Arhitectul August Ferdinand Schmiedigen
August Ferdinand Schmiedigen (cunoscut și ca August Schmiedigen) a fost arhitect și inginer de religie evanghelică (în sursele de epocă apare și ca antreprenor/industrial – inclusiv „industria marmorei”), activ în București în primele decenii ale secolului XX, cu perioade de viață/activitate consemnate ulterior în Germania, Mexic și în Caraibe (Haiti). Este asociat, în special, cu câteva intervenții reprezentative din perioada interbelică (clădiri instituționale și rezidențiale), precum și cu lucrări urbane/peisagistice. În literatura recentă de cercetare apare accentuată dubla sa postură: profesionist de proiectare și, simultan, om de afaceri/constructor, implicat direct în execuții și în activități comerciale.
S-a născut la 26 martie / 7 aprilie 1883 (stil vechi / stil nou) în București, România. Data și locul decesului nu apar clar identificate în sursele consultate acum; în schimb există o atestare târzie a numelui său în context internațional (Haiti, 1949, la 66 de ani), ceea ce indică faptul că era în viață cel puțin până atunci. În fișa biografică de la Arhiva de Arhitectură este consemnat ca fiu al lui Heinrich August (antreprenor, evanghelic, originar din Budapesta) și al Louisei (catolică, din București), familia având domiciliul în Calea Griviței nr. 132. Într-un dosar publicat/documentat de aceeași sursă apare și un litigiu de divorț (1921) în care sunt menționate soția (Lelia) și patru copii (Georges, Ioan, Paul, Nicolas), precum și detalii despre locuință și activități economice (atelier de lucrat marmura, terenuri, cariere de marmură).
Studii și formare, parcurs profesional
A studiat la Școala Superioară Tehnică din Dresda începând cu 1900; a obținut diploma de inginer și arhitect în 1904, recunoscută la București în 1934. A fost membru titular al Societății Arhitecților Români (mențiune pentru 1916). Cercetările de arhivă și interpretările publicate recent subliniază că, dincolo de proiectare, Schmiedigen a fost puternic implicat în activități antreprenoriale și în domeniul pietrei/marmurei (ștampile, sedii, lucrări, cariere), ceea ce explică și rolul său posibil în conducerea execuțiilor.
Sunt consemnate în Monitorul Oficial (prin intermediul fișei de arhivă) inițiative economice: o fabrică de tăbăcărie („Tălpița”) la Bârlad și o societate comercială („Deco”, pentru instalații de apă/gaz/canalizare). În sursele de arhivă apare mențiunea că s-ar fi stabilit pentru o vreme în Mexic, iar ulterior ar fi plecat definitiv în Germania. În presa internațională (TIME, 1949) apare ca „boss architect” al Expoziției Internaționale din Haiti, cu experiență anterioară la expoziții mondiale (Paris, 1938; New York, 1939).
Profil arhitectural și caracteristici stilistice
Lucrările cu atribuiri ferme îl plasează în zona arhitecturii interbelice bucureștene, cu intervenții de tip palat bancar (limbaj neoclasic/neo-renaștere, în cazul Chrissoveloni) și reședințe/vile cu registru eclectic interbelic, inclusiv cu influențe „stil toscan” (cazul reședinței Principesei Elisabeta). În paralel, este creditat în surse ca executant/constructor pentru o lucrare urbană majoră (Fântâna Zodiac), ceea ce întărește imaginea de arhitect-antreprenor, conectat atât la proiectare, cât și la execuție și materiale (piatră/marmură, mozaic).
Lucrări și proiecte documentate
Clădiri publice și administrative
Reședințe și vile particulare
Imobile de raport și blocuri de locuințe
Lucrări urbane și amenajări
Lucrări în afara Bucureștiului și colaborări
Cuplul profesional George Matei Cantacuzino - August Schmiedigen
Cei doi arhitecți au avut un birou comun începând cu 1923. Studiul „George Matei Cantacuzino: A Role Model in Architecture” (varianta PDF circulată de Agathos) afirmă explicit că „din 1923” Cantacuzino lucrează „în biroul său de arhitectură, împreună cu August Schmiedigen”, iar primele proiecte enumerate sunt Palatul Băncii Chrissoveloni, apoi „cule” și case de țară. Aceeași idee apare și în biografii tip enciclopedie (Wikipedia), unde se spune că în 1923 cei doi (având un birou fondat împreună) au realizat planurile pentru Palatul Chrissoveloni.
Colaborarea lor este „fixată” public de Palatul Băncii Chrissoveloni. Articolele despre clădire (HotNews și B365) o descriu ca proiect „semnat” de George M. Cantacuzino și August Schmiedigen (cu datare 1923–1928). Cantacuzino își asumă și „autoratul intelectual”. O sursă de tip blog de istorie urbană notează că în 1929, imediat după finalizare, apare la Paris albumul cu planșe „Palais de la Banque Chrissoveloni, Bucarest”, asociat explicit cu Cantacuzino. Asta sugerează (fără să excludă contribuția lui Schmiedigen) că George Matei Cantacuzino a fost figura publică / autorul discursului de prezentare al proiectului.
Colaborarea lor pare să fie un parteneriat tipic pentru Bucureștiul anilor ’20: un arhitect foarte tânăr, cu profil teoretic și artistic puternic (Cantacuzino, format Beaux-Arts, preocupat de compoziție și cultură vizuală), asociat cu un arhitect–inginer mai „tehnic” și mai „practic”, cu apetit de șantier și, probabil, cu infrastructură de execuție și relații comerciale (Schmiedigen apare în alte surse ca inginer/arhitect, dar și ca antreprenor). Contextul de început e important: în 1923 Cantacuzino are 24 de ani; Schmiedigen e deja un profesionist matur (aproape 40).
Din felul în care sunt menționați împreună, colaborarea lor pare centrată pe proiecte „de reprezentare” pentru mediul bancar și pentru elite (Chrissoveloni) și pe programe rezidențiale/„de țară” (cule și country houses). E relevant și că Palatul Chrissoveloni e descris în surse ca o construcție în spiritul Renașterii Italiene / palazzo, adică o zonă în care Cantacuzino avea să devină foarte convingător ca discurs (Palladio, proporție, armonie), iar un partener cu experiență inginerească și de execuție ar fi fost extrem de util pentru fezabilitate și implementare.
Referințe