# Casa Iosif Berman / Constantin Luculescu Adresă: Str. Vasile Lascar nr. 27 / Str. Ion Luca Caragiale nr. 2, Sector 2, Cartierul Batiștei, București An construcție: 1929 Tip ansamblu: Case/Vile Tip clădire: 1-2 niveluri Stil arhitectural: Eclectic Etichete: arhitectura, arhitect, modernist, artdeco, patrimoniu, monument istoric, risc seismic ## Descriere Imobilul din strada Vasile Lascăr nr. 27, colț cu strada I. L. Caragiale nr. 2, București, este o casă interbelică construită pe un teren de circa 700 mp, proprietatea comerciantului Iosif Berman în anii '30, cumpărată în mai 1941 de inginerul constructor Constantin Luculescu de la Bank of Roumania Ltd., confiscată în 1950 și aflată în prezent în proprietatea Primăriei Municipiului București, în stare avansată de degradare. ## Articol Imobilul din str. Vasile Lascăr nr. 27 / I. L. Caragiale nr. 2, București Imobilul se află la colțul dintre strada Vasile Lascăr și strada I. L. Caragiale (fostă Rotarilor), în Sectorul 2 al Capitalei, pe una dintre arterele cu cel mai consistent strat de arhitectură rezidențială interbelică din București. Strada Vasile Lascăr este clasificată oficial drept „stradă de țesut tradițional majoră", zonă protejată urbanistic, mărginită de construcții cu caracter monumental și imobile de la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu valoare urbanistică și istorică clară. Cu toate acestea, protecția a rămas, în practică, o formalitate. Istoria proprietății înainte de 1941 Originar, terenul de circa 700 de metri pătrați cu numărul 23 (redenumit ulterior 27) pe strada Vasile Lascăr se afla în posesia lui Iosif Berman, comerciant cu sediul pe strada Covaci. În 1929, Berman a contractat un împrumut de la Bank of Roumania Ltd., instituție cu o istorie distinctă în peisajul bancar românesc. Înregistrată în 1903 ca subsidiar britanic al Băncii Imperiale Otomane, Bank of Roumania Ltd. opera ca sucursală la București și era una dintre cele patru bănci străine active în Capitală înaintea Primului Război Mondial. Incapabil să restituie creditul, Iosif Berman a intrat în procedura de executare silită, încheiată abia în mai 1941, după trei ani de tentative eșuate de soluționare. La 16 mai 1941, Bank of Roumania Ltd. a vândut imobilul inginerului constructor Constantin Luculescu cu prețul de 4,5 milioane de lei. Actul de vânzare descria detaliat compoziția clădirii: subsol cu două pivnițe, spălătorie, două săli și patru camere pentru servitori; parter cu sufragerie, salon, birou, hol și cameră mică, toate cu parchet și cinci sobe de teracotă; etaj cu cinci camere, baie cu closet, hol și antreu, șase sobe de teracotă și trei balcoane de ciment cu grilaj de fier; pod pe toată lungimea clădirii; în curte, o anexă de zid cu garaj la parter și două camere pentru șoferi la etaj. Imobilul era racordat la rețelele de apă, canal și electricitate. Scara principală spre etaj, din stejar, cu balustradă din același material, era un element de calitate al finisajelor. În toamna lui 1941, după un incendiu care a distrus acoperișul, imobilul a fost refăcut și a dobândit configurația sa actuală. Constantin Luculescu — omul Constantin Luculescu, originar din Târgoviște, era în epocă descris ca un „cunoscut antreprenor de lucrări publice și particulare" — formulare standard în presa interbelică pentru oamenii de afaceri din construcții cu conexiuni politice. Întreprinderile Luculescu acopereau un spectru larg: comerț cu legume și fructe, intermedieri pentru lucrări de electrificare și, central, antrepriză de construcții. A lucrat, între altele, ca antreprenor la renovarea Liceului Militar „Nicolae Filipescu" de la Mănăstirea Dealu. Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu, ctitorit de Nicolae Filipescu în 1912 pe dealul de deasupra cetății Târgoviște, a rămas una dintre instituțiile de elită ale învățământului militar românesc, cu 33 de promoții formate în tradiția creștinismului și a valorilor militare. Lucrările de renovare realizate prin firma Luculescu au generat un scandal public de proporții. Ca om al vremii, Luculescu a participat la acțiunile filantropice ale celor două principale rețele de caritate ale epocii. Societatea „Principele Mircea", fondată în 1919 din inițiativa Reginei Maria împreună cu Lia Brătianu, în memoria ultimului ei copil mort în epidemia de febră tifoidă din 1916, organiza dispensare, școli de infirmiere, creșe și servicii medicale pentru copiii și mamele defavorizate din toată țara. De cealaltă parte, Maria Antonescu era principala figură a Consiliului de Patronaj al Lucrărilor Sociale, organizație filantropică de stat constituită în jurul numelui soției conducătorului Ion Antonescu. Participarea la ambele structuri reflectă poziționarea lui Luculescu în rețelele de influență ale deceniilor 4–5 ale secolului al XX-lea. Confiscare și declin În 1950, imobilul a fost naționalizat, Luculescu pierzând proprietatea în cadrul valului de confiscări care a lovit burghezia românească după instaurarea regimului comunist. În deceniile următoare, casa a funcționat ca sediu al Policlinicii de șantiere, ulterior găzduind Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București. Imobilul a fost semnalat pe platforma 112patrimoniu.ro ca abandonat și lăsat să se degradeze de mai multă vreme, cu ferestre sparte sau deschise pe perioada iernii, starea lui deteriorându-se vizibil de la an la an. Dintr-un document din 2018, imobilul figurează în proprietatea Primăriei Municipiului București. Nu este înscris pe Lista Monumentelor Istorice. În 2024 a avut loc un incendiu. Nu există niciun proiect public de restaurare sau reconversie. Câteva observații documentare suplimentare Iosif Berman de pe strada Covaci, cu certitudine, nu este aceeași persoană cu fotograful Iosif Berman (1892–1941), celebru în epocă pentru documentele fotografice ale vieții urbane și rurale românești — confuzia de nume este posibilă, dar nu există nicio sursă care să le identifice. Strada Rotarilor, actuala I. L. Caragiale, și-a schimbat numele ca parte a redenominărilor de stradă operate în Capitală de-a lungul secolului al XX-lea. Contextul bancar în care s-a desfășurat executarea silită — Bank of Roumania Ltd. contra unui debitor comerciant evreu, în mai 1941, în plină perioadă Antonescu — este, în sine, un detaliu istoric semnificativ, care merită reținut în orice documentare despre această proprietate. Mai 2024: Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/vasile-lascar-27