# Casa Haralambie Profirescu Adresă: Str. Principatele Unite nr. 63 / Str. Gheorghe Preotescu, capitan nr. 7-9, Sector 4, Cartierul Parcul Carol, București An construcție: 1897 Tip ansamblu: Case/Vile Tip clădire: 2-5 niveluri Stil arhitectural: Beaux-Arts Etichete: arhitectura, arhitect, modernist, artdeco, patrimoniu, monument istoric, risc seismic ## Descriere Casa Profirescu din București, str. Principatele Unite nr. 63, edificată în anii 1890 și completată în 1896–1897 prin vila proprietarului Haralambie Profirescu, face parte din ansamblul actualului Colegiu Național de Arte „Dinu Lipatti”, dezvoltat după 1912 de Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române prin extinderi realizate în 1914. ## Articol Casa Profirescu, azi Liceul Dinu Lipatti Casa Profirescu din strada Principatele Unite nr. 63 (astăzi parte a ansamblului Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti”) este integrată într-un teren mai amplu care, până spre anul 1900, forma o singură proprietate împreună cu parcela alăturată din strada Principatele Unite nr. 65 (actual str. 11 Iunie nr. 23) și cu terenuri corespunzătoare actualei adrese str. căpitan Preoțescu nr. 7–9. La mijlocul secolului al XIX-lea, această suprafață făcea parte din Livada Mitropoliei, fiind documentată în planul Borroczyn din 1846, ca teren plantat cu pomi și grădini, pe care exista o construcție modestă amplasată în interiorul parcelei, nu la stradă. Primul proprietar cunoscut al terenului este vistierul Toma Popescu, atestat între 1837 și 1859, care a achiziționat în 1844 și lotul de colț. După o succesiune de proprietari în anii 1860 (inclusiv preotul Bălănescu și un anume Băsceanu), proprietatea ajunge la I. Popescu, moșier la Mârșa (jud. Giurgiu), decedat în 1887. În această perioadă, terenul era parțial amenajat ca grădină cu funcțiune cvasi-publică, conform descrierilor oficiale din anii 1880, incluzând construcții din paiantă cu învelitoare de olane, dependințe, florărie și grădină extinsă. După moartea lui I. Popescu, proprietatea este cumpărată de Haralambie Profirescu, fiul lui Dimitrie Profirescu. În primii ani ai deceniului 1890, acesta dezvoltă un proiect imobiliar major: construiește mai întâi imobilul de raport de pe colțul cu strada 11 Iunie (actual Principatele Unite nr. 65 / 11 Iunie nr. 23), conceput ca imobil multifamilial pentru închiriere. Cu această ocazie se realizează și alinierea la stradă, colțul fiind rectificat (anterior rotunjit), iar proprietarul primind un adaos de teren. Clădirea are funcțiune comercială la parter, fiind atestată în 1925 cu băcănia lui Radu Șoricescu și în 1937 cu farmacia „Sfântul Vasile” a dr. Voiceanu. În jurul anilor 1896–1897, Haralambie (Spiridon/Spirache) Profirescu construiește pe aceeași parcelă și reședința proprie, vila cunoscută astăzi ca „Casa Profirescu”, edificiu de mari dimensiuni în stil eclectic, situat la actuala adresă Principatele Unite nr. 63 (în interiorul ansamblului liceului). Nu este cunoscut proiectantul, însă caracterul arhitectural sugerează implicarea unui arhitect important al epocii. Proiectul imobiliar s-a dovedit însă dificil de susținut financiar, astfel încât, cel târziu în 1903, imobilele sunt scoase la vânzare de Creditul Funciar Urban pentru recuperarea datoriilor. Imobilul de raport de pe colț este vândut rapid, marcând separarea proprietăților, în timp ce casa Profirescu, împreună cu grădina extinsă, rămâne în patrimoniul instituției și este utilizată circa un deceniu ca imobil de închiriat. În anul 1912, ansamblul este achiziționat de Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române (SONFR), organizație condusă de Alexandrina (Didina) Cantacuzino (1876–1944). Casa existentă nu era suficientă pentru funcțiunile instituției, astfel că în 1914 se construiește un corp nou destinat școlii de fete, realizat după planurile arhitectului Cesare Fantoli. În același context, societatea achiziționează și casa Moscu din vecinătate (nr. 62). În timpul Primului Război Mondial, ansamblul este utilizat ca spital militar sub ocupația germană, iar ulterior adăpostește un orfelinat al Societății pentru Ocrotirea Orfanilor de Război, după care școala de fete își reia activitatea. După război, trasarea străzii căpitan Gheorghe Preoțescu nu afectează semnificativ proprietatea. Instituția SONFR funcționează aici până la desființarea sa și naționalizarea din 1948, moment după care ansamblul este atribuit Liceului de Muzică „Dinu Lipatti”, care utilizează clădirile până în prezent. În perioada comunistă sunt construite două corpuri noi în partea din spate a terenului (str. căpitan Preoțescu nr. 7–9), unul cu funcțiune de cămin și celălalt pentru Liceul de Coregrafie „Floria Capsali”. * Casa din strada Principatele Unite nr. 63 Proprietatea pe care se află astăzi Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” din strada Principatele Unite nr. 6 își are originea într-un teritoriu mai amplu, aparținând în prima jumătate a secolului al XIX-lea zonei periferice a Bucureștiului, caracterizată prin livezi, grădini și terenuri slab construite. Această parte a orașului, situată în proximitatea Dealului Mitropoliei, era inclusă în aria cunoscută sub numele de Livada Mitropoliei, așa cum reiese din planul Borroczyn din 1846, unul dintre cele mai importante documente cartografice ale epocii. Pe aceste terenuri existau construcții modeste, dispuse retras față de aliniamentul stradal, în acord cu caracterul semi-rural al zonei. Primele mențiuni documentare indică proprietari precum părintele Bălănescu, atestat în anul 1864, și ulterior un anume Băsceanu, menționat în 1867. Această succesiune de proprietari reflectă procesul de trecere treptată de la proprietăți ecleziastice sau tradiționale către forme de proprietate privată, specifice modernizării urbane din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Fragmentarea terenului și apariția lotului actual În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu dezvoltarea accelerată a Bucureștiului și trasarea noilor aliniamente stradale, marile proprietăți din această zonă au fost supuse unui proces de parcelare sistematică. Terenul aferent actualei adrese Principatele Unite nr. 6 provine dintr-o astfel de fragmentare, realizată probabil în jurul anului 1880, dintr-o proprietate mai extinsă care aparținuse familiei Bălăceanu. Această parcelare a permis integrarea terenului în structura urbană emergentă a orașului modern. Un rol important în această etapă îl joacă moșierul I. Popescu din Mârșa, care a deținut proprietatea și a exploatat-o ca grădină horticicolă, închiriată grădinarului german Friedrich Pildner, furnizor al Curții Regale. După moartea lui Popescu, în anul 1887, proprietatea este scoasă la vânzare, fiind descrisă ca un ansamblu ce cuprindea case modeste, anexe și o grădină amplă. Această etapă marchează tranziția definitivă de la funcțiunea agricolă la cea urbană, pregătind terenul pentru apariția unei reședințe reprezentative la începutul secolului XX. Ridicarea reședinței și contextul începutului de secol XX La începutul secolului al XX-lea, pe terenul rezultat din parcelările anterioare de pe strada Principatele Unite nr. 6, se construiește o reședință urbană de dimensiuni considerabile, cunoscută astăzi sub numele de Casa Profirescu. Edificiul este asociat cu Haralambie Profirescu, membru al unei familii de proprietari și investitori care valorifică terenurile din această zonă aflată în plină transformare urbană. Construcția marchează trecerea definitivă a parcelei de la utilizări agricole și gospodărești la o funcțiune rezidențială reprezentativă, specifică burgheziei bucureștene de început de secol. Ridicarea clădirii se înscrie într-un moment de dezvoltare accelerată a orașului, când apropierea de Dealul Mitropoliei și de centrul administrativ conferă zonei un statut privilegiat. Alegerea amplasamentului reflectă atât dorința de reprezentare socială, cât și integrarea într-un țesut urban în curs de densificare. Casa nu apare ca un obiect izolat, ci ca parte a unui front construit în formare, în care proprietățile învecinate capătă, la rândul lor, caracteristici urbane coerente. Caracteristici arhitecturale și evoluția construcției Clădirea este realizată într-un stil eclectic de inspirație franceză, caracteristic Bucureștiului de la 1900, combinând elemente clasice cu detalii decorative bogate, adaptate gustului epocii. Volumetria și proporțiile indică o construcție concepută pentru reprezentare, cu spații ample și o organizare funcțională specifică locuințelor urbane de rang mediu-superior. Fațadele, deși modificate în timp, păstrează în esență logica compozițională inițială, marcată de simetrie și de accentuarea axelor principale. Analiza clădirii actuale arată însă că aceasta nu este rezultatul unei singure etape de construcție, ci al unei acumulări succesive de intervenții și extinderi. Diferitele corpuri care alcătuiesc ansamblul indică adaptări realizate în funcție de nevoile proprietarilor și ale funcțiunilor ulterioare. Această stratificare arhitecturală explică atât diversitatea volumelor, cât și anumite discontinuități ale fațadelor, oferind în același timp informații valoroase despre evoluția utilizării clădirii de-a lungul secolului XX. Transformarea în instituție educațională și mediul social În perioada de după edificarea reședinței Profirescu, imobilul din strada Principatele Unite nr. 6 își schimbă treptat funcțiunea, adaptându-se noilor realități sociale ale începutului de secol XX. Clădirea este utilizată ca pension și instituție de educație pentru fete, într-un moment în care Bucureștiul cunoaște o dezvoltare semnificativă a inițiativelor educaționale private. Această transformare reflectă atât flexibilitatea construcției, cât și poziția favorabilă a imobilului într-o zonă accesibilă și bine conectată la centrul orașului. Prin această funcțiune, casa devine parte a unui fenomen mai larg de modernizare a societății românești, în care educația feminină capătă o importanță tot mai mare. Spațiile interioare sunt adaptate pentru utilizări colective, incluzând săli de clasă, dormitoare și spații comune, fără a pierde însă caracterul inițial al unei locuințe urbane de reprezentare. Această etapă marchează începutul rolului cultural al clădirii, care va continua și în deceniile următoare. Legătura cu mișcarea feministă și evoluția în secolul XX Imobilul este asociat cu activitatea Alexandrinei Cantacuzino, personalitate marcantă a mișcării feministe din România, care a utilizat spațiul pentru organizarea de inițiative educaționale și sociale dedicate femeilor. În acest context, casa devine un punct de întâlnire pentru elitele intelectuale și pentru organizațiile implicate în emanciparea femeilor, contribuind la definirea unui nou rol social al femeii în societatea românească interbelică. În a doua jumătate a secolului XX, clădirea este integrată în sistemul de învățământ de stat, devenind sediul unei școli de muzică. Această funcțiune evoluează ulterior în actualul Colegiu Național de Arte „Dinu Lipatti”, instituție de referință pentru educația artistică din București. Adaptările realizate în această perioadă reflectă necesitățile pedagogice și funcționale ale unei instituții moderne, păstrând totodată o parte din structura istorică a imobilului. Intervenții constructive și adaptări funcționale În a doua jumătate a secolului XX și începutul secolului XXI, ansamblul fostei Case Profirescu a fost supus unor intervenții succesive, generate în principal de adaptarea la funcțiunea educațională. Integrarea în sistemul de învățământ artistic a presupus reorganizarea spațiilor interioare, realizarea unor compartimentări suplimentare și adaptarea infrastructurii pentru utilizarea intensivă specifică unei instituții de învățământ. Aceste intervenții au afectat parțial configurația originală, dar au permis continuitatea utilizării clădirii. În același timp, extinderile realizate de-a lungul deceniilor au condus la o complexitate volumetrică accentuată, prin alipirea unor corpuri noi și modificarea relațiilor dintre spațiile existente. Acest proces de transformare a fost unul gradual, fără o intervenție unitară, ceea ce explică heterogenitatea actuală a ansamblului. Cu toate acestea, structura de bază a clădirii istorice rămâne recognoscibilă, în special în zonele care nu au fost afectate de intervenții majore. Conservare, consolidare și rolul actual În prezent, imobilul găzduiește Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”, instituție de prestigiu în peisajul educațional bucureștean, care continuă tradiția utilizării clădirii în scopuri culturale și pedagogice. Importanța istorică și arhitecturală a ansamblului a determinat inițierea unor proiecte de consolidare și reabilitare, menite să asigure stabilitatea structurală și să recupereze, în măsura posibilului, caracterul originar al clădirii. Aceste intervenții contemporane se înscriu într-un efort mai larg de protejare a patrimoniului construit din zona centrală a Bucureștiului, aflată sub presiunea transformărilor urbane. Casa Profirescu, prin evoluția sa de la reședință aristocratică la instituție de educație artistică, reprezintă un exemplu relevant de adaptare a unui imobil istoric la nevoile succesive ale orașului, păstrându-și în același timp valoarea de reper cultural și urban. Referințe: - [Radu Stanciu, Pe sub nucii Mitropoliei. O istorie a străzii Principatele Unite, Editura Vremea, București, 2022] (volum tipărit) - Renaște Palatul impunător de după Dealul Mitropoliei. Acolo, unde acum e Colegiul de Arte Dinu Lipatti, s-a scris istoria feminismului în București (B365) Iunie 2024: Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/principatele-unite-63