Omul din Primăverii 8-10 și-a pus copertine…
Împreună cu Calea Victoriei, de care a auzit orice român cu mult înainte să o fi și văzut, fiindcă apare în multe romane și filme, bulevardul Primăverii e una dintre cele mai cunoscute străzi din România, încă de pe vremea comuniștilor. Și asta fiindcă pe această stradă își avea Ceaușescu casa, unde e acum intersecția cu Mircea Eliade. După aceea, numele a iradiat către întregul păienjeniș de străzi din jur, ca să delimiteze și să desemneze culmea imobiliară a Bucureștiului, în termeni de orice: notorietate, marker social, dezirabilitate, eleganță etc. Și prețurile cele mai mari, pe cale de consecință. Acum Bulevardul Primăverii e plin de mașini, dar copacii au rămas. Casele mari, boierești, au ajuns să fie privite de sus și înghesuite între blocuri și construcții noi. Unele mai frumoase, altele mai urâte, după cum au avut norocul la un arhitect bun cei care au scos banii din cont ca să le construiască.
Cei din Primăverii 8-10, în Parcelarea Dorobanți 2, s-au grăbit.
S-au grăbit să construiască un bloc masiv imediat după revoluție. Prin contrast cu eleganța și cu renumele străzii și măsurat cu marile case din jur, iese destul de mult în evidență. Mai ales că aerele condiționate sunt nu doar la vedere, ci chiar sus pe zid, cel de la ultimul etaj și-au pus niște copertine care scade valoarea apartamentelor tuturor vecinilor, nu doar pe cea a apartamentului său. Sigur, recunoaștem luvul rezidențial al anilor 90, imediat după revoluție, dar vremurile s-au schimbat mult de atunci în arhitectură și urbanism.
Garajele sunt făcute după un sistem care acum nu ar mai fi aprobat decât pentru casa de odihnă de la țară. La parter și cu uși multiple. Și că am ajuns la uși, termopanul sau aluminiul de la intrare, sau ce o fi el, iarăși nu se încadrează prea bine în ambianța Primăverii. Nu au rampă pentru cei cu dizabilități fizice și scările sunt destul de multe. Poate că au lift care coboară până în garajul subteran, ceea ce le mai simplifică puțin viața celor în scaune cu roți, însă tot trist și frustrant trebuie să fie pentru ei… (George Butunoiu – martie 2022)
