# Casa Ecaterina Mihuș (Palatul Venețian) Adresă: Str. Temisana nr. 2-4, Sector 1, Cartierul Centru - Cișmigiu, București An construcție: 1901 Tip ansamblu: Case/Vile Tip clădire: 2-5 niveluri Stil arhitectural: Eclectic Etichete: arhitectura, arhitect, modernist, artdeco, patrimoniu, monument istoric, risc seismic ## Descriere Casa Ecaterina Mihuș, cunoscută drept „Palatul Venețian”, Str. Temișana nr. 2-4, București, a fost construită în 1901 pentru Ecaterina Mihuș și extinsă după 1911, prin arhitectul Constantin N. Simionescu. Denumirea populară vine de la istoricul Andrei Pippidi. Nu a fost, așa cum se crede adesea, reședința ziaristului Luigi Cazzavillan (1852-1903). Monument istoric aflat azi într-o stare avansată de degradare. ## Articol Casa Ecaterina Mihuș (Palatul Venețian) Localizare și statut de protecție „Palatul Venețian” este numele curent, dar neoficial, al clădirii de la adresa Str. Temișana nr. 2-4, Sector 1, în vecinătatea Parcului Luigi Cazzavillan și în proximitatea Cișmigiului. În documentele de epocă, strada purta numele Prelungită Căprioarei sau Căprioarei Prelungită, redenumită ulterior Temișana. Clădirea se află într-o zonă construită protejată și figurează pe Lista Monumentelor Istorice a Municipiului București, cu codul B-II-m-B-19768 — surse citează atât înscrierea din 2004 (poziția 2094), cât și cea din 2015 (poziția 2111), cel mai probabil ca urmare a unei relistări administrative, codul de identificare rămânând neschimbat. Clădirea a fost ridicată în două etape distincte, la începutul secolului XX, și este alcătuită dintr-un corp dinspre strada Temișana, datând din 1901, și un al doilea corp, dinspre parc, adăugat după 1911. Astăzi, poziția sa de colț și decorația fațadelor o fac vizibilă de la distanță, deși starea avansată de degradare contrastează puternic cu somptuozitatea inițială a construcției. Originea expresiei „Palatul Venețian” Denumirea „Palatul Venețian” nu are un temei oficial sau documentar; ea a intrat în uzul curent datorită decorației neobișnuite a fațadelor. Istoricul Andrei Pippidi este cel care a numit clădirea, într-un articol publicat în revista Dilema Veche, „un palat venețian eșuat în București” — expresie preluată ulterior de presă și devenită denumirea populară a imobilului. Pippidi a fost, de asemenea, cel care a susținut că edificiul ar fi fost reședința ziaristului Luigi Cazzavillan, ipoteză infirmată ulterior de cercetări de arhivă. În paralel cu numele „Palatul Venețian”, presa locală a folosit și denumirea „Palatul Luigi Cazzavillan”, consacrând astfel o confuzie pe care documentele de arhivă nu o confirmă. Cronologia construcției (1899-1912) Cumpărarea terenului și autorizația de construcție Terenul pe care avea să fie ridicată clădirea a aparținut inițial lui Iacob Ladios, expropriat în 1890 pentru alinierea străzii. În 1899, terenul, în suprafață de 346 de metri pătrați, a fost cumpărat de la Primărie de Ecaterina M. Vasilov Mihuș, căsătorită cu Mihail Vasilov. La 20 aprilie 1901, aceasta a depus cererea pentru alinierea și autorizarea construcției pe locul cumpărat, pe atunci Strada Prelungită Căprioarei. Planurile inițiale nu menționau numele arhitectului; atribuirea proiectului către A. M. Prager provine din alte piese de arhivă, identitatea și biografia acestui arhitect rămânând, în mare parte, needocumentate. Proiectul depus a fost modificat la cererea funcționarilor Primăriei, întrucât înălțimea prevăzută nu respecta regulamentul în vigoare, care limita la 10 metri înălțimea clădirilor de pe o stradă cu o lățime de 8-11 metri; camerele de locuit prevăzute la subsol au fost înlocuite cu o simplă pivniță, pentru încadrarea în normă. Construcția autorizată a fost un corp de clădire cu două caturi și pivniță, în zidărie masivă cu mortar de var, cu calcan la vecin și învelitoare de tablă. Clădirea rezultată avea etaj, 26 de camere și era racordată la rețeaua de apă și canalizare, subsolul rămânând nelocuit. Extinderea de după 1911 Peste aproximativ un deceniu, clădirea a fost extinsă cu un al doilea corp, orientat spre grădina monumentului lui Luigi Cazzavillan. În această etapă, proprietatea este menționată pe numele lui C. G. Șerbănescu, iar planurile extinderii au fost semnate de arhitectul Constantin N. Simionescu (n. 4 aprilie 1876, Pitești — diplomat al Școlii de Arhitectură din București în decembrie 1902), care a fost, între 1904 și 1908, arhitectul orașului Câmpulung-Muscel, unde a proiectat Palatul Comunal și Vila Golescu. Noul corp a fost unit cu partea din 1901 printr-un gang și a preluat decorația fațadei principale, în timp ce fațadele curții interioare au rămas lipsite de ornamente. Extinderea nu a trecut neobservată: în 1911, un vecin, I. Ștefănescu-Radu, a depus o plângere împotriva lucrărilor, remarcând „arhitectura curioasă” a casei. În planul urbanistic al Capitalei din același an, proprietar al imobilului este trecut G. Braun, iar o publicație din 1918, Bukarester Tagblatt, indică drept proprietar al întregului ansamblu (notat 6a, 6b, 6c) pe Constantin Șerbănescu, posibil cel care a finanțat construcția celui de-al doilea corp. Planul de aliniere a străzilor Virgiliu și Temișana, aprobat de Consiliul Municipal la 1 iunie 1912, confirmă această istorie funciară. Arhitectura și decorația fațadelor Un amestec stilistic eclectic Potrivit istoricului de artă Oana Marinache, decorația fațadelor reflectă un eclectism de sfârșit de secol al XIX-lea, prelungit în arte până la Primul Război Mondial, care combină elemente clasiciste — bosajul, arcul în plin cintru, coloanele, mascheronii — cu elemente romantice: arcul frânt și arcul trilobat al ferestrelor de la etaj, bow-window-urile, crenelurile. Această combinație de registre stilistice, neobișnuită pentru arhitectura eclectică bucureșteană a epocii, explică impresia populară a unui „palat venețian”. Decorația parterului și a etajului La parter, accentul cade pe bosajele trasate în mortar cu ajutorul șabloanelor și pe ferestrele mari, cu parapeți decorativi; în axul fiecărei deschideri a parterului se află câte un mascheron. La etaj, motivul decorativ principal este cel al arcadelor trilobate sprijinite pe o coloană în torsadă, cu capiteluri compozite, prezent la toate ferestrele, cu excepția bovindourilor. Cel de-al doilea corp, unit prin gang cu partea construită în 1901, a preluat decorația fațadei dinspre stradă, în timp ce fațadele curții interioare au rămas simple, fără ornamente. De ce nu a fost reședința lui Luigi Cazzavillan Argumentul cronologic Argumentul principal invocat de cercetătorii care resping legătura clădirii cu Luigi Cazzavillan este de ordin cronologic: autorizația de construcție a primei faze datează din 1901, în timp ce Cazzavillan a murit în 1903, ceea ce face puțin probabil ca acesta să fi locuit acolo, fie și ca simplu chiriaș, pentru doar un an sau doi. Comanditara documentată a primei faze este Ecaterina Mihuș, fără nicio legătură cunoscută cu ziaristul sau cu ziarul „Universul”. Cercetătoarea Patricia Lupuțiu, de la Asociația Istoria Artei, care a identificat în arhivele Primăriei ambele faze de construcție ale clădirii, a confirmat că ipoteza clasică a reședinței lui Cazzavillan nu își găsește sprijin documentar. Proximitatea față de monumentul-fântână ridicat în memoria lui Cazzavillan în 1905 și față de fosta Școală Italiană, ambele legate direct de biografia ziaristului, explică persistența asocierii greșite, menținută și astăzi în relatări jurnalistice și în circulația populară a numelui „Palatul Luigi Cazzavillan”. Parcul Luigi Cazzavillan Vizavi de clădire se află Parcul Luigi Cazzavillan, amenajat în 1905 după modelul unui scuar italian, cu trasee geometrice, alei circulare și acces pe diagonală, străjuite de arbori columnari. În centrul parcului se află o fântână decorată cu trei putti și o coloană ce susține bustul din bronz al lui Luigi Cazzavillan (1852-1903), operă a sculptorului Filip Marin (1865-1928), profesor la Școala de Arte Frumoase din București. Pe coloană sunt inscripționate cuvintele „patriot activ și binefăcător” și „Labor”. Reamenajarea din 2005, care a introdus alei circulare, nu a respectat forma inițială a parcului. Prezența fântânii și a bustului lui Cazzavillan chiar în fața clădirii de pe Temișana a contribuit, de-a lungul timpului, la asocierea greșită dintre cele două — deși, așa cum arată cronologia de arhivă, ele aparțin unor povești complet diferite. Starea actuală și degradarea Efectele timpului și ale cutremurului din 1977 Clădirea a pierdut o parte importantă din elementele decorative originale. Acoperișul inițial a fost distrus, probabil, la cutremurul din 1977; astăzi, cornișa mai este vizibilă doar deasupra unuia dintre cele două bovindouri dinspre strada Temișana. Prin ferestrele sparte se observă o cămășuire cu stâlpi de beton, realizată la interior, și mai mulți tiranți metalici montați la exterior, ambele semne ale unor intervenții de urgență pentru susținerea structurii. Fațadele prezintă numeroase fisuri înclinate, care traversează golurile ferestrelor, vegetație crescută în zidărie, eflorescențe saline și desprinderea parțială a tencuielilor și a decorațiilor. La un moment dat, potrivit unui reportaj mai vechi, partea dinspre parc era complet abandonată, în timp ce partea dinspre strada Temișana era încă locuită la parter, iar la etaj proprietarul creștea albine. Statutul juridic și intervențiile administrative Clădirea este proprietate privată. Proprietarii au fost sancționați administrativ, în baza Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, pentru neîndeplinirea obligațiilor legale de întreținere, conservare și restaurare. Primăria Municipiului București nu a inițiat, până în prezent, un proiect de expropriere sau de achiziție a imobilului. Starea structurală a clădirii a făcut, de asemenea, obiectul unei analize tehnice de specialitate, publicată într-un studiu privind evaluarea seismică a unei clădiri de zidărie nearmată cu configurație neregulată, semnat de cercetătorii Gabriel Dănilă și Adrian Iordăchescu, de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București — o confirmare indirectă a interesului profesional pentru riscurile structurale ale imobilului. Personaje - Ecaterina Mihuș (căsătorită Vasilov) — comanditara primei faze a construcției (1901); a cumpărat terenul de la Primărie în 1899; nu a avut nicio legătură documentată cu Luigi Cazzavillan. - Constantin N. Simionescu (n. 4 aprilie 1876, Pitești) — arhitect, diplomat al Școlii de Arhitectură din București (1902); a semnat planurile extinderii clădirii de după 1911; a fost arhitectul orașului Câmpulung-Muscel între 1904 și 1908, unde a proiectat Palatul Comunal și Vila Golescu. - Andrei Pippidi — istoric; a numit clădirea, într-un articol din revista Dilema Veche, „un palat venețian eșuat în București”, expresie devenită denumirea populară a imobilului; a susținut, fără confirmare documentară, că aceasta ar fi fost reședința lui Luigi Cazzavillan. - Filip Marin (1865-1928) — sculptor, profesor la Școala de Arte Frumoase din București; autorul fântânii cu bustul lui Luigi Cazzavillan din parcul omonim (1905), aflat vizavi de clădire. Palatul Venețian (sinteză) „Palatul Venețian” este numele curent (neoficial) al clădirii de la adresa Str. Temișana nr. 2–4, București, lângă Parcul Luigi Cazzavillan și în proximitatea Cișmigiului. În documentele de epocă strada apare ca „Prelungită Căprioarei” / „Căprioarei Prelungită”, ulterior Temișana. Clădirea este în Zonă Construită Protejată și este înscrisă pe Lista Monumentelor Istorice (LMI) a Municipiului București din 2015, poziția 2111, cod LMI B-II-M-B-19768. Cronologia construcției în două faze Faza 1 (1901) - În arhivele PMB a fost identificată prima fază de construire, datată în primăvara lui 1901, pe fosta stradă Căprioara/Căprioarei Prelungită (menționată și cu număr vechi). Comanditarul menționat este Ecaterina Mihuș (căsătorită cu Mihail Vasilov). - În cercetarea citată de presa locală (pe baza dosarelor de arhivă), proiectul primei faze este atribuit lui A.M. Prager, prezentat ca „arhitect necunoscut astăzi” (în sensul că identitatea/profilul lui nu este clar documentat, deși apare numele/semnătura). - Un articol mai vechi (Jurnalul, 2008) notează explicit că în planurile din dosarul de autorizare (154/1901) nu apare numele arhitectului, deși confirmă cererea depusă în 20 aprilie 1901 pentru autorizarea construcției pe Str. Prelungită Căprioarei. Asta sugerează că atribuirea către A.M. Prager vine din alte piese de arhivă, nu neapărat din planul inițial publicat/consultat atunci. Faza 2 (după ~10 ani, extindere) - Peste aproximativ 10 ani, clădirea este extinsă cu un corp către grădina monumentului lui Luigi Cazzavillan. În această etapă proprietatea este indicată ca aparținând lui C.G. Șerbănescu, iar planurile extinderii sunt semnate de arhitectul Constantin N. Simionescu. - Unele sinteze de presă populară vorbesc despre intervalul 1901–1911 ca perioadă de construire/extindere, coerent cu această „a doua fază” în jurul anului 1911. Autorizația din 1901 este legată de Ecaterina M. Vasilov Mihuș (Ecaterina Mihuș, căsătorită cu Mihail Vasilov). Jurnalul menționează că în planul urbanistic al Capitalei din 1911 ar apărea ca proprietar G. Braun, iar într-o publicație din 1918 (Bukarester Tagblatt) ar fi indicat un proprietar al întregului imobil (6a/6b/6c) – Constantin Șerbănescu, posibil legat de realizarea celui de-al doilea corp. Acestea sunt piste bune pentru verificare în arhive și colecții de presă. Mituri urbane și clarificări Clădirea a fost asociată în timp cu Luigi Cazzavillan (inclusiv sub numele „Palatul Luigi Cazzavillan”), dar cercetările citate în presă spun că nu există legătură directă nici cu acesta, nici cu fosta Școală Italiană. Argumentul-cheie folosit frecvent este cronologia: autorizație/construcție 1901, iar Cazzavillan a murit în 1903, ceea ce face improbabilă povestea clasică a reședinței lui. Statut de protecție, stare actuală și intervenții administrative „Palatul Venețian” este descris ca o clădire cu un eclectism de sfârșit de secol XIX prelungit în primele decenii ale secolului XX. Comentariile de specialitate citate în presă subliniază amestecul de elemente clasicizante (de tip bosaj, arcuri în plin cintru, coloane, mascaroni) cu elemente romantice/neogotizante (arcuri frânte și trilobate, bow-window-uri, creneluri), ceea ce explică impresia „venețiană” pe care o dă la nivel popular. Clădirea este proprietate privată și, conform relatărilor, a ajuns într-o stare severă de degradare (ferestre lipsă/distruse, fațadă fisurată, vegetație în interior). În 2021 proprietarii au fost amendați cu 16.000 lei pentru neîntreținere, în baza Legii 422/2001 (sunt menționate explicit articolele invocate și faptul că au existat două amenzi). Există și o urmă academică/tehnică: un studiu publicat la Springer discută evaluarea seismică a unei clădiri de zidărie neregulată și menționează explicit codul LMI 2015: B-II-m-B-19768 în contextul ariei protejate/monumentului, ceea ce confirmă prezența obiectivului în circuitul de analiză profesională. Referințe - Mit urban spulberat, Palatul Venețian din București nu a aparținut ziaristului Luigi Cazzavilan. Cine-a construit extraordinarul imobil, azi aflat în pericol iminent de prăbușire (B365) - Mit urban spulberat: Palatul Venețian din București nu a aparținut ziaristului Luigi Cazzavilan. Istoria unui imobil extraordinar, azi în pericol iminent de prăbușire (HotNews) - FOTO Frumosul „palat venețian” din București, în pericol de prăbușire (HotNews) - “Palatul veneţian eşuat” pe Strada Temişana numărul 4 (Jurnalul) - Temişana nr. 2-4 sau Palatul Luigi Cazzavillan (VICE România) - „Palatul venețian eșuat al Bucureștiului” sau Palatul Luigi Cazzavillan (Bucureștii vechi și noi) - Seismic Assessment of an Irregular Unreinforced Masonry Building (SpringerLink) August 2023: ## Specialiști **Arhitectură:** A. M. Prager; Constantin Simionescu (extindere 1911) Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/temisana-2-4