Strada Ion Brezoianu
Istoria străzii Ion Brezoianu începe în secolul al XVII-lea, într-o zonă mlăștinoasă situată în apropierea locului unde avea să fie amenajată, ulterior, Grădina Cișmigiu. La 1703, domnitorul Constantin Brâncoveanu acordă un loc de casă boierului Pătrașcu Brezoianu, moment considerat de cercetătorii de istorie locală drept punctul de plecare al legăturii dintre numele Brezoianu și această zonă a Bucureștiului. Pe locul respectiv exista o biserică din lemn, reconstruită în piatră în anul 1710, cu sprijinul lui Șerban Bujoreanu. O reparație ulterioară a lăcașului, din 1735, este atribuită lui Mihail Mărăcineanu și Ștefan Mănăilă.
Biserica, cunoscută sub hramul Sfânta Treime, a funcționat din 1741 până la demolarea ei, petrecută în jurul anului 1959. Clădirea fusese afectată de cutremurul din 1940 și de bombardamentele din 1944, care au lovit sever întreaga zonă. În privința numelui actual al străzii, sursele de istorie locală semnalează o confuzie frecventă: varianta oficială, promovată de autoritățile municipale, leagă numele străzii de pedagogul și publicistul Ion Brezoianu (1817-1883). Alte surse de istorie locală susțin însă că originea reală a numelui este boierul ctitor Pătrașcu Brezoianu, iar asocierea cu pedagogul Ion Brezoianu sau cu actorul Ion (Iancu) Brezeanu ar fi rezultatul unei confuzii ulterioare, niciuna dintre aceste din urmă personalități neavând vreo reședință documentată pe stradă.
Brezoianu — originea numelui străzii
Boierul Pătrașcu Brezoianu
Numele străzii este legat, potrivit cercetării istorice locale, de boierul Pătrașcu (Petrașco) Brezoianu, apropiat al domnitorului Constantin Brâncoveanu. În anul 1703, Brâncoveanu i-a acordat un loc de casă pe terenul mlăștinos aflat astăzi în vecinătatea Grădinii Cișmigiu. Pătrașcu Brezoianu a donat, la rândul său, terenul pe care avea să fie ridicat un lăcaș de cult: o biserică din lemn, reconstruită în piatră și cărămidă în jurul anului 1710, cu contribuția boierilor Mănăilă Mărăcineanu și Șerban Bujoreanu. Biserica, cu hramul Sfânta Treime, avea formă de navă, cu turle pe naos și pronaos; pictura interioară a fost realizată în anul 1900. Lăcașul a devenit, potrivit tiparului obișnuit de dezvoltare urbană din acea perioadă, nucleul în jurul căruia s-a format așezarea ce avea să dea numele străzii. Biserica a fost restaurată, sub preotul Constantin Dron, după avariile provocate de cutremurul din 1940 și de bombardamentele din 1944, însă a fost demolată în anul 1959, în contextul lucrărilor de sistematizare din zona actualei Săli a Palatului.
O confuzie de nume
Istoricii de artă, printre care Oana Marinache, au semnalat o confuzie ulterioară în memoria colectivă a orașului: numele străzii a fost atribuit, în timp, actorului Iancu (Ion) Brezeanu, iar pe de altă parte pedagogului Ion Brezoianu (1817-1883), din cauza asemănării numelor. Varianta promovată oficial de autoritățile municipale (bucuresti.ro) leagă în continuare strada de acest din urmă pedagog, deși niciunul dintre cei doi — nici actorul, nici pedagogul — nu a avut vreo reședință documentată pe stradă și nici o legătură directă cu zona, spre deosebire de boierul ctitor Pătrașcu Brezoianu.
Pedagogul Ion Brezoianu (1817-1883)
Ion (Ioan) Brezoianu s-a născut în jurul anului 1817, la București. A studiat la școala Sfântul Sava, alături de viitorul prim-ministru I. Em. Florescu, având ca profesor de matematică pe Petrache Poenaru. În jurul anului 1837, a fost numit profesor la școala superioară din Cerneți, reședința județului Mehedinți, pe care a transformat-o într-o școală de pregătire a învățătorilor. Rezultatul acestei activități a fost considerabil: până în 1839, Brezoianu înființase 260 de școli în județul Mehedinți, cu aproximativ 5.000 de elevi.
Activitatea sa didactică i-a adus și necazuri: în 1839 a fost închis timp de șase luni la școala Sfântul Sava, fiind bănuit de domnitorul Alexandru Ghica de implicare într-un complot. A fost arestat din nou în 1848-1849, în urma participării la evenimentele revoluționare, fiind condamnat de o comisie ruso-română la mai multe luni de închisoare. În 1843 a organizat o școală normală (de pregătire a învățătorilor) la Câmpulung, iar domnitorul Gheorghe Bibescu l-a ridicat la rangul de pitar, oferindu-i 200 de galbeni.
În 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza l-a numit consilier la Curtea de Apel din București. Între 1868 și 1872 a fost membru al comitetului general al teatrelor. A publicat, printre altele, „Învățătorul primar”, „Rudimentul agricol universal” și „Mănăstirile zise închinate și călugării greci”, lucrare realizată în colaborare cu cercetări asupra secularizării averilor mănăstirești. A murit la vârsta de 66 de ani, în 1883.
Modernizare urbană
A doua jumătate a secolului al XIX-lea aduce transformarea radicală a zonei, odată cu asanarea terenurilor mlăștinoase și cu amenajarea Grădinii Cișmigiu, aflată în vecinătatea imediată a străzii. Între 1870 și 1871 începe construcția Bulevardului Academiei, devenit ulterior Bulevardul Elisabeta, care avea să traverseze zona și să schimbe configurația urbană a cartierului. În 1875-1876, bulevardul ajunge la nivelul străzii Brezoianu, iar în acest context se deschide și accesul cunoscut sub numele de Intrarea Rigas, dinspre stradă către Grădina Cișmigiu.
Odată cu modernizarea, strada devine reședința unei populații cosmopolite, formată din arhitecți, medici și concesionari de hoteluri, fapt reflectat în arhitectura eclectică și neoclasică a clădirilor ridicate la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. În perioada interbelică, zona primește o nouă serie de construcții, de această dată în stil modernist, semnate de arhitecți precum Tiberiu Niga, Ion Niga, Victor Asquini și Henrieta Delavrancea, alături de hoteluri proiectate de C. Ciogolea și E. Doneaud. Astăzi, strada Ion Brezoianu face parte din zona construită protejată cu numărul 42 din București, deși doar patru dintre clădirile sale figurează pe Lista Monumentelor Istorice.
Palatul Universul
La numerele 23-25 se află Palatul Universul, considerat clădirea emblematică a străzii. Construcția, în stil neoromânesc, a fost ridicată între 1926 și 1930 după planurile arhitectului Paul Smărăndescu, la inițiativa lui Stelian Popescu, director al ziarului Universul din 1915. Publicația fusese fondată la 20 august 1884 de jurnalistul italian Luigi Cazzavillan și a fost unul dintre primele mari cotidiene românești. Palatul a găzduit redacția și tipografia ziarului în prima jumătate a secolului XX și a fost renovat în anul 2016.
Casa Sofia Suțu / Sion-Balș
La numerele 31-33 se află reședința ridicată în 1899 după planurile arhitectului olandez Josef Schiffeleers, în stil neoclasic, ca parte a unui proiect imobiliar privat al familiei Sion, în vecinătatea Grădinii Cișmigiu. Proprietatea a fost vândută în 1905 inginerului Gheorghe Balș, care a extins-o, iar în 1932 a primit modificări în stil Art Deco realizate de arhitectul Dem Săvulescu. Clădirea a găzduit ulterior sediul Băncii Centrale Cooperatiste.
Casa-bloc Brezoianu (Blocul Corneliu Nicolau)
La numerele 53A-53B se află un ansamblu de blocuri de locuințe cu 6-12 niveluri și 34 de apartamente, proiectat de arhitectul Tiberiu Niga și construit în 1946, în stil modernist interbelic. Clădirea este clasată drept monument de categoria B.
Pisiota (Pissiota) Palace Hotel (Hotel Palas) / Hotel Cișmigiu
La intersecția cu Bulevardul Regina Elisabeta a fost construit, în 1912, Hotelul Cișmigiu, după planurile arhitectului Arghir Culina, cu inginerul Nicolae Nacu Pissiota responsabil de structura de rezistență. Hotelul dispunea inițial de 200 de camere. Naționalizat în 1948, imobilul a fost redeschis în 2012, după o amplă renovare, ca hotel de patru stele.
Alte clădiri notabile
La numerele 29-29A se află o proprietate ridicată inițial în 1877 după planurile arhitectului Grigore Cerkez, la comanda colonelului Ion Algiu; între 1933 și 1938, pe același loc a fost construit un bloc modernist, cunoscut ca Blocul Berceanu sau Blocul Algiu, proiectat de arhitectul State Baloșin și executat de antreprenorii Carol și Leopold Schindl. Proprietatea a rămas în familia Algiu pe parcursul mai multor generații. În apropiere, spre malul Dâmboviței, se află Palatul Vama Poștei, proiectat de arhitectul Statie Ciortan, iar în zona Intrării Rigas se remarcă o vilă în stil Art Nouveau, semnată de arhitectul Ion D. Enescu pentru doctorul G. Stoicescu.
Strada în epoca contemporană
Bombardamentele din 1944 au distrus mai multe clădiri istorice de pe strada Ion Brezoianu, unele dintre ele fiind înlocuite ulterior cu blocuri de locuințe. La intersecția cu strada Domnița Anastasia se afla Blocul Belvedere, construit în 1939, prăbușit în urma cutremurului din 1977; pe același amplasament a fost ridicat, în 1981, un nou bloc de locuințe cu 48 de apartamente, proiectat de arhitecta Camelia Cristian, în stil modernist socialist.
Biserica Sfânta Treime, ultima urmă a bisericii ctitorite pe stradă în secolul al XVIII-lea, a fost demolată în jurul anului 1959. În prezent, strada Ion Brezoianu pornește din Bulevardul Regina Elisabeta, trece pe lângă Grădina Cișmigiu și intersectează străzile Constantin Mille, George Vraca și Domnița Anastasia, încheindu-se la strada Poiana Narciselor. Deși face parte din zona construită protejată nr. 42, strada rămâne una dintre puținele artere din centrul Bucureștiului care își păstrează, în bună măsură, caracterul istoric și arhitectural.
Personaje
Bibliografie
Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane, de organizare, conectare și interpretare a tuturor entităților care compun realitatea imobiliară, patrimonială și urbană. Este o arhitectură relațională care modelează orașul ca rețea.