# Blocurile Berthe Sussman

Adresă: Intr. Vasile Paun nr. 1-3 / Piata Mihail Kogalniceanu nr. 8, Sector 5, Cartierul Centru - Cișmigiu, București
An construcție: 1935
Tip ansamblu: Blocuri
Tip clădire: 2-5 niveluri
Stil arhitectural: Art Deco
Risc seismic: I (pericol public)
Etichete: piața imobiliară, ansamblu rezidential, real estate bucuresti, agentii imobiliare Bucuresti, preturile apartamentelor, bloc, cladire

## Descriere
Parcela nr. 1 din cadrul parcelării „Clădirea Românească” ocupă colțul cel mai vizibil al ansamblului, cu front principal către Piața Mihail Kogălniceanu și dezvoltare secundară către Intrarea Vasile Păun. Istoric, adresa era Piața Kogălniceanu nr. 8; în urma reorganizării și a individualizării acceselor, imobilul este astăzi identificat prin două adrese distincte pe Intrarea Vasile Păun – nr. 1 și nr. 3.

## Articol
Parcela nr. 1 – Piața Mihail Kogălniceanu nr. 8 (astăzi Intrarea Vasile Păun nr. 1 și 3)

Parcela nr. 1 din cadrul parcelării „Clădirea Românească” ocupă colțul cel mai vizibil al ansamblului, cu front principal către Piața Mihail Kogălniceanu și dezvoltare secundară către Intrarea Vasile Păun. Istoric, adresa era Piața Kogălniceanu nr. 8; în urma reorganizării și a individualizării acceselor, imobilul este astăzi identificat prin două adrese distincte pe Intrarea Vasile Păun – nr. 1 și nr. 3. Poziția de colț îi conferă un statut aparte în cadrul ansamblului: este clădirea care face legătura între spațiul public major al pieței și incinta semi-privată a intrării. Din punct de vedere urbanistic, acest imobil marchează tranziția dintre frontul reprezentativ al bulevardului/pieței și atmosfera controlată a parcelării interioare.

Contextul realizării și parcelarea (1932–1935)

Parcela nr. 1 face parte din parcelarea inițiată în 1932 de Societatea „Clădirea Românească”, societate de asigurări care a dezvoltat terenul viran situat între Splaiul Independenței și Piața Mihail Kogălniceanu. Planul parcelar a fost realizat de arhitecții Constantin Ciogolea și G. S. Săpunaru, angajați ai societății, care au conceput ansamblul ca o incintă de tip cul-de-sac, cu scuar verde central și circulație în buclă.

Loturile au fost vândute ulterior unor proprietari particulari, care au edificat imobilele în intervalul 1932–1934, inaugurarea ansamblului fiind consemnată în 1935. Parcela nr. 1, fiind cea mai expusă către piață, a avut de la început un regim funcțional mixt, adaptat la cerințele unui front urban reprezentativ. Fiind o clădire de raport într-o zonă centrală, este probabil ca proprietarii inițiali să fi fost investitori privați (medici, avocați, industriași sau comercianți), iar locatarii – membri ai burgheziei urbane interbelice.

Program funcțional și organizare

Clădirea de pe Parcela nr. 1 a fost concepută ca imobil de raport, cu funcțiune rezidențială principală și spații comerciale la parterul orientat către piață. Această soluție era tipică pentru fronturile din Piața Kogălniceanu, unde parterul activ contribuia la dinamica urbană a zonei. Accesul către apartamentele superioare se realizează prin scări distincte, corespunzătoare numerelor actuale 1 și 3 de pe Intrarea Vasile Păun, ceea ce indică fie o compartimentare internă dublă încă din proiect, fie o adaptare ulterioară pentru administrare și individualizare funcțională.

Apartamentele interbelice din această zonă aveau, în general, suprafețe generoase, camere de primire orientate către piață sau către incinta interioară, zone de serviciu separate și circulații diferențiate. Configurația tipică includea salon, sufragerie, dormitoare, dependințe și, frecvent, o cameră de birou sau cabinet, reflectând profilul socio-profesional al locatarilor (profesii liberale, funcționari superiori, medici, avocați).

Arhitectură și expresie stilistică

Din punct de vedere arhitectural, imobilul se înscrie în modernismul interbelic bucureștean, cu accente Art Deco discrete. Volumetria este sobră, dominată de compoziție clară pe verticală, adecvată unei clădiri de colț; retrageri sau diferențieri subtile la nivelurile superioare; accentuarea colțului prin tratare volumetrică sau prin rezolvarea ferestrelor; ritm regulat al golurilor, cu ferestre aliniate pe registre orizontale; parter marcat distinct, prin vitraje comerciale sau placaje diferite.

Materialele caracteristice perioadei includ structură din beton armat, tencuieli fine sau terasit, placaje de piatră la soclu și în zona intrării, balustrade metalice și feronerie Art Deco. Intrările sunt tratate cu o atenție specială, cu uși masive și detalii de feronerie specifice anilor ’30. Prin poziția sa, clădirea are un rol compozițional important în definirea colțului pieței și în marcarea accesului către Intrarea Vasile Păun. Ea funcționează ca „poartă” a ansamblului.

Regim de înălțime și integrare urbană

Regimul de înălțime este compatibil cu fronturile interbelice ale pieței, probabil S+P+4 sau S+P+5 (în acord cu regulamentele vremii și cu clădirile vecine). Volumul este aliniat la front, fără retrageri la parter, conform regulilor urbanistice pentru spații reprezentative. Integrarea urbană este coerentă: înspre piață, clădirea participă la definirea unui front continuu; înspre intrare, contribuie la crearea atmosferei intime a incintei.

Situația actuală și regim de protecție

Imobilul se află într-o Zonă Construită Protejată (ZCP), ca parte a ansamblului Intrarea Vasile Păun. Orice intervenție ar trebui să respecte reglementările privind protejarea valorilor arhitecturale interbelice. Starea actuală trebuie evaluată distinct: eventuale termoizolări, înlocuiri de tâmplărie sau modificări ale parterului comercial pot afecta integritatea imaginii originale.

Intrarea Vasile Păun (fostă Intrarea Ursulețului)

Intrarea Vasile Păun este o fundătură urbană interbelică (tip cul-de-sac) în zona Piața Mihail Kogălniceanu – Splaiul Independenței, într-un țesut central cu densitate mare și cu o puternică încărcătură istorică și instituțională. Intrarea pornește dinspre Piața Kogălniceanu (în imediata vecinătate a bulevardului Mihail Kogălniceanu) și se dezvoltă ca o mică incintă rezidențială, conectată și către Splaiul Independenței prin accese secundare. În logica orașului, intrarea funcționează ca un „pocket neighborhood” inserat între artere majore: piața și bulevardul din față (spațiu public reprezentativ, cu circulație intensă), respectiv splaiul din spate (arteră lineară, de tranzit). Prin această așezare, ansamblul își extrage avantajul paradoxal: este ultracentral, dar produce o interioritate relativ protejată față de agitația bulevardelor.

Contextul zonei și geneza locului

Zona Piața Mihail Kogălniceanu – bd. Mihail Kogălniceanu este rezultatul modernizărilor de sfârșit de secol XIX și început de secol XX, când se trasează și se regularizează bulevarde, piețe și fronturi construite, după modele occidentale (în particular modelul bulevardelor cu aliniament și fronturi continue). În perioada interbelică, acest tip de cadru urban devine un teren fertil pentru investiții în imobile de raport și locuințe colective moderne, cu apartamente mari, finisaje bune și dotări tehnice actuale pentru epocă. Intrarea Vasile Păun apare exact în această „fereastră” de oportunitate urbanistică: terenuri rămase libere sau greu de valorificat după trasarea bulevardelor sunt reorganizate prin parcelări coerente, cu reguli clare de înălțime, aliniament, retrageri, circulație și echipare edilitară.

Parcelarea „Clădirea Românească” și formarea intrării (1932–1935)

Intrarea a fost inițiată ca parcelare în 1932, realizată în intervalul 1932–1934 și inaugurată în 1935, având ca investitor Societatea „Clădirea Românească” (societate de asigurări). Demersul urmărea o rezolvare urbanistică eficientă a unui teren viran delimitat de Splaiul Independenței și Piața Mihail Kogălniceanu, printr-o tipologie occidentală de cul-de-sac, capabilă să concentreze locuire colectivă de calitate într-o incintă mică, dar bine organizată.

Societatea a obținut autorizarea parcelării, apoi a revândut loturile către proprietari care au construit imobilele conform regulamentului urbanistic al parcelării. Terenul a fost împărțit în 10 loturi, cu suprafețe aproximativ între 210 și 365 mp, ceea ce indică o parcelare gândită pentru clădiri de raport (nu pentru case individuale), cu densitate mare, dar controlată. Planul parcelar a fost semnat de arhitecții Constantin Ciogolea și G. S. Săpunaru, angajați ai Societății „Clădirea Românească”, ceea ce fixează un nucleu foarte important pentru documentările viitoare ale fiecărui imobil: există o „inteligență” de ansamblu încă de la început, nu doar o aglomerare de proiecte independente.

Morfologie: incinta, scuarul și circulația

Ansamblul a fost proiectat ca o incintă cu curte interioară, în centrul căreia se află un scuar verde, înconjurat de o buclă carosabilă de întoarcere. Această soluție are două efecte urbane decisive: organizează circulația locală (intrare – distribuție – întoarcere), fără a transforma spațiul într-o stradă de tranzit; produce un „miez” semi-public/semi-privat, un spațiu de vecinătate, perceput ca o curte comună, nu ca o stradă obișnuită.

Accesul este compus din două alei: una scurtă, perpendiculară pe piață (aprox. 17 m), cu profil modest (lățime în jur de 8 m, trotuare relativ înguste), care se lărgește către capăt pentru întoarcere; în plus, ansamblul are și o legătură pietonală către Splaiul Independenței. Istoric, au existat două ieșiri către Splai, dintre care una este astăzi închisă și absorbită în spații private, ceea ce a modificat discret logica inițială de permeabilitate.

Program și funcțiuni

Imobilele construite în parcelare au în mod esențial funcțiune rezidențială, cu apartamente „de lux” (în logica interbelică: suprafețe mari, camere de primire, finisaje bune, separarea circulației de serviciu etc.). Excepția relevantă o constituie clădirile orientate către piața publică (Piața Kogălniceanu), care au spații comerciale la parter, un gest tipic pentru fronturile reprezentative, unde parterul activ susține viața urbană a pieței.

În interiorul ansamblului predomină locuirea colectivă: imobile cu mai multe niveluri, cu scări principale și secundare, apartamente bine compartimentate și, foarte frecvent, existența unei camere de birou/cabinet pentru exercitarea profesiei, ceea ce reflectă profilul social al locatarilor vizați (profesii liberale, funcționari superiori, medici, avocați, ingineri etc.).

Arhitectură și stil: modernism sobru cu accente Art Deco

Ca expresie arhitecturală, ansamblul este coerent: modernism interbelic sobru, cu accente Art Deco. Caracteristicile recurente includ: volume cubice, uneori cu colțuri rotunjite; retrageri în cascadă ale ultimelor niveluri (soluție urbanistică și compozițională, dar și o „negociere” cu regulile de înălțime); accentuări verticale prin bovindouri sau travei speciale care marchează axul de compoziție; orizontalitatea ferestrelor și a benzilor de parapet, care subliniază registrul etajelor; intrări principale tratate „prețios” (copertine, accent cromatic, feronerie și detalii Art Deco).

Materialele și finisajele sunt parte din identitatea ansamblului: beton armat (utilizat pe scară largă), tencuieli cu terasit/mozaic, placaje de piatră (marmură/travertin), elemente metalice (fier forjat) în grilaje, balustrade, uși și garduri. Învelitorile sunt, de regulă, cu pantă mică și ascunse de atice, pentru a nu afecta imaginea modernistă a volumelor.

Echipare edilitară și amenajare (în jurul anului 1935)

Documentele de epocă indică faptul că în primăvara anului 1935 zona era deja echipată: piața era amenajată (rond central trasat), iar intrarea avea trotuare, pavaj/asfalt și racorduri la utilități (apă, canalizare, electricitate). Practic, intrarea a fost gândită ca un produs urban „complet”: parcelare + reguli + infrastructură + arhitectură de raport, într-un interval foarte scurt.

Regim de protecție și vulnerabilități actuale

Ansamblul Intrării Vasile Păun/Ursulețului se află într-o Zonă Construită Protejată (ZCP) din București, ceea ce confirmă importanța sa ca țesut interbelic coerent și ca fragment urban valoros. În același timp, vulnerabilitățile tipice sunt cele cunoscute pentru astfel de ansambluri: reabilitări fără restaurare, termoizolări aplicate fără discernământ (care pot distruge profilaturi și detalii), intervenții neunitare la tâmplării și la parterele comerciale, precum și închiderea/privatizarea unor trasee care în proiectul inițial aveau rol de acces sau permeabilitate.

Nomenclatură: de la Intrarea Ursulețului la Intrarea Vasile Păun

Istoric, intrarea a purtat numele Intrarea Ursulețului, nume care păstrează o coloratură locală și o logică toponimică veche (specifică fundăturilor bucureștene). Denumirea actuală – Intrarea Vasile Păun – este o redenumire ulterioară; pentru istoria numelui și motivul exact al schimbării merită urmărite surse administrative (nomenclator stradal/Hotărâri CGMB), deoarece în teren memoria vechii denumiri persistă în diverse mențiuni și utilizări.

Fișă tehnică

- Denumire: Intrarea Vasile Păun (fostă Intrarea Ursulețului)
- Localizare: zona Piața Mihail Kogălniceanu – Splaiul Independenței, București (sector 5)

- Tip de intervenție urbană: parcelare interbelică de tip cul-de-sac (incintă cu scuar verde central și buclă carosabilă)

- Inițiere parcelare: 1932

- Interval realizare ansamblu: 1932–1934; inaugurare: 1935

- Investitor/inițiator: Societatea „Clădirea Românească” (societate de asigurări)

- Autor plan parcelar (urbanism): arh. Constantin Ciogolea și arh. G. S. Săpunaru

- Număr loturi (parcelare): 10 loturi (aprox. 210–365 mp)

- Regimuri de înălțime (ansamblu): predominant imobile de raport, între S+P+2/3 și S+P+5/6, cu retrageri și mansarde (variații pe lot)

- Funcțiune: rezidențial (locuire colectivă); spații comerciale la parter pentru imobilele dinspre piață

- Stil arhitectural dominant: modernism interbelic sobru cu accente Art Deco

- Structură și materiale (caracteristici recurente): beton armat; finisaje cu terasit/mozaic; placaje de piatră (travertin/marmură); fier forjat (grilaje/balustrade)

- Regim de protecție: ansamblu în Zonă Construită Protejată (ZCP), București, sector 5

- Adrese și numerotare (ansamblu, în prezent): clădiri cu numere poștale pe Splaiul Independenței și pe Intrarea Vasile Păun (inclusiv corespondențe istorice cu Piața Kogălniceanu)

Notă: există multe incertitudini legate de numerotarea poștală a imobilelor din Piața Mihail Kogălniceanu. Îndeosebi numerele 5-6-7-8 apar asociate adesea unor clădiri diferite, sau chiar asignate Bd. Mihail Kogălniceanu, și nu Pieței Mihail Kogălniceanu. De pildă, această clădire care are adresa certă str. Vasile Păun 1, apare cu adresa alternativă Piața Mihail Kogălniceanu 8 în studiul Ruxandrei Nemțeanu și cu adresa Piața Mihail Kogălniceanu 5 în prezentarea unui magazin de la parterul blocului.

Referințe:

- Intrarea Vasile Păun, fostă Ursulețului (Ruxandra Nemțeanu) - mențiune "proprietatea doamnei Berthe Sussman (arh. Jean Văleanu)"

August 2023:

## Specialiști
**Arhitectură:** Jean Văleanu

Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/vasile-paun-1