# Piața Sfânta Vineri

Adresă: Str. Sfanta Vineri, Sector 3, Cartierul Evreiesc, București
An construcție: 1839
Tip ansamblu: Piețe
Tip clădire: fǎrǎ
Stil arhitectural: fǎrǎ
Risc seismic: fǎrǎ
Etichete: arhitectura, arhitect, modernist, artdeco, patrimoniu, monument istoric, risc seismic

## Descriere
Piața Sfânta Vineri din București păstrează amintirea bisericii omonime, cunoscută și ca Sfânta Vineri-Herasca, ctitorită în secolul al XVII-lea și reclădită în 1839 prin inițiativa familiei Herescu-Năsturel. Lăcașul se afla la intersecția străzilor Călărași și Văcărești, în apropierea Pieței Unirii. A fost demolat în 1987, din ordinul Elenei Ceaușescu, în cadrul sistematizării comuniste a centrului Capitalei, și rezidit pe același loc în anul 2018.

## Articol
Piața Sfânta Vineri

Originea locului și întemeierea bisericii (sfârșitul secolului XIII – 1712): Spațiul cunoscut astăzi drept Piața Sfânta Vineri își are originea într-un loc de cult, nu într-o vatră comercială, spre deosebire de alte piețe bucureștene apărute din maidane și târguri. Tradiția istorică plasează la finele secolului al XIII-lea ridicarea, pe acest amplasament, a unui schit de mici dimensiuni, construit de credincioșii din zonă. Câteva decenii mai târziu, în jurul cotiturii dintre secolele XIV și XV, în vremea domniei lui Mircea cel Bătrân, la acest schit ar fi fost aduse moaștele Sfintei Filofteia și ale Sfintei Parascheva, fapt care a consolidat statutul locului ca reper de pelerinaj în Bucureștii de atunci, cu mult înainte ca orașul să capete conturul urban pe care avea să-l dobândească în secolele următoare.

Biserica propriu-zisă, cea care avea să dea numele pieței, a fost ctitorită între 1641 și 1645, în timpul domniei lui Matei Basarab (1632–1654). Sursele istorice atribuie ctitoria efectivă boierului Nicolae „Niță” Vet Aga, împreună cu soția sa Ioana și cu fiul lor, Călin spătarul; unele izvoare mai recente simplifică filiația ctitoriei, atribuind-o direct lui Matei Basarab, domnul sub care lăcașul a fost înălțat. Biserica a primit hramul Sfânta Vineri (Sfânta Cuvioasă Parascheva), hram care avea să dea numele definitiv al pieței din jurul ei, indiferent de transformările ulterioare ale edificiului sau ale denumirilor administrative ale zonei.

În august 1712, biserica a fost afectată de un incendiu, însă reparațiile au fost finalizate încă din același an, până la sărbătoarea Crăciunului – un ritm de refacere care indică atât resursele materiale ale parohiei, cât și importanța pe care comunitatea o acorda locului de cult. Timp de aproape un secol și jumătate de la ctitorire, biserica a funcționat ca nucleu religios al unei mahalale aflate la periferia sud-estică a orașului, în vecinătatea drumului care avea să devină mai târziu Calea Văcărești, fără ca zona să fi dobândit încă identitatea de piață urbană propriu-zisă.

Reclădirea Herescu-Năsturel și apogeul mahalalei (1839 – 1918)

Cutremurul din 1838 a afectat serios structura bisericii ridicate în secolul al XVII-lea, impunând o reconstrucție amplă. Aceasta a fost realizată începând cu 25 noiembrie 1839, sub îndrumarea și cu sprijinul financiar al lui Constantin Năsturel-Herescu, filantrop și descendent al unei familii boierești cu tradiție în zonă. Reconstrucția a conferit bisericii o eleganță de factură neoclasică, păstrând totodată elementele tradiționale ale arhitecturii ortodoxe muntenești. Tot cu acest prilej, în biserică a fost adusă o icoană făcătoare de minuni provenită de la Viena, realizată în jurul anului 1748. Din numele ctitorului secolului al XIX-lea, biserica a preluat și cel de-al doilea nume prin care avea să fie cunoscută în mod curent: Sfânta Vineri-Herasca.

În 1887, edificiul a mai suferit o etapă de consolidare și înfrumusețare: au fost adăugate șase coloane de susținere, iar pictura interioară a fost reînnoită. În jurul bisericii s-a dezvoltat, de-a lungul secolului al XIX-lea, o rețea de instituții cu caracter caritabil și social, tipică mahalalelor bucureștene ale vremii – un azil pentru bătrâni, un centru pentru copii orfani și o școală de cântăreți bisericești, instituții susținute în bună parte din averea și inițiativa familiei Năsturel-Herescu.

Din punct de vedere geografic, piața se afla la răscrucea dintre Calea Călărașilor și strada Sfânta Vineri, chiar la marginea – sau, după alte delimitări, în interiorul – cartierului evreiesc al Bucureștiului, care se întindea de la această zonă spre mahalaua Mântuleasa. În apropiere funcționau instituții reprezentative ale comunității evreiești bucureștene, precum Templul Coral, inaugurat în 1857 în stil moresc-roman, și Banca Marmorosch Blank, una dintre cele mai puternice bănci comerciale românești din primele decenii ale secolului XX. Conviețuirea dintre parohia ortodoxă din jurul bisericii Sfânta Vineri-Herasca și comunitatea evreiască din vecinătate a dat zonei o fizionomie aparte, de mahala eclectică, activă comercial și social, care avea să-și atingă apogeul cultural și economic în perioada interbelică, atunci când comunitatea evreiască a Bucureștiului se număra printre cele mai active din Europa de Est.

Nod de transport și cartier interbelic și postbelic (1918 – 1977)

Odată cu dezvoltarea rețelei de transport public a Capitalei, piața din jurul bisericii Sfânta Vineri-Herasca a devenit, în cursul secolului XX, unul dintre principalele noduri de circulație ale orașului. Planurile de trasee din 1969 și din 1974 consemnează convergența, în acest punct, a șase linii de tramvai – 1, 17, 18, 19, 22 și 30, ultima introdusă în 1971 –, ceea ce transforma intersecția dintre Calea Călărașilor și strada Sfânta Vineri într-un nod major al traficului bucureștean, comparabil ca importanță cu alte mari răscruci ale orașului.

Țesutul urban din jurul pieței păstra, până în anii 1970, elemente arhitecturale distinctive: clădiri cu plan în potcoavă, adunate în jurul unei curți ovale interioare, legate între ele prin punți; imobilul instituțiilor caritabile Herescu-Năsturel; și o clădire ce găzduise, înainte de război, o școală catolică, transformată ulterior în studiouri de înregistrări sonore. Această diversitate funcțională confirma statutul zonei de cartier mixt, în care spațiul religios, cel comercial și cel rezidențial se împleteau strâns.

Cutremurul din 10 noiembrie 1940 a avariat grav biserica, la fel ca alte numeroase edificii bucureștene. Câteva decenii mai târziu, cutremurul din 4 martie 1977 a produs noi avarii semnificative structurii, impunând o nouă campanie de restaurare. Lucrările au fost conduse de preotul Gheorghe (Gelu) Bogdan, numit la parohie de patriarhul Iustin Moisescu în urma seismului. Restaurarea s-a încheiat la 25 mai 1985, dată la care biserica a fost resfințită printr-o slujbă oficiată de 25 de preoți – ultimul moment de normalitate din istoria vechiului lăcaș, cu doar doi ani înainte de distrugerea sa.

Demolarea din iunie 1987. "Jos porcăria!"

Biserica Sfânta Vineri-Herasca a fost demolată în cadrul campaniei de „sistematizare” a Bucureștiului, dispusă de regimul condus de Nicolae Ceaușescu, alături de alte aproximativ 20 de edificii de cult din Capitală, majoritatea monumente istorice ctitorite între secolele XVII și XIX. Cronologia evenimentelor din iunie 1987 a fost reconstituită ulterior din relatările martorilor și din jurnalele unor arhitecți implicați în epocă. La 9 iunie, reprezentanți ai Primăriei Capitalei au propus inițial „mascarea” bisericii prin ridicarea unui bloc de locuințe în jurul ei, soluție menită să evite demolarea propriu-zisă. La 13 iunie, Elena Ceaușescu a vizitat personal locul; după ce i s-a explicat varianta încadrării bisericii cu blocuri, aceasta ar fi respins soluția prin formula rămasă în memoria colectivă: „Jos porcăria!”.

Demolarea a început efectiv la 15 iunie, ora 5 dimineața, când utilaje de buldozer au intrat în curtea casei parohiale. Casa parohială a fost demolată la 17 iunie. A doua zi, 18 iunie, a început demolarea propriu-zisă a bisericii; potrivit mărturiilor preotului Gelu Bogdan, muncitorii însărcinați cu operațiunea au refuzat inițial să continue, motiv pentru care autoritățile au adus în locul lor deținuți, cărora li s-ar fi promis reduceri de pedeapsă în schimbul participării. Biserica a fost rasă complet în noaptea de 19 spre 20 iunie 1987, operațiune descrisă de arhitectul Gheorghe Leahu, în însemnările sale, drept un „cutremur comunist”, executat într-o singură zi și o noapte, sub cordon de miliție.

La demolare au asistat, potrivit relatărilor de epocă, între 2.000 și 3.000 de credincioși, care au format un lanț uman în jurul bisericii și au aprins lumânări în semn de protest, într-una dintre puținele manifestări publice de opoziție față de regim din ultimii ani ai perioadei comuniste. Preotul Gelu Bogdan a fost exilat din București timp de 15 zile, ca măsură punitivă pentru rolul jucat în încercarea de a proteja lăcașul. Strada Sfânta Vineri a fost redenumită strada Lăpușna, denumire păstrată până în 1990. Iconostasul original, datând din reconstrucția lui Constantin Năsturel-Herescu din 1839, a fost salvat în cursul evenimentelor și a fost regăsit ulterior la biserica Sfântul Nicolae din incinta Mănăstirii Cernica, unde a rămas depozitat până la restaurare.

De la anonimatul postcomunist la reconstrucție și proiectele actuale (1990 – 2026)

După demolarea din 1987, locul fostei biserici a rămas, pentru mai bine de două decenii, o intersecție anonimă a Bucureștiului, dominată de blocurile de locuințe ridicate în epoca sistematizării și de proximitatea complexului comercial Unirea, cunoscut popular, din perioada penuriei alimentare a anilor 1980, sub numele de „Circul Foamei”. În acest interval, un monument denumit popular „coada de balaur”, ridicat în mandatul primarului general Adriean Videanu (2005–2008), a fost amplasat în zonă, fără legătură directă cu istoria religioasă a locului.

Reconstrucția bisericii a fost un proces lent, care s-a desfășurat pe parcursul unui deceniu. Piatra de temelie a noului lăcaș a fost pusă la 23 martie 2008, într-o slujbă oficiată de patriarhul Daniel, iar lucrările de construcție au început efectiv în luna august a aceluiași an. Noua biserică nu a fost ridicată exact pe vechiul amplasament, ci la circa 150 de metri distanță, în vecinătatea Teatrului Evreiesc de Stat, pe un teren care făcuse parte din fosta proprietate a familiei Herescu-Năsturel. Construcția a urmat planurile arhitecturale ale vechiului edificiu demolat în 1987, inclusiv elementele definitorii ale stilului neoclasic imprimat de reconstrucția din 1839. Noua biserică Sfânta Vineri-Herasca a fost sfințită la 11 noiembrie 2018, moment în care icoana făcătoare de minuni a Sfintei Parascheva s-a întors în lăcașul care îi poartă hramul, după 31 de ani de absență.

În paralel cu reconstrucția religioasă, zona a rămas, în continuare, un nod major de transport public al Capitalei. Printre investițiile recente ale Primăriei Municipiului București se numără proiectul „Amenajare terminal multimodal Sf. Vineri”, care a presupus realizarea unei bucle de tramvai de aproximativ un kilometru, cu nouă aparate de cale, trei stații de tramvai și o stație de autobuz, modernizarea a circa 13.000 de metri pătrați de carosabil și refacerea a 5.000 de metri pătrați de trotuare, alături de plantarea a 400 de metri pătrați de gazon și a circa 2.100 de plante ornamentale și arbori. În anul 2025, Primăria Capitalei a lansat în dezbatere publică un proiect de extindere a liniei de tramvai 32 cu 0,9 kilometri, prin Piața Unirii, până la terminalul Sfânta Vineri, menit să asigure o legătură rapidă între sud-vestul și nord-estul orașului și să conecteze rețeaua de tramvai cu cea de metrou și de autobuz; propunerile publice pe marginea proiectului au putut fi depuse până la 1 septembrie 2025. Astfel, la aproape patru secole de la prima ctitorie și la aproape patru decenii de la demolarea din 1987, Piața Sfânta Vineri rămâne, în continuare, un punct de întâlnire între memoria religioasă a orașului vechi și funcțiunile de infrastructură ale Bucureștiului contemporan.

Personaje

- Nicolae „Niță” Vet Aga – boier, ctitor, împreună cu soția sa Ioana și fiul Călin spătarul, al bisericii Sfânta Vineri, ridicată între 1641 și 1645, în timpul domniei lui Matei Basarab.
- Matei Basarab – domn al Țării Românești (1632–1654), sub a cărui domnie a fost ctitorită biserica Sfânta Vineri.
- Constantin Năsturel-Herescu – filantrop, ctitor al reconstrucției bisericii din 1839, de la al cărui nume lăcașul a preluat și denumirea de „Herasca”.
- Gheorghe (Gelu) Bogdan – preot paroh, numit de patriarhul Iustin Moisescu după cutremurul din 1977; a condus restaurarea bisericii, încheiată în 1985, și s-a opus demolării din 1987, fapt pentru care a fost exilat din București 15 zile.
- Iustin Moisescu – patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, l-a numit pe preotul Gheorghe Bogdan la parohia Sfânta Vineri-Herasca după seismul din 1977.
- Gheorghe Leahu – arhitect, autor al unor însemnări de epocă despre demolarea bisericii, descrisă drept un „cutremur comunist”.
- Daniel – patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat, la 23 martie 2008, punerea pietrei de temelie a noii biserici Sfânta Vineri-Herasca.
- Adriean Videanu – primar general al Bucureștiului (2005–2008), în al cărui mandat a fost amplasat, în zona pieței, monumentul cunoscut popular drept „coada de balaur”.

Bibliografie

- Piața Sfânta Vineri (Bucureștii Vechi și Noi)
- Piaţa „Sfânta Vineri-Herasca” din Bucureştii de altădată (Ziarul Lumina)
- Piața Sfânta Vineri, ieri și azi (Bucureștii Vechi și Noi)
- Piața Sfânta Vineri (Idei Urbane)
- Umbre vechi din Piaţa Sfânta Vineri (Bucureștii Vechi și Noi)
- Povestea lăcașului Sfânta Vineri (Bucuresti.ro)
- Povestea Bisericii „Sfânta Vineri-Herasca” (B365)
- Biserica Sfânta Vineri-Herasca, demolată de Elena Ceaușescu (Evenimentul Zilei)
- Demolarea Bisericii „Sfânta Vineri-Herasca” (Revista Leviathan)
- Biserica Sfânta Vineri-Herasca (Monumentfor.ro)
- Demolarea Bisericii „Sfânta Vineri-Herasca” (Agenția Rador)
- Cartierul Evreiesc din București (1001 Călătorii)
- Muzeul din Piața Sfânta Vineri (Idei Urbane)
- Piața Sf. Vineri (Tehnologica.ro)
- Linia de tramvai 32 se va extinde prin Piața Unirii (B365)

2024:

Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/piata-sfanta-vineri