# Splaiul Independenței 56B

Adresă: Splaiul Independentei nr. 56B / Intr. Vasile Paun nr. 8, Sector 5, Cartierul Centru - Cișmigiu, București
An construcție: 1935
Tip ansamblu: Blocuri
Tip clădire: 2-5 niveluri
Stil arhitectural: Art Deco
Etichete: arhitectura, arhitect, modernist, artdeco, patrimoniu, monument istoric, risc seismic

## Descriere
Parcelele nr. 5, 6, 7, 8 și 9 din cadrul parcelării realizate de Societatea „Clădirea Românească” corespund imobilelor care au astăzi adrese pe Splaiul Independenței, constituind frontul ansamblului către artera majoră ce însoțește cursul Dâmboviței. Aceste loturi ocupă limita sudică a incintei Intrării Vasile Păun (fostă Intrarea Ursulețului) și au un rol urban determinant: ele mediază între spațiul intens circulat al Splaiului și interiorul protejat al parcelării, organizat în jurul scuarului central.

## Articol
Parcelele nr. 5, 6, 7, 8 și 9 – frontul din Splaiul Independenței

Parcelele nr. 5, 6, 7, 8 și 9 din cadrul parcelării realizate de Societatea „Clădirea Românească” corespund imobilelor care au astăzi adrese pe Splaiul Independenței, constituind frontul ansamblului către artera majoră ce însoțește cursul Dâmboviței. Aceste loturi ocupă limita sudică a incintei Intrării Vasile Păun (fostă Intrarea Ursulețului) și au un rol urban determinant: ele mediază între spațiul intens circulat al Splaiului și interiorul protejat al parcelării, organizat în jurul scuarului central. Prin poziția lor, aceste clădiri nu sunt simple imobile de raport, ci elemente de închidere și definire a frontului urban al Splaiului Independenței, contribuind la continuitatea aliniamentului și la articularea relației dintre bulevard și țesutul rezidențial interior.

Contextul parcelării și al construirii (1932–1935)

Întregul ansamblu a fost inițiat în 1932, când Societatea „Clădirea Românească” a obținut autorizarea parcelării terenului viran dintre Piața Mihail Kogălniceanu și Splaiul Independenței. Planul parcelar a fost elaborat de arhitecții Constantin Ciogolea și G. S. Săpunaru, iar loturile au fost ulterior vândute unor proprietari particulari, care au construit imobilele în perioada 1932–1934, inaugurarea ansamblului fiind consemnată în 1935.

Regulamentul de parcelare a stabilit o gradație a înălțimilor: imobile mai înalte către arterele majore (piață și splai), clădiri mai joase către scuarul interior. Parcelele 5–9 se înscriu în categoria loturilor cu regim de înălțime mai ridicat, adaptat profilului Splaiului Independenței, unde fronturile continue și volumele consistente erau esențiale pentru configurarea imaginii urbane.

Caracter de imobile de raport și program funcțional

Clădirile de pe parcelele 5–9 sunt imobile de raport interbelice, concepute în principal pentru locuire colectivă. Programul funcțional este cel tipic anilor ’30: apartamente spațioase, câte unul sau două pe nivel, cu organizare clară între zona de primire și zona de servicii. Schema funcțională standard include vestibul de intrare, hall central de distribuție, salon/sufragerie orientată către fațada principală (în acest caz, către Splai), dormitoare, birou și baie, precum și o zonă de servicii alcătuită din bucătărie, oficiu și eventual cameră de serviciu.

Separarea circulației principale de cea de serviciu este o constantă: fiecare imobil dispune de scară principală și, de regulă, scară secundară, cu acces din zona bucătăriei. Iluminarea spațiilor de serviciu este asigurată prin curți de lumină. La nivelul parterului, în funcție de configurația fiecărei clădiri și de dinamica zonei, pot exista spații cu destinație comercială sau de servicii, însă funcțiunea dominantă rămâne cea rezidențială.

Arhitectură și expresie stilistică

Din punct de vedere stilistic, imobilele de pe Splaiul Independenței nr. 58A și adresele adiacente aparțin modernismului interbelic sobru, cu accente Art Deco discrete, caracteristice întregului ansamblu Intrarea Vasile Păun. Fațadele sunt compuse într-un ritm regulat al golurilor, cu accent pe verticalitatea traveilor și pe orizontalitatea parapetelor. Volumetria este compactă, adaptată alinierii la frontul stradal, cu eventuale retrageri ale ultimelor niveluri pentru respectarea regulilor de înălțime și pentru diminuarea impactului vizual asupra străzii.

Intrările sunt tratate distinct, prin placaje de piatră sau finisaje de calitate, iar balustradele și grilajele metalice reflectă limbajul decorativ al anilor ’30. Structura este din beton armat, iar finisajele originare includ tencuieli fine sau terasit, socluri placate cu piatră și elemente metalice atent lucrate. În timp, unele intervenții – în special termoizolările aplicate pe fațade – au modificat aspectul originar al unor imobile, afectând detaliile și textura inițială.

Relația cu Splaiul Independenței și cu ansamblul

Prin amplasarea lor pe artera majoră, aceste imobile asigură „fața publică” a parcelării către Splaiul Independenței. Ele preiau scara bulevardului și o traduc într-un limbaj coerent cu restul ansamblului, funcționând ca o limită construită clară între spațiul urban larg și incinta rezidențială interioară. În același timp, dinspre interior, clădirile contribuie la definirea fundalului scuarului central și la închiderea perimetrală a ansamblului. Această dublă apartenență – la frontul bulevardului și la incinta interioară – le conferă o valoare urbanistică aparte.

Valoare patrimonială și regim de protecție

Parcelele 5–9 fac parte dintr-un ansamblu urban interbelic coerent, rezultat al unei operațiuni de parcelare planificate și reglementate unitar. Întreaga zonă se află într-o Zonă Construită Protejată, iar aceste imobile contribuie la caracterul istoric și arhitectural al centrului Bucureștiului. Valoarea lor este atât individuală – prin arhitectura specifică modernismului interbelic – cât și de ansamblu, prin integrarea într-o compoziție urbană unitară, concepută în anii 1932–1935. Conservarea și restaurarea lor trebuie să țină cont de această dublă dimensiune: clădire și ansamblu.

- Parcela nr. 5 – Splaiul Independenței nr. 58A: Lot cu suprafața de 252,00 mp, regim de înălțime S+P+3+Mansardă, imobil de raport. Clădirea are câte un apartament pe etaj și două scări (principală și secundară), cu organizare tipică interbelică: vestibul, hall central, salon legat de birou, dormitor cu baie, sufragerie și bucătărie cu acces la scara de serviciu, iluminată prin curte de lumină. În planurile de autorizare, subsolul conținea garaj pentru două mașini, apartament de serviciu, pivniță și centrală termică. Imobilul a fost construit în urma cererii din 11 ianuarie 1935 depuse de doamna colonel Felicia Georgescu și colonelul Luca; autorizația a fost emisă la 6 aprilie 1935, planșele fiind semnate de arhitect Ghinescu.
- Parcela nr. 6 – Splaiul Independenței nr. 58: Suprafața lotului este de 267,00 mp; regim de înălțime S+P+3+Mansardă; imobil de raport. Studiul precizează că nu există multe date de arhivă pentru această parcelă. Clădirea face parte din frontul către Splaiul Independenței și se înscrie în tipologia modernistă unitară a ansamblului.
- Parcela nr. 7 – Splaiul Independenței nr. 56B / Intrarea V. Păun nr. 8: Suprafața lotului este de 257,00 mp; regim de înălțime S+P+3+Mansardă; imobil de raport. La fel ca în cazul parcelei nr. 6, documentarea de arhivă este redusă. Clădirea are dublă adresare (Splai și Intrare), fiind un imobil de colț/legătură între frontul bulevardului și incinta interioară.
- Parcela nr. 8 – Splaiul Independenței nr. 56A / Intrarea V. Păun nr. 9: Suprafața lotului este de 257,00 mp; regim de înălțime S+P+3+Mansardă; imobil de raport. Clădirea are câte un apartament pe etaj și două scări (principală și secundară). Fiecare apartament este organizat în jurul unui hall central, cu salon legat de birou, dormitor cu baie, sufragerie și bucătărie cu ieșire la scara de serviciu; iluminarea spațiilor de serviciu se face prin curte de lumină.
- Parcela nr. 9 – Splaiul Independenței nr. 56: Suprafața lotului este de 257,00 mp; regim de înălțime S+P+3+Mansardă; imobil de raport. Clădirea are câte un apartament pe etaj și două scări (principală și secundară), cu organizare interbelică standard: vestibul, hall central, salon, birou, dormitor cu baie, sufragerie și bucătărie cu acces la scara de serviciu; spațiile de serviciu sunt luminate prin curte de lumină.

Intrarea Vasile Păun (fostă Intrarea Ursulețului)

Intrarea Vasile Păun este o fundătură urbană interbelică (tip cul-de-sac) în zona Piața Mihail Kogălniceanu – Splaiul Independenței, într-un țesut central cu densitate mare și cu o puternică încărcătură istorică și instituțională. Intrarea pornește dinspre Piața Kogălniceanu (în imediata vecinătate a bulevardului Mihail Kogălniceanu) și se dezvoltă ca o mică incintă rezidențială, conectată și către Splaiul Independenței prin accese secundare. În logica orașului, intrarea funcționează ca un „pocket neighborhood” inserat între artere majore: piața și bulevardul din față (spațiu public reprezentativ, cu circulație intensă), respectiv splaiul din spate (arteră lineară, de tranzit). Prin această așezare, ansamblul își extrage avantajul paradoxal: este ultracentral, dar produce o interioritate relativ protejată față de agitația bulevardelor.

Contextul zonei și geneza locului

Zona Piața Mihail Kogălniceanu – bd. Mihail Kogălniceanu este rezultatul modernizărilor de sfârșit de secol XIX și început de secol XX, când se trasează și se regularizează bulevarde, piețe și fronturi construite, după modele occidentale (în particular modelul bulevardelor cu aliniament și fronturi continue). În perioada interbelică, acest tip de cadru urban devine un teren fertil pentru investiții în imobile de raport și locuințe colective moderne, cu apartamente mari, finisaje bune și dotări tehnice actuale pentru epocă. Intrarea Vasile Păun apare exact în această „fereastră” de oportunitate urbanistică: terenuri rămase libere sau greu de valorificat după trasarea bulevardelor sunt reorganizate prin parcelări coerente, cu reguli clare de înălțime, aliniament, retrageri, circulație și echipare edilitară.

Parcelarea „Clădirea Românească” și formarea intrării (1932–1935)

Intrarea a fost inițiată ca parcelare în 1932, realizată în intervalul 1932–1934 și inaugurată în 1935, având ca investitor Societatea „Clădirea Românească” (societate de asigurări). Demersul urmărea o rezolvare urbanistică eficientă a unui teren viran delimitat de Splaiul Independenței și Piața Mihail Kogălniceanu, printr-o tipologie occidentală de cul-de-sac, capabilă să concentreze locuire colectivă de calitate într-o incintă mică, dar bine organizată.

Societatea a obținut autorizarea parcelării, apoi a revândut loturile către proprietari care au construit imobilele conform regulamentului urbanistic al parcelării. Terenul a fost împărțit în 10 loturi, cu suprafețe aproximativ între 210 și 365 mp, ceea ce indică o parcelare gândită pentru clădiri de raport (nu pentru case individuale), cu densitate mare, dar controlată. Planul parcelar a fost semnat de arhitecții Constantin Ciogolea și G. S. Săpunaru, angajați ai Societății „Clădirea Românească”, ceea ce fixează un nucleu foarte important pentru documentările viitoare ale fiecărui imobil: există o „inteligență” de ansamblu încă de la început, nu doar o aglomerare de proiecte independente.

Morfologie: incinta, scuarul și circulația

Ansamblul a fost proiectat ca o incintă cu curte interioară, în centrul căreia se află un scuar verde, înconjurat de o buclă carosabilă de întoarcere. Această soluție are două efecte urbane decisive: organizează circulația locală (intrare – distribuție – întoarcere), fără a transforma spațiul într-o stradă de tranzit; produce un „miez” semi-public/semi-privat, un spațiu de vecinătate, perceput ca o curte comună, nu ca o stradă obișnuită.

Accesul este compus din două alei: una scurtă, perpendiculară pe piață (aprox. 17 m), cu profil modest (lățime în jur de 8 m, trotuare relativ înguste), care se lărgește către capăt pentru întoarcere; în plus, ansamblul are și o legătură pietonală către Splaiul Independenței. Istoric, au existat două ieșiri către Splai, dintre care una este astăzi închisă și absorbită în spații private, ceea ce a modificat discret logica inițială de permeabilitate.

Program și funcțiuni

Imobilele construite în parcelare au în mod esențial funcțiune rezidențială, cu apartamente „de lux” (în logica interbelică: suprafețe mari, camere de primire, finisaje bune, separarea circulației de serviciu etc.). Excepția relevantă o constituie clădirile orientate către piața publică (Piața Kogălniceanu), care au spații comerciale la parter, un gest tipic pentru fronturile reprezentative, unde parterul activ susține viața urbană a pieței.

În interiorul ansamblului predomină locuirea colectivă: imobile cu mai multe niveluri, cu scări principale și secundare, apartamente bine compartimentate și, foarte frecvent, existența unei camere de birou/cabinet pentru exercitarea profesiei, ceea ce reflectă profilul social al locatarilor vizați (profesii liberale, funcționari superiori, medici, avocați, ingineri etc.).

Arhitectură și stil: modernism sobru cu accente Art Deco

Ca expresie arhitecturală, ansamblul este coerent: modernism interbelic sobru, cu accente Art Deco. Caracteristicile recurente includ: volume cubice, uneori cu colțuri rotunjite; retrageri în cascadă ale ultimelor niveluri (soluție urbanistică și compozițională, dar și o „negociere” cu regulile de înălțime); accentuări verticale prin bovindouri sau travei speciale care marchează axul de compoziție; orizontalitatea ferestrelor și a benzilor de parapet, care subliniază registrul etajelor; intrări principale tratate „prețios” (copertine, accent cromatic, feronerie și detalii Art Deco).

Materialele și finisajele sunt parte din identitatea ansamblului: beton armat (utilizat pe scară largă), tencuieli cu terasit/mozaic, placaje de piatră (marmură/travertin), elemente metalice (fier forjat) în grilaje, balustrade, uși și garduri. Învelitorile sunt, de regulă, cu pantă mică și ascunse de atice, pentru a nu afecta imaginea modernistă a volumelor.

Echipare edilitară și amenajare (în jurul anului 1935)

Documentele de epocă indică faptul că în primăvara anului 1935 zona era deja echipată: piața era amenajată (rond central trasat), iar intrarea avea trotuare, pavaj/asfalt și racorduri la utilități (apă, canalizare, electricitate). Practic, intrarea a fost gândită ca un produs urban „complet”: parcelare + reguli + infrastructură + arhitectură de raport, într-un interval foarte scurt.

Regim de protecție și vulnerabilități actuale

Ansamblul Intrării Vasile Păun/Ursulețului se află într-o Zonă Construită Protejată (ZCP) din București, ceea ce confirmă importanța sa ca țesut interbelic coerent și ca fragment urban valoros. În același timp, vulnerabilitățile tipice sunt cele cunoscute pentru astfel de ansambluri: reabilitări fără restaurare, termoizolări aplicate fără discernământ (care pot distruge profilaturi și detalii), intervenții neunitare la tâmplării și la parterele comerciale, precum și închiderea/privatizarea unor trasee care în proiectul inițial aveau rol de acces sau permeabilitate.

Nomenclatură: de la Intrarea Ursulețului la Intrarea Vasile Păun

Istoric, intrarea a purtat numele Intrarea Ursulețului, nume care păstrează o coloratură locală și o logică toponimică veche (specifică fundăturilor bucureștene). Denumirea actuală – Intrarea Vasile Păun – este o redenumire ulterioară; pentru istoria numelui și motivul exact al schimbării merită urmărite surse administrative (nomenclator stradal/Hotărâri CGMB), deoarece în teren memoria vechii denumiri persistă în diverse mențiuni și utilizări.

Fișă tehnică

- Denumire: Intrarea Vasile Păun (fostă Intrarea Ursulețului)
- Localizare: zona Piața Mihail Kogălniceanu – Splaiul Independenței, București (sector 5)
- Tip de intervenție urbană: parcelare interbelică de tip cul-de-sac (incintă cu scuar verde central și buclă carosabilă)
- Inițiere parcelare: 1932
- Interval realizare ansamblu: 1932–1934; inaugurare: 1935
- Investitor/inițiator: Societatea „Clădirea Românească” (societate de asigurări)
- Autor plan parcelar (urbanism): arh. Constantin Ciogolea și arh. G. S. Săpunaru
- Număr loturi (parcelare): 10 loturi (aprox. 210–365 mp)
- Regimuri de înălțime (ansamblu): predominant imobile de raport, între S+P+2/3 și S+P+5/6, cu retrageri și mansarde (variații pe lot)
- Funcțiune: rezidențial (locuire colectivă); spații comerciale la parter pentru imobilele dinspre piață
- Stil arhitectural dominant: modernism interbelic sobru cu accente Art Deco
- Structură și materiale (caracteristici recurente): beton armat; finisaje cu terasit/mozaic; placaje de piatră (travertin/marmură); fier forjat (grilaje/balustrade)
- Regim de protecție: ansamblu în Zonă Construită Protejată (ZCP), București, sector 5
- Adrese și numerotare (ansamblu, în prezent): clădiri cu numere poștale pe Splaiul Independenței și pe Intrarea Vasile Păun (inclusiv corespondențe istorice cu Piața Kogălniceanu)

Notă: există multe incertitudini legate de numerotarea poștală a imobilelor din Piața Mihail Kogălniceanu. Îndeosebi numerele 5-6-7-8 apar asociate adesea unor clădiri diferite, sau chiar asignate Bd. Mihail Kogălniceanu, și nu Pieței Mihail Kogălniceanu. De pildă, această clădire care are adresa certă str. Vasile Păun 1, apare cu adresa alternativă Piața Mihail Kogălniceanu 8 în studiul Ruxandrei Nemțeanu și cu adresa Piața Mihail Kogălniceanu 5 în prezentarea unui magazin de la parterul blocului.

Referințe:

- Intrarea Vasile Păun, fostă Ursulețului (Ruxandra Nemțeanu)

Mai 2024:

Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/splaiul-independentei-56b