Arhitectul Corneliu Marcu
Corneliu Marcu (Corneliu M. Marcu) a fost arhitect activ în București, asociat în special cu arhitectura rezidențială interbelică de tip „pitoresc/mediteraneean” și cu roluri de șantier (desenator, șef de șantier, coordonare execuție), în care a avut uneori o contribuție decisivă la finalizarea unor clădiri semnate oficial de arhitecți cu drept de semnătură. S-a născut la Ploiești (România), la 10 august 1909, și a murit în 1991. În 1935 este menționat stagiul militar, cu apartenență la arma Geniu (rezervă). În București sunt consemnate atât un sediu profesional (Str. Victor Emanuel nr. 33), cât și un domiciliu (Bd. Take Ionescu nr. 26, etajul VII).
În documente apare ca născut „Corneliu Macs” (ulterior Corneliu M. Marcu). Este menționat cu părinții A. Marcu Macs și Eva (n. Dulbergher) și cu frați/surori: Felicia, Camelia și Harry. În 1938 este documentată o procedură de rejudecare a cetățeniei române pentru el și o parte din familie, aprobată în același an. O mențiune în articolul din ziarul Puterea ne arată că a avut cel puțin un copil. De asemenea, introduce o ambiguitate legată de anul nașterii, care în Arhiva de Arhitectură este consemnat ca 1909, bazat pe documente certe.
„Principesa Elisabeta a României, prima dintre fiicele Regelui Ferdinand și ale Reginei Maria, și-a clădit la București, alături de parcul Herăstrău și în imediata apropiere a Muzeului Satului, o reședință a cărei realizare a fost încredințată unui arhitect în vârstă de numai 24 de ani, Corneliu M. Marcu. Lucrarea a început în anul 1935 și a fost încheiată în anul 1937, potrivit romaniaregala.ro. În zilele noastre, o placă de aramă este așezată pe peretele exterior al turnului de la intrare, în stânga porților mari de fier forjat, iar pe placă sunt indicați anii construcției, ca și anul nașterii și cel al morții arhitectului: 1911-1991. Fiica arhitectului Marcu a oferit cadou Familiei Regale, în anul 2002, planșele și fotografiile construcției, pe care tatăl său le-a păstrat în biroul lui, până la sfârșitul vieții.
Carieră și etape de activitate
A urmat studiile de arhitectură la București. În evidențele profesionale (dosar/înscriere) este consemnat ca absolvent al Facultății de Arhitectură din București în 1939. Într-o parte a literaturii secundare și în unele prezentări online, apare și anul 1932 ca an al absolvirii; pentru uz editorial, e utilă păstrarea ambelor repere ca „date vehiculate”, cu preferință pentru data documentată în dosarul profesional. În 1939–1940 apare procedura de înscriere/recunoaștere profesională. Parcursul său profesional, așa cum reiese din documentele de arhivă și din sintezele istorice, începe cu activitate de desenator/tehnician (planuri și relevee) și evoluează către roluri de șef de șantier și coordonare a lucrărilor:
Corneliu Marcu apare ca un arhitect „de atelier și șantier”: foarte aplicat, cu rol puternic în detalierea și punerea în operă a proiectelor, într-o perioadă în care separarea dintre proiectare, autorizare și execuție (în sensul actual) era adesea mai fluidă, iar șantierul putea „închide” soluții majore prin decizii tehnice rapide. Contribuția sa este legată de adaptarea și finalizarea proiectelor în condiții de execuție accelerată; supravegherea și coordonarea șantierelor; intervenții ulterioare asupra fațadelor/finisajelor, în calitate de arhitect de șantier (ex. refaceri de fațade).
În ceea ce privește limbajul formal, lucrările atribuite lui (ca autor sau coautor) sunt asociate cu registrul interbelic „mediteraneean/pitoresc mediteraneean”, cu volume articulate, loggii/terase, ferestre și goluri tratate plastic, și cu un anumit amestec de referințe (în cazul Palatului Elisabeta, sunt invocate explicit combinări între influențe maure și elemente brâncovenești).
Lucrări documentate
Referințe