# Hanul Roșu

Adresă: Str. Selari nr. 19, Sector 3, Cartierul Centrul Vechi (turistic), București
An construcție: 1840
Tip ansamblu: Case/Vile
Tip clădire: 1-2 niveluri
Stil arhitectural: Eclectic regional
Etichete: arhitectura, arhitect, modernist, artdeco, patrimoniu, monument istoric, risc seismic

## Descriere
La intersecția străzilor Franceză cu Șelari, în apropiere de Curtea Domnească, se află o veche clădire foarte faimoasă pe vremuri – Hanul Roșu. Construit pe la sfârșitul secolului XVIII, hanul a avut mulți proprietari. În 1838, hanul a ars complet, iar Zoe Golescu a dat în arendă parcela pe care fusese construită clădirea lui Dimitrie Bola, care a reconstruit Hanul în stil neogotic, cu un balcon foarte frumos din metal în formă semicilindrică deasupra intrării, care astăzi nu mai există.

## Articol
La intersecția străzilor Franceză cu Șelari, în apropiere de Curtea Domnească, se află o veche clădire foarte faimoasă pe vremuri – Hanul Roșu. Construit pe la sfârșitul secolului XVIII, hanul a avut mulți proprietari. A aparținut Mânăstirii Cotroceni care l-a vândut unei jupânese Zamfira, care la rândul ei l-a vândut lui Zoe Golescu, soția lui Dinicu Golescu. În 1838, hanul a ars complet, iar Zoe Golescu a dat în arendă parcela pe care fusese construită clădirea lui Dimitrie Bola, care a reconstruit Hanul în stil neogotic, cu un balcon foarte frumos din metal în formă semicilindrică deasupra intrării, care astăzi nu mai există. În fapt nimic din clădirea actuală nu aduce cu imobilul neogotic de altădată. După 1940, Hanul Roșu își pierde frumosul balcon și toată decorația de stuc, devenind o clădire urâtă și fără niciun farmec. După 1990, clădirea a fost vopsită într-un roșu-vișiniu, aici avându-și locația clubul Suburbia și ulterior Divan Express (un take-away cu specific arăbesc). (Denise)

*

🟢 Vom consolida ”Hanul Roșu” din Centrul Vechi al Capitalei, o clădire de referință pentru istoria orașului, după ce vechile administrații, ca în multe alte cazuri, au făcut lucrări de mântuială.
🟢 Construcția veche de aproape 200 de ani, formată din subsol, parter, etaj și pod a suferit din cauza acțiunilor excepționale prin care a trecut de-a lungul timpului (incendiul din 1838, cutremurele din 1904, 1940, 1977 și 1990).
🟢 În anul 2017, imobilul a fost renovat doar la exterior, iar învelitoarea construcției a fost schimbată, fără să se facă înainte o expertiză care să respecte codurile de proiectare seismică, așa cum prevede legea.
🟢 Cercetarea tehnică efectuată la nivelul acestei clădiri a pus în evidență o serie de avarii și degradări, majoritatea fiind la interiorul construcției.
În consecință sunt necesare atât refacerea expertizei tehnice, cât și consolidarea și renovarea clădirii.
🟢 Situată în Centrul Vechi, la intersecția străzilor Șelari, Smârdan și Franceză, această clădire a aparținut lui Zoe Golescu, soția logofătului Dinicu Golescu.
🟢 În 1838 hanul a ars complet. Zoe Golescu a dat în arendă lui Dimitrie Bola parcela pe care fusese construită clădirea, iar acesta a fost cel care a reconstruit Hanul în stil neogotic. (Nicușor Dan, Facebook, oct. 2024)

Referințe:

- Hanul Roșu (Bucureștii Vechi și Noi)
- Hanul Roșu (Denise's Blog)
- Hanul Roșu (fotografii)
- Hanul Roşu şi Podul Rahova din Bucureştii de altădată
- Hanul Roșu, Hanul Verde și Podul Rahova
- Una dintre cele mai bătrâne clădiri din oraş: Hanul Roşu
- La (po)pas prin hanurile bucureștene

August 2019:

ChatGPT despre stilul arhitectural al clădirii din strada Șelari 19:

The building located at Selari 19 in Bucharest is a striking example of early 20th-century urban architecture that embodies a fusion of classical and modern elements. This two-story structure, although modest in scale, presents a façade that is both refined and functional, characteristic of the architectural transition period that Bucharest experienced in the interwar years. The building exemplifies a blend of traditional motifs with a modernist approach to form and function, making it an important piece in the architectural tapestry of the historic Selari street.

At first glance, the building’s façade is defined by its symmetry and restrained decorative elements. The two-story height gives it a low-slung, horizontal emphasis, which is balanced by the vertical rhythm created by the evenly spaced windows on both levels. The ground floor, likely intended for commercial use, features large display windows that have since been modernized, yet still adhere to the original structural openings. Above these, a band of stone or stucco runs horizontally, visually separating the ground floor from the upper story.

The upper floor is the most architecturally significant aspect of the building. It features a series of six windows, each framed by a shallow, trapezoidal surround. These window surrounds are simple yet effective in adding depth and texture to the façade. The trapezoidal shape is a subtle nod to classical pediments, though here it is abstracted and simplified, in keeping with early modernist tendencies to strip down traditional forms to their most essential elements.

The façade is further articulated by the use of horizontal bands that run along the top of the windows and just below the cornice. These bands create a visual continuity across the façade, linking the individual elements into a cohesive whole. The upper band, situated just below the cornice, is slightly recessed, providing a shadow line that adds to the façade’s depth. This detail, though minimal, demonstrates an understanding of how light and shadow can be used to enhance a building’s visual impact without resorting to excessive ornamentation.

The cornice itself is understated, aligning with the building’s overall aesthetic of restrained classicism. It features a simple overhang with a slight projection, supported by a series of small brackets. These brackets are minimalist in design, lacking the scrollwork or foliage typically found in more ornate classical architecture. This simplicity is in keeping with the broader trend of the time, where architects sought to balance tradition with modernity, creating buildings that were both familiar and forward-looking.

One of the most interesting features of the building is the use of decorative panels located between the ground floor and the upper story windows. These panels are recessed into the façade and feature a geometric design that again hints at classical motifs but in a much-simplified form. The use of these panels helps to break up the expanse of the façade, adding visual interest while maintaining the overall simplicity of the design.

The building’s materials further reinforce its architectural character. The use of stucco or smooth stone for the façade provides a clean, uniform surface that is punctuated only by the windows and decorative elements. This choice of material was common in the early 20th century, offering a cost-effective way to achieve a refined appearance. The smooth finish of the stucco or stone also enhances the building’s modernist leanings, as it allows for the play of light and shadow across the façade, emphasizing the building’s form rather than its ornamentation.

The building’s design reflects the broader architectural trends of its time. During the interwar period, Bucharest saw a shift away from the exuberant styles of the 19th century towards a more restrained, functional approach. This building, with its simplified classical references and modernist sensibilities, embodies this transition. It reflects a desire to create buildings that were both elegant and efficient, able to meet the needs of a growing urban population while still contributing to the city’s aesthetic appeal.

In terms of its urban context, the building at Selari 19 plays an important role in the streetscape of Selari street. Its scale and proportions are in keeping with the surrounding buildings, creating a cohesive visual experience for pedestrians. The restrained decoration and emphasis on horizontal lines help the building to blend with its neighbors, while still asserting its own identity through its modernist details.

The building’s adaptability is also noteworthy. Like many structures in Bucharest’s historic core, it has likely undergone several modifications over the years, particularly at the ground floor level. These changes, while necessary for the building’s continued use, have been done in a way that respects the original design. The large display windows, for example, maintain the proportions and rhythm of the façade, even if the materials and finishes have been updated.

In conclusion, the building at Selari 19 is a fine example of early 20th-century urban architecture in Bucharest. It represents a period of transition in architectural style, where traditional elements were simplified and reinterpreted to create a more modern, functional aesthetic. The building’s façade, with its restrained decoration, classical references, and modernist details, reflects the broader trends of its time and contributes to the architectural character of Selari street. Despite its modest size, the building is a testament to the skill and creativity of the architects of the period, who were able to blend tradition and modernity in a way that continues to resonate today.

Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/selari-19