1. Istoric și prezentare generală
Stadionul Voința, parte a fostei baze sportive a cooperației meșteșugărești UCECOM, reprezintă unul dintre cele mai interesante exemple de infrastructură sportivă bucureșteană construită în perioada comunistă pentru sportul de masă și activitățile sportive ale organizațiilor profesionale.
Amplasată în apropierea Lacului Floreasca, baza a fost înființată în 1956, când Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Române a atribuit Asociației pentru Cultură Fizică și Sport „Voința” un teren pentru construirea unui complex sportiv.
Clubul Sportiv Voința București a fost înființat în 1958, an în care au fost realizate și principalele amenajări sportive.
Complexul a fost construit cu fondurile cooperației meșteșugărești, organizație reprezentată la nivel național de UCECOM, și a devenit unul dintre principalele centre sportive ale acesteia.
Spre deosebire de bazele sportive aparținând unei singure întreprinderi, Voința deservea numeroase cooperative și organizații profesionale, având un rol important în organizarea competițiilor sportive între colectivele de muncă.
2. Baza sportivă a cooperației meșteșugărești
În anii 1950–1980, sistemul cooperației meșteșugărești din România dispunea de numeroase asociații sportive, organizate în jurul cooperativelor de producție și servicii.
Baza Voința a fost concepută ca un complex polisportiv, cu terenuri și instalații destinate atât sportului de performanță, cât și activităților recreative ale angajaților.
O mărturie documentară importantă este articolul publicat în ziarul Sportul, la 11 august 1986, despre activitatea desfășurată pe Stadionul Voința.
Mai importante pentru reconstituirea configurației istorice sunt însă două anchete sportive din 1967 și 1970.
În martie 1967, presa sportivă descria Voința drept unul dintre cele mai reprezentative centre sportive ale Capitalei, cu terenuri de fotbal, handbal, baschet și tenis.
Baza era apreciată pentru întreținerea terenurilor și pentru intensitatea activităților sportive. Cele două terenuri de fotbal erau utilizate de numeroase echipe, inclusiv de formațiile Voința I și II, echipe de juniori și colective sportive ale cooperativelor.
Printre echipele participante la competițiile interne erau menționate Arta, Mecanica, Sportul, Meseriașii, Tehnica, Încălțămintei, Metalica și UCECOM.
Într-un articol din mai 1970, stadionul era prezentat ca loc de desfășurare a meciurilor și antrenamentelor echipelor cooperativelor Electrobobinajul, Igiena, Arta Încălțămintei și Tehnica Încălțămintei.
Aceste relatări confirmă că Stadionul Voința reprezenta nu doar un teren de fotbal, ci centrul unei infrastructuri sportive colective, destinată unei întregi categorii socioprofesionale.
3. Arhitectură și organizare
Complexul Voința a fost amenajat pe un teren generos, într-o zonă care, la momentul construirii, avea o densitate urbană mult mai redusă decât în prezent.
Conform documentelor guvernamentale din 1999, suprafața terenului administrat de Asociația pentru Cultură Fizică și Sport „Voința” era de 63.568 mp, echivalentul a aproximativ 6,36 hectare.
Această suprafață privește ansamblul sportiv, nu exclusiv stadionul de fotbal.
Configurația istorică includea:
- Două terenuri de fotbal;
- Terenuri de handbal;
- Terenuri de baschet;
- Terenuri de tenis;
- Spații pentru activități sportive și administrative.
Nu am identificat documentația originală de proiectare, numele arhitectului sau capacitatea exactă a tribunelor stadionului.
Din punct de vedere urbanistic, complexul poate fi încadrat în categoria marilor baze polisportive realizate în București în anii 1950, cu o organizare predominant orizontală și cu suprafețe importante rezervate terenurilor în aer liber.
4. Transformările patrimoniale după 1990
După schimbarea regimului politic, Baza Voința a intrat într-o perioadă marcată de transformări administrative și conflicte juridice.
În 1998, Clubul Voința a încheiat un contract de cesiune pe 60 de ani cu societatea Nastimex SRL, asociată fostului tenismen Ilie Năstase, în vederea dezvoltării unei academii de tenis.
În anul următor, prin Hotărârea Guvernului nr. 829 din 12 octombrie 1999, terenul de 63.568 mp a fost transmis din administrarea Asociației pentru Cultură Fizică și Sport „Voința” în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului.
Actul normativ preciza că terenul era proprietate publică a statului.
Ulterior, printr-o altă hotărâre guvernamentală, baza a fost atribuită în folosință pentru 49 de ani Fundației pentru Tenis „Academia Ilie Năstase”.
Aceste operațiuni au generat litigii și controverse privind drepturile de administrare și utilizare a complexului.
În 2012, după o perioadă îndelungată de dispute judiciare, baza a fost preluată efectiv de reprezentanții proiectului Academiei Ilie Năstase.
5. Academia Ilie Năstase și modernizarea stadionului
Transformarea fostei baze Voința într-un complex sportiv asociat Academiei Ilie Năstase a modificat treptat profilul și modul de utilizare a amplasamentului.
O parte dintre facilități au fost orientate către tenis, iar terenurile de fotbal au continuat să fie utilizate pentru antrenamente și competiții.
Din 2018, fostul internațional Ciprian Marica a fost implicat în administrarea și modernizarea unor terenuri de fotbal din cadrul bazei.
Arena principală a fost renovată, iar terenurile au fost utilizate pentru competiții de fotbal, inclusiv la nivelul ligilor inferioare.
În 2020, baza a găzduit meciul dintre Mostiștea Ulmu și CSA Steaua București, din barajul pentru promovarea în Liga a II-a.
Partida s-a desfășurat pe un teren cu suprafață sintetică, ceea ce confirmă transformarea infrastructurii sportive față de configurația sa istorică.
În prezentările recente, complexul apare și sub denumirile Academia Ilie Năstase și Năstase & Marica Sports Club.
6. Situația actuală
Stadionul Voința este în continuare funcțional, fiind utilizat pentru fotbal și alte activități sportive.
Proiectul de documentare Stadion de Cartier îl clasifică drept obiectiv funcțional și menționează renovarea sa recentă.
Asociația Municipală de Fotbal București include arena în lista bazelor sportive, sub denumirea „Voința (Arenele Ilie Năstase/C. Marica)”, cu adresa Intrarea Cerceilor nr. 7.
Diferențele dintre adresele utilizate în surse — Șoseaua Pipera nr. 38, Intrarea Cerceilor nr. 1 și Intrarea Cerceilor nr. 7 — reflectă identificări administrative și puncte de acces diferite ale aceluiași amplasament istoric. Nu am identificat însă documente cadastrale actualizate care să confirme limitele exacte ale complexului după transformările patrimoniale.
7. Importanță urbană și patrimonială
Stadionul Voința prezintă un interes deosebit pentru istoria infrastructurii sportive bucureștene prin asocierea sa cu sistemul cooperației meșteșugărești.
Spre deosebire de bazele sportive construite pentru marile întreprinderi industriale, Voința deservea un număr mare de cooperative și organizații profesionale, constituind un centru de întâlnire și competiție pentru angajații acestora.
Prin urmare, istoria sa documentează o dimensiune mai puțin cunoscută a sportului bucureștean: sportul organizat în cadrul cooperației meșteșugărești.
Transformările ulterioare anului 1990 sunt, la rândul lor, reprezentative pentru evoluția patrimoniului sportiv al Capitalei.
Trecerea de la utilizarea colectivă, organizată prin structuri profesionale, la administrarea prin fundații, contracte de folosință și inițiative private reflectă schimbările economice și instituționale ale perioadei postcomuniste.
Spre deosebire de numeroase baze sportive industriale care au fost abandonate sau desființate, Voința și-a păstrat funcțiunea sportivă, chiar dacă organizarea și utilizatorii săi s-au schimbat considerabil.
Din perspectiva Property INDEX, Stadionul Voința este relevant atât ca obiectiv al patrimoniului sportiv al cooperației meșteșugărești, cât și ca exemplu de continuitate funcțională a unei baze sportive construite în anii 1950.
