Arhitecta Ada Zăgănescu
Ada Eleonora D. Zăgănescu (1889–1975) a fost una dintre primele femei arhitect din România, aparținând generației de început a arhitectelor române care au intrat în breaslă în perioada interbelică. S-a născut la 16 februarie 1889, la București, într-o familie legată de vechea boierime din fostul județ Râmnicu Sărat, din care provenea și colonelul pompier Pavel Zăgănescu, eroul luptei de la Dealul Spirii. Era fiica Eleonorei Dumitru Zăgănescu; actele o consemnează ca „fiică naturală”, legăturile de rudenie și moștenirile imobiliare plasând-o în rețeaua de relații a familiei Zăgănescu, cu ramificații spre familiile Ținc, Bolintineanu, Culina sau Ghenea. Ada Zăgănescu moare în 1975 și este înmormântată la Cimitirul Bellu, în aceeași parcelă cu membri ai familiei Zăgănescu, în proximitatea mormântului lui Pavel Zăgănescu.
Ada Zăgănescu a urmat Școala Centrală de Fete, una dintre instituțiile de învățământ de elită pentru tinerele din București. Apoi, după demersuri speciale împreună cu mama ei, a obținut o dispensă pentru a se prezenta la concursul de admitere la Școala de Arhitectură din București, într-un moment în care femeile nu erau acceptate în mod curent la aceste studii. A devenit astfel prima studentă a Școlii de Arhitectură, fiind admisă în 1911 și clasându-se pe locul al doilea la concurs. Studiile le-a parcurs cu întreruperi, pe fondul Primului Război Mondial, dar a rămas prezentă în viața școlii: apare în listele de premii și mențiuni pentru desen arhitectural și proiecte, participă la concursuri interne și la relevee, inclusiv la releveele clădirilor Mitropoliei (1916). Diploma nr. 231 a Școlii de Arhitectură i-a fost eliberată la 15 septembrie 1919, lucrarea de diplomă având ca temă un garaj.
În 1916 începe să lucreze deja în serviciul de arhitectură al Ministerului Sănătății, apoi trece la Ministerul Domeniilor, unde rămâne până după absolvire. Mai târziu, în perioada interbelică, va colabora cu arhitecți importanți ai vremii – Arghir Culina, Gheorghe Simotta și Achille Ghiaciu – integrarea ei profesională fiind strâns legată de această colaborare și de rețeaua de rude și afini din elită. În 1944 primește avizul Consiliului Colegiului Arhitecților din România, iar din februarie 1945 este înscrisă oficial în Colegiu, cu drept de a exercita profesia pe întreg teritoriul țării.
Dincolo de activitatea profesională, Ada Zăgănescu se află la intersecția mai multor rețele culturale: familia extinsă Zăgănescu – Ținc – Bolintineanu – Culina, care conectează elite politice, militare și intelectuale; mediul diplomatic și cultural al lui Marcu Beza, cu centre la Ierusalim și Londra; bresla arhitecților din București, în jurul parcelării Culina-Simotta de pe Dealul Mitropoliei; cercuri artistice și de colecționari care alimentează ulterior Muzeul Colecțiilor de Artă. A avut o biografie discretă, fără scandaluri publice, dar cu o prezență constantă în mediile educate și în viața profesională. Documentele recente din arhivele Colegiului Arhitecților, UAR, UAUIM și din proiectul „Arhiva de arhitectură” au permis reconstituirea traseului ei, după decenii de uitare.
Stil arhitectural și poziționare în epoca ei
Opera Adei Zăgănescu este relativ restrânsă ca număr de proiecte, dar semnificativă prin poziția stilistică: clădirile și amenajările ei ilustrează un Art Deco rafinat, o formă de modernism care se distanțează atât de neoromânescul dominant, cât și de cubismul internațional sever. Arhitectura ei evită eclecticismul încă prezent la început de secol XX și, în același timp, se sustrage funcționalismului dur, preferând volumetrii controlate, cu proporții echilibrate, un decor redus, cu accente geometrizate, detalii de ferronerie și tâmplărie desenate cu grijă, o atenție deosebită pentru finisaje interioare și mobilier, ceea ce o apropie de zona de design de interior.
Colaborările cu Arghir Culina și Gheorghe Simotta sunt esențiale pentru înțelegerea operei sale. În multe cazuri, proiectele de arhitectură propriu-zise sunt semnate de aceștia, iar Ada se ocupă de detalii, de amenajări interioare și de conducerea lucrărilor pe șantiere din provincie sau stațiuni balneare/litorale. În plan urban, imobilul Beza-Zăgănescu din parcelarea Culina-Simotta de pe Dealul Mitropoliei, unde își stabilește și locuința, o plasează în nucleul unei comunități profesionale de arhitecți care experimentează, pe un teren comun, variante diferite de modernitate interbelică.
Origini familiale, proprietăți și statut social
Ada Zăgănescu provine dintr-o familie cu rădăcini în fostul județ Râmnicu Sărat, familia Zăgănescu fiind legată de colonelul Pavel Zăgănescu, eroul pompierilor din 1848. Originea boierească și rețeaua de rude – juriști, medici, militari, diplomați și intelectuali – îi conferă un capital social important, care o ajută să obțină atât posturi în administrație, cât și comenzi private. Documentele arată că a deținut mai multe proprietăți în București, între care:
Această acumulare de proprietăți – locuințe urbane, imobil de raport, terenuri – reflectă o poziție socială bună în perioada interbelică, dar și vulnerabilitatea elitelor urbane în fața naționalizărilor de după 1948.
Formare, debut și carieră
După studiile la Școala Centrală de Fete, admiterea la Școala de Arhitectură presupune pentru Ada un demers excepțional: este nevoie de o audiență la ministrul Instrucțiunii Publice pentru a i se permite să participe la probele de matematică și desen. În primii ani ea este admisă ca „auditoare”, pentru a se pregăti, și abia apoi drept studentă cu acte în regulă. În timpul studenției participă la excursii de studiu, fiind surprinsă într-o fotografie cunoscută alături de Ion Mincu, în fruntea unui grup de studenți pe Valea Oltului (1911), obține mențiuni la desen arhitectural și proiecte, execută relevee la clădirile Mitropoliei, un exercițiu care o familiarizează cu ansamblul de pe Dealul Patriarhiei, unde va reveni mai târziu ca proiectantă a imobilului propriu.
Din 1916 este angajată la serviciul de arhitectură al Ministerului Sănătății, apoi trece la Ministerul Domeniilor, perioadă în care se familiarizează cu programe sanitare, agricole și de infrastructură rurală. Această experiență explică ulterior implicarea în fermele model Murfatlar și Segarcea sau în proiectele de spital. Diploma din 1919, obținută imediat după Primul Război Mondial, marchează intrarea ei deplină în profesie, într-un context în care arhitectura românească se reconfigurează între tradiționalism și modernism.
Ada Zăgănescu se căsătorește cu diplomatul și istoricul culturii Marcu Beza, fapt care îi schimbă ritmul carierei. Ea petrece perioade îndelungate în străinătate, la Ierusalim și la Londra, în funcție de posturile soțului, ceea ce limitează numărul proiectelor, dar îi deschide un orizont cultural larg. În paralel, lucrează intens în colaborare cu Arghir Culina – rudă prin alianță, cu care lucrează la proiecte de vile și imobile în București și în provincie; cu Gheorghe Simotta – în special la Casa doctorului Ion Moscu de pe strada C.A. Rosetti, și cu Achille Ghiaciu – la un proiect de cazinou pe lacul Snagov. În aceste colaborări, rolul Adei variază de la co-autor de proiect până la responsabil de detalii, interioare și supravegherea lucrărilor, mai ales în șantierele din provincie. Această poziționare, tipică pentru multe femei-arhitect ale epocii, explică și relativa ei „invizibilitate” în fața opiniei publice, în comparație cu colegii bărbați.
Activitate culturală, design de interior și perioada postbelică
După 1950, într-un context politic și profesional dificil pentru foștii proprietari și pentru elitele interbelice, Ada Zăgănescu își continuă activitatea mai ales ca arhitect decorator și proiectant de interioare. Lucrează pentru cooperative precum „Energia” (lucrări pentru Institutul de la Măgurele) și „Partizanul” (amenajări la amfiteatrul Facultății de Drept din București).
În același timp, rămâne activă în plan cultural: susține conferințe de istoria artei și arhitecturii la Londra, St Albans și București; organizează expoziții de artă românească, contribuind la promovarea artei și arhitecturii românești în mediul internațional; traduce basme din limba engleză și ilustrează volume dedicate folclorului românesc; este prezentă în jurul „Uniunii Arta și istoria națională”, frecventând cercuri de intelectuali, artiști și arhitecți. Colecția de artă pe care o constituie împreună cu Marcu Beza – icoane, obiecte de artă populară și lucrări de artă decorativă – ajunge în patrimoniul Muzeului Colecțiilor de Artă, contribuind la memoria vizuală a mediului intelectual interbelic.
Lucrări și proiecte cunoscute
Lista de mai jos reunește, într-o formă de sinteză, lucrările și proiectele asociate Adei Zăgănescu, așa cum apar în dosarele profesionale, în cercetările de arhivă și în literatura recentă. Pentru multe dintre ele, Ada figurează ca autoare sau co-autoare; în alte cazuri, contribuția este legată de detalii, interioare sau dirigenție de șantier.
Clădiri publice, școli și instituții
Clădiri publice și administrative – intervenții și modernizări
Reședințe și vile particulare, imobile de raport și blocuri de locuințe
Proiecte industriale, agricole și sanitare, alte proiecte
Interioare, mobilier și amenajări
Proiecte neexecutate
Referințe