Arhitectul Dumitru (Dimitrie) Petrescu Gopeș
Dumitru (Dimitrie) Petrescu Gopeș este un arhitect activ în România în perioada interbelică, cu lucrări documentate atât în București, cât și în țară. Din datele care se pot verifica public astăzi, numele lui apare în legătură cu un imobil de raport important de pe Bulevardul Lascăr Catargiu și cu proiectul Catedralei/Bisericii „Sfânta Treime” din Sighișoara (1934–1937).
În afara acestor repere, figura lui rămâne puțin conturată în sursele deschise: nu apar (ușor accesibil) date biografice complete, parcurs academic, apartenențe instituționale sau o listă oficială amplă de lucrări.
Repere verificabile: 1932 – autorizație de construcție pentru imobilul de pe B-dul Lascăr Catargiu nr. 27 (București), cu intervenții ulterioare consemnate în 1933 (același arhitect) și în 1938 (Aurel Ghinescu). 1934–1937 – edificarea bisericii/catedralei ortodoxe „Sfânta Treime” din Sighișoara, în stil neo-bizantin, după planurile arhitectului Dumitru Petrescu Gopeș.
Profil arhitectural și caracteristici stilistice
În singura analiză stilistică detaliată identificată în acces deschis (fișa de prezentare a imobilului de pe Lascăr Catargiu 27), clădirea este încadrată general în modernism, dar cu influențe/elemente clasice și neoromânești, respectiv cu o „amplitudine decorativă” neobișnuită pentru modernismul strict: sunt menționate elemente precum baluștri, coloane cu capiteluri, arcaturi, bosaje și ornamente vegetale, precum și un echilibru compozițional între verticalitatea traveilor și orizontalitatea retragerilor. Pentru Sighișoara, biserica „Sfânta Treime” este descrisă ca neo-bizantină, cu pictură interioară realizată de Anastase/Anastasie Demian (în sursele consultate apare forma ușor diferită a prenumelui).
Lucrări documentate
Catedrala Ortodoxă din Sighișoara (Biserica Sfânta Treime)
Catedrala ortodoxă din Sighișoara, cunoscută local drept „Biserica Mare a românilor”, a fost construită între anii 1934 și 1937, ca răspuns direct la creșterea demografică a comunității românești ortodoxe din oraș după 1918. Până la acel moment, românii ortodocși dispuneau doar de o biserică mică, ridicată în secolul al XVIII-lea în cartierul Cornești, devenită insuficientă pentru noile nevoi religioase și simbolice ale comunității.
Alegerea amplasamentului a fost rezultatul unui proces îndelungat și conflictual, desfășurat pe parcursul mai multor ani, în care au fost analizate și respinse succesiv numeroase locații din oraș. Decizia finală a aparținut mitropolitului Ardealului, Nicolae Bălan, care a impus amplasarea edificiului în Parcul Regina Maria, pe malul drept al râului Târnava Mare, considerând acest loc ca fiind central, reprezentativ și adecvat urbanistic și simbolic.
Construcția este concepută ca o biserică de tip catedrală, cu proporții monumentale: lungime totală de aproximativ 45 m, fațadă de 24 m, turn-clopotniță cu înălțimea de circa 45 m și o cupolă principală cu diametrul de 11 m la bază. Edificiul a fost gândit ca un reper vizual major al orașului, destinat să fie perceput atât din zonele joase, cât și din cartierele periferice locuite de români.
Din punct de vedere stilistic, catedrala este realizată în stil bizantin, cu o formulă arhitecturală adaptată contextului regional transilvănean. Planul prevede o cupolă centrală dominantă, două turle pe fațada vestică și un element distinctiv: o campanilă înaltă, patrulateră, amplasată între cele două turle, destinată exclusiv clopotelor. Acest turn de tip occidental, inspirat de campanilele italiene, reprezintă o abatere asumată de la tipologia tradițională a bisericilor ortodoxe din Vechiul Regat.
Autorul proiectului, arhitectul Dumitru Petrescu-Gopeș, a justificat această soluție prin necesitatea adaptării arhitecturii religioase la specificul regional și la exigențele simbolice ale epocii, susținând că arhitectura bisericească nu trebuie să rămână rigidă, ci să evolueze prin reinterpretarea formelor consacrate. Campanila, deși de inspirație occidentală, este considerată armonios integrată în ansamblu și în peisajul urban dominat de arhitectura gotico-medievală a cetății săsești.
Lucrările de construcție au fost executate de Societatea Anonimă „Întreprinderile Generale Tehnice – Ing. Tiberiu Eremie” din București, firmă cu experiență în realizarea marilor catedrale ortodoxe din Transilvania. Pictura interioară a fost realizată de pictorul Anastase (Anastasie) Demian, iar sculptura în lemn și lucrările de metal au fost executate de meșteri locali și din alte centre urbane.
Catedrala a fost sfințită la 31 octombrie 1937 de mitropolitul Nicolae Bălan, în prezența a peste 10.000 de credincioși, evenimentul având un pronunțat caracter religios, civic și național. Edificiul a fost conceput și perceput încă de la început ca un simbol al afirmării identității românești ortodoxe într-un oraș multietnic și multiconfesional.
Articolul identifică în mod explicit pe Dumitru Petrescu-Gopeș drept autorul proiectului arhitectural al catedralei ortodoxe din Sighișoara. Acesta a fost desemnat ca arhitect al bisericii înainte de stabilirea definitivă a amplasamentului, fiind nevoit să modifice planul inițial de mai multe ori pentru a-l adapta diferitelor locații propuse succesiv de comitetul parohial.
Relația dintre arhitect și comitetul parohial a fost una intensă, cu numeroase discuții legate de formă, amplasare și expresie simbolică. Arhitectul a acceptat solicitarea expresă a comunității de a include un turn clopotniță înalt, destinat să facă auzite clopotele în cartierele românești periferice și în satele din jurul orașului. Petrescu-Gopeș este prezentat în articol ca un arhitect cu o viziune flexibilă asupra arhitecturii religioase, susținător al unei sinteze între tradiția bizantină, elementele românești și influențele occidentale. El argumentează explicit dreptul arhitecturii sacre de a evolua și de a integra forme noi, atunci când acestea răspund unor necesități regionale, urbane și simbolice.
Autorul articolului citează un text publicat de arhitect în revista „Arhitectura”, nr. 1 / 1939 (vezi foto mai jos), în care Dumitru Petrescu-Gopeș își expune propria interpretare asupra soluției adoptate la Sighișoara, justificând campanila ca element de adaptare regională și ca mijloc de integrare a bisericii ortodoxe într-un peisaj urban dominat de arhitectura gotică săsească.
În articol nu sunt oferite date biografice despre arhitect (anul nașterii, studiile, alte lucrări), însă rolul său este prezentat ca esențial în definirea imaginii finale a catedralei, iar proiectul său este apreciat inclusiv de patriarhul Miron Cristea în urma unei vizite oficiale din 1938.
Referințe (despre arhitect și lucrări)