Rugby Club Grivița Roșie este una dintre cele mai vechi și mai importante grupări de rugby din România, cu o istorie strâns legată de Atelierele CFR Grivița și de dezvoltarea sportului muncitoresc bucureștean.
Clubul a fost înființat la 7 mai 1932, în cadrul Asociației Cultural-Sportive a Căilor Ferate Române, la inițiativa conducerii acesteia și a unor ingineri și salariați ai atelierelor feroviare. Noua secție de rugby a fost constituită sub numele CFR București, fiind destinată în principal ceferiștilor care practicau deja acest sport în alte cluburi.
La 3 iulie 1932, echipa a disputat primul meci amical, împotriva formației PTT, pe terenul Federației, aflat pe amplasamentul actualului Stadion Arcul de Triumf. Partida s-a încheiat la egalitate, 8–8. Afilierea la Federația Română de Rugby a fost aprobată în iulie 1932, iar primul meci oficial a avut loc la 15 octombrie, împotriva Tennis Club Român.
În primii ani, echipa s-a antrenat pe terenul cunoscut drept „Triunghi”, un spațiu improvizat între liniile de cale ferată din apropierea Gării de Nord. Clubul nu dispunea atunci de un stadion propriu.
Construirea stadionului din Parcul Copilului, 1952–1953
Istoria stadionului este legată de transformarea fostei gropi Cuțarida, rezultată din exploatarea argilei, într-un spațiu public de recreere. Pe o parte a acestui teren fusese amenajat, în 1947, Parcul Copilului.
În februarie 1952, conducerea Atelierelor CFR Grivița Roșie a solicitat autorităților bucureștene atribuirea unei suprafețe din parc pentru construirea unei baze sportive. Proiectul urmărea realizarea unor terenuri pentru fotbal, rugby, volei, baschet și tenis, a unei piste de atletism și a unor instalații pentru gimnastică.
Solicitarea era justificată de apropierea terenului de Atelierele CFR și de amplasarea sa în mijlocul unui cartier muncitoresc. Documentele de arhivă arată că baza urma să deservească atât sportivii asociației Locomotiva–Grivița Roșie, cât și locuitorii zonei.
Amenajarea a fost realizată în mare măsură prin muncă voluntară, cu participarea salariaților atelierelor. Directorul Dumitru Miron, împreună cu sportivii Nicolae Ionescu și Gheorghe Pârcălăbescu, au avut un rol important în organizarea lucrărilor.
Au fost delimitate terenurile sportive, construită împrejmuirea și ridicată o clădire pentru vestiare. Terenul principal, utilizat alternativ pentru fotbal și rugby, era înconjurat de o pistă de atletism cu patru culoare, acoperită cu zgură provenită din focarele locomotivelor cu abur de la depoul CFR Grivița.
În primăvara anului 1953, echipa de rugby a început să folosească stadionul din Parcul Copilului, care avea să devină principalul său loc de antrenament și competiție.
Perioada de glorie a clubului
În deceniile 1950–1970, Grivița Roșie a devenit una dintre principalele forțe ale rugby-ului românesc, concurând cu echipe precum Dinamo și Steaua București.
Clubul a câștigat 12 titluri de campion național, în anii 1948, 1950, 1955, 1957, 1958, 1959, 1960, 1962, 1966, 1967, 1969–1970 și 1992–1993.
Cea mai importantă performanță internațională a fost obținută în 1964, când Grivița Roșie a câștigat Cupa Campionilor Europeni, învingând cu 10–0 campioana Franței. Echipa mai disputase finala competiției continentale în 1962.
În palmaresul clubului figurează și cinci Cupe ale României, precum și nouă titluri naționale la juniori, potrivit Federației Române de Rugby.
Printre jucătorii și antrenorii reprezentativi ai clubului s-au numărat Gheorghe Pârcălăbescu, Constantin Cocor, Dumitru Zamfir, Viorel Morariu, Mihai Wusek, Valeriu Irimescu și Radu Demian. Numeroși sportivi ai Griviței au făcut parte din echipa națională a României.
Stadionul și viața cartierului
Stadionul din Parcul Copilului a devenit, în perioada postbelică, un important centru al vieții sportive și sociale din cartierul Grivița.
Meciurile echipei atrăgeau numeroși spectatori, în special muncitori de la Atelierele CFR, membri ai familiilor acestora și locuitori ai cartierelor învecinate. Tribuna și marginile terenului constituiau spații de întâlnire pentru o comunitate puternic atașată de echipa sa.
Pe lângă competițiile de rugby, baza găzduia activități sportive pentru copii și tineri, contribuind la dezvoltarea unei tradiții sportive locale care a continuat timp de mai multe generații.
Identitatea stadionului a rămas asociată atât cu performanțele clubului Grivița Roșie, cât și cu istoria industrială și socială a cartierului feroviar.
Transformările de după 1989
După schimbările politice și economice din 1989, clubul a traversat o perioadă de declin, în contextul restructurării întreprinderilor industriale care susținuseră anterior activitatea sportivă.
Reducerea resurselor financiare, transformarea sistemului competițional și profesionalizarea rugby-ului au afectat rezultatele echipei. Ultimul titlu de campioană națională a fost obținut în sezonul 1992–1993.
Clubul și-a continuat însă activitatea sub denumirea RC Grivița, participând la competițiile naționale și păstrând legătura cu stadionul din Parcul Copilului.
În 2012, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de existență, la baza sportivă a fost organizată o reuniune aniversară la care au participat foști jucători, antrenori și reprezentanți ai clubului. Evenimentul a inclus meciuri și întâlniri între generațiile de sportivi grivițeni.
Situația contemporană
RC Grivița a continuat să utilizeze stadionul Parcul Copilului, în pofida degradării treptate a unor componente ale infrastructurii sportive.
În 2022, clubul a revenit în primul eșalon al rugby-ului românesc, după o perioadă petrecută în competițiile inferioare. Pentru unele meciuri de nivel superior a utilizat Stadionul Arcul de Triumf.
În sezonul 2026, Grivița participa în Divizia Națională de Seniori. La 28 martie 2026, stadionul Parcul Copilului a găzduit partida dintre RC Grivița și Sportul Studențesc, un derby cu o tradiție de aproape un secol.
Federația Română de Rugby indică în continuare Parcul Copilului drept stadion al clubului, confirmând continuitatea legăturii dintre echipă și acest amplasament.
Importanță urbanistică și patrimonială
Stadionul Rugby Club Grivița Roșie reprezintă unul dintre cele mai importante amplasamente istorice ale rugby-ului românesc.
Valoarea sa rezultă din asocierea cu una dintre echipele care au contribuit decisiv la dezvoltarea acestui sport în România și din continuitatea utilizării terenului începând din 1953.
Ansamblul constituie totodată o mărturie a politicilor de amenajare a bazelor sportive pentru muncitorii marilor întreprinderi industriale din perioada socialistă. Prin legătura sa cu Atelierele CFR Grivița, stadionul face parte din patrimoniul istoric și social al cartierului.
Spre deosebire de numeroase baze sportive bucureștene care și-au pierdut funcțiunea inițială, stadionul Parcul Copilului a rămas asociat rugby-ului și clubului care l-a consacrat.
Este importantă distincția dintre Rugby Club Grivița Roșie, organizația sportivă înființată în 1932, și stadionul din Parcul Copilului, amenajat în 1952–1953. Cele două au istorii diferite, chiar dacă sunt strâns legate de peste șapte decenii.
Surse documentare
Mica Ceferiadă – Cireșarii – cercetare istorică bazată pe documente din Arhivele Primăriei Municipiului București și mărturii ale foștilor sportivi.
Mica Ceferiadă – Raport final de cercetare – documentație privind istoricul infrastructurii sportive feroviare.
Federația Română de Rugby – 80 de ani de rugby la Grivița – istoria clubului, performanțele și aniversarea din 2012.
AGERPRES – Istoria Clubului Rapid București – informații privind originea secției de rugby și evoluția denumirilor.
Federația Română de Rugby – Grivița–Sportul Studențesc, martie 2026 – confirmarea utilizării contemporane a stadionului.
