatul-vamii) - [Casa Assan](https://www.propertyindex.ro/residential/casa-assan) - [Palatul Academiei / Universității din București](https://www.propertyindex.ro/residential/universitatea-din-bucuresti) - [Casa Doctor Nicolae Minovici](https://www.propertyindex.ro/residential/casa-doctor-nicolae-minovici) Sursă: https://www.propertyindex.ro/specialisti/emil-wilhelm-becker