# Casa Theodor Assan / Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică

Adresă: Str. Stirbei Voda nr. 37, Sector 1, Cartierul Centru - Cișmigiu, București
An construcție: 1900
Tip ansamblu: Case/Vile
Tip clădire: 2-5 niveluri
Stil arhitectural: Eclectic regional
Etichete: arhitectura, arhitect, modernist, artdeco, patrimoniu, monument istoric, risc seismic

## Descriere
Theodor Assan își construiește pe acest loc casa în stilul epocii: un eclectism în care decorația bogată creează efectul de somptuos. Aici va crește fiica sa, Maria. Dovedind un talent muzical vocal excepțional, și-l cultivă la Strasbourg și la Paris, reușind să impresioneze, deoarece, cum spunea compozitorul Charles Gounod, are glasul ca un clopoțel de argint cu sunete Dumnezeiești.

## Articol
Casa Theodor Assan, Strada Știrbei Vodă nr. 37

Casa familiei Assan

Casa Theodor Assan se află pe o parcelă separată între proprietățile Kretzulescu și Florescu, la nordul Grădinii Cișmigiu, pe strada Știrbei Vodă nr. 37. Terenul a fost cumpărat la un moment dat după 1852 de Theodor Assan, mare proprietar de pământ, căsătorit cu fiica boierului Grigore Grădișteanu. Assan și-a construit aici o casă în stilul epocii, un eclectism cu decorație bogată, cu efect somptuos. În 1858, casele lui Theodor Assan din mahalaua Schitu Măgureanu au fost închiriate pentru găzduirea comisarului rus venit la București, alături de comisarii celorlalte Mari Puteri, să discute soarta Principatelor. Documentele reparațiilor descriu două odăi vopsite, una albastru deschis și una portocaliu închis, o odaie cu trei sobe cu căminuri negre la parter, camere cu geamlâcuri, dintre care unul mare se deschidea spre Cișmigiu, și o florărie (seră) cu stâlpi de zid, orientată tot spre grădină.

Pe planul cadastral din 1895–1899, Theodor Assan figura ca proprietar la nr. 37, între principesa Alina Știrbei (nr. 35) și Elena Kretzulescu (nr. 39). În 1911 s-a propus legarea Cișmigiului de strada Știrbei Vodă prin prelungirea străzii Puțul cu Plopi printre proprietățile Assan și Kretzulescu, iar deschiderea parcului spre strada Știrbei Vodă s-a realizat în cele din urmă la limita dintre aceste proprietăți.

Maria Assan

În această casă a crescut fiica lui Theodor Assan, Maria, care și-a cultivat talentul vocal excepțional la Strasbourg și la Paris. Compozitorul Charles Gounod spunea că are „glasul ca un clopoțel de argint cu sunete dumnezeiești”. După stagiuni la teatrele de operă din Nantes, Toulouse, Bordeaux și Anvers, „privighetoarea Carpaților”, cum o numea Marele Duce Nicolae al Rusiei, a revenit în țară, susținând concerte la Ateneu și pe scena Teatrului Național. Și-a încheiat cariera scenică printr-un recital, acompaniată la pian de Bessie Ionescu, soția de origine engleză a omului politic Take Ionescu, și s-a dedicat apoi predării canto-ului la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică. Casa ei avea și un salon de muzică.

Conservatorul și instituțiile educaționale

După 1911, casa a intrat în proprietatea Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române (S.O.N.F.R.), al cărei membru era și Maria Assan, și a devenit sediul Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică. S.O.N.F.R. a fost, alături de Societatea pentru Învățătura Poporului Român, una dintre cele mai puternice asociații din România secolului XX, preocupată de educația religioasă și națională a copiilor. Condusă ani de zile de Alexandrina Cantacuzino, societatea a înființat școli, cantine și internate pentru copiii din familii nevoiașe și a construit Mausoleul de la Mărășești.

După plecarea Conservatorului, casele Assan au fost expropriate pentru utilitate publică, în vederea măririi Grădinii Cișmigiu, dar au rămas în picioare și au primit alte folosințe. După 1990 au devenit sediul Institutului de Științe ale Educației, revenind la destinația didactică; astăzi găzduiesc Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație. Contextul s-a schimbat: grădina casei aparține Cișmigiului, iar strada Știrbei Vodă a fost lărgită, astfel că clădirea se află acum la frontul străzii. Mare parte din decorația care o individualiza și o punea într-un raport echilibrat cu Palatul Kretzulescu a dispărut, probabil în urma unei intervenții nefericite.

(extras din Cezara Mucenic, Oliver Velescu, Palatul Elena Kretzulescu, Editura Vremea, București, 2021)

*

(...) Mergând mai departe prin cartierul aflat la miazănoapte de Grădina Cișmigiu, între proprietățile Kretzulescu și Florescu, pe str. Știrbei Vodă la nr. 37 s-a separat o parcelă pe care, cândva după anul 1852, a cumpărat-o Theodor Assan, mare proprie- tar de pământ însurat cu fiica boierului Grigore Grădișteanu. Theodor Assan își construiește pe acest loc casa în stilul epocii: un eclectism în care decorația bogată creează efectul de somptuos. Aici va crește fiica sa, Maria Assan. Dovedind un talent muzical vocal excepțional, și-l cultivă la Strasbourg și la Paris, reușind să impresioneze, deoarece, cum spunea compozitorul Charles Gounod, are glasul ca un clopoțel de argint cu sunete Dumnezeiești. După stagiuni susținute la teatrele de operă din Nantes, Toulouse, Bordeaux și Anvers, privighetoarea Carpaților, cum o numea Marele duce al Rusiei, Nicolae, revine în țară, de unde nu plecase niciodată definitiv, susținând concerte la Ateneu sau pe scena Teatrului Național.

Încheindu-și activitatea scenică printr-un strălucit recital, acompaniată la pian de către o pianista de mare temperament, Bessie Ionescu, soția de origine engleză a binecunoscutului om politic Take Ionescu, se dedică formării noilor generații în proaspăt înființatul Conservator de muzică și artă dramatică, predând canto. Or tocmai casa ei, în care crescuse și-și pregătise atâtea concerte, devine sediul acestei instituții când, după anul 1911, intră în proprietatea Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române, a cărei membră este și Maria Assan.

S.O.N.F.R. a fost, alături de Societatea pentru cultura poporului român, una dintre asociațiile cele mai puternice care au activat în România secolului XX, și a cărei preocupare era dezvoltarea culturii și educațiunii copiilor români din punct de vedere religios și național, așa cum o cere interesul patriotic. Cu filiale urbane și rurale sau parohiale, S.O.N.F.R., a cărei președintă a fost ani de zile Alexandrina Cantacuzino, s-a luptat pentru împlinirea scopurilor sale prin înființarea de școli, cantine și internate care să ajute copiii din păturile nevoiașe, acțiuni culturale și educative, iar ca supremă realizare construirea Mausoleului de la Mărășești, denumit și Biserica Neamului, pentru că a adunat osemintele miilor de ostași căzuți pentru apărarea țării în acea bătălie memorabilă a Primului Război Mondial. Deci, împlinirea destinului acestui teritoriu special al orașului va face ca, alături de „Societatea pentru învățătura Poporului Român", să se așeze cealaltă societate, S.O.N.F.R., care își propunea educația tinerei generații, iar mai târziu ambele vor adăposti, în clădirile lor, alte prestigioase instituții de cultură.

După plecarea Conservatorului din casele Assan, acestea sunt expropriate pentru cauze de utilitate publică, respectiv mărirea teritoriului grădinii Cișmigiu. Dar casele rămân în picioare și primesc alte folosințe, pentru ca după 1990 să devină sediul Institutului de Științe ale Educației, revenind la menirea didactică inițială. Casa s-a păstrat, contextul este altul. Grădina ei aparține Cișmigiului, strada Știrbei Vodă s-a lățit, așa că acum clădirea se află plasată la frontul străzii. Dar, cel mai grav, mare parte din decorația care o singulariza și în același timp o situa într-un raport calitativ echilibrat cu Palatul Kretzulescu, a dispărut, probabil la o intervenție nefericit realizată. Nimeni nu mai știe că aici a locuit o mare cântăreață, care avea vocea soarelui, putând să cânte tot ce ar voi. (Palatul Elena Kretzulescu – Cezara Mucenic, Oliver Velescu, Ed. Vremea 2021, pag. 64-67)

*

Maria Assan a fost una dintre domnișoarele de onoare ale Principesei Elisabeta a României, aflată în serviciul Curții în anii 1870–1880. În decembrie 1877, ea părăsește Curtea pentru a pleca la Viena, unde își continuă studiile muzicale. Era deja o tânără cu formare artistică solidă, urmată ulterior de studii de canto la Strasbourg și Paris, iar vocea ei cultivată era apreciată de suveranii români. După câțiva ani petrecuți în străinătate, Maria Assan revine în 1882 în cercul domnișoarelor de onoare ale Elisabetei. În perioada în care Maria Assan a plecat la Viena, principesa a căutat o înlocuitoare, analizând mai multe candidate din familii de elită, înainte de a o alege pe Lucia Ghica. Cu timpul, în anturajul regal apar și alte domnișoare de onoare, între care Efrosina Grădișteanu, provenită dintr-o familie boierească importantă.

În 1882, situația la Curte devine tensionată: Lucia Ghica se implică într-o relație cu adjutantul regelui Carol, Nicolae Vlădoianu, iar Efrosina Grădișteanu are o aventură cu Paul Guillaume, secretar al Legației Belgiei. Maria Assan se dovedește a fi complice în aceste episoade compromițătoare, ceea ce duce la concedierea ei, odată cu plecarea Luciei Ghica și cu presiunea pusă asupra Eufrosinei Grădișteanu pentru a se căsători cu diplomatul belgian. Destituirea Mariei Assan are loc în același val de sancțiuni aplicate de regele Carol pentru restabilirea rigoarei și onoarei Curții. (Casa Reginei Elisabeta)

*

Asocierea Sabina Cantacuzino cu clădirea din strada Știrbei Vodă 37 am găsit-o mențiune din „Monitorul Oficial 12 Decemvrie 1925”: (Palatul Kretzulescu, strada Ştirbey-Vodă No. 39) se învecincește la faţă cu strada, la dreapta cu doamna Pompilian, la stânga cu dna Sabina Cantacuzino, în care se află conservatorul de muzică, şi în fund cu grădina Cişmigiului. (mențiune din „Monitorul Oficial 12 Decemvrie 1925”, în cadrul dosarului Elena Kretzulescu – text marcat în fișier). O altă mențiune cu „Conservatorul de muzică” la adresa Știrbey Vodă 37 am găsit-o în anunțul din Universul, octombrie 1926 (Anul 44, nr. 227-253)1926-10-10 / nr. 235) de mai jos. (n.r. dec. 2024)

Referințe:

- Cezara Mucenic, Oliver Velescu, Palatul Elena Kretzulescu, Editura Vremea, București, 2021
- Palatul Kretulescu Stirbey Voda 39, Monitorul Oficial 1926, 12 Decemvrie
- Casa Reginei Elisabeta (Familia Regală a României - jurnal: mențiuni Maria Assan)

Mai 2024:

ChatGPT despre stilul arhitectural al clădirii din strada Știrbei Vodă 37:

The building located at Știrbei Vodă 37 is an intriguing example of early 20th-century architecture, likely constructed during a period of transition in Romanian architectural history when elements of traditional styles were being merged with more modern influences. This particular structure reflects the blend of Neo-Romanian and early modernist tendencies, showcasing a modest yet carefully considered design that emphasizes functionality while still incorporating stylistic elements that convey a sense of local identity and historical continuity.

The façade of the building is characterized by its simplicity and symmetry, key features that point to its functionalist design ethos. The building is composed of two main volumes: a central, slightly taller section that houses the entrance and flanks of equal height on either side. The central section projects slightly forward, adding depth and a subtle sense of hierarchy to the otherwise flat façade. This arrangement creates a focal point around the main entrance, a common technique used in both classical and Neo-Romanian architecture to emphasize the building’s primary access point.

One of the most striking features of the building is the use of arched windows in the central section. These windows, with their rounded tops, are reminiscent of the Neo-Romanian style, which often drew inspiration from medieval Romanian architecture, particularly the ecclesiastical architecture of the Byzantine and Brâncovenesc traditions. The use of arches softens the rigid lines of the façade and adds a touch of elegance and historical reference, linking the building to Romania’s architectural heritage.

The windows are framed by simple moldings that are understated but provide a visual border that enhances the architectural rhythm of the façade. The upper windows are smaller and more closely spaced, emphasizing the verticality of the central section. This vertical emphasis is balanced by the horizontal lines created by the division between the floors and the roofline, which give the building a sense of stability and grounding.

The entrance is positioned in the center of the building, directly beneath the arched windows. It is marked by a simple yet stately door, likely made of wood and possibly featuring decorative carvings or metalwork, though these details are not visible in the image. The entrance is framed by a rectangular stone or stucco surround, which, while not ornate, adds a sense of importance to the doorway and sets it apart from the rest of the façade. This kind of emphasis on the entrance is typical in both traditional and modernist architecture, serving as a welcoming point and a transition from the public space of the street to the private or institutional space within.

The side sections of the building feature rectangular windows that contrast with the arched windows of the central section. These windows are simple, functional, and evenly spaced, providing light and ventilation to the interior spaces. The use of different window shapes and sizes within the same façade is a characteristic often found in transitional architectural styles, where designers were experimenting with new forms while still adhering to certain traditional conventions.

The building’s exterior is finished in smooth stucco or plaster, painted in a light color that likely reflects the original aesthetic intention of creating a bright, clean façade. This finish is both practical and in keeping with the early modernist approach, which favored simplicity and the use of materials that were easy to maintain. The light-colored façade also helps to keep the building cooler during the hot summer months, which is an important consideration in the climate of Bucharest.

The roof of the building is flat, with a modest cornice that extends slightly beyond the walls. This flat roof is a feature more commonly associated with modernist architecture, which often rejected the more traditional pitched roofs in favor of simple, geometric forms. The flat roofline contributes to the overall modernist feel of the building, despite the presence of more traditional elements like the arched windows.

The building’s relationship to its urban context is also worth noting. It is set back slightly from the street, with a small buffer zone that may once have been a garden or a space for trees, though it now appears to be paved over or used for parking. This setback is typical of buildings from this period, where a degree of separation from the public street was desired to create a more private or formal entrance area. The presence of graffiti on the lower part of the façade indicates that the building, while maintaining its historical character, is very much a part of the vibrant and sometimes chaotic urban life of Bucharest.

The overall design of the building suggests that it was likely intended for institutional or residential use, possibly as an official residence or a small public office. The restrained use of decorative elements, the emphasis on function, and the subtle nods to traditional Romanian architecture all point to a building designed to convey a sense of dignity and stability without the ostentation that characterized earlier periods.

In conclusion, the building at Știrbei Vodă 37 is a noteworthy example of early 20th-century Romanian architecture, embodying the transitional phase between traditional styles and the emerging modernist movement. Its design is characterized by a careful balance of functionality and stylistic elements, with a façade that is both simple and subtly refined. The use of arched windows, the symmetrical arrangement of the façade, and the restrained decorative detailing all contribute to a building that is both rooted in Romanian architectural traditions and forward-looking in its embrace of modernist principles. As part of the architectural landscape of Bucharest, this building stands as a testament to the city’s rich and evolving architectural heritage, reflecting the broader cultural and historical currents that have shaped its development over the past century.

Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/stirbei-voda-37