Strada Dionisie Lupu (fostă Strada Dionisie)

Strada Dionisie

Originea numelui: Mitropolitul Dionisie Lupu

Strada Dionisie Lupu poartă numele mitropolitului Dionisie Lupu (1769-1831), ierarh al Bisericii Ortodoxe Române care a condus Mitropolia Ungrovlahiei între 1819 și 1821. Născut la 25 februarie 1769 în satul Blăjani, județul Buzău, a intrat în monahism în 1785. A fost egumen al Mănăstirii Dealu între 1795 și 1807, perioadă în care a coordonat lucrări de reparație la ansamblul monastic, apoi egumen al Mănăstirii Tismana între 1807 și 1819. Din 1801 a purtat rangul de arhiereu titular. În mai 1819 a fost ales și înscăunat mitropolit al Ungrovlahiei, cu sprijinul partidei naționale din sânul clerului și boierimii.

În timpul mișcării conduse de Tudor Vladimirescu, în aprilie-mai 1821, mitropolitul Dionisie Lupu a rămas alături de mișcarea populară, spre deosebire de o parte a boierimii, care s-a refugiat la Brașov odată cu retragerea trupelor otomane aduse în țară de partida națională. Nu a mai revenit efectiv în funcția de mitropolit, păstrând ulterior doar calitatea de egumen al Mănăstirii Dealu. A sprijinit învățământul în limba română, susținând în mod special activitatea dascălului Gheorghe Lazăr. A murit la 17 februarie 1831, la București. Numele său a fost atribuit unei străzi și unei biserici din zona centrală a orașului, aflate în vecinătate una față de cealaltă.

Biserica Dionisie și primele atestări cartografice

Denumirea străzii se leagă de existența unei biserici — biserica Dionisie, sau Dionisie Mitropolitul — ctitorită probabil de mitropolitul Dionisie Lupu, amplasată pe o parcelă situată între strada Dionisie Lupu și strada Scaune, la sud de intersecția cu actuala stradă C.A. Rosetti (fosta stradă Clementei). Biserica apare menționată pe planurile cartografice ale Bucureștiului întocmite de Borroczyn în 1847 și 1852, de Jung în 1856 și de Pappazoglu în 1871, după care dispare din documentele cartografice ulterioare. Anul ridicării și cel al dispariției lăcașului nu sunt cunoscute, iar despre această biserică lipsesc date în bibliografia de specialitate.

Pe planul Borroczyn din 1852, strada Dionisie Lupu figurează printre traseele secundare ale orașului, făcând legătura între o stradă de același rang, strada Scaune, și una dintre arterele importante ale Bucureștiului ca lungime și semnificație urbanistică, Calea Herăstrăului, devenită ulterior Calea Dorobanților. Strada era orientată pe direcția nord-sud, aproximativ paralelă cu strada Pitar Moșu pe o porțiune și cu strada Scaune pe alta. Pornind dinspre nord spre sud, traversa străzile Clementei și Batiștei și se intersecta cu străzile Armașului (azi General Eremia Grigorescu), Dreaptă (parte din actuala stradă Pictor Arthur Verona) și Memoriei.

Strada la mijlocul secolului al XIX-lea

Traseul inițial al străzii era apropiat de cel actual, deși ușor șerpuit, și se termina abia la intersecția cu strada Scaune. De-a lungul parcursului se formau, la intersecții, spații urbane de formă neregulată — la întâlnirea cu strada Scaune, la întâlnirea cu strada Dreaptă, acolo unde se termina strada Pitar Moșu, și la întâlnirea cu strada Armașului și Calea Herăstrăului. La mijlocul secolului al XIX-lea, strada Dionisie Lupu era o stradă exclusiv rezidențială și puțin ocupată. Pe ambele laturi se aflau înșirate parcele de dimensiuni medii și câteva de mari dimensiuni, cu forme variate.

Clădirile erau dispuse aleatoriu pe parcelă, ocupând circa 20-30% din suprafața lotului. În partea din spate a curții se aflau, uneori, grădini de mici dimensiuni; unele loturi erau ocupate exclusiv de plantații. Câteva parcele se întindeau între cele două străzi paralele, Dionisie Lupu și Scaune — este cazul loturilor pe care s-au aflat cele două biserici ale zonei, biserica Dionisie și biserica Pitar Moșu. Aceasta din urmă a fost ridicată din zid în 1795, pe locul unei biserici de lemn a popii Ivașcu, și a fost reparată ulterior în 1898 și 1964, respectiv repictată în 1966.

Evoluția urbanistică a străzii (a doua jumătate a secolului al XIX-lea – începutul secolului XX)

Alinierile din 1884 și 1908

La 2 mai 1884, Consiliul Comunal al Primăriei Comunei București a aprobat planul de aliniere a străzii Dionisie, pe porțiunea dintre strada Batiște și strada Scaune, la o lățime de 12 metri. Planul prevedea, la nivelul întregii străzi, desființarea construcțiilor ieșite din aliniere pentru asigurarea unei lățimi uniforme, precum și prelungirea străzii Memoriei peste parcela de la numărul 39, care urma să dispară — intervenție prin care strada se unea cu strada Mercur, arteră a cărei importanță crescuse datorită calității proprietarilor și a construcțiilor. Planul mai prevedea realizarea unui scuar în spațiul aflat între străzile Dionisie Lupu, Pitar Moșu și Dreaptă. Dintre aceste prevederi s-a aplicat, la momentul respectiv, doar desființarea construcțiilor ieșite din aliniere, traseul rămânând, în rest, nemodificat.

Un nou plan de aliniere, aprobat de Consiliul Comunal la 19 martie 1908, cu adresa Ministerului de Interne nr. 32963 din 12 iunie 1908 și Decretul Regal nr. 1869 din 9 iunie 1908, a introdus tăierea colțului pe care îl făcea strada Dionisie Lupu între numerele 62 și 76, cotitura fiind înlocuită cu o linie dreaptă, punerea în aplicare a prelungirii străzii Mercur peste parcela de la numărul 39 și realizarea scuarului de la întâlnirea străzii Pitar Moșu cu strada Dreaptă și strada Dionisie — soluție urbanistică reluată ulterior în zonă, prin diversificarea traseelor stradale. Tăierea colțului dintre numerele 62 și 76 a fost pusă în practică, strada rezultată purtând ulterior numele de strada D.A. Sturdza, devenită apoi strada Pictor Arthur Verona.

Formarea Pieței Alexandru Lahovari

În 1878, Calea Herăstrăului a primit denumirea de Calea Dorobanților, pentru a cinsti numele bărbaților care s-au ilustrat în războiul de independență din 1877-1878. Regulamentul de aliniere și construcțiuni din 1881 stabilea 37 de străzi pe care era permisă construirea exclusiv a clădirilor cu două caturi, cu înălțimea de 10-11 metri; printre ele se afla și porțiunea Căii Dorobanților cuprinsă între Calea Victoriei și strada Romană. La sfârșitul secolului al XIX-lea s-a constituit, la întretăierea străzilor Calea Dorobanților, Dionisie și Armașului, un nou spațiu urban — Piața Alexandru Lahovari — care a pus în valoare schimbarea orientării axei Căii Dorobanților dinspre vest-est spre sud-nord.

În 1905, în centrul pieței a fost amplasat grupul statuar dedicat omului politic conservator Alexandru Lahovari (1841-1897), ministru și orator, personalitate marcantă a vieții politice românești, care a locuit pe ulița Herăstrăului. Statuia îl reprezenta pe Alexandru Lahovari ca orator, piedestalul fiind înconjurat de figuri simbolice; lucrarea a fost ridicată din inițiativa statului, operă a sculptorului francez Antonin Mercié, profesorul lui Constantin Brâncuși la Paris. Odată cu formarea pieței, ultima parte a străzii Dionisie — porțiunea aflată în dreptul casei Maria Cantacuzino, de la numărul 90 — a fost cuprinsă în noul spațiu urban, astfel încât strada s-a scurtat dinspre nord.

Zonele protejate ale țesutului urban

Strada Dionisie Lupu este cuprinsă, conform Planului Urbanistic Zonal și Regulamentului privind zonele protejate în Municipiul București, în zona protejată nr. 34, țesutul tradițional difuz al zonei Pitar Moș, subzonele Cplb și Cplc I. Zona este delimitată de artere majore — bulevardele Magheru și Dacia — și de străzi de importanță medie — C.A. Rosetti, A.D. Xenopol și Polonă — și include porțiuni ale străzilor George Enescu, Dionisie Lupu, Jules Michelet, Pitar Moș, Pictor Arthur Verona, General Eremia Grigorescu, Columb, Intrarea Armașului, Tache Ionescu și Piața Alexandru Lahovari. Zona este definită drept rezidențială, cu funcții publice concentrate mai ales în vecinătatea bulevardului Magheru și a Pieței Alexandru Lahovari.

Regulamentul zonei protejate nr. 34 stabilește un grad maxim de protecție pentru valorile arhitecturale, urbanistice, istorice și de mediu natural, fiind permise doar intervențiile care conservă și potențează trama stradală, fondul construit și caracterul existent. O porțiune a fostei străzi Dionisie, devenită ulterior strada Tudor Arghezi, este cuprinsă, la rândul ei, în zona protejată nr. 21, a țesutului tradițional major Jean-Louis Calderon-Polonă, care leagă bulevardul Carol de bulevardul Dacia și include Casa Universitarilor, Grădina Icoanei și Piața Gheorghe Cantacuzino. Ambele zone protejate au fost delimitate ca urmare a rectificării treptate a tramei stradale premoderne, spontane și nereglementate, specifică orașului de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Caracterul fondului construit

Fondul construit al străzii Dionisie Lupu cuprinde o singură construcție din secolul al XVIII-lea — biserica Pitar Moșu — și un procent de circa 55% clădiri ridicate în secolul al XIX-lea, dintre care aproximativ 30% înainte de 1890. Restul de circa 45% din construcții datează din secolul al XX-lea, incluzând un procent de 10% blocuri de locuințe și o singură clădire de birouri. Procentul construibil pe parcelă variază între 40% și 85%, iar amplasarea pe lot diferă în funcție de tipul construcției: case unifamiliale, vile de lux sau locuințe multifamiliale. Aproximativ 70% dintre clădiri sunt dispuse la frontul străzii, restul fiind retrase de la aliniament.

Din punctul de vedere al regimului de înălțime, construcțiile de pe stradă se grupează astfel: parter, respectiv subsol și parter, în proporție de 35%; parter și un etaj, parțial sau integral, în proporție de 45%; parter cu trei sau cinci niveluri, în proporție de 20%. Fondul construit dominant, reprezentând circa 80% din total, este format din clădiri-locuințe de lux cu regim de înălțime parter sau parter și un etaj parțial, dispuse în proporție de aproximativ 60% pe aliniere, cu latura scurtă spre stradă și pe limita lotului. Restul de 20% reprezintă clădiri de altă factură, construite mai ales în secolul XX, care rup unitatea stilistică a străzii.

Divizarea străzii în secolul XX: strada Dionisie Lupu și strada Tudor Arghezi

Strada Dionisie Lupu și strada Tudor Arghezi

Traseul străzii a rămas neschimbat până în prezent; singura modificare produsă în secolul al XX-lea privește nomenclatura. Denumirea de strada Dionisie Lupu este păstrată pentru porțiunea de stradă care pornește de la strada C.A. Rosetti (fosta stradă Clementei) și ajunge la Piața Alexandru Lahovari. Fosta porțiune a străzii, situată la nord de strada C.A. Rosetti, spre strada Nicolae Filipescu, primește numele de strada Tudor Arghezi, după numele poetului Tudor Arghezi (21 mai 1880 – 14 iulie 1967), una dintre figurile majore ale literaturii române din secolul al XX-lea. Anul exact al redenumirii acestei porțiuni de stradă nu este consemnat în sursele consultate.

Divizarea străzii inițiale, denumită generic Dionisie sau Dionisie Lupu, în cele două tronsoane actuale a fost pusă în legătură, de cercetarea de arhitectură dedicată zonei publicată în revista ArhiTur, cu exproprierile de proprietăți realizate în cadrul încercărilor succesive de aliniere a străzii, aplicate în etape începând cu planurile din 1884 și 1908. Corespondența dintre vechea și noua numerotare este documentată direct: adrese aflate astăzi pe strada Tudor Arghezi corespund unor numere vechi de pe strada Dionisie Lupu — este cazul imobilului de la actualul număr 32 de pe strada Tudor Arghezi, fostul număr 20 de pe strada Dionisie Lupu.

Numerotarea imobilelor și traseul actual

Numerotarea imobilelor de pe strada Dionisie Lupu s-a modificat de mai multe ori de-a lungul timpului, independent de divizarea străzii în două tronsoane. Un imobil aflat, de exemplu, la actualul număr 68 a purtat, între finalul secolului al XIX-lea (după 1895) și 1918, numărul 70, revenind la numărul 68 abia după 1926, ca urmare a reorganizărilor succesive ale parcelarului și a comasării unor loturi. Astfel de schimbări de numerotare, frecvente pe străzile din centrul Bucureștiului la începutul secolului al XX-lea, fac dificilă urmărirea istoricului unor imobile fără raportarea la planurile cadastrale succesive.

Traseul actual al străzii Dionisie Lupu pornește de la intersecția cu strada C.A. Rosetti și se termină la Piața Alexandru Lahovari, păstrând configurația consemnată încă de la planurile de aliniere din 1884 și 1908. Modul de ocupare a parcelelor s-a schimbat parțial în raport cu situația din secolul al XIX-lea: parcelarul relativ unitar de la sfârșitul acelui secol a fost întrerupt prin comasarea unor loturi, pe care s-au construit, în perioada interbelică, clădiri de tip bloc de locuințe, alături de casele și vilele mai vechi păstrate pe traseul străzii.

Epoca postbelică și situația actuală

Naționalizarea din 1948 a adus în proprietatea statului majoritatea imobilelor de pe strada Dionisie Lupu, foste proprietăți particulare, multe dintre ele administrate ulterior de întreprinderi și instituții de stat. Funcțiunea rezidențială a fost înlocuită, parțial, cu funcțiuni administrative sau instituționale, fără modificări majore ale aspectului arhitectural al clădirilor vechi, adaptate minimal noilor destinații. Ansamblul urbanistic al străzii — traseul, fondul construit, raportul dintre clădiri și stradă — a rămas, per ansamblu, neschimbat pe parcursul celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea.

În prezent, strada Dionisie Lupu își păstrează, în cea mai mare parte, caracterul rezidențial tradițional, cu clădiri protejate ca monumente istorice și încadrate în zona protejată nr. 34 a Municipiului București. Funcțiunile s-au diversificat față de perioada interbelică, fără ca acest fapt să fi afectat semnificativ aspectul arhitectural al străzii; clădirile vechi găzduiesc astăzi, alături de locuințe, sedii de instituții, cabinete și spații de birouri, folosind în mare parte structura și fațadele originale ale imobilelor.

Clădiri clasate ca monumente istorice

Lista Monumentelor Istorice a Municipiului București (LMI 2004), aprobată prin Ordinul Ministrului Culturii nr. 2314/2004, publicat în Monitorul Oficial nr. 646 bis din 16 iulie 2004, include mai multe clădiri de pe strada Dionisie Lupu, ridicate în cea mai mare parte spre sfârșitul secolului al XIX-lea: casa profesorului doctor Turnescu, la numărul 37; casa Librecht-Filipescu, la numărul 46, ridicată la mijlocul secolului al XIX-lea; o casă la numărul 49; casa Dimitrie Cuclin, la numărul 74; și casa Gheorghe Țițeica, la numărul 80. Toate aceste imobile sunt clasate în grupa B a Listei Monumentelor Istorice, categoria monumentelor de importanță locală.

Casa Librecht-Filipescu, cunoscută și sub numele de Casa Universitarilor, a fost construită în jurul anului 1860, în stil neogotic, la inițiativa bancherului Cezar Librecht, și este considerată unul dintre puținele monumente păstrate ale arhitecturii romantice din București. Clădirea de la numărul 37, ridicată pentru profesorul doctor Turnescu, găzduiește în prezent Rectoratul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”. Împreună cu alte clădiri valoroase — între care casa N. Brătianu, de pe aceeași stradă — aceste imobile formează, alături de vecinătatea directă a Pieței Alexandru Lahovari, un ansamblu construit reprezentativ pentru arhitectura rezidențială bucureșteană de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Personaje

• Dionisie Lupu (1769-1831) — mitropolit al Ungrovlahiei între 1819 și 1821. Numele său a fost atribuit atât străzii, cât și bisericii ctitorite probabil de el, aflată în vecinătatea străzii, la sud de intersecția cu actuala stradă C.A. Rosetti, menționată pe planurile cartografice ale orașului până în 1871.
• Alexandru Lahovari (1841-1897) — om politic conservator, ministru și orator, locuitor al ulței Herăstrăului. În 1905, în piața ce îi poartă numele, formată la capătul nordic al străzii Dionisie, a fost ridicat un grup statuar dedicat lui, operă a sculptorului francez Antonin Mercié.
• Gheorghe Țițeica (1873-1939) — matematician, întemeietor al școlii românești de geometrie diferențială, membru al Academiei Române. A locuit pe strada Dionisie Lupu, la numărul 80, imobil clasat monument istoric.
• Alice Voinescu (1885-1961) — prima româncă doctor în filosofie, la Sorbona, eseistă și critic de teatru. A locuit pe strada Dionisie Lupu, la numărul 55.
• Cezar Librecht — bancher, ctitor al casei de la numărul 46 (Casa Librecht-Filipescu), ridicată în jurul anului 1860, unul dintre puținele exemple păstrate de arhitectură romantică neogotică din București.

Bibliografie

• Cezara Mucenic, Studiu istoric. Imobil din strada Dionisie Lupu nr. 68, Casa Ing. I.G. Cantacuzino, București, 2006
• Cezara Mucenic, București. Un veac de arhitectură civilă. Secolul XIX, Editura Silex, București, 1997
• 25 februarie 1769 - S-a născut... viitorul mitropolit Dionisie Lupu (Basilica.ro)
• Viața zidurilor de pe Strada Dionisie Lupu (feeder.ro)
• ArhiTur - Strada Dionisie Lupu și împrejurimi (Patrimonescu)
• Str. Tudor Arghezi nr. 32 (Case de muzicieni)
• Casa Colonel N. Costescu, Dionisie Lupu 40 (INDEX)

2024: