# Casa Scarlat Pascal Adresă: Str. Principatele Unite nr. 7, Sector 4, Cartierul Parcul Carol, București An construcție: 1846 Tip ansamblu: Case/Vile Tip clădire: 1-2 niveluri Stil arhitectural: Neoromânesc Etichete: arhitectura, arhitect, modernist, artdeco, patrimoniu, monument istoric, risc seismic ## Descriere Casa Pitar Scarlat Pascal din București din strada Principatele Unite nr. 7, este o rară locuință fanariotă datând probabil din jurul anului 1780, păstrând un demisol înalt și structuri originale, ulterior modificate în perioada interbelică prin intervenții neoromânești și extinderi de volum. ## Articol Casa pitarului Scarlat Pascal se află în București, pe strada Principatele Unite nr. 7, putând fi considerată cea mai veche clădire de pe această stradă și posibil din întreaga zonă. Clădirea este atestată cartografic cel târziu în 1846 (planul Borroczyn), dar existența sa este demonstrată indirect printr-o fotografie realizată de Carol Popp de Szathmari în 1863 și prin comparația cu o altă fotografie din 1917, care arată că imobilul nu a suferit transformări majore în această perioadă. Analiza arhitecturală și documentară indică o origine mult mai timpurie, probabil în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea (în jurul anului 1780), în epoca fanariotă. Există indicii documentare încă din 1813, când domnitorul Ioan Caragea donează doctorului Ioan Pashale o casă a Domniei, iar planul de hotărnicie din 1827 menționează „locul vechi al domnului Pascal”. Parcelarea inițială a terenului a suferit comasări și separări succesive, definitiv stabilizate în jurul anului 1880. Clădirea prezintă un demisol înalt, element constant și clar vizibil, caracteristic locuințelor vechi. Deși astăzi i se pot atribui câteva elemente de stil neoromânesc, volumetria nu corespunde tipului clasic neoromânesc din anii 1910–1920, deși are unele decorații neoromânești adăugate ulterior, cu siguranță (friză vegetală sub cornișă, pilaștri brâncovenești marcați în zona unui pridvor ulterior zidit). Casa Pascal aparține tipologiei locuințelor fanariote urbane din Bucureștiul de sfârșit de secol XVIII, apropiată ca organizare și proporții de casa Melik, cu parcelă generoasă, amplasare laterală în raport cu limita de proprietate și volum dezvoltat pe verticală prin demisol înalt. Structura inițială indică o locuință de tip fanariot, cu acoperiș amplu, profilat și ieșit în consolă, cu colțuri rotunjite, tipice epocii. Fațada a fost modificată în perioada interbelică, când învelitoarea a fost refăcută și volumul casei a fost extins. Segmentul actual cu trei ferestre semicirculare corespunde unei porțiuni mai vechi, în timp ce zona scării exterioare de piatră reprezintă o adăugire interbelică. Planul cadastral din 1911 indică existența unui spațiu deschis în colțul nord-estic, ulterior transformat într-un mic pridvor neoromânesc, ulterior zidit. În spatele casei apare o extensie îngustă, posibil un sacnasiu sau o anexă eliminată la refacerile ulterioare. Intervențiile majore au avut loc în perioada interbelică, când s-au realizat modificări de volum, refacerea acoperișului și introducerea unor elemente neoromânești decorative. Ulterior, în perioada comunistă, clădirea a fost împărțită în apartamente și a suferit intervenții funcționale (scări metalice exterioare, închiderea pridvorului, adaptări pentru utilizări industriale și administrative). Primul proprietar cunoscut este pitarul Scarlat Pascal (1805–1865), atestat din 1832. Casa este probabil locul în care s-a născut fiul său, Aristide Pascal (1827–1900), jurist și profesor universitar. După 1875, proprietatea trece prin mai multe mâini: Petre R. Boros (activ în 1885), comerciant; Spiridon (Spirache) Profirescu, moșier și om politic, atestat ca proprietar în 1867; moștenitoarele acestuia (Eliza Moroiu, Ecaterina Nițescu, Eftichia Anghelescu); în jurul anului 1905, Iacob I. Comoli și Dumitru Ionescu; în perioada 1906–1938 funcționează aici fabrica de oțet „Cocor Sevilla”. Ulterior, imobilul ajunge în proprietatea Creditului Funciar Urban, iar după 1941 este probabil vândut. Nu apare în decretul general de naționalizare din 1950, dar în perioada comunistă este utilizat industrial (depozit de benzină Morenciu, apoi garaj al unei întreprinderi) și ulterior transformat în locuințe administrate de stat (ICRAL). Clădirea este astăzi compartimentată în apartamente și se află în proprietatea administrației publice locale, fără a fi retrocedată. Intervențiile succesive au afectat semnificativ autenticitatea arhitecturală, însă structura de bază și elementele definitorii ale casei fanariote sunt încă recognoscibile. Referințe: - [Radu Stanciu, Pe sub nucii Mitropoliei. O istorie a străzii Principatele Unite, Editura Vremea, București, 2022] (volum tipărit) Iunie 2024: Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/principatele-unite-7