Casa Andrei și Maria Bobeanu
Imobilul din str. Principatele Unite nr. 29 face parte dintr-un front istoric de locuire din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fiind una dintre cele două case construite în perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza și păstrate pe această stradă. Construcția este datată în anul 1865, conform unei corespondențe ulterioare între proprietar și autoritățile municipale, ceea ce o plasează în etapa de modernizare urbană timpurie a Bucureștiului. Parcelarea pe care se află imobilul apare reprezentată ca unitate unică în Planul Borroczyn din 1846, însă documentele ulterioare indică faptul că divizarea terenului era deja realizată anterior anului 1836. Terenul este amplasat într-o zonă aflată la periferia istorică a orașului, în mahalaua Flămânda, caracterizată prin loturi neregulate și evoluție organică.
Primii proprietari ai imobilului de la nr. 29 au fost soții Andrei și Maria Bobeanu (1820–1896), casa fiind, cel mai probabil, parte din zestrea Mariei. Familia Bobeanu deținea proprietăți și pe parcela din față, corespunzătoare actualelor numere 24–26, ceea ce sugerează un control extins asupra terenurilor din zonă. După moartea părinților, în jurul anului 1890, casa este moștenită de fiica lor Eliza Bobeanu (1875–1932), care a locuit aici până la deces. O altă fiică, Zoe Bobeanu (1858–1925), a locuit de asemenea în această casă până în jurul anului 1895, după căsătoria din 1884 cu George Chibici Ceartoreanu (1850–1904), avocat și funcționar superior al statului. În perioada interbelică, proprietatea este menționată în posesia Elenei Manolescu-Sideri, rudă și moștenitoare a familiei, ceea ce indică continuitatea transmiterii imobilului în cadrul aceleiași rețele familiale extinse.
Clădirea păstrează amprenta la sol inițială, vizibilă în planurile de aliniere ale străzii din 1867, ceea ce confirmă conservarea traseului și dimensiunilor inițiale ale construcției. Un element urbanistic relevant este faptul că peretele nordic al imobilului nu este paralel cu axul străzii Principatele Unite, determinând o lărgire a trotuarului în dreptul său, către intersecția cu strada Muzelor. De asemenea, fațada către strada Muzelor depășește aliniamentul frontului construit, ca urmare a modificărilor de parcelar și a exproprierii grădinii în anul 1903.
Din punct de vedere arhitectural, clădirea nu mai păstrează elemente caracteristice fazei inițiale de construcție, fiind supusă unor transformări majore în perioada interbelică. Intervențiile au dus la pierderea aspectului originar și la adoptarea unui limbaj decorativ specific anilor 1930–1940, marcat prin simplificarea fațadelor și introducerea unor ancadramente de ferestre cu pilaștri foarte subțiri, cu rol mai degrabă decorativ decât structural.
Lipsa elementelor decorative originale face dificilă o încadrare stilistică precisă pentru faza inițială, însă contextul cronologic și urban sugerează o arhitectură de tip vernacular urban, specifică Bucureștiului din perioada Unirii. În forma actuală, imobilul reflectă mai degrabă stratul de intervenții interbelice decât construcția din 1865. Prin poziționare, parcelar și evoluție, casa de la nr. 29 ilustrează adaptările succesive ale unei locuințe urbane din secolul al XIX-lea la transformările morfologice ale orașului, fiind un exemplu relevant pentru dinamica fronturilor construite din zona Principatele Unite – Muzelor.
Referințe:
Iunie 2024:
Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane, de organizare, conectare și interpretare a tuturor entităților care compun realitatea imobiliară, patrimonială și urbană. Este o arhitectură relațională care modelează orașul ca rețea.